12,062 matches
-
Șumla. Regimentul de Gardă au continuat marșul spre Varna. Din partea turcilor, spre Varna a fost trimis un corp de 30.000 de oameni. Au urmat atacuri din partea ambelor tabere, iar pe 29 septembrie Varna a fost cucerită de turci. Soldații otomani s-au retras îndeaproape urmăriți de ruși spre Aitos, unde se afla de ceva vreme grosul trupelor turcești. Asediul Șumlei de către generalul Wittgenstein a continuat fără rezultate notabile. Wittgenstein și-a reîntregit efectivele subțiate, după ce trimisese soldați în principal la
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
și 6 în jurul datei de 20 septembrie. În ciuda creșterii numerice a forțelor ruse, fortificațiile nu au putut fi luate cu asalt datorită lipsei artileriei de asediu. Amenințările turcilor asupra Olteniei au continuat până când rușii au reușit să înfrângă corpul expediționar otoman într-o luptă din apropierea Băileștilor. După cucerirea Varnei, Silistra a devenit principalul obiectiv al rușilor. Regimentul de gardă a fost trimis înapoi în țară, iar trupele care asediau Șumla s-au retras și au început organizarea pentru iernare în zona
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
Kozlodui și Bazardgic, dar neîncununate de succes. Acestea au fost ultimele acțiuni importante din acea iarnă, care s-a scurs în continuare într-un calm relativ. În Caucaz, rușii au lansat cu o oarecare întârziere un atac care amenința posesiunile otomane în Asia. Acțiunile rușilor în Asia au încununate cu succese în 1828. Pe 23 iunie a fost cucerit Karsul. După o perioadă de suspendare a acțiunilor militare datorită epidemiei de pestă, rușii au cucerit pe 23 iulie fortăreața Akhalkalaki și
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
portul Sozopol care a fost cucerit și ocupat de o garnizoană de 3.000 de ruși. Încercările turcilor de recucerire a orașului au fost respinse de ruși în martie, otomanii limitându-se să blocheze toate căile terestre de acces. Flota otomană a părăsit Bosforul la începutul lunii mai, ceea ce a obligat corăbiile rușilor să navigheze în cea mai mare parte a timpului în apropierea coastei. În aceste condiții rușii au pierdut fregata „Rafail”, iar bricul „Mercury” a reușit, după o urmărire
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
urmă să se retragă la Șumla. Reșid Pașa a mai încercat un nou atac asupra Varnei la mijlocul lunii mai. De această dată, Diebitsch a preluat personal comanda unei părți a trupelor ruse de la Silistra și a pornit în urmărirea forțelor otomane conduse de Reșid Pașa. Reșid Pașa a fost definitiv învins pe 30 mai într-o bătălie în dreptul satului Kulevici. Deși după această victorie ar fi fost posibilă declanșarea atacului asupra Șumlei, rușii au preferat doar să blocheze căile de acces
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
era ostilă iar trupele demoralizate. Sultanul a hotărât să-și retragă forțele spre Adrianopol și să a luat în considerație începerea tratativelor de pace. Armata rusă a înaintat rapid și, pe 7 august, au ajuns în fața orașului Adrianopol. Comandantul garnizoanei otomane a fost atât de surprins, încât a acceptat imediat să capituleze. A doua zi, primele formațiuni militare ruse au intrat în oraș, unde au capturat o cantitate mare de arme, muniții și diferite provizii. Pierderea orașelor Adrianopol și Erzurum, blocada
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
sau Austriei, dar evenimentele au fost precipitate de faptul că Mustafa Pașa cei 40.000 de soldați albanezi au renunțat să mai lupte de partea turcilor și au plecat către patrie, iar rușii nu au încetat să amenințe pozițiile armatei otomane. La jumătatea lunii august, rușii au ocupat Sofia și unitățile lor avansate au ajuns la Plovdiv. Diebitsch avea toate atuurile să ceară în mod ultimativ turcilor să accepte pacea - otomanii primeau un răstimp de gândire până la 1 septembrie, după care
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
să fie și mai puternică, au fost organizate coloane de atac spre Constantinopol și s-a efectuat conexiunea dintre trupele lui Alexei Greig și Van Heiden. Armatele ruse s-au apropiat la mai puțin de 70 km de capitala Imperiului Otoman, provocând panică în oraș. Generalul Kiseliov, care comanda trupele ruse din Principatele Dunărene, a mobilizat o parte a trupelor din Muntenia și a traversat Dunărea, îndreptându-se spre Albania. Amenințările multiple l-au convins pe sultan să ceară pacea prin intermediul
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
