10,586 matches
-
premiera de la Covent Garden a făcut să tremure candelabrele ca la cutremur. Era un vacarm de voci pro și contra. Unii strigau bravo, alții buuu, dar e greu de spus care era proporția. Dacă o sută strigă a, Însă unul strecoară un uuu prelungit, ei bine, faceți Încercarea și-o să vedeți: u-ul străbate și prin zid. Nici azi nu Înțeleg exact de ce s-a iscat tot bru-ha-ha-ul acela În vara lui 1986, făcând din premiera cu Fidelio un titlu de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
meu, după care, am Început să pipăim nerăbdători ciorapii Îndesați cu mici daruri și foșnind foarte plăcut; le-am scos pe rând, cu precauție, am desfăcut panglicile, am tras puțin hârtiile de Împachetat, examinând totul În lumina firavă care se strecura printr-o crăpătură a jaluzelelor, apoi le-am Împachetat din nou și le-am Înghesuit Înapoi, la locul lor. Îmi amintesc apoi cum ședeam pe patul mamei, cu voluminoșii ciorapi În mâini, străduindu-ne să jucăm spectacolul la care ea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
-mi picioarele și alunecând un pic pe pardoseala lină de piatră a holului, silind mâna blândă așezată pe scobitura spatelui meu să-mi propulseze cu ghionturi mici scheletul recalcitrant. Odată În dreptul scării, mai aveam obiceiul de a ajunge la trepte strecurându-mă pe sub balustrada dintre coloana din mijloc, care susținea scara, și primul grilaj al scării. Pe măsură ce mai trecea o vară, mă strecuram tot mai greu; acum cred că și stafia mea ar rămâne Înțepenită acolo. O altă parte a ritualului
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
-mi propulseze cu ghionturi mici scheletul recalcitrant. Odată În dreptul scării, mai aveam obiceiul de a ajunge la trepte strecurându-mă pe sub balustrada dintre coloana din mijloc, care susținea scara, și primul grilaj al scării. Pe măsură ce mai trecea o vară, mă strecuram tot mai greu; acum cred că și stafia mea ar rămâne Înțepenită acolo. O altă parte a ritualului era urcarea scărilor cu ochii Închiși. „Treaptă, treaptă, treaptă“, se auzea glasul mamei conducându-mă sus - și cu destulă siguranță, suprafața următoarei
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
o lumină fantastică și fratele meu, complet amuțit, Începuse să cadă tot mereu de pe câinele pe care era cocoțat, când Dmitri a apărut cu un felinar și ne-a dus acasă. Zăpăciților, zăpăciților“, zbiera turbată Mademoiselle de pe verandă. Ne-am strecurat pe lângă ea fără să scoatem o vorbă. Fratele meu a izbucnit În plâns și s-a predat. Marele danez, al cărui nume era Turka, s-a Întors la treaba din care fusese deranjat, având ca obiect Îndatoritoarele și instructivele mormane
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Daniel Home, ar fi fost surprins În timp ce mângâia cu piciorul gol (imitând o mână de stafie) chipul blând și Încrezător al Împărătesei Eugénie. Pe promenada de lângă Cazino, o florăreasă bătrâioară, cu sprâncene desenate cu cărbune și un zâmbet vopsit, a strecurat cu agerime receptaculul dolofan al unei garoafe roșii În butoniera unui bărbat acostat de ea În timp ce acesta se plimba agale și a cărui falncă și-a accentuat cuta regală când și-a coborât privirea Într-o parte, spre sfioasa inserare
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Înțelegere Între mentorii noștri) pentru ultima oară. Avea În mână un cerc și un băț scurt pentru a-l rostogoli și toată Înfățișarea ei era extrem de decentă și elegantă, În stilul tenue-de-ville-pour-filettes autumnal și parizian. A luat de la guvernanta ei, strecurându-l În mâna fratelui meu, un cadou de adio, o cutie cu migdale În zahăr care - eram sigur - Îmi era destinată În exclusivitate; și imediat a plecat, mânându-și cercul cu bețișorul printre lumini și umbre, de jur Împrejurul fântânii Înecate În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și deși nu era capabil să interpreteze aproape nimic (doar foarte solemn primele acorduri din uvertura la Ruslan) ținea minte fiecare notă din operele lui preferate. Pe această coardă vibrantă, o genă melodioasă care pe mine m-a evitat, se strecoară, prin tata, de la organistul Wolfgang Graun din secolul al șaisprezecelea până la fiul meu. 2 Aveam unsprezece ani când tata a hotărât că Învățătura pe care o primisem și Încă o primeam acasă trebuie să fie În mod avantajos suplimentată prin
