10,204 matches
-
Utrecht asupra acelor abații. Mama lui Dirk, Petronilla, a murit în 1144 și a fost înmormântată la Rijnsburg. În 1155, frizonii s-au revoltat din nou și a jefuit regiunea Santpoort din apropiere de Haarlem, însă au fost respinși de către cavalerii din Haarlem și Osdorp. În 1156, contele Dirk al VI-lea a rezolvat conflictul latent dintre abațiile de Egmond și Echternach, care semanifesta încă de la întemeierea Egmondului din 923 de către contele Dirk I. La momentul întemeierii, contele conferise abației de
Dirk al VI-lea de Olanda () [Corola-website/Science/328676_a_330005]
-
său adversar, arhiepiscopul. În 1242, în bătălia de la Lövenich, Willem l-a capturat pe Conrad, constrângându-l să confirme stăpânirea sa asupra fiefurilor din apropiere de Köln. În 1262, împreună cu contele Engelbert I de Mark, Willem a venit în sprijinul cavalerilor teutoni în cadrul asediului asupra Königsbergului. Apoi, în bătălia de la Zülpich din 1267, el l-a capturat pe arhiepiscopul de Köln, Engelbert al II-lea de Falkenburg, ținându-l prizonier în castelul de la Nideggen până în 1270/1271, silindu-l din nou
Wilhelm al IV-lea de Jülich (conte) () [Corola-website/Science/328689_a_330018]
-
moarte. Henric a fost fiul contelui Henric al V-lea cel Blond de Luxemburg cu Margareta de Bar. După ce i-a succedat tatălui său, a continuat războiul acestuia, fiind ucis alături de trei dintre frații săi în bătălia de la Worringen de către cavalerii ducelui Ioan I de Brabant. Henric a fost căsătorit în jur de 1260-1261 cu Beatrice d'Avesnes (d. martie 1321), fiică a contelui Baldwin, având următorii copii:
Henric al VI-lea de Luxemburg () [Corola-website/Science/328695_a_330024]
-
pintenilor de aur (la Courtrai). Infanteria sa a avansat cu succes împotriva flamanzilor (care erau în principal miliții orășenești), însă a ordonat apoi retragerea, pentru a permite cavaleriei să desăvârșească victoria. Însă având de a face cu un teren mlăștinos, cavalerii săi nu au izbutit să dea lovitura zidului de scuturi făcut de flamanzi, drept pentru care ei au fost zdrobiți și măcelăriți. Robert a condus o parte din rezervele sale pentru un nou atac în încercarea de a întoarce soarta
Robert al II-lea de Artois () [Corola-website/Science/328699_a_330028]
-
cu trupele sale tot mai în sud. Francezii însă i-au ajuns pe englezi, la câțiva kilometri sud-vest de Poitiers. În dimineața zilei, înainte de luptă în armata anglo-gasconă s-a ținut o liturgie, mulți ostași fiind numiți în titlu de cavaler, după care Prințul Eduard a dat ultimele instrucțiuni. La ordinul său a fost interzis de a lua prizonieri atât timp cât englezii nu au obținut o victorie decisivă. Prințul a ordonat oamenilor săi să se abțină de la tentația de a vâna cavaleri
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
cavaler, după care Prințul Eduard a dat ultimele instrucțiuni. La ordinul său a fost interzis de a lua prizonieri atât timp cât englezii nu au obținut o victorie decisivă. Prințul a ordonat oamenilor săi să se abțină de la tentația de a vâna cavaleri eminenți din armata inamică, pentru care sar da o răscumpărare bogată. La începutul bătăliei englezii, sub comanda contelui Warrick au simulat retragerea pe flancul stâng. Nu se cunoaște faptul dacă acest lucru a fost făcut în mod deliberat de a
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
