13,240 matches
-
stăpânirea hatmanului Constantin Palade, și existau atunci 103 case din cărămidă, 87 din bârne și șase din stuf. Prima biserică probabil că a existat mult înainte de 1778, dată la care a luat ființă Parohia Valea-Seacă, așa cum reiese din Schematismul Misiunii Catolice din 1850, care spune că "în 1884 este construită în Valea Seacă, pe locul alteia mai vechi, o biserică din lemn și cărămidă". În 1888-1889, a fost reconstruită din cărămidă și piatră în stil roman simplu. Cutremurele de pământ din
Valea Seacă (Nicolae Bălcescu), Bacău () [Corola-website/Science/300710_a_302039]
-
s-a refugiat la Viena - unde a fost scurt timp secretar al Mitropolitului Visarion Puiu - apoi, la Paris și - după sfârșitul războiului - timp de cinci ani a fost profesor de istorie antică și limbă franceză în Italia la un colegiu catolic, unde se pregăteau preoți misionari. La 17 iulie 1950 Trifa emigrează ilicit în Statele Unite în cadrul legii americane ""Displaced Persons Immigration Law"", în urma faptului că și-a ocultat trecutul fascist-legionar și se stabilește la Cleveland, Ohio unde preia redacția gazetei „Solia
Valerian Trifa () [Corola-website/Science/300716_a_302045]
-
și bulgarilor, la luptele acestora împotriva bizantinilor. În cele din urmă, după ce au fost înfrânți si decimati de mongoli în bătălia de la Kalka, cumanii s-au apropiat mai mult de unguri, de la care o parte din ei au primit creștinismul catolic (1227), ceilalți rămânând păgâni. Pentru cumanii creștinați catolic, în Moldova activa episcopatul cuman, înființat mai înainte (prima mențiune 1217) pentru propagarea catolicismului în acele locuri, dar acțiunea are loc în mod organizat abia la creștinarea cumanilor și pus în 1227
Cumani () [Corola-website/Science/300737_a_302066]
-
cele din urmă, după ce au fost înfrânți si decimati de mongoli în bătălia de la Kalka, cumanii s-au apropiat mai mult de unguri, de la care o parte din ei au primit creștinismul catolic (1227), ceilalți rămânând păgâni. Pentru cumanii creștinați catolic, în Moldova activa episcopatul cuman, înființat mai înainte (prima mențiune 1217) pentru propagarea catolicismului în acele locuri, dar acțiunea are loc în mod organizat abia la creștinarea cumanilor și pus în 1227 sub protectorarul Ungariei. Au existat încercări de implantare
Cumani () [Corola-website/Science/300737_a_302066]
-
Galiției-Volînia. Orașul a fost un centru comercial important grație localizării sale pe cursul Nistrului. O colonie comercială genoveză s-a stabilit acolo în jurul secolului al XIII-lea . Hotinul este menționat pentru prima dată în anul 1310, ca reședința unui episcop catolic, fiind ocupat în prima jumătate a secolului al XIV-lea de Regatul Poloniei, care a încercat să impună religia catolică comunităților locale, menționate acolo încă din secolele X-XIII. Primele fortificații datează din această perioadă. În anul 1351, Marele Ducat al
Hotin () [Corola-website/Science/300761_a_302090]
-
stabilit acolo în jurul secolului al XIII-lea . Hotinul este menționat pentru prima dată în anul 1310, ca reședința unui episcop catolic, fiind ocupat în prima jumătate a secolului al XIV-lea de Regatul Poloniei, care a încercat să impună religia catolică comunităților locale, menționate acolo încă din secolele X-XIII. Primele fortificații datează din această perioadă. În anul 1351, Marele Ducat al Lituaniei a cucerit regiunea, dar numai pentru trei ani. Între anii 1359 și 1713, Hotinul s-a aflat în componența
Hotin () [Corola-website/Science/300761_a_302090]
-
