10,354 matches
-
mai, ajutat de socialiști, a trecut în Moldova și a locuit o vreme la Iași. În luna noiembrie a revenit în București. În vacanța din vara anului 1918 a călătorit cu soția în Transilvania, Rebreanu documentându-se atent în legătură cu sfârșitul tragic al lui Emil. Reîntors la București, prozatorul a încercat să scrie la "Pădurea spânzuraților", fără să reușească să finalizeze romanul. În decembrie 1929 a fost numit director al Teatrului Național din București, funcție pe care a deținut-o timp de
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
iar în [[1920]], "Ițic Ștrul, dezertor" și "Ghinionul". La editura "Universala-Alcalay" apare volumul "Calvarul", confesiune literaturizată despre propriile avataruri din timpul Primului Război Mondial (singura ediție antumă). În vacanța de vară călătorește cu soția în [[Transilvania]], Rebreanu documentându-se atent în legătură cu sfârșitul tragic al lui Emil. Reîntors la București, prozatorul încearcă să scrie la "Pădurea spânzuraților", fără să izbutească să finalizeze romanul. Pe [[29 decembrie]] are loc premiera comediei "Cadrilul". Un nou volum de nuvele (edite și inedite): "Răfuiala", apărut la "Universala-Alcalay". În
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
monografie de arheologie istorică în limba franceză. În 1891 Alexandru Odobescu devine directorul Școlii Normale Superioare, calitate în care publică manuale școlare, printre care și unul de gramatică. Alexandru Odobescu a murit la 10 noiembrie 1895, sinucigându-se în urma unor tragice evenimente de ordin familial și public. Format la școala clasicismului francez și la aceea a antichității, om de gust și de știință, fondator al arheologiei în România și istoric, Alexandru Odobescu a scris o proză admirabilă în eleganță și puritate
Alexandru Odobescu () [Corola-website/Science/297620_a_298949]
-
cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”. A primit titlul de Artist emerit (ante 1968). Asumăndu-și, ca și fratele său Dan, spectrul melodic al culturii noastre populare arhaice, alături de marile nuanțe tragice ale culturii poetice universale, el a reușit pe acest fond s.a desfășoare un mare joc poetic, rol în care își avea propria damnațiune. Poetul a venit cu o întreagă recuzită din marile teatre spirituale ale lumii, invocând Himera și
Emil Botta () [Corola-website/Science/297693_a_299022]
-
al legendelor acest poet în tulburătorul său discurs: „Rob codru, cum te suferi supus/ și vânzării dat singurel sub lună?/ O, frățâie, de-am fi împreună/ pe muntele Daciei, în lumina de sus!” „Dor” și „Neliniște” nu sunt doar două tragice dar fermecătoare stări poetice, caracteristice marilor filosofi și artiști, mai mult: două mari personificări, vecini ai noștri de totdeauna, ei sunt „doi români”. Sub razele lor se desfășoara întreaga ceremonie poetica a lui Emil Botta. Poetul își așază glasul după
Emil Botta () [Corola-website/Science/297693_a_299022]
-
duce", semnat Trubadur, I, nr. 22, 31 ianuarie 1901. "Cum petrecem", semnat Trubadur, I, nr. 24, 2 februarie 1901. "Ultimele focuri", semnat Trubadur, II, nr. 32, 10 februarie 1901. "Telefonul salvator", semnat Trubadur, I, nr. 34, 12 februarie 1901. "Magdalenele tragice", semnat Trubadur, II, nr. 37, 15 februarie 1901. "Tintoreanu", fără semnătură, I, nr. 43, 21 februarie 1901. "Ioan Nenițescu", semnat Trubadur, I, nr. 48, 26 februarie 1901. "Plăcerea de a ucide", semnat Trubadur, I, nr. 51, 1 martie 1901. "O
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
Ana-Marina Tomescu, "Barbu Fundoianu, Ștefan Petică - personalități cu orgoliul singularității / Barbu Fundoianu, Ștefan Petică - Personalities with the Pride of Loneliness", in „Annales Universitatis Apulensis Series Philologica”, 7, Tom 1, Alba Iulia, 2006. TRANDAFIR 1969: Constantin Trandafir, "Ștefan Petică - un destin tragic, "în „Dunărea. Supliment al ziarului "Viața nouă"”, Galați, decembrie 1969, p. 12. TRANDAFIR 1972: Constantin Trandafir, "Întâiul simbolist declarat și veritabil", în „Convorbiri literare”, 3,nr. 17, 15 sept. 1972, pp. 4-5. TRANDAFIR 1984: Constantin Trandafir, "Introducere în opera lui
