64,222 matches
-
ideilor, ipostază explorată teoretic spre a deschide orizontul interpretării. Pentru C. biografia constituie un punct de plecare chiar și atunci când analizează scrierile unor teoreticieni ai literaturii, precum I. B. Șklovski, B. Tomașevski, M. M. Bahtin ș.a. Este și cazul lucrării Teoria limbajului poetic (1994), care prezintă cele mai importante orientări referitoare la modalitățile de abordare a limbajului poetic în Școala filologică rusă. Lirica lui Lermontov (1983), lucrare subintitulată Considerații tematico-structurale, propune o viziune asupra imaginarului poetului, văzut ca sumă a momentelor
COTORCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286449_a_287778]
-
literar. Saturnia (1995), o culegere de versuri proprii, relevă aplecarea autoarei și spre creația poetică. SCRIERI: Prelegeri de istoria literaturii ruse din secolul al XIX-lea (în colaborare cu Sorina Bălănescu), Iași, 1976; Lirica lui Lermontov. Considerații tematico-structurale, Iași, 1983; Teoria limbajului poetic. Școala filologică rusă, Iași, 1994; Terminologie poetică și retorică (în colaborare), Iași, 1994; Saturnia, Iași, 1995; În căutarea formei, Iași, 1995; Introducere în opera lui Velimir Hlebnicov, Brăila, 1997. Antologii: Teoria limbajului poetic în știința filologică rusă și
COTORCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286449_a_287778]
-
Lirica lui Lermontov. Considerații tematico-structurale, Iași, 1983; Teoria limbajului poetic. Școala filologică rusă, Iași, 1994; Terminologie poetică și retorică (în colaborare), Iași, 1994; Saturnia, Iași, 1995; În căutarea formei, Iași, 1995; Introducere în opera lui Velimir Hlebnicov, Brăila, 1997. Antologii: Teoria limbajului poetic în știința filologică rusă și sovietică, introd. edit., Iași, 1983. Traduceri: Agnia, fiica focului. Proză scurtă sovietică, Iași, 1982 (în colaborare cu Adriana Nicoară); E. Zameatin, Insularii, Biciul lui Dumnezeu; M. Aldanov, Astrologul; Vladimir Nabokov, Invitație la supliciu
COTORCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286449_a_287778]
-
alte școli din București până în 1954, când se pensionează. Între 1934 și 1946 editează, împreună cu Al. Graur, J. Byck, Gh. Șerban, Scarlat Struțeanu și N. I. Rusu, colecția „Biblioteca școlară”. Colaborează la „Limba română”, „Luceafărul”, „Viața românească”, „Revista de istorie și teorie literară”, „Biserica Ortodoxă Română”, „Gazeta literară” ș.a. Cele două monografii pe care le-a publicat, Viața lui Eliade (1939) și Mihail Eminescu (1968) au un pronunțat caracter de popularizare. Cea de-a doua, subintitulată „biografie documentară”, nu pune în pagină
CREŢU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286487_a_287816]
-
1955-1959) din orașul natal. În 1964, la încheierea studiilor la Facultatea de Filologie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, este numit aici asistent la Catedra de literatură română. Specializat în literatura română a secolului al XX-lea și în teoria literaturii, a cultivat, didactic și publicistic, abordarea interdisciplinară și fundamentarea teoretică a discursului critic. A ținut cursuri de limbă, literatură și civilizație română la Universitatea „Paul Valéry” din Montpellier, Franța (1976-1979), unde a inițiat editarea revistei de studii românești „Dialogue
CREŢU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286488_a_287817]
-
cei mai însemnați scriitori români (Eminescu, Caragiale, Creangă, Slavici). Generată de realitățile curente ale literaturii dintre anii 1850 și 1870, critica de la C.l. a fost, cu deosebire în primele două decenii, o critică de mare actualitate, prevalând asupra esteticii și teoriei literare. Abia odată cu ivirea unei reviste („Contemporanul”, 1881) ce susținea principii estetice opuse, s-a făcut loc și unor articole teoretice, semnate mai întâi de T. Maiorescu, apoi de elevii acestuia, M. Dragomirescu, P. P. Negulescu ș.a. În această a
CONVORBIRI LITERARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286404_a_287733]
