101,224 matches
-
Partidul Liberal). Imediat după aceasta, el a cerut convocarea unor alegeri anticipate în speranța cuceririi majorității absolute. Partidele vechi au boicotat în semn de protest noile alegeri și, pe 28 noiembrie 1910, liberalii lui Venizelos a cucerit 300 de să mandate dintr-un total de 362. Majoritatea deputaților erau noi în politică. Venizelos a format noul guvern și a început reorganizeze economia și politica intenă și externă a țării. Venizelos a încercat să impună o serie de reforme în domeniile politic
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
în vreme ce flota elenă domina Marea Egee. Venizelos nu a dorit să să-și implice țara într-un conflict major, cel puțin atâta vreme cât armata uscatului și flota elene nu erau complet reorganizate (un efort susținut în acest scop începuse încă de pe vremea mandatului lui Georgios Theotokis), iar economia Greciei nu era revitalizată. În aceste condiții, Venizelos le-a propus turcilor recunoașterea dreptului cretanilor să-și trimită deputați în parlamentul elen, ca o soluți pentru rezolvarea „Chestiunii Cretane”. Junii Turci aflați la conducere la
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
recunoscut oficial pe 19 noiembrie/2 decembrie 1916 guvernul lui Venizelos, rupând efectiv Grecia în două entități separate. Pe 24 noiembrie/7 decembrie 1916, guvernul provizoriu al lui Venizelos a declarat război Puterilor Centrale. Drept răspuns, a fost emis un mandat regal de arestare a lui Venizelos, iar arhiepiscopul Atenei a emis ca urmare a presiunilor casei regale o anatemă împotriva aceluiași politician. Aliații s-au străduit să soluționeze conflictul în favoarea lor și au instituit o blocadă navală împotriva sudului Greciei
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
Alegerile din noiembrie 1920 au fost transformate într-o cursă dintre Venizelos și regele exilat Constantin, (tatăl lui Alexandru). În cadrul alegerilor din 1920, antivenizeliștii, în cea mai mare parte sprijinitori ai lui Constantin, au cânștigat 246 din cele 370 de mandate parlamentare. Această înfrângere a fost o mare surpriză, cu atât mai mult cu cât nici măcar Venizelos nu a reușit să câștige un mandat de deputat. Venizelos a pus această înfrângere pe seama epuizării populației după o perioadă de război mult prea
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
antivenizeliștii, în cea mai mare parte sprijinitori ai lui Constantin, au cânștigat 246 din cele 370 de mandate parlamentare. Această înfrângere a fost o mare surpriză, cu atât mai mult cu cât nici măcar Venizelos nu a reușit să câștige un mandat de deputat. Venizelos a pus această înfrângere pe seama epuizării populației după o perioadă de război mult prea lungă, începând din 1912. Venizelists a considerat că promisiunile cu privire la demobilizarea armatei și retragerea din Asia Mică au fost cele mai puternice arme
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
sfârșitul „Marii Idei” a naționaliștilor eleni. După eșecul loviturii de stat regaliste condusă de Ioannis Metaxas, regele George al II-lea a fost forțat să plece în exil, iar Venizelos s-a reîntors în țară, devenind premier pentru un nou mandat. În 1924 însă, după o serie de neînțelegeri cu aliații săi, Venizelos a părăsit țara în 1924. În perioada când nu a fost implicat în conducerea guvernului, Venizelos a reușit o traducere completă a operei lui Tucidide din limba greacă
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
alegerile parlamentare de pe 5 iulie 1928, partidul lui Venizelos a recucerit puterea și a forțat guvernul să convoace noi alegeri pe 19 august al aceluiași an. În aceste noi alegeri, partidul lui Venizelos a câștigat 228 din cele 250 de mandate parlamentare. În noul său mandat la conducerea țării, Venizelos a încercat să pună capăt izolării diplomatice a Greciei prin refacerea relațiilor normale cu țările vecine. Eforturile sale au fost încununate de succes în cazurile noului stat iugoslav și al Italiei
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
1928, partidul lui Venizelos a recucerit puterea și a forțat guvernul să convoace noi alegeri pe 19 august al aceluiași an. În aceste noi alegeri, partidul lui Venizelos a câștigat 228 din cele 250 de mandate parlamentare. În noul său mandat la conducerea țării, Venizelos a încercat să pună capăt izolării diplomatice a Greciei prin refacerea relațiilor normale cu țările vecine. Eforturile sale au fost încununate de succes în cazurile noului stat iugoslav și al Italiei. Venizelos a semnat un acord
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
acord cu Benito Mussolini pe 23 septembrie 1928 la Roma și pe 27 martie 1929 cu Iugolsalavia la Salonic. În ciuda eforturilor internaționale coordonate de britanici în perioada 1930 - 1931, nu s-a ajnuns la o reconciliere totală cu Bulgaria în timpul mandatului lui Venizelos. Venizelos a avut o poziție rezervată față de Albania. În ciuda relațiilor bilaterale bune, nu a fost întreprinsă din partea niciuneia dintre cele două tabere vreo măsura de rezolvare a problemelor aflate în dispută. (Era principal vorba de statutul minorității elene