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
care depindea, și grijile familiale au înnegurat viața genialului muzician. În pofida greutăților și a climatului muzical cu totul impropriu unei creații de larg orizont, Bach scrie în ultima perioadă a vieții sale cele mai mari și mai valoroase lucrări: cantatele „tragice”, Magnificat, Pasiunile și Missa în si minor. Cu ocazia vizitei făcute la Berlin (1747) regelui flautist Friedrich al II-lea al Prusiei, (la curtea căruia funcționa ca clavecinist fiul său K. Philipp Emanuel) Bach a improvizat o magnifică fugă pe
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
orchestrale. Unele arii au și forma ariei da capo. Cantatele sunt acompaniate de orgă sau orchestră, cărora le conferă ample preludii și interludii. Bach a scris și solo cantate pentru o voce, cu acompaniament de orgă sau orchestră. În “cantatele tragice”, scrise la Leipzig, tragismul suferințelor, exprimat în text, a solicitat o muzică în care și-a zugrăvit zbuciumul său sufletesc. „Am suferit mult”, „Lacrimi, griji, îndoieli” sau „Lume mincinoasă, nu mă încred în tine” sunt câteva titluri sugestive care oglindesc
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
faptul că „avea un temperament de o excesivă neegalitate”. Viața lui Eminescu a fost o continuă oscilare între atitudini introvertite și extravertite. Criticul Titu Maiorescu, cel care l-a sprijinit moral și material pe parcursul întregii vieți dar mai ales după tragicul moment al declanșării bolii sale, s-a ocupat de poezia sa în două dintre articolele sale, "Direcția nouă în poezia și proza românească"(1872), în care va analiza doar cîteva poezii publicate în revista "Convorbiri literare" pînă în momentul tipăririi
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
mai mari cimitire evreești din Europa. În foarte multe locuri din oraș cultura și istoria evreească rezonează cu cea a orașului. Printre cele mai bune exemple este teatrul evreesc, orfelinatele Janusz Korczak și Nożyk Synagogue și pitoreasca stradă Próżna. Paginile tragice de istorie ale Varșoviei sunt comemorate în locuri precum Monumentul Eroilor Ghetoului, Umschlagplatz, la resturile zidului ghetoului de pe strada Sienna și la movila în memoria Organizației de Combatere a Evreilor. Există multe locuri ce comemorează istoria eroică a Varșoviei. Pawiak
Varșovia () [Corola-website/Science/296628_a_297957]
-
lui Hesiod, operele poetice ale acelora care i-au imitat, poezia elegiacă și cea iambică, opera istorică a lui Herodot și scrierile despre <medicină ale lui Hippocrate. Strâns înrudit cu dialectul ionic este dialectul atic, ai cărui scriitori principali sunt tragicii Eschil, Sofocle și Euripide, comicul Aristofan, istoricii Tucidide și Xenophon,filosoful Platon, oratorii Lysias, Demostene și Eschine. Datorită supremației politice a Atenei și a superiorității literaturii atice, dialectul atic devine cel mai imsemnat al limbii grecești. Dialectul doric se vorbea
Limba greacă () [Corola-website/Science/296850_a_298179]
-
logice pe care le credeau inviolabile. Vrând să deslușească această lume cu propria rațiune, ei nu fac decât să ostilizeze și mai mult forțele haosului, devenind, într-un crescendo de neoprit, obiectul batjocurii, al umilinței, violenței sau stigmatizării. Destinele lor tragice se termină inevitabil prin moarte (suicid în cazul lui Bendemann sau omor în cazurile lui Samsa și Josef K.). Ca trăsături ale absurdului lui Kafka, se pot aminti mai ales incomprehensibilulul, derizoriul și paradoxul. Tzvetan Todorov afirmă în "Introducere în
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
