10,628 matches
-
părți ale forțelor armate franceze care au fost subfinanțate. Printre cei care erau împotriva proiectului liniei Maginot erau Paul Reynaud (prim-ministrul Franței în perioada interbelică) și Charles de Gaulle, care considera că banii ar trebui alocați pentru construire de tancuri și avioane, care în Primul Război Mondial și-au dovedit eficacitate.
Linia Maginot () [Corola-website/Science/326147_a_327476]
-
Lacul Mistreților" se află pe latura sudică a culmii "Crucea Spătarului", la mică distață de schitul "Fundătura". Către cresta Babelor de la Ulmet se merge de la marginea comunei Bozioru spre Valea cu Teiu, ajungându-se în zona "pietrelor vii". Peisajul cu tancuri și pereți verticali stâncoși din satul Ruginoasa comună Brăești, adăpostește câteva relicve rupestre. În abruptul perete al Coltului Pietrei se găsesc Pe malul opus în dreptul școlii, pe micul tanc al Culmii Ghiocei se găsesc două firide supraetajate - “La Policiori”. Atestarea
Geoparcul „Ținutul Buzăului” () [Corola-website/Science/326124_a_327453]
-
Valea cu Teiu, ajungându-se în zona "pietrelor vii". Peisajul cu tancuri și pereți verticali stâncoși din satul Ruginoasa comună Brăești, adăpostește câteva relicve rupestre. În abruptul perete al Coltului Pietrei se găsesc Pe malul opus în dreptul școlii, pe micul tanc al Culmii Ghiocei se găsesc două firide supraetajate - “La Policiori”. Atestarea documentara atribuie ctitorirea ciobanilor - Simion și Vlad - în inima unei imense stânci compacte din culmea Martiriei, o ramificație a muntelui Crucea Spătarului. Tehnică cioplirii, un însemn solar și altarul
Geoparcul „Ținutul Buzăului” () [Corola-website/Science/326124_a_327453]
-
este un tanc principal de luptă dezvoltat de Krauss-Maffei la începutul anilor 1970 pentru Bundeswehr. Tancul a intrat în dotarea armatei germane în anul 1979, înlocuind modelul Leopard 1 în cadrul armatei germane. Mai multe versiuni au fost folosite de Germania și alte 12
Leopard 2 () [Corola-website/Science/326308_a_327637]
-
este un tanc principal de luptă dezvoltat de Krauss-Maffei la începutul anilor 1970 pentru Bundeswehr. Tancul a intrat în dotarea armatei germane în anul 1979, înlocuind modelul Leopard 1 în cadrul armatei germane. Mai multe versiuni au fost folosite de Germania și alte 12 țări europene, precum și unele țări din afara continentului. Peste 3480 de tancuri au fost
Leopard 2 () [Corola-website/Science/326308_a_327637]
-
pentru Bundeswehr. Tancul a intrat în dotarea armatei germane în anul 1979, înlocuind modelul Leopard 1 în cadrul armatei germane. Mai multe versiuni au fost folosite de Germania și alte 12 țări europene, precum și unele țări din afara continentului. Peste 3480 de tancuri au fost fabricate. a fost utilizat în Războiul din Kosovo de Germania și în Războiul din Afghanistan de către Canada și Danemarca, membre ale International Security Assistance Force. Dezvoltările ulterioare alte tancului se împart în două serii: primele loturi, de la modelul
Leopard 2 () [Corola-website/Science/326308_a_327637]
-
europene, precum și unele țări din afara continentului. Peste 3480 de tancuri au fost fabricate. a fost utilizat în Războiul din Kosovo de Germania și în Războiul din Afghanistan de către Canada și Danemarca, membre ale International Security Assistance Force. Dezvoltările ulterioare alte tancului se împart în două serii: primele loturi, de la modelul original până la varianta 2A4, dotate cu blindaj vertical la turelă, și variantele mai noi, de la 2A5 până 2A7+, dotate cu blindaj ascuțit la turelă (suplimentar, fixat prin placare) și alte îmbunătățiri
Leopard 2 () [Corola-website/Science/326308_a_327637]
-
digitale (cu telemetre laser), sisteme de stabilizare a tunului și a mitralierei coaxiale, precum și sisteme de ochire și de vedere pe timp de noapte avansate (primele modele erau echipate cu intensificatori de imagine, camerele de termoviziune au fost introduse ulterior). Tancul poate trage din mers, pe teren frământat, asupra țintelor aflate în mișcare.
