10,626 matches
-
și est a ținutului săsesc. În urma împărțirii ținutului în districte, satul Chintelnic este amintit în documentele scrise începând cu anul 1279. În anul 1264 este amintit ca făcând parte din districtul Khiralier și satul Crainimăt, iar din anul 1453 sunt amintite și localitățile Șieu-Măgheruș și Arcalia. Urmele și dovezile arheologice ne permit să tragem concluzia că pe aceste meleaguri au locuit oameni din cele mai vechi timpuri. Aceste descoperiri arheologice făcute în vatra satului ne îndreptățesc să afirmăm că zona a
Chintelnic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300870_a_302199]
-
fost locuit încă din cele mai vechi timpuri datorită unor avantaje strategice si a celor naturale de relief. Menționăm că vechiul curs al Crișului era altul înainte de a se construi Calea ferată în secolul al XIX-lea d.H. În zona amintită Crișul curgea prin locul numit azi Moara Bătrână deoarece cu un secol mai devreme, respectiv în secolul al XVIII - lea d.H. în documente este menționată o moară pe apă. Revenind la locul cetății dacice trebuie să spunem că, până în prezent
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
-lea dar, peste două luni, la 28 decembrie 1657 și până în jurul anului 1660 va fi în posesia lui Constantin Șerban, fostul domn al Țării Românești. Între anii 1660—1692 domeniul intră în administrația Pașalâcului de Oradea. În mențiunile documentare amintite nu sunt specificate obligațiile țăranilor față de stăpânul feudal. Se cunoaște însă că, până la sfârșitul secolul al XV-lea, dările românilor stabilite la Dieta de la Turda din 1548 se limitau la quinquagessima ovium, ei fiind scutiți de alte dări. Administrația austriacă
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
cazul similar pentru încă 39 de localități din comitatul Bihor, dar documentele de arhivă vin să demonstreze existența și continuitatea așezărilor cu o populație ce prestează dijma din cereale, animale sau din alte venituri. La numai doi ani după conscrierea amintită, considerată, de altfel și de către autoritățile imperiale, eronată, prin urmare dispun să se facă alte conscrieri. Astfel, în 1694, Bălnaca apare cu 11 contribuabili cu animale. (In fruntea satului este amintit judele Ioan Karacson (Crăciun). Funcția de jude va fi
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
domeniul familiei Batthyány, cu centrul la Aleșd, fac o plângere către judele nobiliar din Aleșd, în care cer ca obligațiile lor în natură să poată fi răscumpărate în bani. În anii 1694, 1699, 1712, 1713 și 1790, contribuabilii satului sunt amintiți nominal (nume românești, scrise cu ortografia maghiară sau traduse). Dintre familiile a căror continuitate se poate urmări prin veacuri până în zilele noastre ar fi: Crăciun, Gavrilaș, Martin, Gherman (la 1694) adăugându-li-se (la 1699) Gaja, Groza,Toma (1699), David
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
de referință scrie: "capitlul din Oradea adeverește dăruirea prin testament a satelor Ocnița, Comlod și Milaș, de către Comitele Renold, fiul lui Ioan din neamul Kukenesrenold, capitlului de Albă Iulia. Donatorul își rezervă dreptul de a stăpâni până moartea să satele amintite. Actul acesta a fost întocmit la cererea Comitelui Renold pe de o parte și a canonicilor și a magiștrilor arhidiaconi Ioan de Albă și Benedict de Ozd, împuterniciți ai Capitlului de Albă Iulia, pe de altă parte"... Primele surse despre
Ocnița, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300886_a_302215]
-
