10,420 matches
-
dar vroia să afle și părerea mea, în legătură cu totul. Nu obosea. Sau nu obosea lesne ori nu lăsa să se arate o asemenea stare. Mintea ei era un vulcan , mereu în exprimare... Îmi lua mâna mea în a ei, o mângâia ca și în anii tineri, ca pe ceva deosebit de prețios și, încă rcată parcă de noi energii, îmi vorbea despre proiectele ei apropiate sau închipuite, de perspectivă. De la fabrică sau pentru casă, pentru copii - că acum avea în grijă și
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
Va fi așa și în casa copilului nostru ? m-a întrebat ea într-o zi, pentru că simțise, cu mirosul ei de femeie, că ceva nu era în regulă în căsnicia copiilor. Trec într o altă secvență a trăirii nocturne. Îi mângâi ușor gâtul, cobor degetele de-a lungul spatelui oarecum ferm dar bolnav, refac drumul întoarcerii până la rădăcina pletelor dese, altădată mereu parfumate, dar și acum plăcut mirositoare, ademenitoare... Un zâmbet al ei, reflectat mai ales în lumina verd e a
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
încă dinainte de a o vedea, înainte de-a o cunoaște. Știam că suferă de o lungă și neiertătoare agonie și că destinul îi apasă pe creștet o mînă grea, asfixiind-o secundă cu secundă, în valurile lagunei. Voiam să-i mîngîi trupul obosit și fața zbîrcită de fostă femeie frumoasă, acum bătrînă și uzată și eram iritată de cantitatea uriașă de fard de proastă calitate care acoperea această față. Galerii și poduri încărcate cu păpuși cu crinolină, cu figurine de Murano
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
vestite colecții de artă modernă din lume și este deschis publicului, zilnic, între orele 14 si 17. Peste cîtăva vreme, aveam să mă aflu în Muzeul de Artă Modernă din Paris și cînd, cu ochii înlăcrimați de emoție, aveam să mîngîi lemnul aspru și cald dăltuit de Bătrînul din Gorj, paznicul avea să mă bată, sever și impasibil, pe umăr, cu un sec "Nu atingeți obiectele expuse, vă rog!". Dar aici, în Veneția, nimeni nu mă împiedică să-mi plimb palmele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
capul rezemat pe genunchi, ca și cum n-ar vrea să-l vadă. -Ai prins ceva peste? întreba el dezinvolt. -Desigur, sunt un pescar priceput, e un hobby de-al meu din copilărie. Vin adesea aici, pentru că ador salciile acestea pletoase care mângâie cu ramurile lor luciul cristalin al apei. Andrei se întoarce spre barcă și scoate o sticlă de bere neagră: -Bea un strop, zice el. -Nu mi-e sete. -E un ordin, măcar o dușca! Lăură ia sticlă, înghite berea rece
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
din cap. Simțea că nu are de loc chef să vorbească. Casă i se părea pustie, apăsătoare. - Să aprind focul? - Dacă dorești. Scârțai repede chibritul și acesta începu să ardă cu o flacăra albastră, incandescenta. Lăură o lua în brațe, mângâind-o, încercând să-și înăbușe durerea. După mintea ei imagina dialoguri: cu directorul, cu dirigul, cu Emil, referitoare la „monstrul” de profesor. Își imagina vreo câteva minute posibile variante de a povesti cele întâmplate. Lăură era ferm convinsă că într-
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
priveau tăcuți în ochi, se sărutau pasional căci misterul dragostei lor, al atracției nu putea fi descifrat de nimeni. Prudent, el își lasă din nou mâna să-i alunece către sexul ei. Lăură închise ochii. Cu un deget el înainta mângâindu-i fiecare labie...Lăură gemea ușor, dar nu deschidea ochii. Mângâierile lui o făceau să înnebunească de plăcere. În cele din urmă ea deschise ochii și-i zise : -Ești fantastic! Privirea ei adâncă îl făcea să-și piardă mințile. -Ai
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
dar aceasta, în mod firesc, punea condiții. În 1997, când toți ne așteptam ca la Summit-ul de la Madrid să fim primiți în NATO, ne-am ales doar cu o vizită de consolare a lui Bill Clinton, care ne-a mângâiat pe creștet, dar nu ne-a promis nimic clar. Ne-a asigurat, însă, că "mergem pe drumul cel bun", dar drumul acesta ducea spre războiul Alianței cu Iugoslavia din pricina provinciei Kosovo. Așa s-a făcut că în 1999, în pofida sentimentelor
Curierul diplomatic by Mihai Baciu [Corola-publishinghouse/Science/939_a_2447]
-
la putere se afla Clinton și democrații lui, România nu a reușit să intre în NATO. Așteptările erau mari în 1997 la Summitul de la Madrid -, iar dezamăgirea a fost pe măsură. Clinton a venit, post factum, la București, ca să ne mângâie pe creștet, să ne consoleze, dar mai mult nu a făcut până în anul 2000. Mult mai bune relații am avut cu Bush și republicanii lui, chiar dacă guvernarea din România era de stânga, respectiv PSD. Am intrat și în NATO și
