10,542 matches
-
Mihnea Vodă Cel Rău. Numele satului provine de la Valea Ucea Mare. Satul Corbi așezat pe valea cu același nume, micuța așezare a făcut parte în secolele XV-XVI din boieronatul Ucei. Încă de la prima atestare documentara în anul 1509, sătul este pomenit că fosta stăpânire a lui Bârsan de Ucea și a Anei Ziin din același sat, care le-au pierdut datorită participării la acțiunile boierilor făgărășeni din anul precedent, legate de readucerea țării sub dominația domnului muntean Mihnea Voievod. Din acest
Comuna Ucea, Brașov () [Corola-website/Science/300975_a_302304]
-
Borza (în maghiară: "Egregyborzova") este un sat în comuna Creaca din județul Sălaj, Transilvania, România. Așezat pe malul drept al Agrijului, satul Borza a fost pomenit pentru prima dată în documentele vremii în anul 1469 sub numele de Berzowa ( "Petri Mór, Szilagyi varmegye monographiaja, Zalău, 1904"). Date despre numărul de locuitori au apărut abia în sec. XVIII când în Imperiul habsburgic încep să se facă recensăminte
Borza, Sălaj () [Corola-website/Science/301779_a_303108]
-
teritoriul Regatului Ungariei, iar asemănarea dintre cele două denumiri ("Somogyi" - "Somogyom") nu poate să fie întâmplătoare. Este posibilă o apropiere toponimică între "Somogyi" și "Somkút" (Șmocuta Mare - Șomcuta Mică), de la mag. "som" = corn și "kút" = fântână[3]. Numele localității este pomenit prima dată într-un document datat în 29 martie 1317. La acea dată, moșia Sumugun aparținea, alături de Dârlos și Alma, banului Symon. Documentul din 1317 arată că orice oameni de stare slobodă, care ar veni și ar dori să se
Șmig, Sibiu () [Corola-website/Science/301743_a_303072]
-
Brebi este un sat în comuna Creaca din județul Sălaj, Transilvania, România. Scurt istoric al satului Satul Brebi este pomenit pentru prima oară într-un document din anul 1385 sub denumirea de "Beryd." La fel ca și în cazul altor localități, asta nu înseamnă că el datează doar din acel an, ci doar că atunci, după actualele cercetări istorice a
Brebi, Sălaj () [Corola-website/Science/301780_a_303109]
-
zona Porților Meseșului, culoarul principal ce făcea legătura între depresiunea Silvaniei și cele ale Agrijului și Almașului, sunt argumente folosite de cei care afirmă că așezarea este cu mult mai veche. O altă consemnare este din anul 1423 când este pomenit sub denumirea de "villa olachalis Bred." Numele satului variază puțin de-a lungul secolelor, așa cum se consemnează în lucrarea lui Petri Mor, "Szilagyi varmegye monographiaja("Monografia comitatului Sălaj")" publicată în Zalău, 1904: "1450-Bered, 1475-Bros, 1543-Breeb, 1553-Bereed, 1555-Bed, 1557-Beed, 1570-Breh, 1609-Bued
Brebi, Sălaj () [Corola-website/Science/301780_a_303109]
-
Preda) la est, Dobrotești la sud, Mirosi (satul Surdulești) la nord. Localitatea este străbătuta de pârâul Burdea, care în perioadele secetoase seaca aproape complet, dar care în perioadele cu multe ploi se revarsă, devenind un adevărat rău. Numele satului este pomenit într-un document sârbesc din sec. al XIII-lea, în care este menționat cneazul Balacico din Balaci. Localnicii se mândresc cu faptul că este locul de origine al faimoasei familii a Bălăcenilor, ultimul boier din familie fiind Constantin Bălăceanu-Stolnici (ce
Comuna Balaci, Teleorman () [Corola-website/Science/301783_a_303112]
-
din vechime, satul Creaca apare în documente pentru prima dată în 1385 sub numele de "Kerikapatak". Alte consemnări în documentele vremii, așa cum ne prezintă Petri Mór în lucrarea sa "Szilagyi varmegye monographiaja" (Monografia comitatului Sălaj) publicată în Zalău, 1904, ne pomenesc de "Karika" în 1475, iar în 1543, "Karyka și Kadika". După cum se știe de către mulți dintre locuitori, vatra satului a fost mutată timp de 80 de ani în locul numit ,Satul bătrân” începând cu anul 1681, după care sătenii s-au