al comunei cu același nume din județul Bihor, Crișana, România. Așezarea Borod este cunoscută ca fiind voivodatul districtului Borod, și a aparținut de domeniul cetății Șinteu, până la 1660. Satul Borod a apărut prima oară în "Registrul pentru zeciuieli" al Episcopiei Catolice din Oradea în anii 1291-1294, pe timpul Regelui Andrei al III-lea (1290-1301). Borod apare în documente (în registrul de zeciuieli al Regelui Andrei al III lea) sub numele de "Magiarbarod". În 1393 apare sub numele de "Magyarbarod", în 1525 ca
Borod, Bihor () [Corola-website/Science/300847_a_302176]
-
puternica artilerie. După câțiva ani, la 7 Iunie 1692 a fost eliberata și cetatea Oradea. Cetatea Sâniobului a fost dărâmată în anul 1711 din ordinul subprefectului (alispan) Komaromy Gyorgy. După ce în anul 1728 episcopul Csaky Miklos a trimis un preot catolic la Sâniob, din pietrele fostei cetăți și chiar din pietrele bisericii protestante ridicate de Rhedey Ferenc (adica a vechii mănăstiri) s-a înălțat o biserica romano-catolica în anul 1736. În ziua de azi urmele mănăstirii și ale cetății sunt greu
Sâniob, Bihor () [Corola-website/Science/300862_a_302191]
-
anul 1736. În ziua de azi urmele mănăstirii și ale cetății sunt greu de definit. Pe dealul din imediata apropiere a bisericii se ridică o cruce mare de piatră cu vedere splendidă spre întreaga vale a Barcăului și spre bisericile catolice și reformate înălțate pe locul unde cândva trona vechea cetate a Sâniobului. În anul 1994 pe zidul micuței biserici (în maghiară "kapolna"), din cimitirul romano-catolic, a fost pusă o placa comemorativă în cinstea Sfintei Mâini (SZENT-JOBB) la ordinul și sub
Sâniob, Bihor () [Corola-website/Science/300862_a_302191]
-
Dorolea (în dialectul săsesc "Bästärz", în , "Kleinbistritz", în ) este un sat în comuna Livezile din județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România. Localitatea apare în documente la 1332 în registrele de dări ale parohiilor catolice din Transilvania, când la "Arida Bystricia", prima formă sub care satul este menționat, era preot Hermann. Evoluția așezării a stat permanent sub influența orașului din apropiere, chiar dacă o perioadă de timp satul aparținea din punct de vedere administrativ de comitatul
Dorolea, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300874_a_302203]
-
Valea Neagră, Ion Avram adresează o cerere Episcopiei Romano-Catolice de Oradea prin care care cere fier pentru biserică spunând că aici slujește preotul din Chișcou care sub episcopii Forgach și Csaky a primit an de an îmbrăcăminte și bani fiind catolic dar Meletie menționează că satul a rămas in schismă,adică ortodox tot in același an. În 1771 sunt consemnați 34 de familii jeleri cu casă și 2 de iobagi iar în 1786 - 36 de de familii, toate de confesiune ortodoxă
Valea de Jos, Bihor () [Corola-website/Science/300879_a_302208]
-
cu 1902, în decurs de 36 de ani, în Aldorf s-au stabilit 107 țipțeri. În 1944, toți acești noi locuitori au ajuns să reprezinte mai mult de un sfert din locuitorii de naționalitate germană. Deși locuitorii țipțeri aparțineau confesiunii catolice, iar sașii erau, fără excepție, evanghelici lutherani, între sași și țipțeri nu au existat în Aldorf nici un fel de conflicte, așa cum au avut loc în alte localități ardelene. În localitate exista și un număr de țigani. Deoarece împărăteasa Maria Terezia
Unirea, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300900_a_302229]
-
fundamentale ale acestui refuz au fost: neînțelegerea și severitatea manifestate de unele cadre ofițerești și extinderea obligațiilor asumate sub jurământ prin datoria de a lupta oriunde peste granițele imperiului, chiar și pe mare, si poate mai putin, apartenența la religia catolică. Acestor motive putem adăuga și influențele inhibitorii, negative, venite dinspre orășenii sași ai Bistriței, precum și a mișcărilor anarhiste ortodoxe din Transilvania conduse de călugări străini de neamul românilor, precum Visarion Sarai, Sofronie de la Cioară ș.a., ce vizau înlăturarea unirii religioase
