11,529 matches
-
Article One of the United States Constitution, în română, se referă la crearea ramurii legislative a guvernului federal al Statelor Unite ale Americii, parlamentul acestora, cunoscut sub numele de Congresul Statelor Unite ale Americii, care include ambele camere, atât cea "inferioară", House of Representative, conform originalului, The United States House of Representatives, cât și cea "superioară", Senate, conform originalului, The Senate of the United
Articolul Întâi al Constituției Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/304321_a_305650]
-
sub numele de reprezentativi și senatori. De asemenea, "Articolul Intâi" precizează procedurile legislative și enumeră puterile cu care sunt investite fiecare din cele două camere ale puterii legislative, respectiv puterea cu care este investită per ansamblu ramura legislativă a guvernului federal al Statelor Unite ale Americii. În final, "Article One" precizează limitele puterii legislative la nivel statal și federal. Fiecare din primele trei articole ale Constituției Statelor Unite se referă la una din cele trei ramuri ale puterii guvernului federal care a fost concepută de
Articolul Întâi al Constituției Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/304321_a_305650]
-
puterile cu care sunt investite fiecare din cele două camere ale puterii legislative, respectiv puterea cu care este investită per ansamblu ramura legislativă a guvernului federal al Statelor Unite ale Americii. În final, "Article One" precizează limitele puterii legislative la nivel statal și federal. Fiecare din primele trei articole ale Constituției Statelor Unite se referă la una din cele trei ramuri ale puterii guvernului federal care a fost concepută de "Părinții fondatori ai SUA" în așa fel încât să fie armonios divizată în trei. Astfel
Articolul Întâi al Constituției Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/304321_a_305650]
-
ansamblu ramura legislativă a guvernului federal al Statelor Unite ale Americii. În final, "Article One" precizează limitele puterii legislative la nivel statal și federal. Fiecare din primele trei articole ale Constituției Statelor Unite se referă la una din cele trei ramuri ale puterii guvernului federal care a fost concepută de "Părinții fondatori ai SUA" în așa fel încât să fie armonios divizată în trei. Astfel, "Articolul Întâi" se ocupă de crearea ramurii legislative, în timp ce "Articolul Doi" de cea executivă, iar "Articolul Trei" se ocupă de
Articolul Întâi al Constituției Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/304321_a_305650]
-
Congresului în a interzice comerțul cu sclavi până în 1808 iar cea de-a noua interzice stabilirea oricăror taxe directe care nu sunt cerute de la state proporțional cu populația. Mai mult chiar, Constituția interzice Congresului să suprime reprezentarea egală a statelor federale în Senat cu excepția cazului când statul însuși o cere și o aprobă.
Articolul Întâi al Constituției Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/304321_a_305650]
-
Punjab este cea mai populată provincie a Pakistanului. Se învecinează cu provinciile pakistaneze Sindh la Sud, Balucistan și Teritoriile Federale Tribale la Vest, Provincia de Nord-Vest, Azad Cașmir și Islamabad la Nord, cu statele indiene Jammu și Cașmir la Nord, Punjab (India) și Rajahstan la Est. Limbile principale sînt punjaba și urdu (aceasta din urmă oficială). Capitala este Lahore. Populația
Punjab (Pakistan) () [Corola-website/Science/304308_a_305637]
-
imensă înflorire culturală și științifică, al cărui principal reprezentant este astronomul Nicolaus Copernic. Expansiunea teritorială a Poloniei și Lituaniei a mers înspre nord până în îndepărtata regiune Livonia. Unirea de la Lublin din 1569 a dus la formarea Uniunii Polono-Lituaniene, un stat federal mai strâns unificat. Uniunea era condusă mai ales de nobilime, printr-un sistem format din parlamentul central și adunări locale, în frunte cu monarhul ales. Dominația nobilimii, care constituia o proporție mai mare a populației față de alte țări europene, a
