10,776 matches
-
urmăriți de săgețile și răcnetele turcilor. Fugeam, galopam pe străzi, pe străduțe și plângeam. Plângeam pentru Constantinopol, pentru Constantin, pentru omul și împăratul pe care-l cunoscusem cu adevărat abia în dimineața aceea. Și plângeam amar, de durere și de rușine, rușine ce mă încearcă și astăzi, încă... "Nemuritorii" nu pot fi înfrânți, șoptește Ștefan. Și... și cu Împăratul?... Cu Constantin?... Zi mai departe... Ce a urmat? Dincolo de moarte nu mai urmează nimic... încearcă Țamblac să scape. Nimic... O moarte poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de săgețile și răcnetele turcilor. Fugeam, galopam pe străzi, pe străduțe și plângeam. Plângeam pentru Constantinopol, pentru Constantin, pentru omul și împăratul pe care-l cunoscusem cu adevărat abia în dimineața aceea. Și plângeam amar, de durere și de rușine, rușine ce mă încearcă și astăzi, încă... "Nemuritorii" nu pot fi înfrânți, șoptește Ștefan. Și... și cu Împăratul?... Cu Constantin?... Zi mai departe... Ce a urmat? Dincolo de moarte nu mai urmează nimic... încearcă Țamblac să scape. Nimic... O moarte poate să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
A boierit golănimea! Nici să-i mai arzi un bici, nu poți! Pentru o palmă, pe tine, mare boier, te târăște la pârcălăbie, cot la cot cu mojicii, să dai socoteală de "drepturile de om"! răbufnește Alexa. Nu mai e rușine, nu mai e frică de Dumnezău!... Înainte vreme, țăranu' nu rădica ochii de pe opincă... Acu', se trage cu tine de brăcinar și-ți râde în nas, fluturând hrisovu' cu pecete domnească! fornăie Isaia ca un taur întărâtat. Niciunde, nicicând, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
că la Adrianopole urdiile-s pe picior de război, gata de plecare spre Moldova. Credeți voi că Marele El Fatih Cuceritorul Constantinopolului, Împăratul Împăraților, Stăpânul Lumii -, credeți că poate suporta crunta umilire de la Podul Înalt?! Și încă în fața lumii întregi?! Rușinea de pe obrazul terfelit al Aliotmanului nu se poate spăla decât în sânge! El trebuie să dovedească Lumii că "e cel mai mare, cel mai tare". "Unde am ajunge, dacă toate neamurile supuse Înaltei Porți, ar avea nemaipomenita obrăznicie a Moldovei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Vodă Ștefan! Ce se află dincolo de el? Dumnezeule! Oare ce-l clintește pe omul aiesta? Din ce l-ai făcut, Doamne?! Din piatră?! Din stâncă?! Ești de neînfrânt! Stanciule Marele, îi întoarce zâmbetul Ștefan. Nici cu domnia ta nu mi-i rușine. Iaca-acu, nu știe omul, mă lauzi au mă batjocorești? Și te-asigur că nu-s stâncă. Taie-mă: va curge sânge. Sunt și eu un biet om cu păcate, ca toți oamenii. Și fac pe grozavul ca să-mi fac curaj
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pălăria! L-a întrecut până și pe Vodă Ștefan, la trasul sforilor. Puțin murdară, dar bine jucată politichia... Se spală, iese la spălat, spune Țamblac. N-ai pus la socoteală că-ți plătește și o veche datorie: "săgeata buclucașă" și rușinea înfrângerii de la Baia, îi amintește Vlaicu. Sunt răni ce nu se vindecă, spune Stanciu. Am nădăjduit că vechea ură s-a stins. Și-apoi aveam tractate, jurăminte, aurul Papii, primejdia comună... Dar... să mă lase de tot singur... Singur! Mateiaș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cădea și singur... N-a lipsit mult să mă trimiteți la Putna cu picioarele-nainte. Și ce-ați mai fi spălat lespedea cu lacrimi de crocodil... De mă gândesc bine, poate ar fi trebuit să vă mulțumesc: mă scuteați de rușinea unei înfrângeri, rămâneam "un erou!"... "Neînfrântul Ștefan al Moldovei!"... Așa... urmează Ștefan și se întoarce către Isaia ce sta încrâncenat, cu ochii în pământ. "Și tu, Brutus, cumnățelul meu?" Tocmai tu?... "Amintește-ți de Baia"... Și tu, Alexa? Viteazul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
la Paris îi e umbrită „din cauza unui porumbel mort, sfârtecat” (151). Un sentiment pe care îl împărtășesc cu Valeriu Cristea este acela al ororii de spectacolul funerar. Sau, mai exact, ne desparte o nuanță: la mine e oroare, la el rușine: „... mi-e rușine să fiu mort; adică neputincios, umilitor și neputincios, caraghios ca un ins legat fedeleș, ajuns la cheremul oricui, expus privirilor...” (278). Viața e atât de aspră încât, uneori, și cei slabi sunt nevoiți să ucidă pentru a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