Telciu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300899_a_302228]
-
de Graniță de la Orlat până în 1851 când a fost desființat. Până în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, secol în debutul căruia Principatul Transilvaniei (cârmuit până acum de către principi maghiari de confesiune calvină) a trecut în stăpânirea Imperiului Habsburgic catolic, românii ardeleni din Dejani au fost, ca toți românii, creștini ortodocși. Nici nu putea fi vorba de altă lege atâta timp cât prin tradiție Țara Făgărașului a aparținut Munteniei, nenumărate sate fiind proprietatea domnilor munteni și a urmașilor lor: Legăturile de credință
Dejani, Brașov () [Corola-website/Science/300940_a_302269]
-
de neam dintre munteni și făgărășeni au fost astfel extrem de solide și trainic consolidate de-a lungul a multor veacuri. De altfel, în lupta făgărășenilor pentru păstrarea ortodoxiei, puternic amenințată de intoleranța principilor maghiari calvini (sec. XVII) sau de prozelitismul catolic austriac(sec.XVIII), dar și în cea de conservare a ființei românești, rolul Munteniei cu domnii și vlădicii ei, a fost deosebit de important. Acțiunile prozelitiste calvine printre românii ortodocși, patronate de către cârmuitorii maghiari ai Ardealului în a doua jumătate a
Dejani, Brașov () [Corola-website/Science/300940_a_302269]
-
astă dată opera noilor stăpâni, austriecii catolici, acțiuni dirijațe de către iezuiți, cardinalul Kollonich și împăratul Leopold I, el însuși crescut de către iezuiți. Atragerea prin orice metode a românilor ortodocși la unirea cu Biserica Romei, urmărea creșterea rolului politic al ""statului catolic ardelean"" ce se cerea întărit după 150 de ani de dominație maghiară calvină. Așadar, trebuia mărit la maximum numărul catolicilor și aceasta bineânțeles, pe seama românilor ortodocși care trebuiau siliți să-și lepede credința. Urmează o crâncenă luptă de păstrare a
Dejani, Brașov () [Corola-website/Science/300940_a_302269]
-
credinței ortodoxe strămoșești, în prima linie aflându-se românii făgărășeni și cei brașoveni. Cu toate cele îndurate, în 1745, ca într-un glas satele de sub munte au răspuns comisiei de comunicare a ""Patentei de unire"", care dispunea unirea cu Roma catolică, asemenea sătenilor din Bucium, că ""...noi suntem gata să lăsăm biserica la porunca măriilor-voastre, preotului unit,dar mai bine ne pustiim și pribegim decât să ne ținem preot unit"". Într-o zguduitoare scrisoare datând din 1759, jupânul Ioan Oancea din
Dejani, Brașov () [Corola-website/Science/300940_a_302269]
-
de la uniți. Lucrurile însă au continuat să se agraveze, astfel că în 1761 aproape toate schiturile și mânăstirile pomenite mai sus au căzut victime artileriei militar-confesionale austriece, ca urmare a campaniei armate de alipire forțată a românilor ortodocși la Roma catolică. Învățătorul făgărășan "Andrei Șovăiloviciu" scrie în 1791: Acesta a fost fondul tragic al sec. al XVIII-lea transilvan, când Biserica românească de aici s-a dezbinat, apărând pe lângă vechea Biserică Ortodoxă, păstrătoare a rânduielilor strămoșești, o nouă biserică ruptă din
Dejani, Brașov () [Corola-website/Science/300940_a_302269]
-
fost terminată construcția bisericii. În acea vreme, în Rotbav trăiau aproximativ 70 de familii de sași. În seara zilei de 19 februarie 2016, turnul bisericii s-a prăbușit. Pe ușă intrării în biserică se află trei inele, care în interpretarea catolică însemnau „Tatăl, Fiul și Sfanțul Spirit”. După trecerea la credință evanghelica, aceste simboluri au fost traduse prin „credință, iubire, speranța”. Aceste inele se află și astăzi pe stema Rotbavului. Până la naționalizarea mijloacelor de producție, din 1948, în Rotbav se aflau