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]
-
din sânul partidului a dus la emigrarea a mare parte din populația evreiască ce încă mai exista în Polonia. În august 1968, Armata Populară Poloneză a participat la invadarea Cehoslovaciei de către Pactul de la Varșovia. În 1970, guvernele Poloniei și Republicii Federale Germania au semnat un tratat prin care și-au normalizat relațiile și prin care RFG a recunoscut frontierele postbelice "de facto" dintre Polonia și Republica Democrată Germană. În decembrie 1970, grevele și protestele din porturile Gdańsk, Gdynia și Szczecin, declanșate
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]
-
Elțin l-a numit ministru al relațiilor economice și comerțului exterior, post în care a rămas aproape un an. În 1999, era numit prin decret prezidențial ministru al comerțului. Vladimir Puțin l-a numit în funcția de director al fiscului federal în 2001, (după ce fusese pentru o perioada secretar adjunct al Consiliului Federal de Securitate). În 2003, a fost numit reprezentantul Federației Ruse pe langă Uniunea Europeană. Puțin l-a nominalizat pentru funcția de prim-ministru pe 1 martie 2004, numirea sa
Mihail Fradkov () [Corola-website/Science/304355_a_305684]
-
în care a rămas aproape un an. În 1999, era numit prin decret prezidențial ministru al comerțului. Vladimir Puțin l-a numit în funcția de director al fiscului federal în 2001, (după ce fusese pentru o perioada secretar adjunct al Consiliului Federal de Securitate). În 2003, a fost numit reprezentantul Federației Ruse pe langă Uniunea Europeană. Puțin l-a nominalizat pentru funcția de prim-ministru pe 1 martie 2004, numirea sa fiind aprobată de Duma de Stat patru zile mai tarziu. Nominalizarea lui
Mihail Fradkov () [Corola-website/Science/304355_a_305684]
-
de Royal Air Force din cauza unei acnee, a fost însă acceptat de artileria regală mai înainte de a se transfera la regimentul militar staționar în India, pe atunci sub controlul Coroanei engleze. În 1946, la întoarcerea în patrie a fost primul arbitru federal, care a îmbrăcat ținuta „negru-alb”, care a devenit repede ținuta standard a arbitrilor. Următorul an tot el a fost acela care a introdus fanioanele albe pentru arbitri de tușă. În 1953 a devenit învățător (profesor) la Newbury Park School îmbunătăținduși
Ken Aston () [Corola-website/Science/304357_a_305686]
-
fost denazificarea. Svastica și alte simboluri naziste au fost interzise. A fost stabilit un steag provizoriu german. Acest drapel a fost folosit, de exemplu, pentru a fi arborat de navele maritime germane până în 1949, când au fost proclamate, separat, Republica Federală Germania și Republica Democrată Germană. Cei trei mari au căzut de acord, la Potsdam, asupra unui vast program de descentralizare, care făcea ca Germania, deși tratată ca o singură unitate economică, să fie împărțită în regiuni cu o largă autonomie
Istoria Germaniei postbelice () [Corola-website/Science/304433_a_305762]
-
împotriva planurilor aliate de dezindustrializare a țării. Aliații occidentali - SUA, Franța și Regatul Unit - au căzut, în cele din urmă, în 1950, de acord asupra încetării demontării industriei grele germane. La 23 mai 1949, a fost proclamată "Bundesrepublik Deutschland" (Republica Federală Germania) pe teritoriul zonelor de ocupație occidentale, iar orașul Bonn a fost ales să devină "capitală provizorie", noul stat declarându-se, la 5 mai 1955, "complet suveran" . La 7 octombrie 1949, în zona sovietică, a fost proclamată "Deutsche Demokratische Republik
Istoria Germaniei postbelice () [Corola-website/Science/304433_a_305762]
