KorAP: Find »[drukola/base=intim & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...396 397 398 ...427 >

10,667 matches

Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218

propriului eu. Tentația auto-comunicării Așadar, autoportretul este mai degrabă o sfidare a normei, decât confirmarea intenționalității. El e o autografiere involuntară, În terminologia lui Philippe Lacoue-Labarthe2, un accident ce sfidează regula notației aparent sustrasă dorinței coerente de a semnifica. Jurnalul intim produce În mod spontan o aliniere a evenimentelor cotidiene după o lege sui-generis a selecției și a ordonării. Acest lucru Îi alterează fundamentele structurale, instaurând coerență și ambiție literară acolo unde se presupunea că vom Întâlni doar informalul și arbitrarul

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
scriitorul așterne pe hârtie prima literă a monologului său confesiv. Firește, autoportretul psihologic premerge autodescripția fizică, realitatea jurnalului dictând și ordinea intrării În scenă a eu-rilor suprapuse existente În materia amorfă a scrierii. „Se Înțelege așadar că autoportretul În jurnalul intim se află pretutindeni și nicăieri”, scrie Béatrice Didier 3, simplificând o faimoasă definiție a divinității, dar și a utopiei. Se Înțelege de aici că decuparea, izolarea autoportretului implică prezența unei a doua persoane: lectorul. Pierdut În neutralitatea paginii de hârtie

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
pună o surdină fantasmelor sale debordante. Intră În acest sentiment complex și teama de ridicol, și pudoarea, și acel dram de luciditate (Béatrice Didier Îl numește „pesimism”) iscate de solitudinea permanentă, sau de scurtă durată, În care autorul de jurnale intime se plasează de bunăvoie. Construindu-și autoportretul, scriitorul va avea grijă să ofere măcar senzația obiectivității, dacă nu certitudinea acesteia. Abundența citatelor În care identifică reflectări și păreri ale altora despre ei, fie În negativ, cu un abia reprimat masochism

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
și nu Înfățișarea exterioară. Aceasta nu exclude, Însă, notarea modificărilor propriei Înfățișări, mai ales când acestea sunt de natură să-l irite pe autor: „La Paris am slăbit, la Cannes iarăși m-am Îngrășat” (Petru Comarnescu)5. Identități suplimentare Jurnalul intim pune bazele unei noi identități a scriitorului. Personajul posesor al unei biografii obiective, Înregistrată ca atare, oficial și impersonal, dobândește dintr-odată o identitate suplimentară: autobiografia. Portretului fotografic i se adaugă, Începând cu acest moment, autoportretul din cuvinte. Dar relația

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
acest moment, autoportretul din cuvinte. Dar relația dintre acestea nu este necesarmente una de similitudine sau măcar de continuitate. Imposibilitate nu doar fizică, ci și psihologică: În timp ce „portretul” (portretul la purtător!) individului este continuu și exhaustiv, autoportretul furnizat de jurnalul intim va moșteni trăsăturile scrierii din care provine: fragmentarismul, discontinuitatea, improvizația, contradicția, recurența, nefinitudinea. Și Încă ceva: reconstituirea, refacerea lui mentală cere, presupune Întotdeauna participarea unei a doua persoane - a cititorului. E greu de admis astăzi, după ce publicarea jurnalelor intime a

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
jurnalul intim va moșteni trăsăturile scrierii din care provine: fragmentarismul, discontinuitatea, improvizația, contradicția, recurența, nefinitudinea. Și Încă ceva: reconstituirea, refacerea lui mentală cere, presupune Întotdeauna participarea unei a doua persoane - a cititorului. E greu de admis astăzi, după ce publicarea jurnalelor intime a devenit o adevărată industrie, că acestea nu există În afara lecturii. Însă generic, jurnalul dobândește un sens, o logică anume și o perfectă coerență doar pretinzând participarea creatoare a martorului. El se dovedește, astfel, agresiv la ambele capete: pe de

