99,728 matches
-
a debutat ca dansatoare, ca actriță, a devenit curtezană. S-a logodit cu Uranios, conducător de care la competiții, dar a părăsit-o, cu senatorul Libanios a avut o fetiță Eudoxia. Și acesta a părăsit-o, n-a vrut să audă nici de ea și nici de fetiță. Îndrăzneața actriță ambulantă și curtezană a avut mai multe ocazii să se apropie de lumea oficială. Eunucul Narses, general, copist la arhive, a învățat-o să scrie și să citească și a apropiat
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
ploii. Trăsura unui bărbat de vază care s-a oprit în fața casei, iar el trimte după slugi să-l anunțe... Lucruri înduioșătoare: Duios e țârâitul greierului; la sfârșitul lunii a noua e-atât de stins de nu știi dacă-l auzi sau numai ți se pare. Se comunică în versuri, pecetluite cu flori sau crenguțe, numai în versuri... Lucruri fermecătoare: De după un paravan vine un glas șoptit, plăcut la ureche. Îi răspunde o voce tânără, apoi foșnesc mătăsuri, pesemne vine cineva
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
a tinerelor se aflau și orele de religie susținute de călugărițe, orele de literatură, morală, de îndeletniciri casnice. Prin centrul educativ de la Saint Cyr s-au pus bazele tradiției de educare a fetelor. Despre activitatea ei ca guvernantă și educatoare auzise și țarul Rusiei, Petru cel Mare, care și-a exprimat dorința s-o cunoască. Marchiza de Maintenon a patronat Institutul de la Saint Cyr încă trei ani după moartea Regelui Soare. Din 1692 instituția de educație a fetelor s-a transformat
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
autorul o stilizează cu eleganță și finețe. Shimamura, literat, eseist, preocupat de arta dansului, obosit de agitația metropolei nipone, Tokio, merge frecvent să se relaxeze într-un han cu apă termală, în ținutul muntos în care vibrează tăcerea și se aude zăpada înghețând. De ani de zile îi ține companie, cu discreție și dăruire, gheișa Komako ce revărsa asupra iubitului oaspete toată căldura ființei ei și nu primea în schimb nimic. Povestirea dezvăluie, cu discreție, într-o atmosferă rarefiată, dragostea zadarnică
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
ale sufletului. Cum așa? Dumitale pot să ți-o spun; căci nu vei merge să mă denunți poeților tragici și celorlalți autori care practică imitația. Mi se pare că toate operele de acest gen cauzează ruinarea sufletului celor care le aud, dacă nu posedă antidotul, adică cunoașterea a ceea ce sunt ele cu adevărat." (Cartea X, 595 a-b) Platon se indignează, în Cartea II, că zeii sunt reprezentați în literatură ca niște ființe corupte și nedrepte. El îi face pe Homer
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Emoția tragică, după Platon, înmoaie sufletul și-l tulbură inutil. Nesănătoasă, ea trezește pasiuni și sentimente dezordonate împotriva cărora, în viață, omul încearcă să se apere. Ea este școala viciului. Ia aminte și judecă. Când cei mai buni dintre noi aud din Homer sau din vreun alt poet tragic cum îl imită pe eroul întristat, cum se debitează o lungă tiradă de gemete sau când i se cântă nefericirea lovindu-se în piept, știi că simțim plăcere, că acceptăm să-l
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu este decât rareori adoptată. Să cităm totuși două excepții importante: Musset, în Lorenzaccio, când vrea să redea efervescența politică a Veneției sub tirania lui Alexandru de Medicis, plasează, în diverse colțuri ale scenei, grupuri diferite pe care spectatorul le aude alternativ. Genet procedează la fel în Paravanele (Les Paravents), când vrea să arate efectele revoluției în tabere opuse. Dar este pus în situația de a bulversa scena și de a abandona platoul unic. În numele unității de acțiune, Aristotel insistă asupra
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
complaisance affectée, ni délicatesse ridicule 23." (scena V) El nu încetează să-i ia în zeflemea pe docți și regulile lor. "Dorante Grozavi mai sunteți cu regulile voastre, cu care îi încurcați pe ignoranți și ne înnebuniți zilnic. Se pare, auzindu-vă, că regulile artei sunt cele mai mari mistere ale lumii, și totuși ele nu sunt decât niște observații ușurele, pe care le-a stabilit bunul simț în privința a ceea ce poate dăuna plăcerii pe care o ai în fața unor astfel