Curierul diplomatic by Mihai Baciu [Corola-publishinghouse/Science/939_a_2447]
-
Florile sângelui Și tot ce auzeam Era doar vârful ochilor mei. Abia Începusem să cunosc niște lucruri uitate Filosofia șotronului scrisă cu creta pe asfalt În clipa această Cântă picioarele vântului alizeu. Ascult cu urechile pământului Bătut de ploi și mângâiat de flori. Pădurea este o fiara cu brațele pline de drumuri O femeie guraliva și indiscreta Trupul fecioarei rămâne Înfiorat de neatingere Nopțile, aripa buimaca a curajului Iarbă șerpuita În umbră pământului Îmi trebuie Îndrăzneala de lup celest Să trec
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
și-au făcut o casă de trandafiri Albaștri numai pentru hard-rock Adresa mea exactă o veți găsi În cuvintele acestui băiat cuminte. Ciorapii mov ai cuvântului Albastrul din florile părului tău, Dorul vântului de cireșe coapte Teamă palmelor de a mângâia trupul iernii, Fugă de câinii rebeli ai păcatului Ochii Înlăcrimați ai pământului fără dragoste; Pasărea răstignita În coaja copacului indiferent Ultimul chiot aruncat de fulger În mare, Umbră albă din fruntea fără speranță, Sexul morții polenizat de filozofi Și Încă
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
ludica a demersului, ceea ce duce la o anumită monotonie și monocordie a construcției poetice, constant gravă, austera. Că măsura a valorii debutului Alinei Tăcu, citam poezia ,,Așteptarea cascadelor”: ,,Robit grădinii, luciului, copacului,/ Învăța ochiul meu să vadă/ Să atingă, să mângâie/ Scânteia lunii, scânteia trupului/ Robit grădinii, focului, falnicului/ Mi-i jale de tot ce-i robit./ Prin soare Îmi Întrevăd crengile/ Pădurea mă doare/ Mă numără pe degete mitropoliții tăcerii/ Rareori, pentru că nu aștept”. Comentariu acid, dar nu descurajant, pentru că
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
cu Omar, desi Îl desparte aproape un mileniu de celebrul cântăreț al deșertăciunii. Umbră lui Îmbibata cu vin, ca remediu universal al tuturor angoaselor, se strecoară În condeiul poetului contemporan nouă și devine un fel de alter ego ce-și mângâie stăpânul cu Grasă de Cotnari. Înaromate cu licoarea lui Bachus, versurile devin zburdalnice. Întreaga carte este o zburdălnicie boema, un chef continuu, un chiuit Învățat În tinerețe, un zbor peste tragismul cotidianului teluric, prin ,,osuare unde pândarii beau În taine
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
floare pentru cel ce a fost, este și va fi: Maline!”... Ioanid ,,...Împreună am ridicat din bucurii, prietenie și speranța, o cetate a dragostei pentru frumos. Zâmbetul tău adună lumină zorilor și eu Îmi spălăm sufletul cu el. Vorbele tale mângâiau cele mai triste flori și respirația lor trezea la viață puterea cuvântului. În ochii tăi se oglindea sufletul tânăr, dornic de a fi...Gândul tău era gândul adevărului. În mână ta sufletul condeiului atingea valurile talentului. Ironia sorții Însă nu
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
prezintă, cu un deosebit simț al umorului, dar mai ales cu ironie, statutul criticilor, ca al unor "întîrziați" la atribuirea harurilor divine. Pe acești "indivizi care întîrziaseră" (probabil datorită unor trăsături caracterizante care-i plasau en retard), "creatorul i-a mîngîiat cu compătimire" și le-a spus să se facă "critici literari și să-i conteste opera". 123 Vezi George Mirea, Junimea și neologismele, Editura Junimea, Iași, 1983. 124 Titu Maiorescu, Critice, Editura pentru Literatură, București, 1967, vol. I, p. 108-109
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Ea speră să-l convingă astfel să-și curme rătăcirile cerând ajutor și îndrumare zeilor : Fie-ți milă de mine, dacă nu ți-e milă de tine. Iată : gleznele mele sângerează. Trupul meu feciorelnic e zdrobit. Degetele mele, învățate să mângâie puful porumbeilor, au înțepenit (I 1). Confruntat cu tânăra istovită și mistuită de febră, Oedip realizează dimensiunile sacrificiului impus celei pe care a silit-o să-și schimbe statutul de viitoare mireasă pentru acela de făptură fără țară și adăpost
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
spre surprinderea noastră, și-au luat lucrurile, le-au dus în mașini și au plecat. Rusoaica a fost singura care i-a zis ceva tatei, probabil un soi de mulțumire, căci avea o voce calmă, liniștită, în timp ce pe mine mă mângâia pe cap, deși mie nu-mi făcea plăcere. Au plecat și nu au mai venit pe la noi nici ei nici alții. Mașini asemănătoare vedeam trecând mereu, ba în sus, ba în jos, dar nu mai aveam curaj să ies până la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