Ragla și Orheiul Bistriței, din comitatul Dobâca, la 12 decembrie 1618, a fost donat de principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen, nobilului Ioan Petki și fiului său, Francisc Petki. În anul 1638, Gheorghe Rákoczi I, principe al Transilvaniei, cumpără satele mai sus amintite pentru sora sa Ana și pentru cumnatul său, Ștefan Kekedi, ca apoi la 9 noiembrie 1669 aceeași proprietate să ajungă în posesia principelui Mihai Apafi I și așa mai departe ajunge în mâinile altor stăpâni. Ținând cont de așezarea geografică
Șoimuș, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300895_a_302224]
-
lui, nepoților mei, partea mea din Șoldănești, ce -a fost a lui Șoldan ...”. Acest Șoldan pare să -și fi primit numele de la pasiunea lui pentru șoldani ( iepuri) , care erau destul de numeroși în pădurile din zonă. Printre moșierii satului Șoldănești trebuie amintit doctorul Constantin Bucșinescu, care în perioada 1890 - 1920 , a construit aici un conac din piatră și cărămidă, trei beciuri ( pentru vinuri, murături și brânzeturi), o ghețărie, o fabrică de ulei și ateliere de preparare a brânzeturilor. În ciuda vechimii satului, dezvoltarea
Șoldănești, Botoșani () [Corola-website/Science/300926_a_302255]
-
întâlnite aici sunt: porumbul, grâul, orzoaica, sfecla furajeră, sfecla de zahăr, floarea soarelui, cartofi, fasole, etc. În categoria activităților de ordin secundar se înscriu cele comerciale sau din sfera serviciilor. Dotările publice existente pe raza comunei, destinate activităților mai sus amintite, aparțin cu preponderență sectorului privat și mixt. Acestea se alătură clădirilor și echipamentelor care aparțin și se află în responsabilitatea instituțiilor publice locale: administrație publică, poștă, telecomunicații, învățământ, sănătate, asistență socială. Aceste instituții desfășoară activități doar în reședința de comună
Comuna Sulița, Botoșani () [Corola-website/Science/300925_a_302254]
-
parohiei se strângeau 12 care de fân (Foeneta Currum: 12). Numele și denumirea satului erau scrise cu ortografie maghiară, întrucât rezultatele recensământului erau destinate unei comisii formate din neromâni și în majoritate maghiari. Localitatea Părău, la data conscripțiunii mai sus amintite (1733), făcea parte din protopopiatul de Veneția (Archidiaconatus Venecziensis).
Părău, Brașov () [Corola-website/Science/300956_a_302285]
-
3 km spre nord. Extinderea în timp a satului s-a făcut mai mult înspre sud-vest. Nucleul satului, numit de bătrâni „Satul vechi", se întinde de la intrarea în sat dinspre satul Zăvoaia spre sud până la intersectarea drumurilor județene mai sus amintite. De la ramificația șoselei spre vest, se întinde partea nouă a satului, așa-zisul „Sat nou” sau „Munteni”, înființat începând cu anul 1924, când au fost împroprietăriți cu locuri de casă familii provenite din zonă montană care nu-și întocmiseră până
Dudescu, Brăila () [Corola-website/Science/300960_a_302289]
-
S-ar putea spune că toate aceste denumiri provin dintr-o rădăcină comună “uci”. Walter Scheiner afirma într-un articol dintr-o enciclopedie că denumirea de Ucea ar proveni din limba turcă sau tătară și trebuie pusă în legătură cu celelalte denumiri amintite. În Polonia există chiar o regiune întreagă denumită Uci. Explicarea etimologică, toponimică, istorică și relațională a numelui de Ucea rămâne pe seama specialiștilor. În București există „Strada Ucea“, din care se desprinde „Aleea Ucea“. O vale din Munții Făgăraș se numește
Ucea de Jos, Brașov () [Corola-website/Science/300976_a_302305]
-
S-ar putea spune că toate aceste denumiri provin dintr-o rădăcina comună “uci”. Walter Scheiner afirmă într-un articol dintr-o enciclopedie că denumirea de Ucea ar proven din limba turcă sau tătara și trebuie pusă în legătură cu celelalte denumiri amintite. În Polonia există chiar o regiune întreaga denumită Uci. Explicarea etimologica, toponimica, istorică și relaționala a numelui de Ucea rămîne pe seama specialiștilor. În București există „Stradă Ucea“, din care se desprinde „Aleea Ucea“. O vale din Munții Făgăraș se numește
