13,186 matches
-
fi trebuit să meargă cineva și până la Huși, pentru că jumătate din Cortezi de acolo sunt. Toate astea sunt povești. Se pare că primul a fost Anastasie Cortez, venit din Spania și aducând spre cunoaștere mărgeanul cel mai pur. — Apropo de bunicul: nu ați cântat niciodată la Moscova, la Sankt-Petersburg... Eram produs de Occident. — Bine, bine, dar după 1990? — Era Elena Obraztsova acolo... — Dar nu era numai ea! — Puiule, e o chestiune de impresariat. La Balșoi nu aveau bani deloc... Asta nu
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
femeie - sacrificată. Viață de soție - trebuie să îți găsești un partener înțelept, cum erau Emmanuel și Dolfi, care mă înțelegeau. Viață de mamă - cea mai grea. Asta a fost drama vieții mele. și încă un lucru: mi-au lipsit teribil bunicii. Dar v-ar fi plăcut să fiți bunică? — Da! — Dar ca soacră cum sunteți? — Proastă de bună! Ați fost un om sănătos? — Da, până acum câțiva ani. Accidentul m-a scuturat un pic. Până atunci, nu am făcut nici măcar operația
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
m-am înscris la școala militară să învăț, că acasă nu am avut timp, să-mi satisfac plăcerile învățatului iar acolo erau cărți destule, nu trebuia să împrumut de la vecini să citesc vreo carte. Să mai amintesc de insistența îndemnului bunicului meu, Hondrea, care-mi umpluse mintea cu fapte de arme din războiul la care participase prima dată la Dardanele, apoi la Mărășești și la Oituz. Avea un simț deosebit al datoriei față de glia străbună , moștenit de la înaintașii lui. Inainte de
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
puține și nici ușoare pentru noi. Am iubit istoria din clasele primare, istoria care sădește în conștiința omului simplu sentimentul național. Dar pentru mine nu au fost numai manualele de istorie, ci și povestirile părinților, bătrânilor și-n special ale bunicului care avea un dar de a povesti lucruri care nu se găseau nici prin manuale; și nu știu dacă cele consemnate în cărți au fost reale, dar cele povestite și trăite de cei pe care-i ascultam eu, eram convins
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
dar cele povestite și trăite de cei pe care-i ascultam eu, eram convins că erau adevărate. Eram absorbit de povestirile din timpul războaelor, atât din primul cât și din cel de-al doilea război mondial. Când îl ascultam pe bunicul Hondrea uitam de mine, cum ne relata el întâmplări din războiul cu bulgarii și germanii din 1913, de la Turtucaia,apoi din 1916-1918, în special episoade din luptele de la Mărășești și Oituz, cum în timpul unei misiuni de patrulare cu grupa lui
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
1916-1918, în special episoade din luptele de la Mărășești și Oituz, cum în timpul unei misiuni de patrulare cu grupa lui au fost prinși de o subunitate nemțească și luați prizioneri apoi duși în Germania unde au lucrat la o fermă agricolă. Bunicul spunea că le dădea mâncare foarte puțină, alegeau boabele de porumb din balega boilor și le mâncau, zicea că erau foarte bune. Anii care au urmat după război au fost la fel de grei ca și înainte, promisiunile din anii de restriște
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
unde am constatat că aproape jumătate din crucile morților cu 50-60 de ani în urmă, nu mai există. Mormintele celor care au murit înainte de rozboi, cred că nu mai există nici 10 la sătă din ele.Unde-mi sunt înmormântați bunicii mei, unchii, mătușele mele, nu mai știu, dar nu știu nici cei care trăiesc în sat. Poate că pentru aceste motive am îndrăznit să scriu aceste rânduri, în care să-mi exprim câteva amintiri și fapte din vremurile de demult
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
citesc un ziar .Citesc pe internet unele știri mai importante, scriu despre unele fapte și întâmplări mai deocheate petrecute în tinerețe și despre care-mi mai amintesc, poate că le vor citi urmașii mei să afle ce a mai făcut bunicul lor când "umbla pe pământ", poate că se vor distra, sau mă vor renega, să nu le fie rușine cu numele meu, am să i urmăresc de oriunde voi fi de’acolo de sus, cred că din rai ,c-am
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
acest adevăr și dându-și seama că intersul superior al statului, în clipele prin care trecem, cere unirea tuturor oamenilor de stat, fiul lui Ion Brătianu a răspuns chemării regelui: și-a făcut datoria așa cum și-o făcuseră părintele și bunicul său. Căci a nu răspunde chemării regelui însemnă a nega însuși principiul monarhic. "Expectativa", fie ea și patriotică e o insultă adusă Suveranului. Față de el n-ai dreptul să stai în expectativă, ai numai datoria de a face zid în