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu este vorba de Molossus. Andromaca nu mai cunoaște alt soț decât pe Hector, nici alt fiu decât pe Astyanax. Cu asta am crezut că mă conformez ideii pe care o avem acum despre această prințesă. Majoritatea celor care au auzit vorbindu-se despre Andromaca nu o cunosc decât ca văduvă a lui Hector și ca mamă a lui Astyanax. Nimeni nu crede că ar trebui să iubească un alt soț, nici un alt fiu." 4.2.3. "Statornicia" lor În fine
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
despre arta dramatică (Du Théâtre, ou Nouvel Essai sur l'art dramatique), scena de dragoste dintre Rodrigo și Ximena după moartea Contelui, pentru aceleași motive. "(...) atunci când Ximena îndrăznește să-și primească pentru un singur moment iubitul în casă, să-l audă, să-l vadă în genunchi în fața sa, să fixeze cu privirea sabia fumegândă care tocmai i-a străpuns tatăl, nu putem concepe cum o scenă atât de revoltantă, atât de contrară chiar scopului piesei, a putut fi ascultată de mulțimea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aspectul convențional al acestor două categorii de limbaj dramatic, pentru a le face compatibile cu verosimilul. În monolog, personajul vorbește cu voce tare pentru el însuși. El nu pare să se adreseze spectatorului. El nu ar putea nici să fie auzit de un alt personaj a cărui prezență pe scenă ar ignora-o. Acest limbaj interior riscă, în irealitatea lui, să distrugă iluzia. De aceea Chapelain, în Scrisoarea despre regula celor douăzeci și patru de ore, indică înlăturarea lui dacă singurul său scop
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și mai nerealist, nu este de acceptat după părerea lui d'Aubignac decât dacă se exprimă foarte încet, căci "nu este deloc verosimil ca un om singur să strige cu voce tare cum trebuie să facă Histrionii pentru a fi auziți". Un asemenea monolog este și mai greu de făcut legitim decât cel al personajului singur pe scenă. De aceea, d'Aubignac îl sfătuiește pe actorul care monologhează să-și moduleze vocea, vorbind când tare, când foarte încet, iar pe acela
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
decât cel al personajului singur pe scenă. De aceea, d'Aubignac îl sfătuiește pe actorul care monologhează să-și moduleze vocea, vorbind când tare, când foarte încet, iar pe acela ce ascultă să sublinieze, prin jocul său, neplăcerea de a auzi prost. În aceste întâlniri deci trebuie, fie găsit un motiv de verosimilitate care să-l oblige pe Actor să vorbească cu voce tare, ceea ce mi se pare destul de dificil (căci excesul de durere sau de altă patimă nu este, după
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o asemenea îndemânare în compunerea acestui monolog, încât Actorul să trebuiască să ridice vocea recitând numai unele cuvinte, și să o modereze pentru altele; iar aceasta pentru ca să fie verosimil faptul că celălalt Actor care ascultă de departe să le poată auzi pe acelea pronunțate tare și cu o patimă care ar izbucni în mai multe rânduri, dar nu și pe celelalte, fiind pronunțate încet. Și ca să spun ceea ce cred despre această Compoziție, ar trebui ca celălalt Actor, după pronunțarea cuvântului cu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
această Compoziție, ar trebui ca celălalt Actor, după pronunțarea cuvântului cu o voce foarte puternică de către cel care ar face Monologul, să spună câteva cuvinte pline de uimire sau de bucurie în funcție de Subiect, și să se supere că nu poate auzi restul; uneori chiar, când Actorul care ar face Monologul și-ar reține vocea, ar trebui ca celălalt să-i remarce toate acțiunile, ca ale unui om care ar visa profund și care ar fi muncit de o neliniște violentă. Astfel
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
monologul, riscă și să distrugă iluzia. D'Aubignac îi subliniază, în nenumărate rânduri, neverosimilul. "Este foarte puțin rezonabil (orice ar spune despre asta Scaliger printr-o mare indulgență față de Teatru) ca un Actor să vorbească destul de tare pentru a fi auzit de cei care sunt foarte departe de el, și ca celălalt Actor, care este mai aproape, să nu-l audă; și ceea ce este mai rău, pentru a se preface că nu-l aude, să fie obligat să facă mii de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
spune despre asta Scaliger printr-o mare indulgență față de Teatru) ca un Actor să vorbească destul de tare pentru a fi auzit de cei care sunt foarte departe de el, și ca celălalt Actor, care este mai aproape, să nu-l audă; și ceea ce este mai rău, pentru a se preface că nu-l aude, să fie obligat să facă mii de grimase forțate și nefolositoare." Corneille, care a avut totdeauna, așa cum declară el însuși în Examen la Mincinosul, o "aversiune firească