Creaca, Sălaj () [Corola-website/Science/301788_a_303117]
-
seculară a domeniului Gherla. Despădurirea duce la dispariția lacurilor din pădure (Lacul Faurilor din Vlădeasa, Lacul Negru etc.). 1914-1918 În primul război mondial din Căpâlna participă 93 de combatanți din care 23 nu se mai întorc acasă. Numele lor este pomenit pe monumentul din fața bisericii din sat. În noiembrie 1918, după retragerea armatei și administrației ungare satul este condus de o gardă cetățenească sub comanda lui lt. Văleanu Ion proaspăt întors din război. La Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia din 1
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
Agrijului în dreptul satului Creaca se află satul Lupoaia. După cum îi spune și numele, acesta vine de la cuvântul "lup", dovadă fiind și particula "farkas" (care în maghiară înseamnă lup) ce apare în componența numelui satului în secolele de dominație ungurească. Este pomenit prima oară în documente în anul 1469 și se numea "Farkasmezew". O altă consemnare a satului o avem din anul 1602 când denumirea este de "Farkas Pataka și Farkaspataka." Ca și în cazul celorlalte localități din Transilvania, primele recensăminte făcute
Lupoaia, Sălaj () [Corola-website/Science/301807_a_303136]
-
mai târziu, în 1720. Acesta s-a numit "Magyarorszag népessége Pragmatica Sanctio Lorábam 1720-21." Datele prelucrate ale acestuia au fost publicate de Acsády Ignácz în lucrarea ",Magyar" "statistikai közlemények”" apărută la Budapesta în 1896. Deși celelalte sate din zonă sunt pomenite în acest recensământ, totuși Lupoaia nu apare sub niciuna din denumirile cunoscute și pomenite mai înainte. Apare însă câțiva ani mai târziu, în Conscripția episcopului Inocentiu Klein din anul 1733 când satul apare sub denumirea de Lupoje iar aici trăiau
Lupoaia, Sălaj () [Corola-website/Science/301807_a_303136]
-
poveste mai spune că, pentru a nu lăsa pe mâna păgânilor clopotele bisericii, acestea au fost aruncate într-o fântână, iar acestea - în noaptea unei anumite sărbători - se pot auzi cum bat. Academicianul Ștefan Păscu, în lucrarea să „"Voievodatul Transilvaniei"”, pomenește de existența unei cetăți țărănești din pământ în localitatea Sălațig, în perioada evului mediu. În „"Szilágy vármegye monográfiája"” - scrisă de Petri Mór - aflăm că la 1906 în sat există o biserică greco-catolica de lemn. Aceeași sursă ne spune ca registrul
Sălățig, Sălaj () [Corola-website/Science/301830_a_303159]
-
se putea trece spre est sau vest prin defileul Văii Someșului și totodată, din acest loc se pătrundea pe Valea Gârboului, Poiana Onții și în fine, pe Valea Solonei, înspre Solona, Teștioara și Văleni. În diferite anale și arhive se pomenește de satul Surduc pentru prima dată în anul 1544 sub numele de „Naghzurdoc”. Se presupune că zona aceasta a Transilvaniei era condusă de un anumit "baron", care și-a stabilit reședința în partea de nord-vest a satului Surduc (zonă denumită
Surduc, Sălaj () [Corola-website/Science/301836_a_303165]
-
acele începuturi ale istoriei documentate în scris a Buhăieștilor, însă din acte de la 1611, 1617, 1620 și mai departe, de pe tot parcursul secolului XVII, apar nume de răzeși buhăieșteni martori la diverse pricini, judecîndu-se ori vînzînd posesiuni. Din 1670 e pomenită o anumită Ciujdoaia, stăpânind asupra părții de sus a satului, iar urmașii ei pot fi urmăriți în documente până în secolul al XIX-lea, însă cel mai de seamă răzeș la sfârșitul secolului al XVII-lea a fost Vasile Buhăescul, ginere