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
italian, dar nu a reușit să aibă legături similare și în Ungaria, unde autoritățile de la Budapesta nu doreau să-și pericliteze și mai mult relațiile cu alte țări. În 1927, Pavelić a fost ales în Adunarea Națională iugoslavă, după un mandat în consiliul municipal al Zagrebului. Pavelić a fost unul dintre cei doi candidați aleși de pe listele Blocului Croat, celălalt fiind Ante Trumbić. Pavelić a fost secretar al Partidului Drepturilor până în 1929, când a început perioada dictaturii regale în Regatul Iugoslaviei
Ante Pavelić () [Corola-website/Science/321101_a_322430]
-
lui Dan Voiculescu și s-a realizat prin subevaluarea bunurilor Institutului cu suma de 7,7 milioane de euro. Potrivit DNA, Corneliu Popa, în calitatea sa de președinte al Consiliului de Administrație al Agenției Domeniilor Statului, a aprobat declanșarea, fără mandat din partea statului român, a procesului de privatizare al Institutului de Cercetări Alimentare. De asemenea nu a fost îndeplinită condiția publicității intenției de privatizare; în plus, s-au întocmit acte false care au atestat nereal faptul că societatea GRIVCO a predat
Institutul de Cercetări Alimentare () [Corola-website/Science/321110_a_322439]
-
, sau Mandatul Palestinei, a fost o împuternicire legală pentru administrarea Palestinei, care a fost aprobată oficial de Consiliul Ligii Națiunilor pe 24 iulie 1922 și care a intrat în vigoare pe 26 septembrie 1923. Documentul se baza pe principiile conținute în Articolul
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
intrat în vigoare pe 26 septembrie 1923. Documentul se baza pe principiile conținute în Articolul 22 al Convenției Ligii Națiunilor și în rezoluția Conferinței de la San Remo din 25 aprilie 1920 a principalelor puteri asociate și aliate din timpul Primului Război Mondial. Mandatul a legalizat administrația britanică și în partea de sud a fostei Sirii Otomane în 1923 - 1948. Regatul Unit, după ce a primit consimțământul Ligii Națiunilor, a împărțit teritoriul sub mandat în două arii administrative: Palestina, sub controlul britanic nemijlocit, și Transiordania
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
aprilie 1920 a principalelor puteri asociate și aliate din timpul Primului Război Mondial. Mandatul a legalizat administrația britanică și în partea de sud a fostei Sirii Otomane în 1923 - 1948. Regatul Unit, după ce a primit consimțământul Ligii Națiunilor, a împărțit teritoriul sub mandat în două arii administrative: Palestina, sub controlul britanic nemijlocit, și Transiordania, un teritoriu cu un anumit grad de autonomie, plasat sub conducerea familiei Hashemite, (în conformitate cu angajamentele pe care și le luase McMahon în numele guvernului de la Londra încă din 1915. Prin
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
familiei Hashemite, (în conformitate cu angajamentele pe care și le luase McMahon în numele guvernului de la Londra încă din 1915. Prin această împărțire, teritoriul Transiordaniei a fost exclus de britanici din zona în care urma să fie creat „Căminul național evreiesc”. În preambulul mandatului se afirma că principalele puteri aliate au căzut de acord asupra faptului că puterea mandatară era responsabilă pentru punerea în practică a Declarației Balfour din 2 noiembrie 1917, adoptată de guvernele Aliaților. Prin sus-numita declarație, britanicii se angajaseră să susțină
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
să susțină fondarea în Palestina a unui cămin național pentru evrei. Puterile aliate se angajaseră să se îngrijească de apărarea drepturilor civile și religioase atât a comunităților evreiești cât și a celor neevreiești din Palestina. Obiectivul oficial al instituirii sistemului mandatelor Ligii Națiunilor era administrarea teritoriilor ce aparținuseră defunctului Imperiu Otoman în Orientul Mijlociu începând cu secolul al XVI-lea. Mandatele aveau să înceteze când teritoriile sub mandat erau capabile să se autoguverneze. Atunci când Imperiul Otoman s-a alăturat Puterilor Centrale în timpul
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
apărarea drepturilor civile și religioase atât a comunităților evreiești cât și a celor neevreiești din Palestina. Obiectivul oficial al instituirii sistemului mandatelor Ligii Națiunilor era administrarea teritoriilor ce aparținuseră defunctului Imperiu Otoman în Orientul Mijlociu începând cu secolul al XVI-lea. Mandatele aveau să înceteze când teritoriile sub mandat erau capabile să se autoguverneze. Atunci când Imperiul Otoman s-a alăturat Puterilor Centrale în timpul Primului Război Mondial (aprilie 1915), liniile de comunicație britanice cu India prin Canalul Suez, dar și alte interese ale Aliaților, au