așteptându-se la acest pas, au deschis focul asupra inamicului. Pe flancul stâng, arcașii englezi sub comanda ducelui de Oxford, care protejau principalele forțele ale lui Warrick, s-au poziționat într-o mlaștină, de netrecut pentru cavalerie grea. De aceea, cavalerii au fost obligați să atace principalele forțe în retragere, ferindu-se de pozițiile arcașilor inamici. Jean Froissart scria: Versiunea engleză a luptei indică însă faptul că săgețile lor au dovedit capacitatea de a penetra cea mai mare parte armurei din
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
cavaleriei, trăgeau asupra cailor pe flancuri. Era o metodă bine-cunoscută de a stopa un atac al cavaleriei, deoarece calul care cădea deseori distrugea unitatea formațiunii. Rezultatele au fost devastatoare. Caii, loviți din lateral, au început să intre în panică, aruncând cavalerii de pe șa și părăsind câmpul de luptă. Cavaleria franceză a mareșalului Audrehem a suferit pierderi grele înainte de a ajunge pe pozițiile soldaților englezi. Atac demoralizat și slăbit al francezilor a fost respins de către englezi. Între timp, convins de retragerea englezilor
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
și slăbit al francezilor a fost respins de către englezi. Între timp, convins de retragerea englezilor, mareșalul Clermont a atacat pozițiile contelui de Salisbury. Acest atac a fost pregătit mai bine: pentru a ajuta cavaleria, în spatele trupelor atacatoare se deplasa infanteria. Cavalerii au fost forțați să se deplaseze pe pantă prin găurile din gardul englez sub focul arcașilor englezi, care se aflau pe o poziție sigură în spatele tranșeelor, și sub acoperirea dealurilor. Mulți nobili francezi datorită greutății armurii și a celei de pe
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
numerică semnificativă au fost capabili să înfrângă atacul inamic. Clermont și mulți alți francezi au fost uciși. De curând a început atacul infanteriei Delfinului (moștenitorului tronului Franței), care a participat la luptă, dar s-a retras pentru a se regrupa. Cavalerii infanteriști au început atacul înainte ca comandamentul francez să fi aflat despre înfrângerea forțelor mareșalului Clermont. Cavalerii în retragere și caii lor au creut un anumit grad de confuzie în rândurile infanteriei în avansare. În ciuda armelor bune, cavalerii se mișcau
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
De curând a început atacul infanteriei Delfinului (moștenitorului tronului Franței), care a participat la luptă, dar s-a retras pentru a se regrupa. Cavalerii infanteriști au început atacul înainte ca comandamentul francez să fi aflat despre înfrângerea forțelor mareșalului Clermont. Cavalerii în retragere și caii lor au creut un anumit grad de confuzie în rândurile infanteriei în avansare. În ciuda armelor bune, cavalerii se mișcau încet și erau ținte ideale pentru arcașii englezi, însă cei mai mulți dintre ei au ajuns la gard, care
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
se regrupa. Cavalerii infanteriști au început atacul înainte ca comandamentul francez să fi aflat despre înfrângerea forțelor mareșalului Clermont. Cavalerii în retragere și caii lor au creut un anumit grad de confuzie în rândurile infanteriei în avansare. În ciuda armelor bune, cavalerii se mișcau încet și erau ținte ideale pentru arcașii englezi, însă cei mai mulți dintre ei au ajuns la gard, care era mult defalcat după lupta anterioară. Acest lucru a facilitat în mare măsură înaintarea franceză. Bătălia feroce care s-a dat
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
luptat cu curaj, dar a fost capturat, împreună cu fiul său Filip. A pierit floarea cavalerismului francez. Printre cei uciși numărându-se: ducele Petru I de Bourbon, conetabilul Franței Gautier al VI-lea de Brienne, episcopul de Chalon, 16 baroni, 2426 cavaleri, în total fiind uciși cinci mii de ostași, trei mii în timpul retragerii. Pe 24 mai 1357 rege capturat a fost adus solemn la Londra, fiind semnat un armistițiu cu Franța timp de 2 ani. Prețul de răscumpărare a regelui a