-
accentul pe definițiile, diverse și adesea contradictorii, ale realismului, fiind interesată mai mult de aspectul teoretic al expunerii (deși aplicațiile pe text nu lipsesc de regulă), dar și de modul de structurare a universului artistic în cadrul acestui curent. Când discută teoria genurilor în concepția lui Northrop Frye și Tzvetan Todorov, C. ajunge la concluzia considerării realismului ca gen literar, idee extrem de apreciată la mijlocul anilor ’70. Evident, comentatoarea ține să precizeze că înainte de a fi un gen, realismul se diferențiază de celelalte
CREŢULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286491_a_287820]
-
București), prozator, istoric literar și eseist. Este fiul Mariei Crăciun (n. Letcă), funcționară, și al lui Ștefan Crăciun, inginer. A urmat liceul la Sighișoara și a absolvit în 1973 Facultatea de Filologie a Universității din București, secția română-engleză, cu lucrarea Teoria cazurilor lui John Fillmore. Spiritul de echipă - boală de care, după cum declară singur, scriitorul nu s-a vindecat niciodată - își face simțite simptomele începând de acum: „Până în 1973, la terminarea facultății, am făcut parte dintr-un grup de tineri care
CRACIUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286463_a_287792]
-
a impus, și asta poate în prelungirea căutărilor Școlii de la Târgoviște, căreia cărțile noastre i-au fost afiliate nu de puține ori.” Între 1973 și 1990 C. a fost profesor la diferite școli generale, după aceea a devenit lector de teoria literaturii la Universitatea din Brașov și redactor șef-adjunct al revistei „Interval”. A obținut în 2000 titlul de doctor cu teza Dimensiunea tranzitivă a poeziei moderniste și postmoderne din România. A debutat în 1970, în revista „Argeș” cu ciclul de poeme
CRACIUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286463_a_287792]
-
expus opțiunile teoretice și preferințele literare într-o serie de eseuri, antologate în volumele Cu garda deschisă (1997), În căutarea referinței (1998), Reducerea la scară (1999). Devenit în perioada postcomunistă cadru didactic la Universitatea din Brașov, publică un manual de teorie literară: Introducere în teoria literaturii (1997). „Substanța scrisului - susține C. răspunzând unei anchete - este lipsită de valoare dacă nu s-a constituit în tine, într-o formă irepresibilă. Dacă scriitorul este un simptom social și dacă eu sunt într-adevăr
CRACIUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286463_a_287792]
-
preferințele literare într-o serie de eseuri, antologate în volumele Cu garda deschisă (1997), În căutarea referinței (1998), Reducerea la scară (1999). Devenit în perioada postcomunistă cadru didactic la Universitatea din Brașov, publică un manual de teorie literară: Introducere în teoria literaturii (1997). „Substanța scrisului - susține C. răspunzând unei anchete - este lipsită de valoare dacă nu s-a constituit în tine, într-o formă irepresibilă. Dacă scriitorul este un simptom social și dacă eu sunt într-adevăr un scriitor, atunci cărțile
CRACIUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286463_a_287792]
-
de pesimism, să conchidă: „Singurul meu cititor sunt eu însumi.” SCRIERI: Acte originale / Copii legalizate, București, 1982; Compunere cu paralele inegale, București, 1988; Frumoasa fără corp, București, 1993; Structuri deschise, I, Brașov, 1996; Cu garda deschisă, Iași, 1997; Introducere în teoria literaturii, Chișinău, 1997; Istoria didactică a literaturii române (în colaborare), Chișinău, 1997; În căutarea referinței, Pitești, 1998; Experimentul literar românesc postbelic (în colaborare cu Monica Spiridon și Ion Bogdan Lefter), Pitești, 1998; Reducerea la scară, Pitești, 1999; Aisbergul poeziei moderne
CRACIUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286463_a_287792]
-
