10,579 matches
-
punctul de a scoate cheile, când, deodată, un tânăr, apărut de nu știu unde, se îndreptă spre aceeași ușă și sună. După câteva clipe de nehotărâre, am fost nevoit să cobor a doua oară. În stradă, am avut certitudinea că militarul mă zărise de data aceasta, dar eu m-am făcut că nu văd pe nimeni și, traversând strada foarte aproape de dânsul, m-am apucat să caut un telefon public ca să te caut și să te anunț cu privire la această vizită inoportună. 17 iulie
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
în timp ce se plimba pe faleză. Tocmai trecea prin dreptul Cazinoului, care, după ani și ani de luptă de clasă, se învrednicise a intra în reparații generale, pentru a fi redat poporului... Ridicând ochii către acoperișul clădrii unde se lucra, îi zări și pe cei doi vechi prieteni, robotind la repararea unor stucaturi. Fără să se oprească, ca să nu atragă atenția, Mihai încetini pașii, prefăcându-se a contempla Cazinoul... Mircic și Ion îl zăriseră la rândul lor și își făcură de treabă
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
ochii către acoperișul clădrii unde se lucra, îi zări și pe cei doi vechi prieteni, robotind la repararea unor stucaturi. Fără să se oprească, ca să nu atragă atenția, Mihai încetini pașii, prefăcându-se a contempla Cazinoul... Mircic și Ion îl zăriseră la rândul lor și își făcură de treabă pe acea porțiune a acoperișului care dădea spre faleză. S-au privit câteva clipe și și-au zâmbit, în timp ce Mihai se depărtă încet, încet, fără a mai întoarce capul... Prin urmare, în
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
pornit din nou la drum. Mergeam în tăcere prin pădurea misterioasă, neîndrăznind parcă a-i tulbura liniștea... și numai când am ieșit la troița ce străjuia din vechime locul din care începe a se vedea orașul de la poale, și am zărit cerul siniliu ce se deschisese larg deasupra noastră, iar înspre apus, strălucind într-o nespusă splendoare, Luceafărul de dimineață, numai atunci ni s-au deschis sufletele și am simțit întreaga frumusețe a vieții, în ciuda vicisitudinilor ei de tot felul. Drumul
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
fiu credincios precum am vrut și am promis. Astăzi, între trei și șapte după-amiază - singur cu mine însumi. Îmi zâmbesc cu înțelepciune și mustrare și cu puțină ironie... Celălalt Eu se apropie sfios, cu capul plecat. Ridică timid ochii, apoi, zărind zâmbetul meu, zâmbește la rândul său neîncrezător, abia perceptibil la început, apoi din ce în ce mai mult bucuria îi îneacă privirea. Un zâmbet bun, de împăcare cu sine însuși, asemănător zâmbetului de ieri, care e tot ce poate fi mai frumos în viață
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
în mâneci scurte stăteau în dreptul lor, iar eu le făceam semne cu mâna. Mă apropiam cât mai mult de șine să văd măcar un pic din fețele lor. În tren se aflau orășenii cei buni și curați, la unele doamne zăream sclipind bijuterii și roșul unghiilor lăcuite. După trecerea trenului, rochia care-mi fluturase mi se lipea iarăși de trup, capul mi-era încețoșat de curentul de aer brusc întrerupt și-mi simțeam dureros ochii în cap, ca după aterizarea forțată
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
lecție spunându-le: Agregat. Agregat Popescu. La fabrica de construcții de mașini, curierul era un pitic care trebuia să transporte documentele dintr-un loc într-altul, secțiile fabricii fiind răspândite prin tot orașul. Când bătea la ușă, nici nu-l zăreai, pentru că nu ajungea cu creștetul capului până la geam. În fabrică i se zicea de aceea: „Domnul Nu-i-aici“. Sau țiganii, care lăsaseră în urmă mizeria bordeielor de lut, ajungând fochiști sau lăcătuși în fabrică, și cărora li se spunea
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
doua pasiune a lui era să vorbească ungurește. Pe mine mă lăsa să-l însoțesc ca să-nvăț ungurește în timp ce juca șah. Cumnatul bunicului, tâmplarul, purta un halat de lucru, iar halatul ăsta era cu totul din rumeguș- doar ce mai zăreai pe la subțiori un petec de pânză maro. și purta o bască de rumeguș, și-avea tâmplele și urechile de rumeguș, și o mustață groasă tot de rumeguș. Făcea mobilă, podele, uși, ferestre, cărucioare de copii pe care le puteai închide
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