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cu mandibulele de-a lungul marginii celei mai apropiate frunze din care ronțăia agale un semicerc, apoi Întinzându-și din nou gâtul și din nou Încovoindu-l Încet-Încet, În timp ce adâncea tot mai mult meșteșugita scobitură. Cu un gest automat o strecuram, probabil Împreună cu o bucățică din mica plantă, Într-o cutie de chibrituri și o duceam acasă pentru a produce În anul următor o splendidă surpriză, dar gândurile mele hoinăreau În altă parte: la Zina și Colette, tovarășele mele de joacă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
hamul a pocnit. Mai târziu a mers Într-una din zile din acele mici mașinării numite plimbătoare; de la Înălțimile inițiale, elastic și sigur, copilul a ajuns tot mai jos, până ce, la un an și jumătate, a atins pământul În fața plimbătoarei, strecurându-se În față din locul pe care ședea și bătând cu călcâiele pe trotuar, anticipând astfel eliberarea lui viitoare În vreo grădină publică. Un nou val evolutiv a Început să se umfle, ridicându-l treptat, din nou, de la pământ, când
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
unde parcul contractase o fixație de edil și visa un monument. Rădăcinile, rădăcinile verdeții din amintire, rădăcinile memoriei și ale plantelor spinoase, rădăcinile - Într-un cuvânt - sunt În stare să parcurgă lungi distanțe Învingând unele obstacole, pătrunzând prin altele și strecurându-se În crăpături Înguste. Astfel au străbătut grădinile și parcurile Împreună cu noi, Europa Centrală. Alei cu pietricele se reuneau și se opreau la un roind-point spre a ne privi pe tine sau pe mine cum ne aplecăm și ne concentrăm
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
după izbânda de la Podul Înalt 10 ianuarie 1475 3 Maria și Constantinopolul Haricleea, îngână Maria, fără să ridice ochii de pe carte, te rog...(în grecește) O dimineață mohorâtă de februarie, în iatacul Doamnei Maria de Mangop. Un vânt hain se strecoară șuierând prin meterezele Nebuisei și zgâlțâie obloanele ferestrei ce gem din balamale. Ploaia bate în geam, șiroiește prelung. În căminul placat cu plăci de faianță închipuind zodiacul, arde țiuind un foc mocnit. Pe perete, câteva portrete de bazilei Paleologi și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
antică amforă, ciupește corzile unei harfe, cântă în surdină un vechi și nostalgic cântec grecesc. O dimineață friguroasă de februarie, în iatacul Doamnei Maria... Maria ridică ochii, privește în gol. Ascultă tânguitul cântului, al vântului, al ploii... Pe fereastră se strecoară o lumină murdară, tristă, filtrată prin norii grei, de plumb. Haricleea, te rog... șoptește ea. Lasă... Haricleea se oprește. O privește lung, cu îngrijorare. Oftează ușor, apoi, zglobie, o întreabă (în grecește): Slăvita Doamnă dorește să cânt ceva mai vesel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
am ascuns în ruinele palatului Blacherne, împreună cu șobolanii, înspăimântați și ei; ne-am mirat chiar, crezusem că toți fuseseră mâncați în lungul asediu. Înveșmântați în zdrențe ca cerșetorii, ne-am furișat în noapte, pe străduțe dosnice, fugeam, căutam să ne strecurăm printr-o spărtură a zidului, fugeam cât mai departe de coșmarul ce se chema acum "Stambul". Călcam îngroziți peste cadavre, nu vedeam pământul de stârvuri. Îmi stăruie și acum, în nări, duhoarea aceea pestilențială de hoit putrezit, miasmă puturoasă a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Zeiță a Răzbunării. Trebuie! Vreau să-mi amintesc tot! Tot! Vreau să mă sfâșii! Când dau piept cu coșmarul, când îl înfrunt, asta mă mai ușurează. Fugeam, continuă ea cu aceeași privire pierdută, răvășită, numai broboane, retrăind aievea întâmplările, ne strecuram pe lângă ziduri, când, deodată, din susul străzii, ne iese în cale o bandă de bașbuzuci cu iatagane însângerate. Îngroziți, am rupt-o cale-ntoarsă. Fugeam... Fugeam... Bașbuzucii, după noi, cu iataganele, răcnind sălbatic. Dumnezeule, ce-am fugit, credeam c-o să-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
zăpăcenie, pentru că nu s-a găsit nimeni să-i lichideze ca pe câinii turbați și, o dată cu ei, să curme și rătăcirile minții lor bolnave. Am auzit că venețienii i-au pus gând rău și au năimit pierzători de i-au strecurat otravă în pilaf sau în vreo doftorie, povestește Maria. Din păcate, făptașii au dat greș. Vulpoiul a mirosit la timp și pierzătorii mi-e groază să pomenesc ce-au pătimit... Ah, cât îl urăsc! Îl urăsc! Îl urăsc! se dezlănțuie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