Spiridon și Ion Bogdan Lefter), Pitești, 1998; Reducerea la scară, Pitești, 1999; Aisbergul poeziei moderne, postfață Mircea Martin, București, 2002; Doi într-o carte (fără a-l mai socoti pe autorul ei), Cluj-Napoca, 2003; Mecanica fluidului, Pitești, 2003; Introducere în teoria literaturii, Chișinău, 2003. Antologii: Competiția continuă. Generația ’80 în texte teoretice, București, 1994; Generația ‘80 în proza scurtă, Pitești, 1998 (în colaborare cu Viorel Marineasa). Traduceri: Serge Fauchereau, Deplasări - Deplacements, ed. bilingvă, Pitești, 1996; Alexis Nouss, Modernitatea, Pitești, 2000 (în
CRACIUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286463_a_287792]
-
20 decembrie 1930, apoi la București, lunar, între februarie 1931 și aprilie 1932. Până la numărul 4-5 din 1930 apare cu subtitlul „Revistă modernistă”, devenit apoi „Literatură. Ideologie. Critică”. Director: Mihail Ilovici; redactor: Aurel Chirescu. Sunt publicate articole de critică și teorie literară, recenzii ș.a. La ancheta Ce deosebire este între metoda dv. critică și metodele curente?, răspund Mihail Dragomirescu și E. Lovinescu (3-5/1930). Unele texte, cu un caracter mai mult sau mai puțin teoretic, reprezintă puncte de vedere înnoitoare, moderniste
CRISTALUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286498_a_287827]
-
Psihopatologia copilului Capitolul 1 Introducere în psihopatologia copilului: istoric, teorii și influențe Psihopatologia clinică a copilului a fost recunoscută ca disciplină distinctă doar în ultimii 30 de ani, în ciuda începuturilor sale promițătoare. Sfârșitul secolului al XIXlea a marcat începutul unei perioade de reforme sociale care răspundeau nevoii de a apăra
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
fuseseră înregistrate mai mult de 450 de cazuri. Cu toate acestea, Witmer a ieșit din grațiile unora dintre colegi săi din cauză că a refuzat să adopte formula revizuită de Terman a testelor de inteligență Stanford-Binet și nu a vrut să accepte teoriile lui Freud cu privire la tulburările de comportament. William Healey, psihiatru englez care împărtășea entuziasmul american față de teoriile lui Freud, a fost cel care a deschis primul centru psihoeducațional pentru copii în Chicago, în 1909. În 1933, funcționau deja 42 de astfel
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
unora dintre colegi săi din cauză că a refuzat să adopte formula revizuită de Terman a testelor de inteligență Stanford-Binet și nu a vrut să accepte teoriile lui Freud cu privire la tulburările de comportament. William Healey, psihiatru englez care împărtășea entuziasmul american față de teoriile lui Freud, a fost cel care a deschis primul centru psihoeducațional pentru copii în Chicago, în 1909. În 1933, funcționau deja 42 de astfel de clinici în diverse locații: școli de corecție, tribunale, spitale și universități. Pe măsură ce a crescut popularitatea
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
creșterii popularității centrelor psihoeducaționale, domeniul pshihologiei clinice infantile s-a confruntat cu multe obstacole, astfel că psihopatologia copilului nu a devenit o disciplină de sine stătătoare decât acum 30 de ani. Unul din motivele acestei întârzieri a fost faptul că teoriile privind dezvoltarea copilului erau marcate de controversa pe tema influenței factorilor ambientali prin comparație cu cea a factorilor naturali. Pe scurt 1.1 Momente-cheie în istoria psihologiei copilului 1892 Se înființează Asociația Americană de Psihologie (American Psychological Association, APA). Primul
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
de roluri (Erikson) Raționamente abstracte (Piaget) Amestec de emoții cu privire la sine și la ceilalți (ambiguitate) Revenirea la egocentrism (Piaget/Elkind: public imaginar și impresia că povestea personală e unică) Concept de sine dependent de acceptarea de către ceilalți și de competență Teoriile biomedicale Teoriile biologice și fiziologice analizează impactul factorilor biologici și genetici asupra diferențelor individuale. În ultimul timp, se observă o recunoaștere tot mai largă a contribuției interactive pe care o au influențele ambientale (sănătate, nutriție, stres) și genetice. Aceste teorii
