11,439 matches
-
înăuntru. Se afla acolo, trează, își rezemase pernele de perete și zăcea pe saltea, cu capul proptit de perne și pătura trasă până la bărbie. Ochii ei mă priveau pe sub pleoapele căzute. Se mișca ușor și am văzut că tremura. — Hartley, iubito, ești bine, ai dormit? Ți-a fost destul de cald? Își lăsă puțin mai în jos pătura și buzele i se mișcară. — Hartley, rămâi cu mine pentru totdeauna. Aceasta este cea dintâi zi a noii noastre lumi... nu-i așa? Oh
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
sub pătură. — Uite ce mic dejun plăcut. Privește! Se uită la mine, cu o tristețe teatrală. — Așteaptă! Îți aduc îndată o măsuță și un scaun. Am alergat jos și m-am întors cu măsuța pliantă și cu un scaun. Haide, iubito, nu lăsa să ți se răcească ceaiul. Și, uită-te, ți-am adus un cadou, o piatră, cea mai frumoasă piatră de pe țărm. I-am pus lângă farfurie piatra elipsoidală, prima pe care o culesesem, steaua colecției mele, de mărimea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ce dădea în salon. Cămăruța interioară, de obicei întunecată, era scăldată acum în razele asfințitului, deși strălucirea crepusculară filtra în încăpere doar o lumină estompată, intimă. Am atins mâna lui Hartley. Mă simțeam electrizat de ea din creștet până în tălpi. Iubito, halatul meu de mătase îți vine foarte bine, dar n-ai vrea să-l mai scoți uneori? — Mi-e rece. — N-ai început să simți că locuiești aici? — Tu crezi că lucrul cel mai important este c-am făcut o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
că mă urăști. — Și cum naiba te „apăra“ ideea asta? Când te-am văzut în sat, mi-am închipuit că m-ai recunoscut și că te faci că nu mă vezi, fiindcă mă urăști. — Dar nu te-am urât niciodată, iubita mea, nici măcar pentru o secundă. — Eu aveam nevoie să gândesc astfel. Dar de ce? — Ca să pot fi sigură că ai pierit cu adevărat, că totul s-a isprăvit. Ca să moară totul în mintea mea. — Oh, Hartley! Pentru mine nu s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
eram și fusesem întotdeauna angajat față de ea, aici [i până dincolo de stele, acele stele dincolo de stele pe care le văzusem în noaptea petrecută pe stânci, când cerul de aur făcuse universul să se întoarcă încet cu înăuntrul în afară. — Da, iubita mea, regina mea, îngerul meu, suferința poate să înceteze. Doamne, de i-aș putea atinge și elibera spiritul! Aș fi vrut s-o văd sperând, să văd mijind în ea un licăr de speranță sau de dorință, dorința de dragoste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Dar ce te face să crezi că mariajul meu e atât de nefericit? Se uita acum la mine cu o privire aproape vicleană, de parcă era gata să producă o peremptorie probă negativă, la orice i-aș fi răspuns eu. — Hartley, iubito, te-ai împotmolit în mâl. Ai recunoscut tu singură că ești nefericită, și chiar adineaori ai vorbit de suferința acestei nefericiri. — Suferința e altceva, în orice căsnicie există suferință, viața însăși e suferință... dar poate că pentru tine... toate au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
nici un drept... cum ai putut să te insinuezi în relațiile noastre secrete, pe care nici nu le puteai măcar înțelege... este lucrul cel mai mârșav, cel mai ticălos, cel mai jignitor pe care mi l-a făcut vreodată cineva... — Hartley, iubito, știi bine că am făcut-o numai ca să te ajut, vreau să spun că trebuia să știu, trebuia să fiu sigur, în cunoștință de cauză... — Ca și cum ai putea ști ceva... o, cum m-ai îndurerat, n-am să ți-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de cauză... — Ca și cum ai putea ști ceva... o, cum m-ai îndurerat, n-am să ți-o iert niciodată, niciodată... e ca... e ca o crimă, un omor... tu nu poți înțelege... mă rănește atât de tare... atât de tare... — Iubito, îmi pare rău, îmi pare foarte rău, nu mi-am imaginat... Șezând dreaptă, rezemată de perete, începu să plângă, așa cum n-am mai văzut niciodată o femeie plângând (și văzusem destule la viața mea). Lacrimile păreau să-i țâșnească din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și am împins-o pe ușa camerei ei. A intrat îndată și s-a culcat pe saltea, ca un câine ascultător. Nu cred, ca în întreaga perioadă a încarcerării ei, s-o fi văzut vreodată așezându-se pe scaun. — Hartley, iubito, unde te duceai? Veneai jos să mă cauți? Sau te-ai gândit că poate a venit Ben? Sau voiai cumva să fugi? Se înfășură mai strâns în halatul de casă și-mi răspunse scuturând de câteva ori din cap. Își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