e umbrită „din cauza unui porumbel mort, sfârtecat” (151). Un sentiment pe care îl împărtășesc cu Valeriu Cristea este acela al ororii de spectacolul funerar. Sau, mai exact, ne desparte o nuanță: la mine e oroare, la el rușine: „... mi-e rușine să fiu mort; adică neputincios, umilitor și neputincios, caraghios ca un ins legat fedeleș, ajuns la cheremul oricui, expus privirilor...” (278). Viața e atât de aspră încât, uneori, și cei slabi sunt nevoiți să ucidă pentru a supraviețui: „O făptură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
un început de primăvară. Locuia pe Uranus, într-o căsuță cu camere friguroase. Seara aceea, serata aceea, dacă îi pot spune astfel, a rămas legată în memoria mea de cumplita tortură la care m-am supus din cauză că mi-a fost rușine să o întreb pe gazdă unde este toaleta („toaleta” era, probabil, în curte). O seară stricată de imensa dorință de a face pipi și de imposibilitatea de a o realiza. Gh. Udr. avea în București un unchi, colonel deblocat, cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
o noapte de toamnă destul de sumbră, la Snagov, unde sunt numai cu tata. E târziu, afară s-a stârnit vântul și nu prea mă simt în apele mele. E drept că și cimitirul e foarte aproape, peste drum. Recunosc cu rușine că n-am dormit niciodată și n-aș putea să dorm sigur în acea casă. E trecut de miezul nopții: citesc (o carte despre catedralele medievale franceze) și, în paralel, trag cu urechea, dilatată enorm, înregistrez cele mai mici zgomote
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mă comport incorect. Doar între noi se înfiripase ceva... E drept, firul acestei „relații” este subțire, subțire de tot; vorba poetului: există, nu există. Și totuși, nu pot să-l rup fără să încerc o anumită jenă, un strop de rușine. În fond, ce am eu cu ea? Nimic! De ce atunci, când vine timpul să cobor, mai ales dacă trebuie să și trec pe lângă ea, o fac crispat, cu ochii în jos, grăbit să dispar, ca un vinovat? * Acum vreo zece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nu se mai pot alimenta. Folosim alandala cuvinte, pentru conținuturi total diferite. Dragostea e una, iubirea - cu totul altceva. Dragostea are resurse limitate, naturale și pământești. Izvorul iubirii e Dumnezeu - își încheie V.M. confesiunea, filozofând. * Sunt oameni cărora le este rușine de bolile pe care le au, ei sau rudele lor; fac totul, prin urmare, ca să le ascundă, ca lumea să nu afle de ele: „să nu spui la nimeni că X are cancer”, auzi pe câte unul; mie, în schimb
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
rudele lor; fac totul, prin urmare, ca să le ascundă, ca lumea să nu afle de ele: „să nu spui la nimeni că X are cancer”, auzi pe câte unul; mie, în schimb - afirmă în stilul lui caracteristic V.M. - îmi este rușine să fiu mort; adică neputincios, umilitor de neputincios, caraghios ca un ins legat fedeleș, ajuns la cheremul oricui, expus privirilor înspăimântate, scârbite sau chiar critice, ale tuturor. Să nu mai fii în stare să alungi o muscă, să nu mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și cuvintele lui Isaac Sirianul despre nemărginita bunătate a Domnului, pentru care păcatele oamenilor sunt ca un pumn de nisip azvârlit în mare! Și pentru că toată viața am fost, ca om și scriitor, un propagandist al milei, considerând egoismul o rușine. Sunt de stânga pentru că-mi plac filmele neorealiste italiene și filmele rusești, pentru că la un meci de box mă transpun și în situația celui căzut la podea, iar la un meci de fotbal simpatizez cu outsider-ul. Sunt de stânga
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și iubire ne roagă și ne așteaptă să venim la El. Deseori îmi pun întrebarea: „Eu ce dau în schimb? El face pentru mine atâtea. Dar eu pentru El?” Nimic. Nimic nu fac bun, doar noianuri de păcate. Mi-e rușine că le fac și-mi pare rău de tot. Deseori încerc să nu fac unele lucruri care nu sunt plăcute lui Dumnezeu, dar fac altele și tot fac. Parcă mă împinge ... să le fac. De aceea mă rog uneori și
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
