10,865 matches
-
de polonezi. Această din urmă trebuia să rămână, însă, la Camenița, cu misiunea de a declanșa insurecția antirusă, în această parte a Poloniei. Deși Poartă Otomană era de acord, în principiu, ca o armată franceză să intre în cele două Principate Române, venind din Polonia, planul se pare că nu a fost agreat de conducătorii politici profrancezi ai polonezilor 212. immédiat, qui ne pouvait manquer de la soumettre plus ou moins à l'influence de cette politique extravaganțe qui gouverne le cabinet
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
ceea ce priveau provinciile poloneze ale Rusiei 222. De aceea, cercurile conducătoare ruse erau îngrijorate de staționarea trupelor franceze nu numai in Prusia, ci și în Ducatul Varșoviei 223, mai ales că Napoleon condiționă evacuarea lor de evacuarea de către Rusia a Principatelor Române 224. Nu puțină îngrijorare provoca acelorași cercuri și posibilitatea ca împăratul francezilor să fi avut în vedere planul atașării Sileziei la Ducatul Varșoviei 225. Mai exista și o altă variantă, la fel de incomoda pentru Rusia, si anume cea că Napoleon
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Suedia, unde, de asemenea, războiul trebuia încheiat. În plus, amintită necesitate era reclamata și de starea de încordare, desi mascată, din raporturile Rusiei cu Austria, cauzată mai ales de faptul că cea din urmă nu vedea cu ochi buni anexarea Principatelor Române de cea dintâi 229. Temerea cercurilor conducătoare ruse, cauzată de posibilitatea reunificării Poloniei s-a diminuat, însă, considerabil, odată cu încheierea păcii franco-austriece de la Viena (Schönbrunn), din 14 octombrie 1809, în baza căreia Austria ceda o parte a Galiției Rusiei
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
de Rusia, Austria și Marea Britanie, a adăugat un motiv în plus pentru că Suedia să urmărească, cu și mai mult interes, cursul situației politice din Europa Orientala. În noul context politic, a revenit în atenția diplomației suedeze și statutul juridic al Principatelor Române, influențat direct de rivalitatea franco-rusă în problema orientala. Deoarece, de manieră în care avea să se decidă statutul lor juridic depindea și adjudecarea controlului asupra politicii europene a Porții Otomane 120. Nouă criză politică din Europa afecta, deja, în
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
cu intenția de a deteriora raporturile suedo-turce142. Aceluiași scop i-a putut servi și tentativa diplomatului francez de a convinge Poartă Otomană că putea obține o pace favorabilă cu Rusia, de vreme ce există posibilitatea ca aceasta din urma să-i restituie Principatele Române, în schimbul cărora ar fi primit Finlanda suedeză. La rândul său, Nils Gustaf Palin s-a grăbit să sondeze, din nou, starea de spirit a cercurilor conducătoare otomane, informându-le despre declanșarea ostilităților suedo-ruse, în luna februarie 1808, și intrarea
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Academiei, București, 1986, p. 221-224). 142 Cf., raportul său din 11 aprilie 1808, în Europe and the Porte, Vol. III, doc. nr. 89. 143 Cf., raportul său din 25 aprilie 1808, în loc. cît., doc. nr. 90; pentru eventualitatea schimbului Finlanda Principatele Române, vezi și doc. nr. 91. 144 Cf., raportul său din 11 mai 1808, în loc. cît., doc. nr. 91; potrivit unui alt raport al său, din 7 iunie același an, a tradus, pentru uzul Porții, informații din "la Gazette de
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
către rege, din 24 martie/3 aprilie 1812, în loc. cît., E2D, 673, Moscovitica, April 1812. puisse avoir lieu entre la France et la Russie sans combattre préalablement" (s. Ven.C.)159. Cum provinciile vizate nu puteau fi decât cele două Principate Române Moldova și Țara Românească care ar fi fost anexate de Rusia, în cazul în care presupusul aranjament s-ar fi concretizat, Nils Gustaf Palin i-a sugerat lui reis efendi, Mehmed efendi (Küçiük-Arif), cu prilejul conferinței pe care a
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
asupra "opiniei publice" otomane care resimțea din plin efectele negative ale pierderii Crimeii atât sub aspect economic, cât și politic 170. Speranțele le erau, însă, tulburate de zvonurile care circulau referitoare la posibilitatea ca Austria să fi fost recompensată cu Principatele Române, pentru pierderile teritoriale suferite în urma încheierii păcii de la Pressburg 171. Deși Crimeea rămânea, totuși, o fată morgana pentru otomani 172 și împotriva opoziției diplomației britanice și a celei ruse această din urmă, sprijinită în cercurile conducătoare otomane de familiile
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
dezastruoasă suferită de prusieni, în bătălia de la Jenă, din 14 octombrie 1806, înfrângere care "a dû changer le plan de campagne dont Elle (Rusia n. Ven.C.) fesait pârtie pour assurer le passage de cet Armée (care a intrat în Principate n. Ven.C.) en Dalmatie et en Italie"182. De aceea, otomanii presupuneau "que cette marche des troupes Russes était en conséquence des ordres antérieurs à la défait des Prussiens"183. Deruta provocată de neașteptată derulare a evenimentelor era, însă