Comuna Ucea, Brașov () [Corola-website/Science/300975_a_302304]
-
sub raport social, economic, relatează viața din trecut, obiceiurile și datinile străvechi, precum și istoria Bisericilor Evanghelice și Ortodoxe pe aceste meleaguri. Din păcate această cronică a dispărut după Revoluția din 1989, o dată cu exodul sașilor în Germania. Din cronică mai sus amintită reiese că mulți dintre românii care s-au stabilit la Ungra (e.g. sec XIII-XVIII) provin din zonele de munte, si au fost în marea lor parte pastori care au decis să se stabilească pe o ulița a lor, numită și
Ungra, Brașov () [Corola-website/Science/300978_a_302307]
-
care a prelucrat datele din ,"Magyarorszag népessége Pragmatica Sanctio Lorábam 1720-21". La pagina 201 din acestă lucrare aflăm că în anul 1720 în Borzova erau 5 familii de iobagi, 8 de jeleri (zilieri) și încă 4 familii (altele decât cele amintite anterior). Aceștia dețineau 9 boi, 15 vaci, 8 viței și juninci, 2 cai, 2 stupi și 18 porci("Petri Mór, Szilagyi varmegye monographiaja)." În anul 1733, în Conscripția episcopului Inocentiu Klein, satul apare sub denumirea de Borzas iar aici trăiau
Borza, Sălaj () [Corola-website/Science/301779_a_303108]
-
găsește un strat de lignit, gresii, calcare cu concrețiuni de pirita care dau mineralizarea apelor de Bizușa. Acestora le succed orizontul stratelor de Ciocmăni, urmat de stratele de Bizușa (formate din marne) iar apoi stratele de Ileanda. Apă minerală este amintită că amenajare cu interes local din 1932, fiind captata în două izvoare prin intermediul unei stații de pompare. Apă este slab sulfuroasa, sulfatata, foarte slab clorurata, calcica, sodica, magnezica. Stațiunea Bizușa-Băi are 4 surse cu apă rece/termala (trei forate și
Bizușa-Băi, Sălaj () [Corola-website/Science/301775_a_303104]
-
și au făcut obiectul a numeroase studii de specialitate care pun la dispoziția publicului date prelucrate, traduse și ordonate pe județe și comune în componența lor actuală pentru a fi mai ușor de identificat. Din categoria de lucrări mai sus amintită, relevantă este seria de volume ,"Studia Censualia Transsilvanica”" publicate de editura Staff în anii ᾽90 ce face referire la recensămintele efectuate în Transilvania în 1850, 1857, 1880, 1900, 1910. Alte date sunt din șematismele "Archidiecesei Gherlei" din anii 1894( pag
Brebi, Sălaj () [Corola-website/Science/301780_a_303109]
-
aici 5 familii de iobagi iar după două pagini, la 67, vedem că în 1720 existau deja 9 familii de iobagi, 4 jeleri (zilieri) și încă o familie. În completare la aceste date vine Petri Mor care, în monografia sa amintită mai înainte, arată că în 1715 trăiau în Creaca 45 de suflete (27 unguri și 18 români) iar în 1720 s-a ajuns la o populație de 153 de locuitori (81 unguri și 72 români). Conscripția episcopului Inocentiu Klein din
Creaca, Sălaj () [Corola-website/Science/301788_a_303117]
-
cuprinzător decât cele făcute anterior, cu mai multe date privind populația dar și despre numărul de case și gospodării existente. Statistica maghiară a publicat datele acestuia în lucrarea "Az első magyarországi népszámlálás 1784-1787, Budapest, 1960". La pag. 397-398 din lucrarea amintită anterior aflăm că satul Creaca avea 53 de case, 60 de locuințe și 385 de locuitori, 3 dintre aceștia fiind plecați din localitate. Din cei 186 bărbați, 68 erau căsătoriți și 118 necăsătoriți.Tot dintre bărbați, 1 era preot iar
Creaca, Sălaj () [Corola-website/Science/301788_a_303117]
-