Buhăiești, Vaslui () [Corola-website/Science/301867_a_303196]
-
pitar Caracaș din vrema lui Vasile Lupu, iar urmașii lui au fost pentru un veac și jumătate principalii proprietari ai moșiei Buhăieștilor; deasemenea, este stră-străbunicul biospeologului Emil Racoviță. Pe fiul lui Ștefan Caracaș, ce purta întocmai numele tatălui, buhăieștenii îl pomenesc și azi, acesta fiind ctitorul bisericii din sat, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", construită în 1798. El apare în pridvorul bisericii, în portretul de ctitor, alături de soția Catrina. Documentele cu referire la moștenirea pitarului Caracaș arată amploarea apiculturii în ținutul
Buhăiești, Vaslui () [Corola-website/Science/301867_a_303196]
-
așezat pe coasta dealului Tăcmănești și se află la o distanță de vest față de râul Bârlad. Acest sat nu este străbătut de nici un curs de apă. Satul Călugăreni este unul dintre cele mai vechi sate de pe teritoriul județului Vaslui, fiind pomenit într-un document intern emis de domnitorul Iliaș vodă (1432-1433; 1435-1442) la data de 1 august 1442, sub numele "Bonteștii de Sus"(localizarea a făcut-o prof. univ. dr. Constantin Cihodaru în DRH,I). Tot sub acest nume, satul mai
Călugăreni, Vaslui () [Corola-website/Science/301869_a_303198]
-
Sturza”. Se observă și aici cum încălcau domnii fanarioți drepturile țăranilor și măcar dacă boierii s-ar fi mulțumit cu atât dar și ei la rândul lor încărcau și mai mult obligațiile țăranilor năpăstuiți. Satul Murgeni de pe Oița mai este pomenit în documente de la începutul secolului XIX, pentru ca în 1844 să fie desființat datorită intereselor boierului Alecu Sturza. Dominația otomană a împiedicat dezvoltarea economică a Țărilor Române și în principal, a constituit un obstacol în calea dezvoltării orașelor și târgurilor din
Murgeni () [Corola-website/Science/301898_a_303227]
-
Chilișeni). Conform documentelor, satele Bănești și Fântânele au aparținut mai mult timp familiei Cănănău. În jurul anului 1706, an în care boierul Ștefan Stamate a ridicat Biserica de lemn din Bănești cu hramul "Sf. Nicolae", numele satului Bănești încă nu este pomenit. Începutul rudiment al satului se afla pe atunci pe povârnișul care duce de pe platoul puțin ridicat și cu pantă puțin înclinată, din unghiul dintre râurile Siret și Suceava, spre lunca și apa Siretului, care curgea pe atunci pe la poalele platoului
Bănești, Suceava () [Corola-website/Science/301929_a_303258]
-
din care reiese că voievodul Mircea cel Bătrân dăruiește vama de la Genune spre administrare Mănăstirii Cozia. Dania lui Mircea cel Batrân este întărită de hrisovul dat de voievodul Radu cel Mare, datând din 20 ianuarie 1505, document în care se pomenește pentru prima dată de locuitorii Câinenilor. Domnitorul Neagoe Basarab întărește așezămantul făcut de Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei, prin care se stabilește hotarul dintre Țara Românească și Tansilvania în ”locul unde curge Râul Vadului și se varsă în apa Oltului și
Comuna Câineni, Vâlcea () [Corola-website/Science/301996_a_303325]
-
I.Kadar „Monografia comitatului Solnoc-Dăbâca” și în Șematismele diecezei greco-catolice de Cluj-Gherla. Denumirea Corneni provine de la pădurea de corni din apropiere. Corneniul este bine cunoscut în zonă mai ales prin castelul care a fost complet renovat după anul 2000. Documentele pomenesc diferiți nobili, proprietari de pământuri, care îndeplineau diferite dregătorii în voievodatul Transilvaniei. De exemplu, în 1219 dregătorul Adrian din Corneni a fost trimis la Oradea cu un grup de oameni din Dăbâca pentru proba fierului roșu. În 1492 dregătorul Andrei