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
îndrepta spre Baugé, ajungând în apropierea orașului la 21 martie. Cel mai probabil, englezii nu au cunoscut poziția și nici numărul francezilor. Aproximativ, în după-amiaza zilei de 21 martie, unul dintre detașamentele de arcași, împrăștiate prin împrejurimi, a capturat un cavaler francez, probabil spion, și l-au adus ducelui de Clarence. Ducele a decis să-i atace imediat pe francezi, ne ascultând sfatul cavalerilor, care îl rugau să aștepte să se adune toți arcașii. Astfel, la aproximativ 2 ore înainte de apus
Bătălia de la Baugé () [Corola-website/Science/328750_a_330079]
-
în după-amiaza zilei de 21 martie, unul dintre detașamentele de arcași, împrăștiate prin împrejurimi, a capturat un cavaler francez, probabil spion, și l-au adus ducelui de Clarence. Ducele a decis să-i atace imediat pe francezi, ne ascultând sfatul cavalerilor, care îl rugau să aștepte să se adune toți arcașii. Astfel, la aproximativ 2 ore înainte de apus, trupele engleze au ieșit în fața celor franceze. Cca. 1.500 de cavaleri ai lui Clarence au atacat avangarda cavaleriei lui La Fayette, care
Bătălia de la Baugé () [Corola-website/Science/328750_a_330079]
-
a decis să-i atace imediat pe francezi, ne ascultând sfatul cavalerilor, care îl rugau să aștepte să se adune toți arcașii. Astfel, la aproximativ 2 ore înainte de apus, trupele engleze au ieșit în fața celor franceze. Cca. 1.500 de cavaleri ai lui Clarence au atacat avangarda cavaleriei lui La Fayette, care încerca să treacă podul. Lupta sa dat pe pod, Clarence cu o parte a trupelor sale a traversat râul și a lovit în flang. Francezii luptau cu dârzenie, dar
Bătălia de la Baugé () [Corola-website/Science/328750_a_330079]
-
grele, provocate de arcași, au fugit de pe câmpul luptei. După ce flancurile inamicului s-au "dispersat", cavaleria engleză a putut cu ușurință să-i atace pe francezi, ceea ce a condus la schimbarea raportului de forțe, fiind de 2:1. Văzând aceasta, cavalerii din unitatea principală a lui Henric au încercat să intervină și să schimbe cursul luptei. Ei s-au aruncat de trei ori în atac, dar de fiecare dată au întâmpinat rezistență celor 7.000 de arcași, susținuți pe flancuri de
Bătălia de la Nájera () [Corola-website/Science/328759_a_330088]
-
drept a preluat-o lordul Willoughby, cel stâng, Salisbury. Înaintea luptei au fost înnobilați Guillaume de Vienne, Ioan de Saint-Georges, Filip de Auxey, seniorul de Trenaunay și alții. Potrivit cronicilor înregistrare, numai Salisbury singur numai a ridicat în rang de cavaler cel puțin 80 de ostași. În locul în care armata engleză a oprit, adâncimea râului era mică. Apa ajungea la talie, râul având o lățime de 15 de metri, precum și un curs rapid. Timp de trei ore armatele au rămas nemișcate
Bătălia de la Cravant () [Corola-website/Science/328768_a_330097]
-
În ciuda succesului său inițial, cavaleria s-a confruntat cu o puternică rezistență a arcașilor englezi de rezervă. Atacul asupra convoiului nu a avut rezultate semnificative, deși lombarzii au ucis servitorii și au capturat unele prăzi. Curând, francezii, iar apoi și cavalerii lombarzi, au fost respinși de soldații englezi aflați în rezervă. Simțind gustul victoriei, arcașii din rezervă i-au atacat pe scoțieni din propria inițiativă, aruncându-se pe flancul drept scoțian neprotejat. După care dosul armatei scoțiane a fost atacat de