Semnele se văd de pe acum, ne dau de știre că se apropie acel moment. Atâtea se întâmplă și credință scade în loc să crească. Și acesta este un semn. Dragostea s-a răcit în familii, între soți și între copii, între frați... Rușine nu mai este prea multă. Prea multa destrăbălare este. Și multe alte rele se fac. Mă întreb eu: „Ne mai aducem aminte de Poruncile lui Dumnezeu? Cum le păzim? Am uitat că suntem trecători și locuim în țară străină. Dar
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
venit o măicuța și m-a invitat la masă. Era și părintele arhim. Ieronim Cretu. A ținut să fie tot personalul la masă. Era și ziua lui de naștere, am înțeles. Am fost vreo 9 persoane la masă. Doamne, ce rușine mi-a fost! Cum!? eu, un gunoi, să stau la masă cu superiorul Așezământului am dat înapoi, nu voiam nici în ruptul capului. Dar nu mi-a mers. Ei au făcut în așa fel încât să nu refuz. Mi se
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
un gunoi, să stau la masă cu superiorul Așezământului am dat înapoi, nu voiam nici în ruptul capului. Dar nu mi-a mers. Ei au făcut în așa fel încât să nu refuz. Mi se umpleau ochii de lacrimi de rușine. Cu cat doream să nu fiu văzută sau luată în seamă, cu atat mai mult ei mă întrebau câte ceva legat de călătorie și cum mi s-a părut pelerinajul. Era greu de dat acest răspuns. Nu din cauza că nu știam
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
să nu fiu văzută sau luată în seamă, cu atat mai mult ei mă întrebau câte ceva legat de călătorie și cum mi s-a părut pelerinajul. Era greu de dat acest răspuns. Nu din cauza că nu știam, pentru că știam, dar rușinea a ieșit la suprafață pe obraz. Doamne, numai a manca nu-mi mai era. Și nici foame nu-mi era deloc. Dar și Bunul Dumnezeu a stat la masă cu neputincioșii, vămeșii și păcatoșii. Eu eram dintre cei din urmă
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
Străin și alungat, Nici frați n-aveam, nici tata, Nici mama îndurerata Să-mi mângâie vreodată Obrazu-nlăcrimat. Dar Te-am găsit pe Tine, Iisuse Preaiubit, în chinuri și suspine Nimeni n-a fost la mine. La mulți le-a fost rușine Să vină lângă mine, Tu singur ai venit. Necazurile toate La Tine m-au adus. De-atunci îmi ești de toate: Și milă, și dreptate, Si Tată-mi ești, si frate, Și mama, Tu, Iisus! Rămân eu lângă Ține, Sub
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
Târziu 01.09.2005 În miez de noapte târziu, Te aud Iisuse cum Tu vii, Și mulți Te așteaptă priveghind, Luptându-se cu somnul. Te aud, Te văd cum vii, Și mă cutremur, De-al meu trecut Și fapte de rușine, Pe cai străine. Departe...de lângă Tine Lumină, eu n-am găsit, Așa, cum e lângă Tine, Aș spune tuturor Ce bezna-i fără Tine. Tu esti Luceafăr din Lumina, Și-n noapte Tu de vii, Aduci Lumină din Lumina. Zâmbet
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
șansă în direcția aceasta. Există și vanitatea de autor. Am spus cu alt prilej de ce în cazul meu, din rațiuni profund intime, această vanitate e redusă la minimul posibil. Dar există, n-am încotro, și nici nu mi-e prea rușine s-o recunosc. Dar văd că am spus cum scriu, nu de ce. La asta nu știu să răspund. Unii poate că scriu cu un anumit scop, de pildă reformarea moravurilor, a societății, educarea poporului ș.a.m.d. Dintre aceștia, unii
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
ei, explicit sau implicit declarată, are un caracter expres și inflexibil. Nu însă și ireversibil în mod absolut. Trebuie să fim intratabili în asemenea situație, dar nu absolut și necondiționat intratabili. La Rochefoucauld spunea că oricât de mare ar fi rușinea pe care am putea-o merita, stă în puterea noastră s-o răscumpărăm. Bineînțeles, cu un preț tot atât de mare, care, desigur, trebuie să fie, omenește vorbind, neînchipuit de greu de plătit și, fără îndoială, în nici un caz pe măsura și
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
parcursă ̀ n relațiile internaționale ale Uniunii Sovietice, care ̀ și pierdea treptat calitatea de „imperiu al Răului”. Închipuiți-vă pe Molotov, pe Vîșinski, pe Gromîko spunând asemenea cuvinte. Aceste cobre priveau în ochi, cu cea mai sfidătoare lipsă de rușine, pe niște interlocutori fascinați (când nu erau pur și simplu complici cu ei). Fapt este că, odată salvat din captivitatea (consimțită) în care l-au ținut în Crimeea complotiștii (salvat prin acțiunea lui Elțîn), Gorbaciov nu mai era decât un
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]