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
document moral, scriere de epocă), pe de alta, Îl atrage pe cititor În construirea/reconstruirea unui joc de puzzle. Comparat cu autorul ce-și scrie autobiografia, diaristul are handicapul de a nu-și putea domina duratele lungi ale existenței. Jurnalul intim exclude posibilitatea construirii unui scenariu existențial amplu, acesta nefiind - decât arareori - consecința unui proiect conștient de autoconstrucție și auto-reflecție literară. Autorul de jurnale se portretizează nu numai privindu-se În oglinda propriu-zisă, ci și În oglinda Celuilalt. Inevitabilul proces al

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
enorm să scriu această carte. Trebuie s-o scriu. Trebuie legată, Împachetată și trimisă În Noua Zeelandă. Doresc asta din tot sufletul... Și așa va fi6. Dorința exaltată de contopire cu fratele mort, dialogul patetic În care ambiția literară dublează tragedia intimă dau nota unei confesiuni mereu ezitante Între derizoriul clipei și absolutul amintirii. Imaginile cotropitoare ale copilăriei și ale Noii Zeelande natale subîntind coarda unei nostalgii pe care prezentul o ridică la cote insuportabile. Viața nu mai este, În acest caz

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
am aceeași senzație... acum, când privim para din iarbă. Ah, grădina noastră! Îți amintești că unele pere pe care le găseam aveau urme de dinți În ele?7 Secvența de mai sus vorbește despre cât de mult poate suporta jurnalul intim (cât de mult ca intensitate a mărturisirii, dar și ca exercițiu de coborâre În universul amintirilor miraculos redescoperite), dar și despre infidelitățile sale: intrările și ieșirile din biograficul pur nu au loc fără ca textul să sufere distorsiunile impulsului creator. Katherine

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
și secvențe ordonate În afara voinței lui. Cum autorul este În egală măsură rescris, proba timpului blochează ori, În orice caz, Încetinește constituirea subterfugiilor și stratagemelor intenționalității creatoare. Evoluția, oricât ar fi ea de lentă, a scriitorului, este Înregistrată de jurnalul intim cu o răbdare absolut incredibilă. Modificările, de la o zi la alta sau de la un deceniu la altul, trec În pagina de jurnal, impunând, printr-o obiectivare insesizabilă, propria variantă asupra Întâmplărilor. Pe acest traseu, În acest proces, eul creator se

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
obligat să țină seama. Din acest motiv, momentul recunoașterii este dublat de cel al contrarietății. Nu, Își spune autorul, acela nu pot fi eu! Iluzia timpului imobil se spulberă fulgerător, ca și aceea a obiectivității apriorice (și utopice) a jurnalului intim: dacă autorul Însuși nu-și poate recunoaște chipul sau gândurile, cu atât mai puțin va fi el capabil să tezaurizeze ceva din realitatea „obiectivă”, exterioară! Proba auto-recunoașterii subiective conduce, așadar, la ideea ficțiunii involuntare. Derularea temporală a scrierii scoate de sub

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
din jurnal e o creație ea Însăși temporală, nu „obiectuală” ori spațială, ca În artele plastice. El e creat „În timp” și descifrat „În timp”. Deși mai puțin expresiv, reflectând cu infinit mai multă strălucire chipul portretizat, imaginea din jurnalul intim e o dispunere muzicală, care modulează ritmul interior și fluxul mărturisirii. Dimensiunea plurală a autoportretului se relevă, desigur, prin actul lecturii, redimensionându-se de fiecare dată În funcție de unghiul și intensitatea descifrării textului. Lucrul cel mai surprinzător e că autoportretul nu constituie