-
încartiruite trupe de ocupație. Fosta capitală germană, Berlinul, a rămas un caz special, fiind împărțit în Berlinul Răsăritean și cel Occidental, ultimul fiind, în întregime, înconjurat de teritoriul Republicii Democrate Germane. Deși locuitorii Berlinului de Vest erau cetățeni ai Republicii Federale Germania, orașul nu era, din punct de vedere legal, parte a Germaniei Occidentale, rămânând sub ocupația formală a aliaților apuseni până în 1990, deși administrația orășenească era aleasă de locuitori, nu era impusă din afară. Germania de Vest a devenit unul
Istoria Germaniei postbelice () [Corola-website/Science/304433_a_305762]
-
germane și Aliați și asupra unificării politice și economice a celor trei zone de ocupație. La 23 mai 1949, a fost promulgată "Grundgesetz" - Legea fundamentală, constituția RFG. După alegerile din august, la 20 septembrie 1949, a fost format un guvern federal, avându-l cancelar pe Konrad Adenauer (CDU). În ziua următoare, statutul de ocupație s-a schimbat, oferind anumite puteri de autoguvernare, cu anumite excepții bine definite. După Înțelegerea de la Petersberg, din noiembrie 1949, Germania Occidentală a progresat rapid spre statutul
Istoria Germaniei postbelice () [Corola-website/Science/304433_a_305762]
-
forțelor armate naționale, Uniunea fiind, totuși, cea care decidea cum să regleze structura și numărul forțelor armate ale statelor membre. Cu toate acestea, au persistat temerile cu privire la reîntoarcerea la nazism sau militarism, cu atât mai mult cu cât, în Germania federală, procesul de denazificare a statului a fost cel puțin incomplet: la insistențele americane, de exemplu, nou-înființatul Serviciu Federal de Spionaj ("informații externe") cunoscut sub numele german de Bundesnachrichtendienst (BND) a fost condus după război de Reinhard Gehlen, un ofițer superior
Istoria Germaniei postbelice () [Corola-website/Science/304433_a_305762]
-
statelor membre. Cu toate acestea, au persistat temerile cu privire la reîntoarcerea la nazism sau militarism, cu atât mai mult cu cât, în Germania federală, procesul de denazificare a statului a fost cel puțin incomplet: la insistențele americane, de exemplu, nou-înființatul Serviciu Federal de Spionaj ("informații externe") cunoscut sub numele german de Bundesnachrichtendienst (BND) a fost condus după război de Reinhard Gehlen, un ofițer superior care servise regimul nazist al lui Hitler dintr-o poziție echivalentă. Serviciile secrete germane au rămas, de altfel
Istoria Germaniei postbelice () [Corola-website/Science/304433_a_305762]
-
fost Alois Brunner - oameni ai serviciului au avut, apoi, grijă să distrugă, sub guvernarea creștin-democrată a lui Helmut Kohl, toate dosarele în legătură cu această afacere incriminantă) și, mai recent (decembrie 2012), un alt serviciu de informații (interne, de această dată), Oficiul (Federal) pentru Protecția Constituției ("das Bundesamt fuer Verfassungsschutz" - BfV) fiind implicat în distrugerea unor dosare ale unor militanți neonaziști, exact în momentul izbucnirii scandalului așa-numitei "subterane naziste" ("Nationalsozialistischer Untergrund"), mai exact în chiar ziua începerii anchetei oficiale a procuraturii în legătură cu
Istoria Germaniei postbelice () [Corola-website/Science/304433_a_305762]
-
n-a fost anihilată sau oprită în vreun fel de către cei care erau, totuși, chemați să îndeplinească această sarcină (anume chiar serviciile de informații interne, precum BfV!). O ironie a istoriei (și, probabil, o imensă injustiție) este faptul că Germania Federală a fost alături de o serie de state latino-americane aflate sub dictaturi militare de dreapta, unul din locurile privilegiate de refugiu ale criminalilor de război naziști. Un ofițer superior, precum a fost generalul Heinz Lammerding, care a fost condamnat pentru masacru