atmosferă apăsătoare a devenit acum spaimă concretă. Prietenii mei erau torturați, știam exact unde și cum. Vorbeam zile în șir despre asta, oscilând între glume și spaimă, căutând cu îndrăzneală și tulburare o cale de ieșire, care însă nu se zărea nicăieri din moment ce nu putea fi vorba de a retracta ceea ce gândeam și făceam. Am simțit atunci cum represaliile pătrund în sfera mea de viață. și cu câțiva ani mai târziu le-am simțit pe propria-mi piele: mi se ceruse
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Când îți stăpânești obrazul, se strecoară în glas. Când reușești să-ți ții în frig obrazul și glasul, ca pe ceva fără viață, frica îți părăsește până și degetele. Se așază undeva în afara pielii. Zace liberă în jurul tău, o poți zări pe lucrurile din preajmă. Vedeam a cui frică se afla în cutare loc, pentru că ne cunoșteam deja de mult. Adesea nu ne puteam suporta, pentru că depindeam unul de celălalt“1. Anchetatorul mă întreba la interogatoriu cu dispreț: „Cine-ți închipui
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
vânător laolaltă cu alții despre care nu se știe câți erau înde ei. Iată însă că, la un moment dat, când în lung și-n lat - măcar că nu se prea știe cât de lung și de lat - nu s-a zărit nici un alt vânător în afara aceluia despre care nu se știa al câtelea din câți era... “. Relativizările se cereau amplificate, împinse la absurdul extrem, propozițiile se transformau în labirinturi. Cândva, în decursul întortocherilor basmului nostru, iată că gura vânătorului ajungea să
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
părea pajiștea cea mai mare și netedă pe care-o văzusem vreodată, acoperită de cele mai bogate ierburi de crețuri înspumate. O pajiște plină ochi. Cunoșteam întinsele izlazuri verzi care atingeau marginea cerului, atât de netede că orice om se zărea de departe. O vedere ca-n palmă, o transparență în care deveneai vizibil mai înainte de toate tu însuți, străveziu din tălpi și până-n creștet, mai-mai să te înghită cerul. Ți se surpa ceva în cap, dar niciodată sub picioare. M-
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
amestecau apa rece și caldă. Gata, nu te mai gândi niciodată la asta, mi-am spus, după ce de mult mă gândeam iarăși la tacâmurile de aur și robinetele de aur ale dictatorului. El mai era atunci la putere, când am zărit acele rațe. Pe când trăiam în România, circula zvonul oribil că Ceaușescu mănâncă la masă cu tacâmuri de aur și are în baie robinete de aur. Astfel se combină între ele detalii de-acum și de-atunci. Pe nesimțite, nejustificat, nepermis
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
albe care mestecau apa. Aveam un vechi dispreț pentru parvenitul ajuns dictator, capul meu cunoștea bine acestdispreț. Dar știam vreo trei duzini de muncitori care, și după ce emigrasem, continuau să-și mănânce zilnic - la fel și în ziua când am zărit rațele- porțiade slănină râncezită printre băltoace de ulei. În restaurantele din Germania mi se-ntâmplase de câteva ori să plâng când soseau mâncărurile comandate, amintindu-mi de mâncarea printre băltoacele de ulei. Mi-era foame, dar n-aveam poftă de
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
atât de infam într-un triunghi, încât toate aceste creaturi păreau să îndrepte spre privitor boturi de câine. Mi-am rezemat obrazul de perete, închizând un pic ochii pentru a-mi stăpâni frica. Când i-am deschis din nou, am zărit în dreptul nasului un gândac lucios. Se depărta de mine târându-se de-a lungul pervazului, pentru ca, ajuns la colț, la capătul pervazului, să cadă pe jos: nu se așteptase ca pervazul să se termine. M-am uitat la el fără
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
colț, la capătul pervazului, să cadă pe jos: nu se așteptase ca pervazul să se termine. M-am uitat la el fără curiozitate, mi-era indiferent și la fel îmi eram și eu - capul meu era un unghi mort, de când zărisem gândacul nu mă mai gândeam la nimic. Apoi am ridicat geanta de jos, mi-am petrecut-o pe după umăr și-am părăsit bucata aia de pardoseală. Am plecat de-acolo fără bilet și buletin, nu capul, ci picioarele mele reacționaseră
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
amor întârziat, cu care va da chix la fel ca și socialismul la capitolul erotism. Poate că a luat cămașa pentru fiica ei, am zis eu. Povestea asta a crescut și ea, proptindu-mi-se pieziș în prezent atunci când am zărit în compartimentul de tren cămașa de noapte a Ingăi Wenzel, în cursul călătoriei la Marburg. Era cea de-a patra formă pe care-o vedeam, dar prima formă candidă. Fiindcă, aflată într-un tren german, ea nu știa că a