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
Erikson) Raționamente abstracte (Piaget) Amestec de emoții cu privire la sine și la ceilalți (ambiguitate) Revenirea la egocentrism (Piaget/Elkind: public imaginar și impresia că povestea personală e unică) Concept de sine dependent de acceptarea de către ceilalți și de competență Teoriile biomedicale Teoriile biologice și fiziologice analizează impactul factorilor biologici și genetici asupra diferențelor individuale. În ultimul timp, se observă o recunoaștere tot mai largă a contribuției interactive pe care o au influențele ambientale (sănătate, nutriție, stres) și genetice. Aceste teorii pun accentul
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
Teoriile biomedicale Teoriile biologice și fiziologice analizează impactul factorilor biologici și genetici asupra diferențelor individuale. În ultimul timp, se observă o recunoaștere tot mai largă a contribuției interactive pe care o au influențele ambientale (sănătate, nutriție, stres) și genetice. Aceste teorii pun accentul pe factori precum temperamentul, ereditatea, structura și funcția creierului. Pentru a defini comportamentul deviant, un model biomedical va încerca să determine care părți ale corpului sau ale creierului nu funcționează corespunzător (din punct de vedere genetic, al reacțiilor
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
Studiile pe gemeni au oferit informații esențiale asupra rolului pe care îl joacă ereditatea, iar metodele neurologice, cum ar fi rezonanța magnetică (RMI) au contribuit la rândul lor la identificarea unor modificări cerebrale structurale relevante la pacienții cu anumite tulburări. Teoriile psihodinamice Inițial, Freud a considerat comportamentul anormal ca fiind rezultatul fixațiilor sau regreselor datorate etapelor de conflict anterioare nedepășite. Stadiile dezvoltării psihosexuale pe care le indentifică el pun în lumină porniri și conflicte inconștiente care pot influența dinamica anumitor patologii
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
ajută să înțelegem mai bine modurile de apărare arhaice ale copilului, de pildă negarea, sau cele mai constructive din punct de vedere social, cum ar fi umorul. De reținut În trecut, aplicațiile psihanalitice erau foarte greu de validate empiric, însă teoriile autodezvoltării și atașamentului elaborate de Bowlby, precum și cercetările recente ale lui Fonagy și Target (1996) au oferit un fundament empiric terapiei psihodinamice infantile. Prin intermediul jocului, terapeutul îi ajută pe copii să își dezvolte abilități de autoreglare a impulsurilor și să
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
și îndoială de sine. Școlarul stăpânește subiectele legate de școală și socializarea cu copiii de aceeași vârstă, iar acest lucru sporește sentimentul de competență prin opoziție cu cel de inferioritate. În adolescență, criza privește identitatea prin opoziție cu confuzia rolurilor. Teoriile behavioriste Teoria behavioristă se bazează pe ideea fundamentală că orice comportament este determinat de asocieri (contingențe) ce rezultă din consecințe pozitive (întăriri) și negative (pedepse). Consecințele sunt pozitive dacă: Aduc un beneficiu (întăriri pozitive; exemplu: „Dacă terminați ce aveți de
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
de sine. Școlarul stăpânește subiectele legate de școală și socializarea cu copiii de aceeași vârstă, iar acest lucru sporește sentimentul de competență prin opoziție cu cel de inferioritate. În adolescență, criza privește identitatea prin opoziție cu confuzia rolurilor. Teoriile behavioriste Teoria behavioristă se bazează pe ideea fundamentală că orice comportament este determinat de asocieri (contingențe) ce rezultă din consecințe pozitive (întăriri) și negative (pedepse). Consecințele sunt pozitive dacă: Aduc un beneficiu (întăriri pozitive; exemplu: „Dacă terminați ce aveți de lucru în
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]