s-a putut abține să nu râdă împreună cu ei. Deși multe interpretări critice ignoră latura comică a operei kafkiene, pierzându-se în argumente religioase, psihoanalitice sau politice, umorul lui Kafka merită totuși studiat. Walter H. Sokel vorbește de o « ironie tragică » la Kafka, adică de o tragicomedie. În schimb, Milan Kundera consideră că în opera kafkiană cele două entități, comicul și tragicul, nu se contrabalansează sau nuanțează reciproc, ca în cazul lui Shakespeare, ci prima o ucide pe a doua « din
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
aflat la prima lui slujbă (cea de liftier), cu termeni precum « bufonerie » și « chaplinesc »: În "Procesul", ceremoniozitatea exagerată a celor doi indivizi care îl execută pe Josef. K este înfățișată cu același umor sprinten, deși momentul este unul mai degrabă tragic: Un alt personaj cu potențial comic este femeia de serviciu din "Metamorfoza", o țărancă autentică pe care nici măcar monstruozitatea lui Samsa nu pare să o inhibe: În "Castelul", asistenții ("secundanții") lui K., Jeremias și Artur, stârnesc râsul nu doar prin
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
scurte episoade de iubire, spontane și vremelnice, dovedind nesiguranța și lipsa de angajament sentimental a protagonistului. Josef K. este atras de domnișoara Bürstner, o chiriașă dintr-o cameră vecină, sau de Leni, servitoarea avocatului Huld. Capitolul final al romanului este tragic și teatral: doi domni îl execută pe Josef K. cu un cuțit de măcelar, iar eroul se supune destinului și acceptă să moară « ca un câine ». Dintre cele trei mari romane ale lui Kafka, "Castelul" are subiectul cel mai complicat
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
totdeauna într-o formă care n-a răspuns niciodată (n-a existat un moment istoric în care marea masă a populației s-o stăpânească) și nu răspunde nici azi scopului pentru care limbile există, anume pentru comunicare. Astfel, în mod tragic, "limba sacră" a islamului este cunoscută de doar 215 milioane de oameni dintr-un miliard și mai bine de credincioși! Adică aproximativ 15 la sută dintre ei, și asta că ne referim la acea formă simplificată a ei, căci altfel
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
Lucrarea să este văzută ca un imbold, este o literatura marcată de deziluzie. Literatura patriotică s-a manifestat și după 1931, dar apare ideea că războiul a fost inutil . În Italia, Emilio Lussu scrie o lucrare prin care transmite experiență tragică prin intermediul umorului, Giono- Le grande troupeaux. În Marea Britanie , această tendință de criticare a războiului apare din anii 1928-29-" Goodbye to all that". Descrie experiență războiului, dar și discută despre experiența postbelică. Siegfried Sassoon publică memoriile unui soldat de infanterie . Se
Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/296816_a_298145]
-
ruse în munți, în mijlocul iernii, Enver a pierdut 86% din forța să la Bătălia de la Sarikamis. Comandantul rus, în perioada 1915-1916, generalul Nikolai Iudenici, după unele victorii asupra turcilor, a forțat turcii să părăsească Armenia modernă și, într-un mod tragic, a creat contextul pentru deportarea și genocidul contra armenilor din Armenia de Est. În 1917 Nicolai Nicolaevici a acaparat controlul operațional de la Iudenici. Deținând controlul unei părți a coastei Mării Negre, Nicolai a continuat construirea căii ferate pentru a facilita aprovizionarea
Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/296816_a_298145]
-
Dimitrie Papazoglu, decorat la Paris de Alexandru I pentru merite deosebite în executarea de hărți militare. Tudor Vladimirescu a avut un frate (Papa) și o soră (Constandina) ai căror descendenți trăiesc și în ziua de azi în Oltenia. Destinul lui tragic, romanțat desigur, a devenit (în 1962) sursă de inspirație pentru scenaristul Mihnea Gheorghiu și regizorul Lucian Bratu, care au realizat un lung metraj artistic cu Emanoil Petruț în rolul titular.
