10,318 matches
-
toate pentru o viață bună, îmbelșugată, lipsită de griji, de timpul pierdut la cozi, fiindcă de , tăticul este preot sau este diplomat la o altă instituție ce reprezintă țara peste hotare. Ei sunt mulțumiți, noi suntem fericiți, iar șefii sunt adormiți de ispitele oferite de cei cărora le-au acordat încredere. Ne doare sufletul când vedem pe viu, cum spuneți dvs. de multe ori, când cei trimiși aici în diferite funcții, considerați ca oameni cinstiți, corecți, capabili și incoruptibili (păcat că
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
Eliade, Cioran, Noica) a rămas la nivelul unui modernism agonic. «Profeții negativi», pe care nu i-au asimilat suficient pentru ca să se poată despărți de ei Într-un mod fecund, le-au pecetluit soarta... Ca niște oameni atât de «deștepți» să adoarmă sub privirea hipnotică a unui magician minor precum Nae Ionescu (ca să nu mai vorbim de fascinația exercitată asupra lor de Codreanu) este greu de Înțeles. Cu atât mai puțin pot Înțelege și mai puțin Încă admite atracția pe care mișcarea
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
adus aici pe lângă abuzul și corupția administrativă, toată experiența de exploatare a poporului pe care și-a acumulat o de la întemeierea lui și până în zilele noastre. Ca reprezentant tipic al clasei neofanariote s a folosit de toate trucurile, pentru a adormi conștiința românească autentică a românului ardelean. Fiecare agent electoral, jandarmul care te bătea, perceptorul care îți cerea mită sau agronomul care se împroprietărea din reforma agrară, toți îți vorbeau pe ton de mare superioritate. Ei veneau în numele ideii naționale, ideii
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
o acțiune plină de primejdii pentru unitatea noastră națională. Agentul agitator asmuțind masa fanatizată asupra liberalilor, o asmuțea totdeodată asupra unei ramuri a poporului său, care de sute de ani suferea jugul acestei clase conducătoare. în vechiul regat, neofanariotismul îi adormise poporului instinctele sănătoase de reacțiune. Ori rolul mare al Ardealului în noua clădire românească ar fi fost trezirea întregului popor românesc la viața cea nouă și ajutat să se elibereze de această clasă conducătoare. Marea scădere a conducătorilor politici din
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
seară a venit din nou Bengliu să-i ureze noapte bună. Se purta foarte amabil, îmbrăcat civil părea un salonard, capabil de flirturi, dar nici într-un caz de crimele groaznice pe care le săvârșise. Cu aceste gânduri tulburi a adormit și dormi fără vise în seara aceea. Dimineața primi ziarele cu ultimele știri: dizolvarea Frontului Renașterii Naționale și înființarea, în perspectivă, a unui nou organism politic. Tot comentând cu ofițerii evenimentele, se deschide ușa și intră Comandantul, într-un costum
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
și îndemnându-ne să ne așezăm la masă. țineau pe genunchi pe copilul nostru, îi spuneau povestiri și întâmplări din viața lor de plugari necăjiți. într-un târziu am plecat spre casă. Cum mergeam în mașină am observat cum copilul adormise în brațele mamei sale. Eu încercam să mă odihnesc. Simțeam însă ceva gol și uscat în suflet. Tot conținutul acestuia parcă a rămas în casa de la Vurpăr, în curtea pustie și lipsită de viață, ca și în grădina în care
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
în drum spre casă, au făcut un popas. pentru a se informa de evenimentele dln localitate. M-au luat din nou în mașina lor și am plecat împreună spre Sibiu. M-am așezat într-un colț și am încercat să adorm. Dar nu m-a prins somnul. Simțeam însă cum pacea se așeza pe suflet ca un aer călduț după o noapte de furtună. În viteza mașinii nu auzeam decât sfârâitul monoton și plăcut al roțllor de cauciuc alergând pe asfaltul
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
sergentul, ca din partea medicului, 16 borcănele cu penicilină, să ia unul pe zi, cu apă. Peste zi ne-a vorbit mult de o mătușă a lui, care locuia undeva în Bucureștii Noi. Dimineață m-am trezit înainte de ora 5. Nuti adormise definitiv având un firicel de sânge scurs din colțul gurii pe bărbie, gât și piept. Am anunțat gardianul, care ne-a spus să-l ducem cu pătura în curticica din față și să-l lăsăm acolo. Nu lam plâns, din
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