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
fărâmițată, fragmentată, alcătuită din umbre și reveniri) are loc sub presiunea unui substitut al supra-conștiinței. Aceasta modulează impulsurile involuntar creatoare care au transformat Înșiruirile de cuvinte Într-o realitate artistică. Voința de creație e, așadar, premersă (și dublată) În jurnalul intim de impulsul de a descoperi, de a interpreta/de a identifica. Ea ordonează, conform dorinței (În parte refulată, În parte stârnită de un orizont de așteptare În care ficțiunea și realitatea se Îngemănează sub protecția unui eu contemplativ, privitor) cvasi-libidinala

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
le smulge contabilității. Ulterior, ea le translează În domeniul În care expresivitatea artistică și viața independentă a textului devin ținte inconștiente ale actului de a scrie, de a depune mărturie prin scris. Trei entități Autoportretul, așa cum apare el În jurnalul intim, se organizează, de regulă, În jurul a trei entități. Cea dintâi este o componentă morală. Este forma cea mai complexă, mai greu de supravegheat și de descifrat. Într-adevăr, cum pot fi aduse la același numitor și catalogate Într-o singură

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
Sufletul lor să nu fie unul și indivizibil; și ca el să fie gol-goluț, până nu-și cumpără sau fură astfel de haine, să și le croiască și să le Îmbrace”10, ocupă o parte importantă În economia multor jurnale intime. Fără Îndoială, campioni ai detaliului vestimentar sunt așanumiții dandies (Stendhal, Baudelaire, Mateiu Caragiale și chiar Mallarmé), dar nici un intelectual pur-sânge precum Petru Comarnescu nu e total indiferent la estetica vestimentară: Ultima zi la Londra. Sculat devreme. Luat pașaport de la legație

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
oameni, susține Carlyle, iar șovăielile lui Petru Comarnescu se produc tocmai În numele imaginii umane, adică a posibilei autodescrieri, pe care pretextul alegerii hainei, a cămășii, a fularului le iscă. În fine, elementul cel mai complex al autoportretului redat de jurnalul intim este cel al Înfățișării fizice. Dacă primele două (cel moral și cel vestimentar) sunt ingrediente esențiale ale autoportretului, aspectul fizic plasează discuția la nivelul imediat inferior - cel al portretului. Chiar dacă zonele de contact dintre cele două forme de Înfățișare a

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
personalității umane sunt extrem de largi, ele se deosebesc În punctele esențiale. Portretul e, În egală măsură, o tehnică și o artă care se Înscriu În strategiile inconștiente ale textului confesiv. Sindromul Mallarmé funcționează ireproșabil și În acest caz: În jurnalul intim, totul sfârșește Într-un portret sau un autoportret. Cel dintâi e doar pretextul constituirii celui de-al doilea. Un portret autoflatant, În care imperfecțiunile sunt discret trecute cu vederea, va contura, În replică, un autoportret din care găunoșenia nu mai

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
vedere că autoportretul depășește (prin elementele psihanalitice Înglobate) stadiul autodescrierii mecanice și al ilustrativismului psihologizant. Conturarea autoportretului se produce prin dezvoltarea unei complicate strategii al cărei scop esențial este depășirea fazei de simplu portret. Într-un anumit sens, În jurnalul intim diferența dintre portret și autoportret e diferența care, Îndeobște, poartă un nume inefabil: saltul calitativ. Pe când portretul rămâne În limitele unei presupuse obiectivități și răceli, autoportretul este Întotdeauna „fierbinte”: el adaugă liniilor și contururilor, luminilor și umbrelor un excedent de

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
a ezitărilor? Dacă, declarativ, jurnalul e o consemnare, o luptă cu timpul trecut, În realitate el sondează În timpul paralel al biografiei subconștiente. Eul autoportretului rezumă, de fapt, structura jurnalului și, prin derivație, structura lumii percepută prin lentilele subiectivității auctoriale. Jurnalul intim conține sâmburele discursului narativ al persoanei Întâi, dar și reflecția acesteia despre sine. Autobiografia este, așadar, organizarea narativă a țesăturii tensionale care fixează Într-o ordine logică fluctuațiile incontrolabile ale eului. Pe de altă parte, autobiografia e și punctul final