Partidul Național Liberal. Gheorghe I. Brătianu by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
invadată de buruieni și în neorânduială era liber: deoarece eu n-am frecventat-o decât în perioada de dinainte de școala primară, grădina aceasta fructiferă și cu vegetația nebună mi s-a păstrat în memorie ca ceva tropical: abundență, libertate, obscuritate. Bunicul meu matern, protopopul Theodor Cotuțiu (1854-1930), care fusese mai întâi preot în satul lui de origine, Diug (mai târziu, i s-a schimbat numele în Dumbrăvița), se trăgea dintr-un neam de popi din tată în fiu. Cam bețivi se
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
tată în fiu. Cam bețivi se pare, spre deosebire de dânsul, care strălucea prin sobrietate și abstinență, consolidate de zgârcenie. Popa cel bătrân, taică-său, a murit înecat în apa unde căzuse de pe pod pe când se întorcea acasă de la o libație. Ortodox, bunicul meu a studiat teologia la Sibiu, unde s-a împrietenit cu colegul său de facultate Nicolae Ivan, viitorul episcop de Cluj. Sub îndemnul acestui prieten, probabil, a participat la lupta națională a românilor ardeleni împotriva asupririi maghiare și a fost
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
de entuziasm a păcătosului Toader, Elenuței i-a reușit să se mărite cu fostul ei cumnat și amant. N-a mers ușor, căci trebuia dispensa bisericii, fiind aici, după canoanele ortodoxiei, o problemă de cvasiincest. Cu greu s-a hotărât bunicul să apeleze la prietenul său, episcopul Ivan, motivul invocat, real în fond, fiind evitarea perpetuării unui scandal: era mai cuviincios a-l consfinți. Toader a fost marea dragoste a Elenuței (ceea ce nu înseamnă că i-a rămas pururi fidelă), însă
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
a vindecat, după tratamentul de lues la care a fost supusă cu succes, mătușa mea și-a revenit complet, aceeași ca și înainte, vioaie, glumeață, inimoasă, fără a se mai putea face vreo legătură între cele două ipostaze ale ei. Bunicii s-au mutat în fine din Strada Călugărițelor în strada General Poetaș nr. 23, nu prea departe de acolo, dar ceva mai departe de centru, în casa pe care și-au cumpărat-o. Încă o „afacere“ a popii din Diug
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
crescusem și veneam aici doar în vizită, fie că n-a dat prilej de liturghii negre oficiate de puștimea stârnită de sex, fie - și mai ales - fiindcă avea drept paznic un neprietenos arhanghel cu barbă, prea vigilent și prea strașnic: bunicul. El preluase un teren cultivat totuși cu grijă, chiar dacă urmele delăsării începeau să se arate (mare parte dintre fructe erau viermănoase), fără ca, de fapt, să mai contribuie cu altceva la persistența lui decât cu paza. Amintindu-și desigur de ceea ce
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
cu ce oare? căci de citit nu l-am văzut citind niciodată (poate Biblia, poate vreo gazetă), nici nu-mi amintesc să fi avut cărți - femeia împrumuta, pentru nevoile ei, de la alții; dar ocupația ei de destindere preferată era împletitul. Bunicul nu putea fi ocupat decât cu socotelile. Câtă vreme a trăit el, bătrânii și-au rezervat două camere mari, baie și bucătărie, în capătul din fund al „trenului“. Cum această parte a casei, în dreptul grădinii care cobora în ușoară pantă
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
totdeauna simbolul zgârceniei lui, deși nu mi l-am închipuit niciodată scăldându-și cu voluptate mâinile în maldărul de galbeni și arginți. Mie însă, comoara descoperită mi-a dat delicii, împingându-mă la furt: de fiecare dată când îmi vizitam bunicii, foloseam pretextul closetului din baie ca să șterpelesc câte o piesă. Hoț n-am devenit însă: consideram „comoara“ ca făcând parte din drepturile mele de erede, ținute deocamdată sub pecetea tainei. După ce am intrat la liceu și am început să adun
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
știam că ungurii aveau vorba büdös oláh „valah puturos“, însă ea constituia ceva vulgar, de neluat în seamă, după cum cuvântul „jidan“ mi se părea pitoresc, mai mult literar și neactual, neuzual. Tata n-a manifestat niciodată măcar simțul naturii, iar bunicul meu părea să fi uitat cu desăvârșire, din ziua când s-a stabilit în Cluj, că fusese cândva popă în Diug și că există pe lume țărani. Dar sunt convins că nu din dispreț pentru cei rămași la vatră, ci