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
comunităților evreiești cât și a celor neevreiești din Palestina. Obiectivul oficial al instituirii sistemului mandatelor Ligii Națiunilor era administrarea teritoriilor ce aparținuseră defunctului Imperiu Otoman în Orientul Mijlociu începând cu secolul al XVI-lea. Mandatele aveau să înceteze când teritoriile sub mandat erau capabile să se autoguverneze. Atunci când Imperiul Otoman s-a alăturat Puterilor Centrale în timpul Primului Război Mondial (aprilie 1915), liniile de comunicație britanice cu India prin Canalul Suez, dar și alte interese ale Aliaților, au fost amenințate. Ca răspuns la o serie
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
în corespondența McMahon-Hussein trebuie să fie incluse în mod obligatoriu în tratatul de pace. El a explicat că înțelegerea cu Hussein a stat de fapt la baza Acordului Sykes-Picot, iar francezii nu aveau să poată să se folosească de sistemul mandatelor Ligii Națiunilor pentru ca să schimbe termenii deja negociați. Premierul britanic a mai subliniat că francezii au acceptat să nu ocupe regiunea în care avea să fie proclamat viitorul stat independent arab, adică regiunile orașelor Damasc, Homs, Hama și Aleppo. Ministrul britanic
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
acele timpuri, Arthur Balfour, și președintele american Woodrow Wilson au participat la această întâlnire. Negocierile de pace au început la Paris, au continuat la Londra și au fost definitivate la San Remo, în aprilie 1920. Consiliul Suprem Aliat a acordat mandatele pentru Palestina și Mesopotamia britanicilor, iar cele pentru Siria și Liban Franței. Aceste aranjamente au devenit oficiale odată cu semnarea Tratatului de la Sèvres. La negocierile de pace au participat atât reprezentanții sioniștilor cât și cei ai arabilor. Cele două părți au
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
nu a fost însă niciodată pus în practică. Jurnalul oficial al Ligii Națiunilor datat iunie 1922 conține un interviu cu lordul Balfour, în care liderul britanic își exprima opinia că autoritatea Ligii Națiunilor este strict limitată. Balfour a afirmat că mandatele nu au fost creația Ligii și nu puteau fi modificate de aceasta. El mai adăuga că Liga trebuia să se limiteze la supravegherea punerii în aplicare a deciziile Aliaților și puterilor asociate, iar puterile mandatare trebuiau să fie supravegheate, dar
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
nu puteau fi modificate de aceasta. El mai adăuga că Liga trebuia să se limiteze la supravegherea punerii în aplicare a deciziile Aliaților și puterilor asociate, iar puterile mandatare trebuiau să fie supravegheate, dar nu controlate, de Ligă. Balfour definea mandatele ca o limitare benevolă a drepturilor de administrare a teritoriilor cucerite. Principalele puteri aliate au avut fiecare în parte o contribuție la conceperea termenilor mandatelor , deși unele dintre ele, așa cum au fost Statele Unite, nu declaraseră război Imperiului Otoman și nu
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
asociate, iar puterile mandatare trebuiau să fie supravegheate, dar nu controlate, de Ligă. Balfour definea mandatele ca o limitare benevolă a drepturilor de administrare a teritoriilor cucerite. Principalele puteri aliate au avut fiecare în parte o contribuție la conceperea termenilor mandatelor , deși unele dintre ele, așa cum au fost Statele Unite, nu declaraseră război Imperiului Otoman și nu aveau să devină membre ale Ligii Națiunilor. Acordul Sykes-Picot din 1916 propusese la vremea respectivă sprijinul pentru un mare Stat Arab sau o confederație de
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
Acordul Sykes-Picot din 1916 propusese la vremea respectivă sprijinul pentru un mare Stat Arab sau o confederație de state arabe independente sub „suzeranitatea unui lider arab” dar a exclus din acest stat vaste regiuni care urmau sa se afle sub mandate ale Frantei și Marii Britanii sau sub ocupație directă franceză și britanică. Palestina istorică era împartită în două zone principale. Sudul deșertic urma să facă parte împreună cu Transiordania din zona B sub control britanic, iar grosul teritoriului Palestinei denumit „zona brună
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
prevederile Acordului Faisal-Weizmann. La Conferința de pace din 1919, emirul Faisal, vorbind în numele regelui Hussein, a cerut acordarea independenței arabilor, sau cel puțin dreptul să-și aleagă puterea mandatară. El a afirmată că este recomandabilă formarea unui stat arab sub mandat britanic. Organizația Mondială Sionistă a cerut de asemenea acordarea mandatului britanicilor, subliniind în același timp drepturile istorice ale evreilor în Palestina. O notă confidențială a raportului comisiei King-Crane afirma că evreii doreau în mod clar un mandat britanic, în principal
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]