Corneni, Cluj () [Corola-website/Science/300324_a_301653]
-
aruncă glii de pajiște; și noile locuințe numite hrube erau gata. Astfel au putut scăpa de urgia hulilor și au întemeiat satul de astăzi." Comuna a fost întemeiată pe la mijlocul secolului al XIII-lea, cea mai veche diplomă în care se pomenește numele comunei este din 1314 și se află în arhiva de stat din Budapesta sub numărul 28715. Numele comunei apare în Evul Mediu sub următoarele forme: "- Villa Feyerd - Terra Feyrd - Possesion Feird - Fyerd -Feyerd -Veyerd -Pheyerd" În timpul stăpânirii maghiare se
Feiurdeni, Cluj () [Corola-website/Science/300327_a_301656]
-
în locul numit Kincses domb (dâmbul comorii). Toate încercările de dezgropare a acestei comori rămânând fără rezultat până astăzi, zădărnicite de o forță nevăzută. În secolul al XVIII-lea Luna de Sus era un centru de olărit, între anii 1701-1767 fiind pomeniți 15 meșteri: Fazakas Mihaly (1701), Szados István (1727), Fazakas Mihaly, Fazakas János, Varga Mihály, Váradi György, Bányai János, Német János, Ferencz István (1737), Ziláhi György, Kis János (1740), Henric György (1747), Ferentz György, Georgius Ferenc (1767), Joannes Papp.Din nefericire
Luna de Sus, Cluj () [Corola-website/Science/300336_a_301665]
-
păstrat bivolii, când celelalte sate doljene au pierdut acest obicei cu sute de ani în urmă. Satul s-a format la adăpostul pădurii Giangaliei și Grejdanei care asigurau lemnele de foc și construcție pentru cei din zonă. Legende din bătrâni pomenesc de cârciumăreasa Giangaliei, care era o femeie foarte frumoasă și care avea un han și o cârciumă chiar la fântâna Giangaliei, la sud de Palilula. Aici poposeau caraulele turcești în drumul lor spre Vidin, atunci când trebuiau să ducă banii colectați
Palilula, Dolj () [Corola-website/Science/300410_a_301739]
-
Palilula apar în secolul al XVII-lea și sunt reprezentate de liste de recensământ și acte de vânzare-cumpărare de proprietăți imobile între cetățeni, toate găsindu-se în arhivele primăriei Bucovăț. Mai există între hrisoavele bisericii din Palilula câteva documente care pomenesc ctitorii Bisericii : Haiducul Andrii Popa și câțiva boieri locali care obligați de haiduc au contribuit la înălțarea bisericii. Populația satului este formată din români, dar care cetățeni la origini au cea mai diversă paletă etnică: sârbi ( familiile Iovan, Linca, Ștefan
Palilula, Dolj () [Corola-website/Science/300410_a_301739]
-
Jiu, capitala județului Gorj. Odinioară zona de deal a Budienilor cuprindea și dealurile Pistestilor până la cele ale Balanestiului. Marea majoritate erau cultivate de sute de ani cu vită de vie. În fapt, Radu Vodă Mihnea la 13 mai 1613 (Târgoviște) pomenește despre aceste vii pe care le cumpărase parțial. Viticultura, o tradiție aici, s-a pierdut din păcate în ultimii 25 de ani. Lunca: Ținutul cuprinde și o zonă agricolă întinsă denumită Lunca Budienilor care practic este partea sudică și sud-estică
Budieni, Gorj () [Corola-website/Science/300456_a_301785]
-
fel de știme ale bălții, ce ieșeau noaptea din apă și-i înhățau pe trecători, trăgându-i în adânc, după ele, precum și cea despre iarba fiarelor, pe care, dacă o aveai, puteai deschide cu ea orice încuietoare. Un personaj legendar, pomenit ca termen de comparație negativ, este Dandulea, cel care făcea totul anapoda. Țestul era fabricat de niște femei specializate, care-l făceau după un întreg ritual. Acum se mai face dintr-o jantă de camion, completată cu lut. În anii
Covei, Dolj () [Corola-website/Science/300396_a_301725]