10,713 matches
-
a recunoscut deciziile sinodului, recunoscându-l oficial drept noul sinod ecumenic, pacea însă nu a fost readusă în biserica. În 425, Teodosiu a fondat Universitatea de la Constantinopol. Până atunci, orașul Atena era centrul principal al învățământului pagan, fiind căminul școlii filosofice. Universitatea avea 31 de profesori care predau gramatică, retorică, dreptul și filosofia, dintre care trei retori și zece gramaticieni țineau cursurile în latină, iar cinci retori și zece gramaticieni își țineau cursurile în greacă. Deși latina era limba oficială a
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
apărător al sinodului de la Calcedon, ale cărui decizii erau respinse de provinciile orientale. A intrat în conflict cu evreii, păgânii și ereticii, printre care maniheiști, nestorieni, monofiziți și arieni. Pentru a eradica păgânismul, în 529, Iustinian a închis definitiv Școala Filosofică de la Atena, care era în declin de la deschiderea Universității de la Constantinopol sub Teodosiu al II-lea. Atena își pierduse statutul și importantă de oraș cultural. Dar filosofii greci au continuat să trăiască în pace și în siguranță. Evreii s-au
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
filozofică proprie, în măsură să o elibereze de sub tutela spirituală a Greciei. Opera sa filozofică, chiar dacă nu reprezintă un corpus doctrinar, trebuie apreciată pentru adaptarea modelelor filozofiei grecești la spiritualitatea și mentalitatea romană și, mai ales, pentru impunerea unui limbaj filosofic latin, la crearea căruia Cicero are un merit incontestabil. Dintre lucrările sale cu caracter filosofic, merită menționate: Cicero are și o vastă corespondență (peste 800 de scrisori) scrisă între anii 68 și 43 î.Hr., care este în același timp un
Marcus Tullius Cicero () [Corola-website/Science/296779_a_298108]
-
chiar dacă nu reprezintă un corpus doctrinar, trebuie apreciată pentru adaptarea modelelor filozofiei grecești la spiritualitatea și mentalitatea romană și, mai ales, pentru impunerea unui limbaj filosofic latin, la crearea căruia Cicero are un merit incontestabil. Dintre lucrările sale cu caracter filosofic, merită menționate: Cicero are și o vastă corespondență (peste 800 de scrisori) scrisă între anii 68 și 43 î.Hr., care este în același timp un dosar intim al scriitorului și o adevărată frescă a vieții Romei din vremea sa. Omul
Marcus Tullius Cicero () [Corola-website/Science/296779_a_298108]
-
pentru creștinii occidentali, declarați de către Biserică ca fiind soldații lui Chrisos, un obiectiv viitor, un crez istoric, un deziderat ce trebuie transmutat din sfera teologică și spirituală în lumea reală, temporală, politică. “De Civitate Dei “nu este numai prima interpretare filosofică creștină a istoriei, ea este totodată un document oficial ce stabilește Bisericii Romano-Catolice un obiectiv politic concret. Datorită Sf. Augustin, istoria, timpul și spațiul devin câmpul de luptă dintre cele două cetăți iar Biserica apuseană își asumă rolul dinamic de
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
binele). Înseamnă aceasta că el ar fi modificat preștiința divină? Nu, deoarece, în acest caz, preștiința divină ar fi constat tocmai în a doua variantă. Doctrina grației constituie și azi un punct dificil nu numai din punct de vedere teologic. Filosofic vorbind, problema constă în faptul că Augustin încearcă să apropie două sisteme diferite de principii: o logică temporală, specifică omului și una atemporală, potrivită omniscienței lui Dumnezeu. Augustin considera sexualitatea imorală, atât prin emoțiile pe care o însoțesc, cât și
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
Ultimul din cele patru adevăruri nobile, cel care vizează modul de stopare a durerii, cuprinde "drumul sfânt cu opt cărări", unul din fundamentele vieții morale budistte Numeroase grupuri distincte s-au dezvoltat de la moartea lui Buddha, având diverse învățături, percepții filosofice, moduri de celebrare a cultului etc. Cu toate acestea, există câteva doctrine comune pentru majoritatea școlilor și tradițiilor budiste, cu toate că doar Theravada le consideră pe toate centrale. S-a constatat că în legătură cu comunitățile budiste se pot face puține generalizări. Budismul
Budism () [Corola-website/Science/296756_a_298085]
-
aprecia. Sâmburele acesteia îl constituie atomistica, pe care, deși n-a descoperit-o Democrit, este totuși meritul lui de a o fi dezvoltat și fundamentat. Democrit a preluat teoria atomistă a dascălului său, Leucip, dezvoltând-o într-un adevărat sistem filosofic, conform căruia la baza lumii se află atomii, care coincid cu realul - plinul ("to on"), și vidul, neantul - golul ("to menon"). Atomii sunt particule solide, indivizibile, imperceptibile, necreate și eterne, în continuă mișcare; din combinarea lor, iau naștere toate lucrurile