transport în comun. Mai și ploua. Chiar dacă trebuie să aștept, mai bine iau taxiul, mi-am zis. Am ațipit de câteva ori în taxi, dar am făcut eforturi disperate să-mi țin ochii deschiși. Ar fi fost prea periculos să adorm. Aveam timp de somn acasă. După pofta inimii. Ca să rămân treaz în taxi, am încercat să mă concentrez asupra meciului de baseball care se transmitea la radio în direct. Nu mă preocupa câtuși de puțin sportul acesta, așa că am decis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
erau mult mai mici. M-am urcat în mașină și am plecat acasă. Mă simțeam mai liniștit, știind că n-au ce să-mi fure. Am intrat în casă, am făcut un duș și m-am băgat în pat. Am adormit imediat, de parcă ar fi dispărut toate grijile de pe lumea asta. Pe la unsprezece am avut musafiri nepoftiți. Nu eram prea mirat. Aș putea chiar spune că mă așteptam la așa ceva. Numai că au năvălit pur și simplu, spărgându-mi ușa. Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nouă. A venit drăguțul de el și în cămăruța mea devastată de bestii. Am aruncat cartea lângă pat. Citisem trei sferturi din Roșu și negru. Am stins veioza. Ea scăpase de masacru. M-am întins pe o parte și am adormit. Mă simțeam ca un făt protejat în pântecul mamei. N-avea nimeni dreptul să-mi tulbure somnul. Eram regele disperării înfășurat în veșmintele necazurilor. Aveam de gând să dorm până venea broasca cea râioasă, mare ca un Volkswagen Golf. N-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
era minunată. Turnul cu ceas se înălța, negru, peste lumea albă. Sub el, râul curgea ca o bandă întunecată. Mi-am pus paltonul și mănușile și am luat-o pe străzile pustii. Probabil că începuse să ningă după ce-am adormit și s-a oprit înainte de a mă trezi. Fără nici un sunet. Fără nici un avertisment. Zăpada afânată era neatinsă. Nici urmă de picior de om. Râul înghețase aproape de mal și se așternuse și acolo zăpadă. Nu mai era nimeni pe străzi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
plesnise peste obraz. — Dă lumina deoparte! Mă dor ochii cumplit. — Ești tâmpit? Aici ți-ai găsit să dormi? Hai, ridică-te de jos! țipă fata. — Adică? Am aprins lanterna și am luminat în jurul meu. Stăteam pe pământ, rezemat de perete. Adormisem fără să vreau. Și pământul, și peretele musteau de umezeală. M-am ridicat încet. Nu știu când am adormit. Nu-mi amintesc să mă fi așezat, și nici să mi se fi făcut somn. — E tactica indivizilor. Asta și urmăresc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ridică-te de jos! țipă fata. — Adică? Am aprins lanterna și am luminat în jurul meu. Stăteam pe pământ, rezemat de perete. Adormisem fără să vreau. Și pământul, și peretele musteau de umezeală. M-am ridicat încet. Nu știu când am adormit. Nu-mi amintesc să mă fi așezat, și nici să mi se fi făcut somn. — E tactica indivizilor. Asta și urmăresc. Fac totul ca să ne adoarmă aici. — Care indivizi? — Cei care locuiesc aici, în munte. Nu știu dacă sunt zei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pământul, și peretele musteau de umezeală. M-am ridicat încet. Nu știu când am adormit. Nu-mi amintesc să mă fi așezat, și nici să mi se fi făcut somn. — E tactica indivizilor. Asta și urmăresc. Fac totul ca să ne adoarmă aici. — Care indivizi? — Cei care locuiesc aici, în munte. Nu știu dacă sunt zei sau demoni, dar știu că există. Fac tot posibilul să ne pună bețe-n roate. Am clătinat puternic din cap ca să mă dezmeticesc. — Nici nu mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
spinare și am scotocit printre lucrurile din el. A legat un capăt al funiei de cureaua pantalonilor mei, iar celălalt l-a înfășurat în jurul taliei sale. — Cred că așa e mai bine. N-o mai luăm razna. — Dacă nu cumva adormim amândoi în același timp, am zis. Nici tu nu stai prea bine cu somnul. Nu mai vorbi prostii! Dacă începi să te vaiți de lipsă de somn, o să avem numai probleme. Înțelegi? — Înțeleg. — Atunci, hai să mergem! Nu prea avem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
aceea am țipat la tine să te oprești. N-am auzit. — Hai s-o întindem repede! Atenție! Vezi că sunt multe gropi. Mai avem un pic și scăpăm, dar trebuie să ne mișcăm iute. Dacă nu, ni se suge sângele, adormim și nu ne mai trezim pe veci. — Sângele? Fata a îndreptat lanterna spre groapa periculoasă în care căzusem pe jumătate. Era perfect rotundă, de parcă fusese trasată cu compasul. Avea diametrul de vreun metru. Apoi a mișcat lanterna și ne-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