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Dardanelle, "pour que la Porte ne changea pas encore une fois de Système" (s. Ven.C.)188. Totodată, pentru a nu agită, în mod inutil, spiritele Charles Arbuthnot s-a grăbit să asigure Poartă Otomană că intrarea trupelor ruse în Principatele Române nu era rezultatul unor intenții ostile. Căci, în caz contrar, "l'Angleterre Elle même se joindra contre cette Puissance"189. Poartă Otomană nu a așteptat, însă, concretizarea asigurărilor engleze și, după cum am menționat, la incitările Franței, a declarat război
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
în continuare integritatea teritorială a Imperiului Otoman, ocupând Insulele Ioniene și Raguza 199. Mai mult chiar, se pare că, datorită unei promisiuni verbale făcută de Napoleon lui Alexandru I, potrivit căreia Franța nu s-ar fi opus prelungirii ocupației militare a Principatelor Române, tarul a refuzat să ratifice armistițiul, în cuprinsul căruia figură și clauză evacuării lor. Decizia acestuia mai era, însă, motivată de necesitatea de a avea un mijloc în plus de exercitare de presiuni asupra Porții Otomane, pentru a o
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
precum și rezolvarea altor chestiuni ce interesau în mod deosebit Rusia în problema orientala, ce urmau a fi abordate la viitorul congres de pace200. Între acestea din urmă figură, din inițiativa mareșalului Prozorovskij, numit comandat șef al armatelor ce staționau în Principatele Române, în urma decesului mareșalului Michelson, obținerea pentru Rusia a dreptului de a trimite vase de război prin Strâmtori spre Mediterana și retur. De asemenea, mareșalul Prozorovskij era de părere că, în cazul în care s-ar fi repus în discuție
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
în cercurile diplomatice de la Istanbul circulă părerea că Poartă ar fi putut accepta unele sacrificii teritoriale fie în Europa, fie în Asia, totuși, nu se excludea nici posibilitatea că aceasta să nu agreeze nici o discuție pe tema statutului juridic al Principatelor Române 212, adică cele care erau subînțelese prin sintagma "sacrificii teritoriale în Europa". 209 Cf., Stanford Shaw, History of the Ottoman Empire, p. 275-276; detalii interesante în legătură cu acele evenimente a oferit și Nils Gustaf Palin, în raportul său din 29
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
erau angrenate 222. Aceste sentimente contradictorii împiedicau, însă, Poartă Otomană să ia o decizie, înainte de a se fi conturat un posibil învingător. Mai ales că era informată despre existența unor disensiuni în rândul aliaților antifrancezi, iar domnii din cele două Principate Române îi furnizau, uneori, informații favorabile francezilor 223. Cu toate acestea, grija Porții Otomane de a evita orice acuzație că ar fi favorizat tabăra franceză l-a determinat pe sultanul Mahmud al II-lea să-l avertizeze pe Antoine François
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
orice acuzație că ar fi favorizat tabăra franceză l-a determinat pe sultanul Mahmud al II-lea să-l avertizeze pe Antoine François Andréossy, ambasadorul extraordinar al Franței la Istanbul să nu mai intervină în problema numirii noilor domni în Principatele Române. Cu acel prilej, sultanul a reafirmat, categoric, dreptul său exclusiv în acest domeniu, ce decurgea din statutul lor juridic în sistemul politic otoman, atrăgându-i atenția, în context, "qu'il ne se mêlait point de la nomination des Gouverneurs en
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
special, de revoluția franceză care a antrenat întregul Continent într-un șir de conflicte militare, pe care le-a preluat și le-a purtat, cu urmările cunoscute, Napoleon Bonaparte, "continuatore della funzione universale, nel quadro europeo, della 1 Leonid Boicu, Principatele Române în raporturile politice internaționale (1792-1821). Ediție îngrijita de Victor Spinei, Institutul European, 2001, p. 25. rivoluzione francese" (s. Ven.C.)2. Tocmai aceste conflicte au marcat și evoluția raporturilor Rusiei cu statele nordice, îndeosebi cu Suedia, ca unul ce
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
sistemul politic european, ca factor activ al acestuia. Un sistem în care Imperiul Otoman își căutase adăpostul față de pericolele care amenințau integritatea să teritorială și, chiar, dispariția de pe harta politică a Europei. Gravă incertitudine, privind soarta rezervată Imperiului Otoman de principatele semnatare ale Actelor internaționale orchestrate de Congresul de la Viena a fost surprinsă, între alții, si de ministrul plenipotențiar al Suediei la Istanbul care, într-un raport din 25 septembrie 1818, nota că "le Ministère Ottoman pârâit singulièrement inquiet sur la