da, dar n-am nimic pentru moment, mulțumesc, poți să mai vii săptămâna viitoare, sau... Am alergat înapoi în bucătărie. Sosise Peregrine. Firește, o cunoștea pe Lizzie, deși nu foarte bine. Tocmai se salutau, când se iviră Gilbert și Titus. — Iubito! — Gilbert! — Asta-i valiza ta? Am găsit-o afară. Clopotul de la ușă sună din nou. Hartley? Dă Doamne să fie! — Telefoanele? Ați cerut un telefon. Am venit să vi-l instalez. Când reușisem să stabilesc unde urma să fie așezat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
povestit Gilbert? — Gilbert mi-a scris ceva. Povestește-mi tu. — Nu mai țin minte ce știi. — Rosina spunea că ai de gând să te însori cu o femeie cu barbă, și tu mi-ai spus că ai reîntâlnit-o pe iubita asta din trecut și că tot ce-mi ceruseși mie a fost greșeală... — Lizzie, te iubesc, dar dragostea pentru tine e de altă natură. Sunt legat de ea, legat, e... e un lucru absolut. Dar e măritată. — O să-și părăsească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să se fi simțit de prezența celorlalți în casă. Era necesar să nu mai existe martori. Am să-i spun acest lucru. Nu va trebui să se integreze în lumea mea mare, intimidantă, alienantă. Pentru a se putea căsători cu iubita lui cerșetoare, regele va deveni - și cu câtă bucurie - cerșetor la rândul său. Viziunea acestei umilințe tămăduitoare va fi de aci încolo firul meu călăuzitor. Aceasta era adevărata condiție a libertății ei, cum de nu-mi dădusem seama până acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Mi-a întins mâna. I-am luat-o și m-a tras în sus, apoi a continuat să mă susțină. — Într-o zi, va trebui să ajungem să ne cunoaștem unul pe celălalt. Avem destul timp. — Avem destul timp. „Hartley, iubita mea, ascultă ce am de spus. Trebuie să-ți comunic mai multe lucruri. În primul rând, îmi pare foarte rău că te-am luat cum te-am luat și te-am ținut aici cu sila. A fost un act de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
s-o dobândesc, alături de tine. Vom duce o viață liniștită, Hartley, și ne vom bucura de lucruri simple. Și nu dorești acest lucru cu destulă intensitate încât să pleci dintr-o casă în care ești terorizată, în care nu ești iubită? Firește că-l vom ajuta pe Titus, iar el va veni la noi în deplină libertate și vechile răni se vor vindeca. Vom avea grijă de el. Dar în primul plan vom fi întotdeauna tu și cu mine. Acum vreau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
dacă o dorești tu. Mă voi înființa curând după ce vei primi scrisoarea, și o să-i spun eu totul pe șleau. Cum moartea mea nu a fost anunțată, va fi știind la ora asta că nu e un ucigaș. Relaxează-te iubito, și nu te îngrijora, lasă totul pe mine. Alege-ți îmbrăcămintea. Te iubesc. Vom fi împreună, dragostea mea. C.“ La început, mă gândisem să-i scriu direct lui Ben, dar am considerat că-i mai bine s-o pregătesc întâi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
apucând brațul gol al lui Hartley și încercând s-o trag după mine. Își suflecase mânecile bluzei și brațul îi era catifelat și cald, ca brațul unei fete tinere - încă nu îmbătrânise. Ne găseam acum amândoi în afara ușii. — Hartley, scumpo, iubito, dragostea mea, vino cu mine, acum, în clipa asta, alergăm pe deal în jos, până la taxi. Scutură iar din cap, și își smulse brațul din încleștarea mea. Rosti ceva care suna ca: „Nu pot“. Blestematul de câine continua să latre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
parc-ar fi fost gata să izbucnească în lacrimi, dar ochii îi rămaseră uscați. Se trase îndărăt și i-am eliberat brațul. — Hartley, vorbește-mi...! Vorbi, dar de-abia de i-am putut desluși cuvintele. — Tu n-ai înțeles... — Hartley, iubito, vino cu mine! Te aștept. Te voi aștepta două ore în biserică. Sau te aștept mâine. Nu plec nicăieri, voi fi tot timpul acasă. Tu mă iubești, ai fugit la mine în noaptea aceea, mi-ai spus atâtea lucruri. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