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
ale eului. Pe de altă parte, autobiografia e și punctul final al unei investigații de natură enciclopedică, executată cu minuție de către eu. O enciclopedie derizorie, desigur, iscată de cercetarea sistematică a microuniversului biografic și mental al scriitorului. Autoportretul În jurnalul intim ia naștere asemănător felului În care Își croiește liliacul drumul În bezna compactă În care se mișcă. Sunetele emise Înspre țintele necunoscute se Întorc modulate, iar radarul ultrasensibil nu face decât să decodifice și să sistematizeze semnificațiile acestui decupaj În

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
De altfel, În Evul Mediu, speculum, oglinda, oglindirea, numea sistematizarea enciclopedică a cunoștințelor.) Fără Îndoială, e vorba de o oglindă retrospectivă, Îngânând ironic inscripția de pe retrovizoarele automobilelor de azi: „Obiectele percepute În oglindă sunt mai apropiate decât par”! În jurnalul intim, „obiectele” confesiunii sunt mai „Îndepărtate” decât le percepem! Imposibilitatea de a fixa „distanța” corectă a confesiunii determină relativa independență a autoportretului față de intențiile scriitorului. Autoportretul compus cu premeditare e aproape Întotdeauna fals. În loc să oglindească, el interpretează și, În loc să exprime, propune

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
energia internă a eului. Mobilizat și adus la suprafață, acesta suferă un proces de obiectivare ce scapă de sub controlul tiraniei auctoriale, oferindu-se, În schimb, acesteia, drept nemiloasă oglindă. E greu de găsit vreun exemplu În care autoportretul din jurnalul intim să nu fie un eu prins În chingile alterității, pentru ca, În cele din urmă, să nu devină o forță autopropulsat orie. Autodescrierea nu e, În acest context, decât istoria ieșirii din obiectivitate și a coborârii În interstițiile subiectivității. Frapează În

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
fi nici măcar presimțit. El ego-grafiază un spațiu al verticalității, contribuind, prin repetiție, la permanentizarea unor forme (lingvistice, imagistice) care În mod normal refuză antropomorfizarea. Corpul și sufletul, două entități care au marcat Întreaga istorie a gândirii omenești, sunt, În jurnalul intim, simple elemente de legătură pentru un construct mental În care autorul are pretenția că se recunoaște. Dacă descrierea fizică poate flata cu ușurință vanitatea autorului, descrierea morală riscă să primejduiască Întreaga sete de (auto)construcție, dărâmând edificiul strălucitor, dar șubred

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
ifose trăsăturile fizice, el Își trasează, simultan, un contraportret. Acesta depășește În negativitate ceea ce i se părea că a câștigat În expresivitate. Exemplele care să susțină această idee se pot Înmulți la nesfârșit. Din perspectiva analizei narative, autoportretul și jurnalul intim alcătuiesc nu Întrepătrunderi ale textului, ci două registre textuale complet diferite. Punctul-cheie al acestei imposibile identități provine din impedimentul sau, cum scrie Béatrice Didier, din dificultatea „autoreprezentării fizice”13. Refugiul În autoportretul psihologic sau intelectual nu e, așadar, decât consecința

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
diseminate pe o perioadă lungă de timp) și apoi prin obligarea cititorului de a reconstitui, la lectură, adevăratele dimensiuni ale autoportretului. Deschiderea spre viitor Existând inițial ca o formă scrisă a persoanei Întâi, a solitudinii și a refuzului comunității, jurnalul intim sfârșește ca o modalitate privilegiată a comunicării. Mai mult, el nu poate exista În afara complicității creatoare a cititorului, aflat În situația, doar aparent comodă, de a propune, aproape discreționar, modelele de lectură. Cealaltă ambiție fundamentală a jurnalului - pretenția de a

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]