Leopard 2 () [Corola-website/Science/326308_a_327637]
-
să caute comoara. Comoara se afla pe terenul unui fort japonez din al doilea război mondial, în care se mai afla încă un soldat care nu știa că războiul se terminase. Ei îl înving pe soldatul Kamasuka, cu ajutor unui tanc japonez, ascuns de tribul de sălbatici. Kamasuka le arată un morman de aproximativ 300 de milioane de dolari SUA și le înmânează o scrisoare a Marinei americane în care se spunea că banii sunt falși și au fost tipăriți pentru
Prietenul la nevoie se cunoaște () [Corola-website/Science/326316_a_327645]
-
a fost un vânător de tancuri proiectat și folosit de Uniunea Sovietică spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. O îmbunătățire a modelului ȘU-85, autotunul folosea 72% dintre componentele țancului Ț-34, fiind însă înarmat cu puternicul tun D-10S de calibrul 100 mm folosit mai
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
folosit de Uniunea Sovietică spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. O îmbunătățire a modelului ȘU-85, autotunul folosea 72% dintre componentele țancului Ț-34, fiind însă înarmat cu puternicul tun D-10S de calibrul 100 mm folosit mai târziu de tancurile din seria Ț-54/55. Din cauza armamentului puternic, ȘU-100 a avut o perioadă de exploatare îndelungată, în unele țări fiind în dotare și în 2010. La sfârșitul anului 1943, conducerea Armatei Roșii a decis dezvoltarea unui nou vânător de tancuri
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
tancurile din seria Ț-54/55. Din cauza armamentului puternic, ȘU-100 a avut o perioadă de exploatare îndelungată, în unele țări fiind în dotare și în 2010. La sfârșitul anului 1943, conducerea Armatei Roșii a decis dezvoltarea unui nou vânător de tancuri, capabil să distrugă cele mai grele tancuri germane. Modelul ȘU-85, înarmat cu tunul D-5T de 85 mm, urma să-și piardă utilitatea atunci cand tancul Ț-34/85, înarmat tot cu un tun de calibrul 85 mm ZiS-S-53, ar fi intrat
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
armamentului puternic, ȘU-100 a avut o perioadă de exploatare îndelungată, în unele țări fiind în dotare și în 2010. La sfârșitul anului 1943, conducerea Armatei Roșii a decis dezvoltarea unui nou vânător de tancuri, capabil să distrugă cele mai grele tancuri germane. Modelul ȘU-85, înarmat cu tunul D-5T de 85 mm, urma să-și piardă utilitatea atunci cand tancul Ț-34/85, înarmat tot cu un tun de calibrul 85 mm ZiS-S-53, ar fi intrat în producție. Inginerii ruși, sub conducerea lui
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
în 2010. La sfârșitul anului 1943, conducerea Armatei Roșii a decis dezvoltarea unui nou vânător de tancuri, capabil să distrugă cele mai grele tancuri germane. Modelul ȘU-85, înarmat cu tunul D-5T de 85 mm, urma să-și piardă utilitatea atunci cand tancul Ț-34/85, înarmat tot cu un tun de calibrul 85 mm ZiS-S-53, ar fi intrat în producție. Inginerii ruși, sub conducerea lui Lev Izrailevici Gorlițki, au avut la dispoziție o perioadă foarte scurtă de timp la începutul anului 1944
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
tun de calibrul 85 mm ZiS-S-53, ar fi intrat în producție. Inginerii ruși, sub conducerea lui Lev Izrailevici Gorlițki, au avut la dispoziție o perioadă foarte scurtă de timp la începutul anului 1944 pentru a realiza un prototip. Vânătorul de tancuri urma să fie înarmat cu un de calibrul 100 mm, bazat pe tunul naval B-34. Câteva variante ale tunului de 100 mm au fost testate, insă modelul D-10S realizat de F.F. Petrov s-a dovedit a fi cel mai potrivit
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
variante ale tunului de 100 mm au fost testate, insă modelul D-10S realizat de F.F. Petrov s-a dovedit a fi cel mai potrivit. Primul prototip, denumit "Obiect 138", a fost realizat în luna martie a anului 1944. Vânătorul de tancuri urma să intre în producție în luna aprilie, insă conducerea armatei a cerut să fie evaluată și o variantă înarmata cu tunul de 100 mm S-34. În urma testelor din luna iunie a anului 1944, s-a dovedit că varianta
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
de calibrul 100 mm, a fost demarată producția modelului ȘU-85M, până la remedierea problemelor. Din luna decembrie a anului 1944 însă, toate problemele legate de fabricație au fost rezolvate, iar producția autotunului ȘU-85 a fost sistată în favoarea succesorului ȘU-100. Vânătorul de tancuri ȘU-100 era similar, dar nu identic, cu modelul ȘU-85. Autotunul folosea 72% dintre componentele țancului Ț-34, 7,5% dintre componentele autotunului ȘU-85, 4% dintre componentele autotunului ȘU-122 și doar 16,5% dintre componente erau noi. Spre deosebire de ȘU-85, modelul ȘU-100