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
țin minte în costumul elegant, alb - inclusiv pantofii - cu care se ducea să joace tenis). Până la Cluj, am utilizat trenul, iar de la Cluj am urcat în mașina mirelui, un Ford decapotabil, închis din cauza vremii nesigure, în care mai luaseră loc bunicul, tanti Elenuța și mama - eu între ele, neastâmpărat ca totdeauna. Bunica și ceilalți ne urmau într-un microbuz închiriat pentru ocazie, în care - la Dej - s-au adăugat două fiice ale bancherului Boca, vărul mamei, trecând și eu alături de aceștia
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
care o iubea mai mult decât pe ceilalți copii, n-o lăsa să facă nimic din ale gospodăriei, purtând-o mereu la doctori, la Cluj, cocoloșind-o într-atâta, încât a stârnit pizma celorlalți, care o considerau o mică scârbă. Bunicul i-a obținut o bursă liceală în România (sora ei, Virginia, fusese trimisă la o școală germană, la Brașov), dar maică-sa nu s-a îndurat s-o știe atât de departe și au dat-o la călugărițe, la Dej
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
apărea vreun program excepțional, eram cărați cu rândul la biserică (o bisericuță ortodoxă nouă, Sfântul Nicolae, în fața impozantului Liceu maghiar de fete ROCHIA DE BAL 113 Marianum, pe strada Regele Ferdinand) și ocupam balconul - de unde îl zăream pe respectabilul meu bunic, înalt, zvelt, în reverenda lui neagră, mătăsoasă, cu barba albă, îngrijită, căzându-i pe piept, citind în strană cu glas cântat și solemn. Gelu și cu mine ne așezam întotdeauna unul lângă altul, mână în mână și lipiți unul de
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
e literatura modernă, mi-am spus, dar fără vreo dorință de a deveni și eu „modern“. Într-una dintre camerele ce luaseră locul trufașului castan, se instalaseră două „studente“ venite din Târgoviște, care de asemeni se îndeletniceau cu prostituția particulară. Bunicul meu era revoltat că se permite celor trei femei ușoare să locuiască în curtea noastră și nu le saluta, nici nu răspundea respectuosului și timidului lor „sărut mâna, părinte“, când pleca sau se întorcea din oraș, cu cârja lui protopopească
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
la gură, încă emoționată de vestea senzațională: „Știți cine a venit?“ și, adresându i-se tatei: „M-am întâlnit pe stradă cu madam Nicolau, care mi-a spus că e la ei de câteva zile coana Fița («coana Fița» era bunică-mea paternă) și curând o să ne facă și nouă o vizită!“ Înverșunată pokeristă, cunoscută în această calitate pe o bună parte din teritoriul României întregite, pe care-l străbătea de-a lungul și de-a latul, profitând de permisul ce
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
propriu, care împingea la exces pasivitatea lui în fața destinului. Ce deosebire între cele două bunici! Când ne-a vizitat și ea la Aiud, dar numai pe noi, și nu marginal și în trecere protocolară, „mama tină“ - și ea văduvă acum (bunicul fusese al doilea mort ce-l contemplasem pe catafalc - și coroanele de zambile roz și violet care-l înconjurau mi-au făcut insuportabil până azi mirosul insinuant-dulceag al acestor mesagere ale viermilor convocați la ultimul ospăț) - nu mai contenea cu
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
ca le dormeur du val al lui Rimbaud, dar ușor zumzăitoare, și nu cu picioarele în purpurii săbiuțe, ci în papuci de pâslă kaki), tocmai reușisem cu mare precauție să-l deschei la pantaloni și să-i animez sexul, când bunică-mea a început să mă strige, să mă cheme și chiar să mă caute, silindu-mă să las totul baltă. Era epoca în care melancolicul puber ce devenisem și-a descoperit vocația masturbantă. Întoarsă la Cluj, bunica s-a prăpădit
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
zărit, i s-au luminat clar ochii și a dat imediat dispoziție să mi se gătească cotlet de porc la grătar, ea știa că-mi place. S-a stins în odaia unde locuiseră „studentele“ și unde se retrăsese după moartea bunicului, cedând apartamentul lor unchiului meu Publiu, profesor de geografie, și soției lui, Aurelia, care se mutaseră din Gherla la Cluj. Prima noastră locuință din Aiud era mizerabilă: umedă și întunecoasă, așezată pe un fel de râpă, cu grădina meschină dedicată
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]