Bătălia de la Verneuil () [Corola-website/Science/328775_a_330104]
-
1871, apoi la Judecătoria Mociu, 1874 și ulterior la Curtea de Apel din Cluj și Târgu-Mureș. Datorită pregătirii sale profesionale de excepție, recunoscute de autorități, este numit judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție Regală de la Budapesta. A fost Cavaler al Ordinului Leopoldin. În perioada când a fost judecător la Baia de Criș, l-a găzduit și ajutat de nenumărate ori pe marele tribun Avram Iancu. A luat parte la înmormântarea acestuia la Țebea, în ziua de 13 septembrie 1872
Ioan Mezei Câmpeanu () [Corola-website/Science/328791_a_330120]
-
Austriac și la 14 septembrie 1904 împăratul Franz Joseph al Austriei l-a desemnat căpitan (mareșal) al Ducatului Bucocvinei, un post pe care l-a deținut până în iulie 1911. Contele a fost decorat între altele cu "Ordinul Imperial Leopold" de cavaler, apoi cu Marea cruce al Ordinului Franz Josephde către împaratul Franz Joseph al Austriei și cu Marea cruce al Ordinului "Steaua României" prin regele Carol I al României. Gheorghe nu a mai vrut să exercite funcția de mareșal al țării
Gheorghe Wassilko de Serecki () [Corola-website/Science/328788_a_330117]
-
din douăzeci de preoți de mir (cler secular) care trăiau în comunitate. Adoptând regulile Sfântului Augustin din 1114, gruparea devine un ordin monahal în toată legea sub numele de cu recunoașterea Papei Pascal al II-lea . Acești "milites sancti Sepulcri", cavaleri nobili care și-au pus viața în slujba religiei , sunt acum sub o dublă dependență, una religioasă față de călugări și alta caritabilă față de Ospitalieri, care îi întrețin. La început, succesul cruciaților liberi permite dezvoltarea tuturor ordinelor din Țara sfântă precum
Ordinul Sfântului Mormânt () [Corola-website/Science/328848_a_330177]
-
creat de fratele Gérard în jurul anului 1080 și oficializat printr-o bulă papală Pascal al II-lea în 1113sau ordinul militar al Templului creat de Hugues de Payns in 1120 cu ocazia sinodului de la Nablus (Nabulus). Înainte de crearea acestor “săraci cavaleri ai lui Hristos și ai templului lui Solomon”, Hugues de Payns a făcut parte cu siguranță din "milites sancti Sepulcri" încă din 1115. Ca și acestea, ordinul Sfântului Mormânt pe de-o parte și "milites sancti Sepulcri " pe de altă
Ordinul Sfântului Mormânt () [Corola-website/Science/328848_a_330177]
-
și din aceleași motive, tinerilor pelerini care se angajau în frăția "milites sancti Sepulcri", călugării le ofereau binefacerile religiei și în schimb, ei aduceau ordinului forța armelor lor. După ce au fost învinși în bătălia de la Hattin din 4 iulie 1187, cavalerii liberi vor pierde o mare parte din Statele latine din Orient inclusiv Ierusalimul. În aceste condiții Ordinul Sfântului Mormânt se retrage la Saint-Jean-d’Acre. Negocierile dintre Richard Inimă de Leu și Saladin la sfârșitul celei de-a treia cruciade le
Ordinul Sfântului Mormânt () [Corola-website/Science/328848_a_330177]
-
Cipru unde ei se retrăseseră, franciscanii au fost într-o măsură mai mare sau mai mică permanent prezenți la Ierusalim. Era și normal să fie insituită Custodia franciscană asupra Țării sfinte. Importanța pe care o capătă în Europa demnitatea de cavaler în secolul al XIV-lea este la originea unei noi ceremonii desfășurate la mormântul lui Hristos. Pentru a atrage pelerini la locurile sfinte, custodia franciscană preia inițiativa « de a-i învesti cavaleri » pe nobilii pelerini. Acest obicei favorizează crearea unor
Ordinul Sfântului Mormânt () [Corola-website/Science/328848_a_330177]