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Pe care apoi două săptămâni în șir am purtat-o ca pe o coajă de nucă pe cap; după care s-a fărâmițat la pieptănat ca o crustă de pâine proaspătă. Începuse să-mi treacă - deja crusta nu se mai zărea sub păr -, când am fost chemată la un nou interogatoriu. Iar securistul mi-a zis, fără vreo legătură cu ceva: „Cine-și platinează părul, nu-i așa, trebuie să sufere“. Vorbea de ceva despre care n-avea cum ști, la
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
o asemenea zi - de prezență în carne și oase -, ochiul celui urmărit îl receptează pe urmăritor ca pe un amețitor vălmășag de apariții și dispariții: iată-l în fața casei, citind ziarul; apoi în tramvai (măcar că în stație nu l-ai zărit); la coborâre, dispare. La un moment dat - când intri sau ieși din brutărie sau vreun alt magazin, sau când te afli la doctor în sala de așteptare - reapare. Sau redispare. Sau tu, „obiectul-țintă“, tocmai te-ai așezat la o masă
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
era o prorocire fluidă, valabilă pentru fiecare în parte, cu privire la reușita propriei fugi. Nu se mai clintea nimeni, era o liniște ca în biserică. Iar afară, fluviul, cel mai adesea larg, curgea legănându-și apele, când și când putându-se zări și acele porțiuni înguste unde o traversare înot n-ar fi fost o problemă. Iar dincolo se găsea Iugoslavia, țara de tranzit în direcția Vest. Se zăreau sate, pomii își mișcau domol frunzele parcă făcându-ți semn să vii. În
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
cel mai adesea larg, curgea legănându-și apele, când și când putându-se zări și acele porțiuni înguste unde o traversare înot n-ar fi fost o problemă. Iar dincolo se găsea Iugoslavia, țara de tranzit în direcția Vest. Se zăreau sate, pomii își mișcau domol frunzele parcă făcându-ți semn să vii. În tren, nici unul nu îndrăznea să-l mai privească în față pe celălalt, pielea obrajilor se încleșta ireal, lucind ca și cum ar fi fost ceruită sau înghețată. Visarea punea
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
cheia îmi ajungea de la degetele piciorului până la gât. Se numea Cheia cerului. Nu forma, ci luciul materiei sale avea ceva dintr-un coșciug ori un altar în formă de cheie. Când treceam pe lângă Cheia cerului, ea stătea totdeauna la pândă. Zăream lăcuirea ei neagră cu tiv auriu privind chiorâș în urma mea și chibzuind dacă să mă înhațe sau nu și să mă expedieze în cer. Acolo, în cer, erau toți morții, cei dispăruți și căzuți în războaie, cei pe care Dumnezeu
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
La vremea când am primit-o, ea nu era o Cheie a cerului, ci o cheie a grânelor. A devenit Cheia cerului din clipa când un vecin, beat mort după o partidă de cărți și vrând să plece acasă, a zărit-o atârnată pe perete și a exclamat: «Aoleo, da’ asta-i Cheia cerului»“. Inițial, Cheia fusese așadar o „cheie a grânelor“, oferită probabil pentru o recoltă foarte bună - a mai zis bunicul meu. Cheia nu era un lucru bun, pentru că
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
ani trăiți la oraș, am ajuns să locuiesc într-unul dintre cele trei așa-numite blocuri-turn, în cel mijlociu. La etajul cinci al unei cutii de beton de la marginea orașului. Pe ferestrele camerei se vedea stadionul, pe geamul de la bucătărie zăream spitalul raional, cunoscut și pentru faptul că cei obosiți de viață obișnuiau să se azvârle de la ferestrele sale. Iar între ele, la mijloc, câmpul se târa până spre ultimul drum asfaltat. Deasupra - cerul gol. Era gri-portocaliu de la fumul din fabrici
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
de grauri, Ca niște valuri cenușii, S-amestecă prin bălării. S-așază-n coarne pe la tauri, Fac fel de fel de nebunii. Până ce-n zarea depărtată Spre lacul trist se pun pe drum. Și cum se duc,acum ș-acum Se mai zăresc încă o dată, Ca rămășița unui fum." (Duiliu Zamfirescu) Pe miriștea cu bunătăți diversificate și apetisante pentru papilele ei gustative, asemenea unui ospăț îmbelșugat, vaca se simțea ca în al nouălea cer... Numai el, Serioja, rusnacul ăsta frumos și talentat din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]