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să vorbească destul de tare pentru a fi auzit de cei care sunt foarte departe de el, și ca celălalt Actor, care este mai aproape, să nu-l audă; și ceea ce este mai rău, pentru a se preface că nu-l aude, să fie obligat să facă mii de grimase forțate și nefolositoare." Corneille, care a avut totdeauna, așa cum declară el însuși în Examen la Mincinosul, o "aversiune firească (...) pentru aparteuri", nu recurge la ele decât foarte rar. El preferă să le
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai potrivită, și că cea mai mare licență nu trebuie să fie decât de un vers întreg." Un singur cuvânt chiar ar trebui să ajungă. "Chiar în cazul lucrurilor adevărate, poate să ne scape un cuvânt care nu va fi auzit de cel care ne vorbește, fie din cauza concentrării gândirii sale la ceea ce ne povestește, fie pentru că a fost prost și prea încet pronunțat." Aparteul, pe lângă asta, nu poate apărea decât atunci când este plauzibil ca dialogul să fie întrerupt. "Trebuie (...) găsită
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe cel care vorbește, pentru a da timp celuilalt Actor care trebuie să-și facă Aparteul; și dacă cel care vorbește se întrerupe singur pentru a face unul [aparteu], și spune ceva ca pentru el care nu trebuie să fie auzit, trebuie ca cel ce ascultă să se mire de faptul că celălalt nu mai vorbește, să-l oblige să continue, și să știe care-ar fi motivul, fals sau veritabil, al acestei întreruperi; altfel, ar fi ridicol ca un om
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
celuilalt incomod, trebuie ca acesta să spună și el vreun cuvânt de uimire asupra visării celui care a vorbit primul, pentru a-l face cunoscut pe Actorul care a făcut Aparteul, sau care vorbea în sinea lui, și nu era auzit, sau care vorbea printre dinți, astfel încât era greu de știut ceea ce spusese." În sfârșit, d'Aubignac consideră că utilizarea aparteului este deosebit de judicioasă în momentele în care trebuie mobilată tăcerea unuia din cei doi interlocutori, care ar fi apăsătoare pentru
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai perfectă." În ceea ce-l privește pe d'Aubignac, el sugerează ca acțiunea să fie situată cât mai aproape posibil de catastrofă, pentru a folosi mai puțin timp cu desfășurarea de pe scenă, și să avem mai multă libertate de a auzi pasiunile și celelalte vorbe care pot plăcea." Acesta este un sfat pe care-l va exploata Racine cu o rodnicie fără egal. În Prefața la Bérénice, el precizează că și-a ales un subiect "a cărui durată nu trebuie să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
altul, căruia i-a vorbit." Cât despre legătura de zgomot, el îi refuză folosirea: "ea nu mi se pare suportabilă, dacă nu există ocazii foarte juste și foarte importante care-l obligă pe un actor să iasă de pe scenă când aude zgomot. Este o atât de slabă legătură, încât nu aș sfătui niciodată pe nimeni să o utilizeze." Scena clasică nu trebuie să rămână niciodată goală. Spre deosebire de Corneille, Racine nu vorbește decât foarte rar de compoziția pieselor sale, cu excepția debutului său
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
retragereea de acolo a altor curteni, cum apare faptul că Cinna vine acolo în vizită la Emilie făcând o conversație de o sută treizeci de versuri și o povestire a unor lucruri atât de periculoase, care ar fi putut fi auzite de cei de la curte care treceau pe acolo? Și dacă este un loc particular, de exemplu cabinetul împăratului, care ordonă să plece de acolo cei cărora nu vrea să le împărtășească secretul său, cum să fie verosimil că Cinna vine
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vorbească ca și cum ar fi cu adevărat Rege, și nu ca fiind Bellerose și Mondory [actori celebri], ca și cum ar fi în palatul lui Horațiu la Roma, și nu în Hôtel de Bourgogne la Paris; ca și cum nimeni nu i-ar vedea sau auzi, decât cei care sunt pe scenă în acțiune și în locul reprezentat. Și trebuie foarte mult avut în vedere că tot ceea ce pare destinat spectatorilor este rău." Scena à l'italienne, dispozitiv scenic ce începe să fie folosit la Paris chiar
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]