Ghica 590. „O carte prost scrisă poate însemna mai mult decât o armată înfrântă.” Vasile Ghica 591. „Suntem din ce în ce mai nepăsători la scris. Doar cărțile noastre nu ajung în mâinile lui Dante, Shakespeare, Goethe, etc.” Vasile Ghica 592. „O carte te mângâie pe creștet.” Vasile Ghica 593. „O carte lucrează totdeauna bine, dar așteaptă să fie pusă la muncă.” Mircea Cârloanță 594. „O casă fără încălzire e nelocuibilă, dar o casă fără cărți?” Mircea Cârloanță 595. „Cartea bună e un luptător care
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
Spuse, după o clipă: "Sper că o să fie bine." Ah, da, vorbea despre puștiul care trebuia operat a doua zi... Realitatea, Filip, realitatea! Abia la următoarea întâlnire, ea s-a lăsat să alunece pe nisip, în vreme ce o săruta pe gură, mângâindu-i coapsa și pântecul pe sub rochia cu bretele. O simțea nerăbdătoare și, totodată, voluptuos obosită, când, din vârful dunei, cineva începu să strige cu mâinile făcute pâlnie: "Domnule locotenent, sunteți acolo?" Da, sunt aici, răspunse cu o voce de adormit
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
s-a dus iar. Doamna F. a murit sâmbătă. În noaptea de joi am visat-o, îmi zicea... Maryse, de ce nu vii să mă vezi? Și m-am dus, nu mai vorbea, dar doctorii spuneau că a auzit când am mângâiat-o pe mână și i-am spus: sunt eu, Maryse, te îmbrățișez, Lolone... O chema Léone, dar considera asta bătrânicios și voia să-i zicem Lolone..." În ascensor, Maryse se întâlnise cu o vecină: "I-am spus, știți, a murit
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
vorbești mai puțin, cu atât o să fie mai bine. Altminteri, nu știu cum faci de cazi mereu peste... În fine, nu ești cumva oleacă pervers?" În noaptea următoare, foarte târziu, locotenentul dormea deja, Nastia se strecură în pat lângă el. I-a mângâiat obrajii subțiați, părul uscat ca frunzișul de toamnă și i-a sărutat mâinile. Făcură dragoste amorțiți și fără bucurie. Ea ieși ca o umbră, fără să-și fi descleștat maxilarele. Soluția fusese găsită în vreme ce locotenentul alesese deja, de la un moment
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
unui spectacol când actorii își recapătă adevărata identitate. Și sufletul ei își recunoștea în sfârșit povara. Ieșind din cabina întunecoasă, Nel nu mai era câtuși de puțin aceeași. Hector o întâmpină dând încetișor din coadă: ai întârziat cam mult... Îi mângâie, gânditoare, capul ("este vorba aici și de tine") și trase în sfârșit adânc aer în plămâni. Soarta vrusese să-și aibă marea revelație a vieții, iubirea, într-o latrină urât mirositoare, bâzâită de muște. Când, în sfârșit, sosi și Grigore
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
cel ceresc, o cărare pe valuri, un drum printre neguri, viața noastră cernită, având drept unic far călăuzitor pe Hristos. La terminarea Slujbei, pe drumul spre casă, timpul părea neclintit, înghețat. Doar fulgii, în căderea lor lină, păreau să ne mângâie, șoptind: „Drum bun, Omenire! Traversare lină, pe spinare de crocodil!”. COPACII SPERANȚEI <footnote Text publicat pe site-ul www.doxologia.ro al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în perioada 11 noiembrie 2011 31 ianuarie 2012. footnote> Dimineața devreme, în curtea Mănăstirii
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
fizic dacă nu și altfel. Mintea visătoare și ochii contemplativi ai scriitorului mirat se opresc asupra universului de esență sacro-cosmică din care Luna iese umbrită sau luminoasă, eclipsată sau clară, ca un diamant rece sau cu razele trimise spre a mângâia și încuraja îndrăgostiții. Are puterea să zâmbească când e veselă, aninată deasupra muntelui, codrului și râului limpede. În răcoarea cerului de primăvară scriitorul simte doar freamătul slab al nopții cu Lună. Lumina palidă cade peste tot ce-i în jur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
de a-i alina suferința și a-i produce o mică bucurie. Ceea ce alegem să gândim e de mare importanță, să gândim binele celorlalți, cu alte cuvinte să stimulăm în lăuntrul nostru vibrația energiei pozitive în ritmul unei adieri care mângâie și ameliorează stările labile, să luminăm vecinătatea semenilor. 59 A fost și un timp bun, prielnic înțelegerii în istoria noastră? Îl cam căutăm cu lumânarea pentru a-l identifica și a-l vedea cât mai bine. Dezideratul unirii totale și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]