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
133, 146, 148, 149, 185, 220, 246 Poniatowski, 139, 141 Pontecorvo, Jean Baptiste Julles Bernadotte (Carl Johan), 81, 91, 92, 94-100, 132-136, 143, 192, 193, 195, 273 Portugalia, 79, 188 Poznan, 151 Praga, 35 Pressburg, 76, 109, 138, 243, 247 Principatele Române (Romanian Principalities, Moldova, Țara Românească), 5, 10, 11, 16, 23, 24, 29, 31, 42, 44, 46, 47, 52, 78, 80, 83, 84, 89, 90, 93, 95, 96, 102, 104-106, 112, 116, 119, 120, 122, 123, 163, 183, 187, 189
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
dreptul și literele la aceeași universitate, unde a obținut titlul de doctor în drept. Printre volumele publicate se numără A fi conservator. Antologie, comentarii și bibliografie (coautor, alături de Laurențiu Vlad), Ed. Meridiane, București, 2002; Nașterea constituției. Limbaj și drept în Principate până la 1866, Ed. Nemira, București, 2004; Conștiința conservatoare. Preliminarii la un profil intelectual, Ed. Nemira, București, 2004; O lume dispărută. Patru istorii personale urmate de un dialog cu H.-R. Patapievici (coautor, alături de Paul Cernat, Angelo Mitchievici și Ion Manolescu
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
să îmbrățișeze un model de evoluție care mizează pe sincronizare și adaptare a formelor noi. Junimiștii, oricât de remarcabili intelectual, sunt definiți de o absență a simțului istoric: ei nu pot între vedea cursul pe care îl impune, fatal, istoria Principatelor. Paradoxul lovinescian însuși ține de reconsiderarea ulterioară a acestei critici „raționaliste“ aduse junimismului. Istoria României de după 1933 este dominată de resurgența fanatismului, pe care acțiunea junimistă părea săl fi eliminat. În fața etnicismului ce anulează autonomia actului artistic și privilegiază masificarea
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
codifica moderația ca pe valoarea ultimă în jurul căreia se ordonează imaginarul politic. Pledoariile lui Maiorescu și Carp se cer redate acestui mediu occi dental de exprimare intelectuală. Critica raționalismului politic și a revoluției, inedită și deconcertantă în peisajul post-1848 al Principatelor, este în perfectă sincronie cu o direcție europeană. Reticența față de schemele de guvernare modelate de patimi utopice, neîncrederea în ceea ce Michael Oakeshott identifica drept „cult al Cărții“, predilecția pentru organicitate și gradualism sunt lecțiile pe care junimiștii le duc mai
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
revoluționar, așanumita regenerare de la 1848 nu părea să aibă gradul de importanță ce il atribuiau liberalii din Muntenia. Fără îndoială, mișcarea de la 1848 avu sese însemnătatea ei, întrucât manifestase, cu oarecare răsunet în Europa, deșteptarea conștiinței naționale în Românii din Principate. [...] Dar ca organizare poli tică, în lăuntrul acestei tendențe generale, oamenii de la 1848 nu au lăsat și nu au avut nici o concepție reală. Nu, aici nu putea fi izvorul politicei române. Adevăratul îndreptar al dezvoltărei interne și externe, în direcția
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
devine un veritabil loc comun. Invocat fără a fi (re)citit cu adevărat, evocat fie cu ostilitate, fie cu admirația pioasă și necritică a epigonilor, textul din 1868 propune, odată cu formele fără fond o încercare de a adapta la solul principatelor reflecția liberal conservatoare. Dincolo de fermitatea unui ton ce a părut atâtora excesivă, dincolo de vigoarea cu care este tăgăduită di recția progresului național, notațiile lui Maiorescu intro duc în producția ideologică locală câteva teme care aparțin imaginarului intelectual occidental post burkean
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
vol. I (1866-1876), ed. îngrijită, studiu introductiv, note și comentarii de Constantin Schifirneț, Editura Albatros, București, 2001, p. 241.</ref> În absența acestei clase de mijloc, al cărei etos se confundă cu cel al libertății și capitalismului, arhitectura împrumutată de Principate în deceniul de după 1866 este, în termenii lui P.P. Carp, un castel clădit pe nisip, o potemkiniadă ce nu poate rezista examenului critic și lentilei lucidității. În jurul acestei absențe, discursul lui Maiorescu propune o radiografie a stării de fapt și
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
este apelul la tradiție, apel care să devină punctul de plecare al regenerării politice. Ostilitatea față de raționalismul politic, atenția la context, stigmatizarea simulacrelor nu implică, în nici un moment al demonstrației intelectuale, replierea către o stare de lucruri ce precedă europenizarea Principatelor. Letargia orientală nu este și nu poate fi, în această cheie evoluționistă de interpretare, un reper evocat cu venerație de două spi rite care se consideră agenți ai progresului intelectual temperat de rațiune. Ca microcosm intelectual, Junimea cuprinde și o
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]