a fost înființată în anul 2004, prin desprinderea de comună Grivița. Se află la o distanță de 15 km de orașul Bârlad. Comună este compusă din două sateː Fruntișeni și Grăjdeni, având o populație de cca 1860 de persoane. Trebuie amintit că în istoria sa, comuna a mai ființat în perioada 1900 - 1968, fiind formată din trei sate. Principalele îndeletniciri ale locuitorilor sunt agricultură și creșterea animalelor. De interes turistic și cultural deopotrivă, menționam Mănăstirea Grăjdeni, ctitorita în sec.XV. Majoritatea
Comuna Fruntișeni, Vaslui () [Corola-website/Science/301882_a_303211]
-
a lucrat la monografia satului și a adunat un material imens, ce ulterior a dispărut după moartea sa. Viața monahală a acestei mănăstiri a început cu mult timp înainte de anul 1666, an care rămâne ca sursă de atestare a pomelnicului amintit mai sus, în care sunt specificate numele ctitorului, fapt ce denotă o intensă trăire a vieții spirituale din acest străvechi așezământ românesc. Mănăstirea a funcționat ca chinovie de monahi până în anul 1802, iar după aceea, ca mănăstire de maici. Dintre
Grumezoaia, Vaslui () [Corola-website/Science/301887_a_303216]
-
Robur idaeus"), etc. Covorul erbaceu este alcătuit din firuța ("Poa nemoralis"), păiuș ("Festuca altissima"), toporași ("Violă odorata"), ghiocei ("Galanthus nivalis"), etc. În apropierea apelor crește vegetația hidrofila : rogozul ("Carex acută", "Carex riparia") și papura ("Typha angustifolia"). În mod special, trebuie amintită rezervatia floristica de pe teritoriul agricol al satului, “Fânețele Calafindești”, în apropierea pârâului Horăit. Aici se întâlnesc varză iepurelui ("Ligularia glaucă") și laleaua pestrița ("Filitillaria meleagris"). Fauna întâlnită pe teritoriul satului și a zonei agricole aferente lui este reprezentată de mamifere
Comuna Calafindești, Suceava () [Corola-website/Science/301937_a_303266]
-
clopote datate la 1797, 1799, 1884 și unul nedatat (probabil la fel de vechi că primele două). Casă parohiala a fost construită în anul 1911 din cărămidă, acoperită cu țigla, compusă din 6 camere. Între preoții parohi care au slujit bisericii sunt amintiți Mihai Bendevschi, Vasile Turtureanu și Vasile Onica. Prima școală din satul Calafindești apare în anul 1875 în locuința gospodarului Poclitar Irimie, pentru că un edificiu propriu să fie construit de abia în anii 1883-1884 când cursurile învățătorilor erau ținute în fața unui
Comuna Calafindești, Suceava () [Corola-website/Science/301937_a_303266]
-
a dat numele satului. În realitate, potrivit documentelor istorice, acest mare boier Drăgoi din timpul lui Ștefan cel Mare este un strănepot al celui care a întemeiat satul, marele pan Drăgoi. Piatra de mormânt a pârcălabului Drăgoi, descoperită în biserica amintită, se află la Muzeul Bucovinei din Suceava și are următoarea inscripție în limba slavonă: "În anul 7000 și 20 (1512( a murit robul lui Dumnezeu, pan Ioan Drăgoiu, pârcălab, luna octombrie 16" La Drăgoiești-Fora, în punctul "La Mitoc", au fost
Comuna Drăgoiești, Suceava () [Corola-website/Science/301950_a_303279]
-
lui a celor patru sate consemnate, acesta fiind înmormântat la 1512 în biserica de la Fora-"Mocirlă", așa cum este scris anul pe piatra lui de mormânt. Copiii marelui boier Drăgoi, monahul Teodosie, fost ceașnic, și sora sa Odochia, moștenesc domeniul feudal amintit și-l dăruiesc Mănăstirii Voroneț, astfel că la 16 iulie 1575, domnul Petru Șchiopul întărește mănăstirii satele Drăgoiești, Lucăcești și Botești. Căcăcenii nu mai apar în documente, fiind dispărut. Recensământul populației Moldovei, din anii 1772-1773 și 1774, efectuat de armata
Comuna Drăgoiești, Suceava () [Corola-website/Science/301950_a_303279]