forțe ruse au plecat din Adrianopol. Pe teatrul de lupte din Asia, campania anului 1829 în condiții foarte grele: localnicii din regiunile ocupate de turci erau gata în orice moment să se revolte. La începutul lunii februarie, o importantă forță otomană a ocupat Akhaltsikhe și 8.000 de soldați au intervenit la Guria pentru înăbușirea rebeliunii de aici. Împotriva acestor forțe otomane a fost trimis Paskevici, care a reușit în scurtă vreme să îi alunge pe turci din Akhaltsikhe și Guria
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
regiunile ocupate de turci erau gata în orice moment să se revolte. La începutul lunii februarie, o importantă forță otomană a ocupat Akhaltsikhe și 8.000 de soldați au intervenit la Guria pentru înăbușirea rebeliunii de aici. Împotriva acestor forțe otomane a fost trimis Paskevici, care a reușit în scurtă vreme să îi alunge pe turci din Akhaltsikhe și Guria. La mijlocul lunii mai însă, otomanii au lansat o ofensivă la scară mare: Seraskerul Gadji Saleh a mobilizat 70.000 și a
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
000 de soldați a atacat Guria, iar pașa din Van s-a îndreptat spre Doğubeyazıt. Paskevici, în ciuda faptului că se afla în fruntea doar a 18.000 de soldați dotați cu 70 de tunuri a hotărât să facă față atacurilor otomane. După ce a traversat munții, i-a atacat pe turci, obținând victorii hotărâtoare împotriva lui Gadji Saleh și a pașei din Trabzon pe 19, respectiv 29 iunie, iar după aceea a atacat orașul Erzurum, care a capitulat pe 27 iunie. În
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
distrusă și localitatea Medgidia, care a devenit oraș după 1853-1854, când autoritățile musulmane au adus aici, peste populația autohtonă, numeroși locuitori de origine tătară. Altă localitate distrusă a fost orașul Tulcea. Pentru repopularea lui au fost aduși aici de către guvernul otoman locuitori creștini din Prislava. Abia după înfrângerea Turciei în războiul ruso-turc din 1828-1829, Poarta Otomană a admis crearea unor forțe militare permanente în țările române. Actul adițional și dezvoltator al articolului 5 din tratatul de pace de la Adrianopol, prevedea următoarele
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
aici, peste populația autohtonă, numeroși locuitori de origine tătară. Altă localitate distrusă a fost orașul Tulcea. Pentru repopularea lui au fost aduși aici de către guvernul otoman locuitori creștini din Prislava. Abia după înfrângerea Turciei în războiul ruso-turc din 1828-1829, Poarta Otomană a admis crearea unor forțe militare permanente în țările române. Actul adițional și dezvoltator al articolului 5 din tratatul de pace de la Adrianopol, prevedea următoarele referințe la armata Principatelor: Acesta a fost temeiul juridic al edificării armatei române moderne, numită
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
pace de la Adrianopol, prevedea următoarele referințe la armata Principatelor: Acesta a fost temeiul juridic al edificării armatei române moderne, numită în epocă "„straja pământeană"" sau "„miliția națională"". Cu această ocazie, Christian Tell, care fusese înrolat în forțele militare ale Imperiului Otoman, și a luptat în Războiul ruso-turc din 1828-1829, unde a primit gradul de căpitan, s-a înrolat în 1830 în nou-formata armată a Țării Românești, unde a avansat constant în gradele militare.
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
Aravá centrală într-o jumătate de oră pe pista de aterizaj de la Ein Yahav, cursele fiind de două ori pe săptămână. Pe șosea drumul durează trei ore de la Tel Aviv și două ore de la Ierusalim. Până în 1918 a aparținut vilaietului otoman al Hidjazului. Districtul iordanian Wadi Araba are o populație de 6,775 locuitori, la care, însă se adaugă 96,000 locuitori ai orașului Aqaba. Aqaba poate fi considerată, analogic cu Eilat din partea israeliană, capitala regiunii Wadi Araba din Iordania. În afara
Arava () [Corola-website/Science/325424_a_326753]
-
Bătălia de la Hotin din 1621 (în poloneză "Bitwa pod Chocimiem") a fost o bătălie, dintre Uniunia Polono-Lituaniană sub conducerea lui "Jan Karol Chodkiewicz" și Imperiul Otoman, sub conducerea sultanului "Osman al II-lea". O armată de 130.000 - 150.000 de veterani turci, conduși de sultanul Osman al II-lea (1618-1622), au pornit de la Adrianopole către frontiera cu Polonia. Turcii, după ce au obținut victoria în Bătălia
Bătălia de la Hotin (1621) () [Corola-website/Science/325439_a_326768]
-
octombrie 1620), au sperat să cucerească Ucraina, aflată în componența Poloniei. Comandantul Uniunii Polono-Lituaniene, hatmanul lituanian Jan Karol Chodkiewicz a traversat Nistrul în septembrie 1621 cu aproximativ 35.000 soldați și s-a așezat în Cetatea Hotinului, blocând drumul oastei otomane. Sosirea a 40.000 de cazaci zaporojeni sub comanda hatmanului Petro Konașevici a ajutat la obținerea victoriei antiotomane. Hatmanul lituanian i-a ținut pe turci în câmp deschis timp de o lună întreagă, până ce prima zăpadă din toamnă l-a