Tudor Vladimirescu () [Corola-website/Science/298248_a_299577]
-
are cui transmite. De-asta a și început Nichita ANTIMETAFIZICA. Cine e deștept și citește cartea asta cu atenție trebuie să înteleagă acolo o formă de disperare a lui Nichita Stănescu de a comunica niște adevăruri la care ajunsese, trăind tragic cîteva decenii din viața sa, distrugându-și trupul, în numele unei inițieri pe care n-avea cui s-o transmită. Trebuia s-o destăinuie cuiva care ar fi avut disponibilitaea nativă de a o duce mai departe, de a proba că
Antimetafizică () [Corola-website/Science/298253_a_299582]
-
represiune n-au tras nici măcar foc de avertisment, înainte de a trage în plin, în masa pașnică de muncitori. În 1915, masacrarea muncitorilor a continuat cu noi episoade în care armata țaristă trage în muncitori, la Kostroma și Ivanovo, acest șir tragic de episoade din perioada așa-zis constituțională ruinând și ultimele speranțe ale populației într-o eventuală evoluție graduală a regimului. În opinia unor istorici, printre care se află și faimosul istoric american Leopold Henri Haimson, în 1914, la mai puțin
Nicolae al II-lea al Rusiei () [Corola-website/Science/298304_a_299633]
-
XX se poate guverna pe baza inspirației divine, și care prefera să masacreze populația rusă care cerea drepturi de care popoarele vest-europene se bucurau deja, decât să adopte niște reforme democratice sincere, țin cu atât mai mult de anacronism. Povestea tragică a lui Nicolae al II-lea și în același timp și aceea a Rusiei de la începutul secolului al XX-lea arată că trăsăturile personale judecate îndeobște a reprezenta niște "calități" certe, funcție de contextul istoric în care individul este obligat să
Nicolae al II-lea al Rusiei () [Corola-website/Science/298304_a_299633]
-
probabil în conștiința publicului prin rolul domnitorului din "Mihai Viteazul" și prin "Nea Marin", reușește în " Atunci i-am condamnat pe toți la moarte" să atingă ambele personaje. Umilul, și câteodată veselul Ipu recapătă, în finalul filmului, figură dârza și tragică a soldatului țăran din primul război. A câștigat în 1977 premiul de interpretare masculină, cel mai bun actor, la Festivalul Internațional de Film de la Moscova, pentru rolul său excepțional (Manolache Preda) din filmul "Osânda", unde a jucat alături de Gheorghe Dinică
Amza Pellea () [Corola-website/Science/298368_a_299697]
-
Istoria umanității". În 1888 este ales membru al "Academiei de Arte Frumoase". Apare des în cercurile simboliștilor și predă începând cu anul 1891 pictura la "Școala de arte frumoase". Moartea tovarășei de viață îi inspiră în 1890 tabloul cu tema tragică "Orfeu la mormântul Euridicei" (Musée Gustave-Moreau). Și "Jupiter cu Semele", operă definitivată în 1895, tratează o pierdere. În mai 1895 se apucă să realizeze ultimul său proiect de anvergură: își transformă casa în muzeu. Cele din urmă străduințe sunt dedicate
Gustave Moreau () [Corola-website/Science/298366_a_299695]