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
de observație pentru comandant și două ventilatoare pentru evacuarea noxelor din camera de luptă. Tunul D-10S era capabil să perforeze un blindaj cu o grosime de 125 mm de la o distanță de 2000 de metri. Acest lucru însemna că orice tanc german putea fi distrus de la distanță de un kilometru. ȘU-100 nu era dotat cu mitraliere pentru protecție împotriva infanteriei, fiind folosit strict că vânător de tancuri. Datele privind producția vânătorului de tancuri ȘU-100 diferă în funcție de surse. Între luna septembrie a
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
125 mm de la o distanță de 2000 de metri. Acest lucru însemna că orice tanc german putea fi distrus de la distanță de un kilometru. ȘU-100 nu era dotat cu mitraliere pentru protecție împotriva infanteriei, fiind folosit strict că vânător de tancuri. Datele privind producția vânătorului de tancuri ȘU-100 diferă în funcție de surse. Între luna septembrie a anului 1944 și luna martie a anului 1946 au fost construite 3037 de autotunuri ȘU-100 la fabrica Uralmaș. După rezolvarea problemelor tehnice inițiale, rata de productie
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
2000 de metri. Acest lucru însemna că orice tanc german putea fi distrus de la distanță de un kilometru. ȘU-100 nu era dotat cu mitraliere pentru protecție împotriva infanteriei, fiind folosit strict că vânător de tancuri. Datele privind producția vânătorului de tancuri ȘU-100 diferă în funcție de surse. Între luna septembrie a anului 1944 și luna martie a anului 1946 au fost construite 3037 de autotunuri ȘU-100 la fabrica Uralmaș. După rezolvarea problemelor tehnice inițiale, rata de productie pe timp de război era de
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
autotunuri pe lună între anii 1948-1956, deși acest lucru este contrazis de datele fabricilor din URSS. ȘU-100 a fost construit și în Cehoslovacia sub licență între anii 1951-1956. La fabrica Stalin din Martin au fost fabricați 1420 de vânători de tancuri de acest tip. Primii vânători de tancuri ȘU-100 au fost testați pe front în luna septembrie a anului 1944. Prima operațiune importantă în care au fost folosite formațiuni de artilerie autopropulsata dotate cu ȘU-100 a fost Bătălia de la Budapesta din
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
acest lucru este contrazis de datele fabricilor din URSS. ȘU-100 a fost construit și în Cehoslovacia sub licență între anii 1951-1956. La fabrica Stalin din Martin au fost fabricați 1420 de vânători de tancuri de acest tip. Primii vânători de tancuri ȘU-100 au fost testați pe front în luna septembrie a anului 1944. Prima operațiune importantă în care au fost folosite formațiuni de artilerie autopropulsata dotate cu ȘU-100 a fost Bătălia de la Budapesta din luna ianuarie a anului 1945. Autotunul a
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
dotate cu ȘU-100 a fost Bătălia de la Budapesta din luna ianuarie a anului 1945. Autotunul a mai fost folosit apoi în Ofensivă din Prusia de Est și în Operațiunea Frühlingserwachen. Ultima mare operațiune în care au fost folosiți vânătorii de tancuri ȘU-100 a fost Bătălia Berlinului. După război, autotunurile ȘU-100 au fost folosite de Armată Roșie în timpul Revoluției ungare din 1956 și în timpul invadării Cehoslovaciei din 1968. Vânătorii de tancuri ȘU-100 au fost modernizați la începutul anilor 1960, în mod similar
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
Frühlingserwachen. Ultima mare operațiune în care au fost folosiți vânătorii de tancuri ȘU-100 a fost Bătălia Berlinului. După război, autotunurile ȘU-100 au fost folosite de Armată Roșie în timpul Revoluției ungare din 1956 și în timpul invadării Cehoslovaciei din 1968. Vânătorii de tancuri ȘU-100 au fost modernizați la începutul anilor 1960, în mod similar țancurilor Ț-34/85. Autotunurile au fost în rezervă armatei sovietice până la începutul anilor 1980. Un contingent de autotunuri ȘU-100 a fost folosit și la începutul conflictului din Afganistan
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]
-
Un contingent de autotunuri ȘU-100 a fost folosit și la începutul conflictului din Afganistan, între anii 1979-1980. Autotunurile ȘU-100 au fost folosite și în Criză Suezului, Războiul de Șase Zile și Războiul de Iom Kipur. Cuba a folosit vânătorii de tancuri ȘU-100 în timpul Invaziei din Golful Porcilor, iar Angola i-a folosit în timpul războiului civil. ȘU-100 a fost folosit și în timpul Războiului din Vietnam. România a achiziționat din Cehoslovacia aproximativ 66 de vânători de tancuri ȘU-100 în anul 1955. Autotunurile erau
SU-100 () [Corola-website/Science/322584_a_323913]