roșii de oboseală. Un greier țârâie fin în zidurile mucede ale cetății. Chiribuță! Ia vină tu de mă trage olecuță pe spinare. Mi s-a pus o ruptoare de mă seacă. Chiribuță sare, dar, pe ușița de taină, tiptil, se strecoară Voichița. E udă leoarcă, cu rochița lipită de trup, cu margarete și funigei în păr, cu coroniță și brâu împletit din flori de câmp. Calcă cu pași ușori pe lespezi și din părul ei zălud picură, picură... Ștefan zvâcnește. Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ferecate în fiare, de puteai trage în ele cu pușcile cele mari. Când intră în biserică, îl izbește un pătrunzător miros de ulei, de vopselărie, amestecat cu iz de ceară de albine arsă în câteva sfeșnice ce pâlpâiau încă. Se strecoară pe sub schelăria ce nu fusese dată jos. La iconostas, Ștefan se închină cu evlavie, sărută icoanele împărătești și cere să cerceteze zugrăveala. Umbrele înserării, îndulcite prin galbenul, albul și roșul vitraliilor, începuseră să se lase și starețul Ioasif trebui să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
răspopit, Aron Petru, ăl de-a îngenunchiat Moldova să plătească dintâi haraci turcilor. El vine cu oaste turcească, îl azvârle pe Alexăndrel din Scaun și cu mâna acelorași boieri, ce se dădeau mereu de partea celui mai puternic -, i-a strecurat în borșul de pește mult plăcut lui un prăfuleț din minunata otravă venețiană, moștenire de familie. Și, astfel, Aron-Vodă Răspopitul a ajuns să spurce Scaunul Moldovei cu curul său răpciugos! E rândul lui taica, Bogdan, să intre în scenă... Cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
inundă paraclisul destrămând, parcă, umbrele trecutului întunecat. Un cârd de rațe sălbatice zboară spre zări mai însorite, gâgâind răgușit a jale că-și părăsesc cuibul unde au bătut din aripi dintâi... Undeva, departe, un clopot bate rar, greu și dangătul strecoară o undă de tristețe. La biserica Mirăuților toacă de vecernie. Ștefan respiră adânc... Într-un târziu, spune încetișor: ...Vezi tu, Alexandre, eu n-am fost niciodată prințișorul fericit. Soarta nu mi-a prea cătat în coarne, m-a lovit de cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-i mai înțeleagă! Tu nu ești decât... decât "o aia", ce ții locul "ăleia"! În lipsa ei, se mulțumește și cu copia! Nu! Nu-i adevărat! o înfruntă cu mândrie Voichița. Adică mint eu?! se dezlănțuie Maria cu ură. Te-ai strecurat hoțește în așternutul bărbatului meu! Și eu sunt aceea care mint?! Ești o stricată! Stirpe de Basarabi corciți cu Mușatini, niște stricați! Te-ai aruncat în partea tătâne-tu preafrumosul cadân al Marelui Sultan! Abia ți-au înmugurit țâțele, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și să stârnească vreun mort mai țâfnos. Îți faci cruce cu limba, îl liniștește boier Alexa așezând un felinar pe brațul unei cruci. Strigoii-s fum. Eu m-aș spăimânta mai abitir de om om în carne și oase... Luna, strecurată printre nouri destrămați, cerne o lumină oarbă, stranie peste crucile de piatră roase de vreme și mucegai, peste crucile de lemn, putrezite, cu brațele frânte, cu nume, fără nume, spălate de ploi și de veacuri. Mormintele-s năpădite de bozii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
goală. Mi-a luat coifu'! se căinează Dumitru. Muierea dracului! Fără coif nu se poate! Să-mi fi lăsat osmanlâu', la Podul Înalt, măcar să-mi fi lăsat dreapta... îngână Niculai cu amar intrând în cârciumă. Pe furiș, din spate, se strecoară un băiețandru, că nici tuleele nu i-au mijit, nici șorțul de băiat de prăvălie nu l-a scos: Nea Dumitre, șoptește el. Nea Dumitre... Ce vrai, mă puță mă! se sborșește Dumitru la el, țâfnos peste fire. Nea Dumitre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mâța", strigă-n cor boierii entuziasmați. Ștefan zâmbește cinic și continuă cu aceeași patimă, sarcastic, încrâncenat: ...Și-n puterea nopții, când turcaleții osteniți dorm somnul cel greu și dulce, noi, în șalvari, cu turbane, boiți cu funigine pe chip, ne strecurăm, pâș-pâș, sugrumăm străjile. Ca fulgerul cădem asupra taberei! Lovim! Ucidem! Ardem! Foc!! Foc!!... Până să-și tragă osmanlâii șalvarii, buimaci, cu iataganele-n dinți "Ce-i?!?! Cine?!?! Unde-s ?!?!"... Nu-s!!!"... și să-și dea seama ce se întâmplă, noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
târșind papucii prin pulberea de cenușă fierbinte, sub un soare zăpușitor în zăduful ăl mare al lui Cuptor! Turcaleții răzlețiți de gros, prinși, trași în țeapă, atârnați prin crengi, vor împodobi drumeagul în întâmpinarea falnicei armii, ca osmanlâilor să le strecurăm în oase frica de moarte; să cugete la nimicnicia vieții și la nemurirea sufletului în Raiul lui Allah; să-și blesteme zilele când au călcat pe pământul spurcat al afurisiților de ghiauri moldoveni... "Din muntele de scârnă ce aburește miasme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]