Istoria Germaniei postbelice () [Corola-website/Science/304433_a_305762]
-
urmare a ordinului dat de acesta trupelor SS de a ucide toată populația comunei Oradour-sur-Glane (642 de victime, copiii așezării, inclusiv), drept represalii contra activităților grupurilor de partizani francezi, a putut trăi liber o viață lungă și prosperă în Republica Federală Germania, autoritățile refuzând să-l pedepsească pentru trecutul lui nazist și de criminal de război condamnat. Un alt ofițer implicat în masacrul din Limousin-ul francez, anume locotenentul Heinz Barth, condamnat în Republica Democrată Germană la închisore pe viață pentru implicarea
Istoria Germaniei postbelice () [Corola-website/Science/304433_a_305762]
-
și de criminal de război condamnat. Un alt ofițer implicat în masacrul din Limousin-ul francez, anume locotenentul Heinz Barth, condamnat în Republica Democrată Germană la închisore pe viață pentru implicarea lui directă în masacru, va fi eliberat de autoritățile Republicii Federale după reunificare, acordându-i-se chiar de către stat și o pensie de "victimă de război". În condițiile în care doar atât au reușit să obțină victimele unei țări puternice și aliate Germaniei Federale, precum este Franța, în termeni de pedepsire
Istoria Germaniei postbelice () [Corola-website/Science/304433_a_305762]
-
masacru, va fi eliberat de autoritățile Republicii Federale după reunificare, acordându-i-se chiar de către stat și o pensie de "victimă de război". În condițiile în care doar atât au reușit să obțină victimele unei țări puternice și aliate Germaniei Federale, precum este Franța, în termeni de pedepsire a criminalilor de război naziști aflați sub jurisdicțiea R.F.G., cu atât mai puțin există șanse ca sutele de mii de victime ale masacrelor făcute de armata germană pe teatrul de operațiuni din Europa de Est
Istoria Germaniei postbelice () [Corola-website/Science/304433_a_305762]
-
RFG și Berlinul de Vest. Reprezentanții Berlinului de Vest participau, ca membri fără drept de vot, la sesiunile parlamentului vest-german. Agențiile importante vest-germane își aveau sedii și în oraș. În plus, autoritățile aliate se consultau, de cele mai multe ori, cu autoritățile federale germane și vest-berlineze în cazul tuturor inițiativelor politice care priveau unificarea țării sau statutul Berlinului. Între 1948 și 1990, evenimentele principale, precum târgurile sau festivalurile, erau sponsorizate din vest, iar investițiile în comerț și industrie au fost încurajate prin politici
Istoria Germaniei postbelice () [Corola-website/Science/304433_a_305762]
-
19 noiembrie 1990, la Paris. Semnarea aranjamentelor finale dădea liber procesului de unificare al celor două state germane. Uniunea politică a devenit oficială pe 3 octombrie 1990, prin utilizarea (nu fără critici) a articolului 23 al Legii fundamentale a Germaniei Federale cu privire la cele 5 landuri răsăritene. De fapt, reunificarea a însemnat anexarea Germaniei Răsăritene de către Germania de Vest pentru că era cea mai directă și legală formă de unire. Noua țară a păstrat numele Bundesrepublik Deutschland, utilizând ca monedă națională "Deutsche Mark
Istoria Germaniei postbelice () [Corola-website/Science/304433_a_305762]
-
în clădirea "Reichstagului" renovat. La 2 decembrie 1990, au fost convocate alegeri generale în întreaga Germanie, primele după ianuarie 1933, care, de fapt, îl aduseseră pe Hitler la putere. "Pentru mai multe detalii consultați și articolul Relațiile externe ale Republicii Federale Germania" În primul deceniu al acestui secol, Germania, alături de Franța, a devenit una dintre piesele centrale ale Uniunii Europene. Guvernul german a fost unul dintre cei mai importanți susținători ai lărgirii NATO și Uniunii Europene. Trupele germane au participat la
Istoria Germaniei postbelice () [Corola-website/Science/304433_a_305762]