umane, contropite de demoni, ce-ar putea să mai urmeze, mă întreb? Cărticică (lat.). Înaltă bucătărie (fr.). În limba engleză „shore“ înseamnă coastă, țărm. Trecătoare între Afganistan și Pakistan. Locuință provizorie (fr.). Numele dat perioadei de experimentare a drogului LSD. Iubita eroului legendar Robin Hood. Orășelul în care s-a născut Shakespeare. Ratat. În Antichitate, cea mai îndepărtată și necunoscută zonă, capătul lumii. Primul între egali (lat.). Relația între veri e o vecinătate primejdioasă (fr.). Gelozia se naște o dată cu iubirea, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de natură morfologică, sensurile gramaticale se exprimă și prin mijloace fonetico-prozodice (morfeme suprasegmentale) și sintactice: topica și modalizatorii (verbe semiauxiliare și adverbe de modalitate). Dintre morfemele suprasegmentale, intonația exprimă cazul vocativ, redundant, concomitent cu dezinența specifică: „Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?” (M.Eminescu, I, p. 127) sau anulând omonimia cu nominativ-acuzativul: „Din valurile vremii, iubita mea, răsai.” (Ibidem, p. 213) În flexiunea verbală, intonația caracterizează modul imperativ, anulând omonimia cu indicativul: „Cobori în jos, luceafăr
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și adverbe de modalitate). Dintre morfemele suprasegmentale, intonația exprimă cazul vocativ, redundant, concomitent cu dezinența specifică: „Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?” (M.Eminescu, I, p. 127) sau anulând omonimia cu nominativ-acuzativul: „Din valurile vremii, iubita mea, răsai.” (Ibidem, p. 213) În flexiunea verbală, intonația caracterizează modul imperativ, anulând omonimia cu indicativul: „Cobori în jos, luceafăr blând/Alunecând pe-o rază” (Ibidem, p. 171) sau în redundanță cu expresia dezinențială: „Tu te coboară pe pământ, / Fii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Radu, Ștefan iar unele dintre ele nici nu acceptă o asemenea dezinență: Andrei, Mihai etc. Substantivele feminine prezintă la vocativ dezinența specifică -o, care intervine, însă, la un număr foarte redus de substantive și numai în limbajul familiar: copilo, fetițo, iubito, bunico, mămico, Mario, Zamfiro etc. și alte câteva. Mai numeroase sunt substantivele provenite din adjective: frumoaso, urâto, netrebnico, ticăloaso etc., marcate de conotații stilistice. Majoritatea substantivelor feminine se caracterizează prin omonimia vocativului cu nominativul și acuzativul nearticulat: mamă, bunică, doamnă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cazuri lipsite de o intonație specifică. 5. Elemente sintactice. Topica introduce o marcă în plus în conturarea identității vocativului; substantivele în vocativ au topică liberă; prin aceasta, vocativul se distinge de nominativ, când nu are dezinențe specifice: „Din valurile vremii, iubita mea, răsai, Cu brațele de marmur, cu părul lung, bălai” (M. Eminescu, I, p. 213), „Căci tu înseninezi mereu Viața sufletului meu, Mai mândră decât orice stea, Iubita mea, iubita mea.” (M.Eminescu, I, p. 235) 6. Recțiunea. Fără să
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se distinge de nominativ, când nu are dezinențe specifice: „Din valurile vremii, iubita mea, răsai, Cu brațele de marmur, cu părul lung, bălai” (M. Eminescu, I, p. 213), „Căci tu înseninezi mereu Viața sufletului meu, Mai mândră decât orice stea, Iubita mea, iubita mea.” (M.Eminescu, I, p. 235) 6. Recțiunea. Fără să fie morfeme de caz, prepozițiile și locuțiunile prepoziționale fixează, indirect, identitatea unor cazuri, prin specificul recțiunii lor. Nominativul se distinge de acuzativ prin absența prepozițiilor. Prezența prepozițiilor în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de nominativ, când nu are dezinențe specifice: „Din valurile vremii, iubita mea, răsai, Cu brațele de marmur, cu părul lung, bălai” (M. Eminescu, I, p. 213), „Căci tu înseninezi mereu Viața sufletului meu, Mai mândră decât orice stea, Iubita mea, iubita mea.” (M.Eminescu, I, p. 235) 6. Recțiunea. Fără să fie morfeme de caz, prepozițiile și locuțiunile prepoziționale fixează, indirect, identitatea unor cazuri, prin specificul recțiunii lor. Nominativul se distinge de acuzativ prin absența prepozițiilor. Prezența prepozițiilor în, de, la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
p. 167), așa de, atât de, nemaipomenit de, nespus de, extraordinar de etc: „Un zâmbet fin și cu toate astea atât de inocent trecu peste fața lui.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 26), „O lasă-mi capul meu pe sân,/ Iubito, să se culce/Sub raza ochiului senin/Și negrăit de dulce.” (M.Eminescu, I, p. 179) Observații: Având natură deictică, gradele de intensitate subiectivă (mai ales superlativul absolut) cunosc în limbajul popular, în stilul beletristic și în limbajul poetic un
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]