explicați de ce? — Nu știu nici eu, recunoscu Profesorul. E foarte adevărat că douăzeci și cinci din douăzeci și șase de Computatori care au participat la sistemul de actualizare a permutărilor au murit. Toți în același mod: s-au băgat în pat, au adormit și pur și simplu nu s-au mai trezit. — Deci pot să pățesc și eu același lucru, nu? Nici vorbă! Profesorul se foia sub pătură. Ceilalți douăzeci și cinci au murit în intervalul de un an și două luni - un an și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cu multă lume. M-am oprit în fața clădirii Sony, alăturându-mă o vreme grupului de turiști arabi care căscau ochii la monitorul uriaș. Am intrat apoi la metrou. Mi-am cumpărat bilet pe linia Marunouchi până la Shinjuku. Cred că am adormit în momentul în care m-am așezat pe scaun pentru că m-am trezit într-o clipă la destinație. Când am ieșit de la metrou, mi-am amintit brusc de rucsacul ce conținea craniul și datele permutate și pe care îl lăsasem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
întuneric beznă în jur. — E vreo invenție de-a ta? întrebă ea. Am clătinat din cap. Nu mai văzusem craniul sclipind. Nu era lichen fosforescent, pentru că luminițele ar fi fost alternative și ar fi sclipit doar pe întuneric. Înainte de a adormi, nu l-am văzut luminat. Dar nici mână de om nu era la mijloc. Ar fi fost imposibil ca o ființă umană să realizeze o asemenea lumină caldă și liniștitoare. Era cu siguranță una artificială, anormală, care depășea puterea noastră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și nimic mai mult. Priveam, îmbrățișați, lumea de dincolo de perdele, gata să fie asaltată de lumina puternică a zilei. Îi simțeam respirația caldă și sfârcurile moi. După ce și-a terminat de băut vinul, s-a cuibărit lângă mine și-a adormit. Soarele strălucea puternic pe acoperișurile caselor din apropiere, păsărelele veneau și plecau din grădină. Se auzeau de undeva știrile TV și un motor pornit. Nu-mi mai era somn. Nu îmi aminteam câte ore dormisem, dar mă simțeam proaspăt și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
trăi. Readus în Humulești, de la stâna din Dumbrava Agapiei, unde holera de care voiseră să-l ferească îl dibuise totuși, eroul-narator este „înfășat” - „peste tot” - într-o „pânzătură” pe care doftorii satului întinseseră „hoștinele ferbincioare”, după care, spune el, „am adormit mort, și de abia a doua zi pe la toacă m-am trezit, sănătos ca toți sănătoșii”. O altă moarte și o altă înviere: o săritură greșită în apă, „drept cu fața-n jos”, are ca urmare o nouă înmormântare și
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
ci mai degrabă despre o Încercare de Înțelegere. Nici nu se putea altfel, Compagnon fiind unul dintre ultimii, dacă nu ultimul apropiat de Barthes. II. 4. Literatura de după teorie “... și Barthes se adîncea În lectura Contelui de Monte-Cristo Înainte de a adormi”, iată parabola care justifică, În fața cititorului contemporan, ultima carte a lui Antoine Compagnon. Ne-am obișnuit, de o bucată de vreme, să citim cărți-bilanț. Iar bilanțul are un aspect, cum spune gramatica, terminativ. Un secol s-a terminat iar celălalt
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
modifică - vocea povestitoare este aceeași, ea Însă trimite, formal, către altceva (altcinva). Raportul dintre cititor și text devine astfel spinos, Într-un sens foarte propriu: primul este un “Făt-Frumos și merele de aur” care, dacă nu este ținut pe ghimpi, adoarme. Aici intervine geniul fiecărui autor În parte: cititorul de astăzi, puțin cum este el, e mult mai circumspect, mai subtil, mai greu de ademenit decît altădată. Un lucru e sigur: pactul nominal este În stare măcar să antreneze cititorul În lectură
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
degrabă un anxiolitic decît o formă de cunoaștere sau de distracție; desigur, putem accepta că există o distracție activă și una pasivă, iar televiziunea reprezintă una pasivă. și totuși, anxioliticul acesta e unul cu două tăișuri. Pe de o parte adoarme, pe de alta produce refulare prin faptul că promovează obiecte intangibile ale dorinței. Cu alte cuvinte, literatura se autojustifică pe măsură ce ajunge să echivaleze cu o nesfîrșită supapă, să se instituie ca un cîmp al libertății și ca un recipient de
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]