Bătălia de la Hotin (1621) () [Corola-website/Science/325439_a_326768]
-
(n. 22 martie 1948, București, România - d. 19 iunie 2016, Veneția, Italia) a fost un istoric de origine română naturalizat în Franța în anul 1981. Între anii 1971 și 1991 a lucrat ca cercetător specializat în istoria Imperiului Otoman la Școala de Înalte Studii de Științe Sociale (École des Hautes études en Sciences Sociales). Din 1991, este angajatul Institutului de Științe Sociale și Politice al Centrului Național de Cercetări Științifice (CNRS). În afară de operă istorică, este cunoscut pentru rolul său
Mihnea Berindei () [Corola-website/Science/325438_a_326767]
-
în special din România, Bulgaria, Albania și Republică Moldova. a urmat Facultatea de Istorie a Universității București între anii 1966-1970, învățând în paralel turcă veche cu profesorul Mihail Guboglu, care l-a îndrumat pentru cariera de specialist în istoria Imperiului Otoman. În ultimul an de studenție a reușit să obțină o viză de studii și documentare în Turcia, de unde s-a îndreptat spre Franța. Ajuns la Paris, s-a înscris la Ecole Pratique des Hautes Etudes (EPHE), pe care a absolvit
Mihnea Berindei () [Corola-website/Science/325438_a_326767]
-
viză de studii și documentare în Turcia, de unde s-a îndreptat spre Franța. Ajuns la Paris, s-a înscris la Ecole Pratique des Hautes Etudes (EPHE), pe care a absolvit-o în anul 1972, si a continuat să studieze paleografia otomană. Între 1972 și 1991 a ocupat diverse poziții de cercetător la Centrul de Studii privind URSS, Europa de Est și Spațiul Turc al Școlii de Înalte Studii de Științe Sociale (EHESS). Din anul 1977, activitatea de istoric s-a împletit cu cea
Mihnea Berindei () [Corola-website/Science/325438_a_326767]
-
În anii 2000, a participat la restituirea pentru istorici și opinia publică a arhivelor Partidului Comunist din România. În primii ani dupa rămânerea să în Franța, Mihnea Berindei s-a dedicat exclusiv cercetărilor în domeniul său de specialitate: Istoria Imperiului Otoman, secolele XV-XVII. A făcut cercetări în Arhivele din Istanbul, a lucrat individual și în echipa la traducerea și editarea de documente. Între 1972 și 1991, a avut misiuni anuale de cercetare în arhivele din Romă și Veneția. A publicat singur
Mihnea Berindei () [Corola-website/Science/325438_a_326767]
-
echipa la traducerea și editarea de documente. Între 1972 și 1991, a avut misiuni anuale de cercetare în arhivele din Romă și Veneția. A publicat singur sau în colaborare o serie de studii privind raporturile dintre țările române și Poartă Otomană, despre marile drumuri de comerț și zona Marea Neagră și regiunile nord-pontice. A fost membru al comitetului de redacție al revistei de specialitate Turcica (1980-1889). După 1977, a participat și la activitatea unor grupuri de cercetare multidisciplinare (istorici, sociologi, economiști, politologi
Mihnea Berindei () [Corola-website/Science/325438_a_326767]
-
Teritoriul Greciei a fost cucerit în mai multe etape de Imperiul Otoman începând cu secolul al XV-lea. Grecia și-a proclamat independența în 1821, oficial recunoscută doar în 1832 după Conferința de la Londra din 1832. Această perioadă istorică de mai multe secole este cunoscută ca Tourkokratia (în limba greacă: Τουρκοκρατία, „Dominația
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
1460, iar venețienii și genovezii au mai stăpânit unele insule grecești până pe la 1500, când cea mai mare parte a insulelor și Greciei continentale a trecut în mâinile otomanilor. Zonele muntoase ale Greciei au fost controlate cu greu de trupele otomane, aici găsindu-și refugiu elenii care încercau să scape de sub dominația străină, tot aici organizându-se lupta de rezistență împotriva cuceritorilor. Ciprul a fost cucerit de turci 1571, iar Creta a fost cucerită de la venețieni până în 1670. Insulele Ioniene au trecut
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
cuceritorilor. Ciprul a fost cucerit de turci 1571, iar Creta a fost cucerită de la venețieni până în 1670. Insulele Ioniene au trecut de sub stăpânirea venețiană sub cea otomană pentru perioade scurte de timp la sfârșitul secolului al XV-lea. Perioada de stăpânire otomană a pământurilor elene sunt văzute ca o perioadă de declin economic și cultural ref>Richard Clogg, "A Concise History of Greece", 2002</ref>, iar grecii au văzut cu ochi răi așezarea turcilor în orașele elene. Mai mult, grecii considerau că
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]