Rotbav, Brașov () [Corola-website/Science/300965_a_302294]
-
locală cu elemente luate cam la întâmplare din diferite alte culturi. În nici un caz, barocul insular, anterior barocului sicilian, nu a evoluat din barocul originar, generat de marii arhitecți, sculptori și pictori din Roma, ce fuseseră grupați fie în jurul Bisericii Catolice sau aflați sub diverse patronaje ale unor personalității influente ale timpului. Stilul baroc sicilian s-a născut, de fapt, și a evoluat puternic spre stilul inconfundabil de mai târziu în timpul perioadei de reconstrucție ce a urmat cutremului devastator din 1693
Baroc sicilian () [Corola-website/Science/301004_a_302333]
-
utilizând efectul cunoscut sub numele de clarobscur, utilizarea cu măiestrie a contrastului dintre lumini și umbre, dintre masele de piatră și respectiv absența acestora. Stilul baroc în Sicilia a fost destinat în special clădirilor comandate de către și ridicate pentru Biserica Catolică sau clădirilor mari și fastuoase, cunoscute ca palazzi. Palazzo (la plural Palazzi) este termenul general folosit pentru a desemna o clădire masivă fie administrativă, aparținând unui oraș, stat și/sau provincie, fie o reședință particulară. Deși cuvântul palazzo este apelativul
Baroc sicilian () [Corola-website/Science/301004_a_302333]
-
Anjou, se referă cu siguranță la coloniștii sași. Regruparea românilor, în majoritate iobagi, pe alte moșii era puțin probabilă. Cert este că sașii se stabilesc într-un număr destul de mare în zonă și formează în Șmig, Alma și Giacăș comunități catolice bine organizate, încadrate sistemului administrativ al Transilvaniei. În 1325, după moartea lui Symon, moșia Șmig revine lui Mihail (Mychaelis), Toma (Thomas) și George (Georgius), copiii banului. Deși frații se angajaseră să se sprijine reciproc și să stăpânească în pace și
Șmig, Sibiu () [Corola-website/Science/301743_a_303072]
-
erau recunoscuți ca națiune între celelalte care trăiau în Transilvania, fiind considerați ca simpli „tolerați”. De asemenea, Biserica Ortodoxă nu era recunoscută de statul maghiar, fiind și ea numai tolerată. Pământurile românilor erau acaparate pentru a înzestra cu ele mânăstirile catolice. De aceea cum se auzea că se întemeiază în Moldova „slobozii”, adică sate noi cu scutire de dări și munci, pentru un anumit număr de ani, românii ardeleni treceau granița. În adoua jumătate a anilor 1700, ca urmare a înăspririi
Căpușneni, Vaslui () [Corola-website/Science/301871_a_303200]
-
la baza cimitirului vechi, actual, pe dreapta, lângă "fântâna de la cimitir", pentru a sluji în preajma noului cimitir, ale cărei cruci, cele mai vechi întâlnite fiind, aici, din perioada 1885 - 1898. În 1820, Alex Balș a adus aici familii de maghiari catolici din zona Văleni (județul Bacău). La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Berheci a județului Tecuci și avea în compunere doar satul de reședință, cu 900 de locuitori. În comună funcționau o biserică catolică și o
Comuna Ploscuțeni, Vrancea () [Corola-website/Science/301890_a_303219]
-
de maghiari catolici din zona Văleni (județul Bacău). La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Berheci a județului Tecuci și avea în compunere doar satul de reședință, cu 900 de locuitori. În comună funcționau o biserică catolică și o școală cu 33 de elevi. Satul Argea făcea pe atunci parte din comuna Buciumeni, fiind un sat de romi eliberați de pe moșia lui Costache Conachi, romi care încă mai plăteau la acea vreme "besman"ul (taxa pentru utilizarea
Comuna Ploscuțeni, Vrancea () [Corola-website/Science/301890_a_303219]