Democrit () [Corola-website/Science/301007_a_302336]
-
ar fi rostit: ""Dacă nu eram Alexandru, aș fi vrut să fiu Diogene"". Sosit cu tatăl său Hicesias în exil la Atena, Diogene ajunge discipol al sofisticatului Antistene. A încercat să exemplifice cu modul său de viață ascetic principiile curentului filosofic al cărui fondator este considerat acesta din urmă - cinismul - și anume o existență la limita necesarului supraviețuirii și un dispreț suveran față de convențiile și principiile societății. Diogene, care se considera "cetățean al lumii", rămas la un moment dat fără casă
Diogene din Sinop () [Corola-website/Science/301057_a_302386]
-
mănânce și-i batjocorea neîncetat pe orășeni pentru modul de a trăi. Viețuind după propria-i spusă asemenea unui câine ("Kyon"), doctrina sa a primit în secolul IV numele de cinism. Crates din Teba, elevul său, a adunat principiile lui filosofice, din care nu ne-au parvenit decât o serie de aforisme. Printre admiratorii săi se numără Lucian din Samosata și Iulian Apostatul. Potrivit legendei, Diogene umbla uneori prin agora Atenei, în plină zi, cu o lampă în mână, "în căutarea
Diogene din Sinop () [Corola-website/Science/301057_a_302386]
-
sub ce nume și sub ce semne cele 345 de stele trec de la răsărit la apus, ca să se apropie sau să se depărteze de polul ceresc. Vezi ce plăcere (este) ca niște oameni prea viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filosofice, când mai aveau puțin răgaz de războaie. Puteai să-l vezi pe unul cercetând poziția cerului, pe altul proprietățile ierburilor și ale arbuștilor, pe acesta studiind creșterea și scăderea Lunii, pe celălalt observând eclipsele soarelui și cum, prin rotația cerului
Deceneu () [Corola-website/Science/301063_a_302392]
-
opere de compilație, "Peri bion kai apophtegmaton ton en philosophia eudokimesanton" (Despre viețile și doctrinele filosofilor), în 10 cărți, integral păstrate și care constituie un important izvor pentru studierea filozofiei Greciei antice. Lucrarea, un adevărat tezaur de informații, prezintă școlile filosofice și biografiile filosofilor greci până la Epicur, incluzând de asemenea, fragmente din operele pierdute ale gânditorilor greci, constituind cel mai prețios document pentru istoria filosofiei grecești. nu adoptă nici una dintre doctrinele expuse, deși se poate constata o anumită înclinare spre scepticism
Diogene Laerțiu () [Corola-website/Science/301157_a_302486]
-
știm absolut nimic despre viața lui Diogenes Laertios și nu credem că există vreun text antic care să justifice afirmația lui Monceaux. Totuși, timpul când a trăit Diogenes Laertios (începutul secolului al III-lea d.H.), dedus prin considerații literare și filosofice, corespunde cu domnia lui Septimius Severus (193-211 d.H.) și a soției sale Julia Domna. Astfel s-ar putea face conjectura că Julia Domna ar fi persoana căreia i se adresează Diogenes Laertios în Viața lui Platon (Cartea a III, 47
Diogene Laerțiu () [Corola-website/Science/301157_a_302486]
-
scolasticii, filosoful și teologul italian Toma din Aquino realizează în scrierile sale un echilibru între rațiune și credință. Învățatul scoțian John Duns Scotus restrânge tot mai mult domeniul adevărului bazat pe rațiune și susține că numeroase cunoștințe considerate rodul gândirii filosofice, în realitate se bazează exclusiv pe credință. Scolasticii acordau un deosebit respect așa ziselor autorități filosofice și teologice, în special filosofilor anichității greco-romane și părinților bisericii, și se fereau să adauge ceva nou la vechile învățături. Acest fapt le-a
Scolastică () [Corola-website/Science/301333_a_302662]
-
și credință. Învățatul scoțian John Duns Scotus restrânge tot mai mult domeniul adevărului bazat pe rațiune și susține că numeroase cunoștințe considerate rodul gândirii filosofice, în realitate se bazează exclusiv pe credință. Scolasticii acordau un deosebit respect așa ziselor autorități filosofice și teologice, în special filosofilor anichității greco-romane și părinților bisericii, și se fereau să adauge ceva nou la vechile învățături. Acest fapt le-a atras mai târziu critica celor care i-au considerat comentatori lipsiți de originalitate ai textelor vechi
Scolastică () [Corola-website/Science/301333_a_302662]
-
necontestat, fiind numit "Filosoful". Scrierile Sfântului Augustin se bucurau de aceeași prețuire nelimitată în domeniul teologiei, fiind depășite doar de Sfintele Scripturi și de textele oficiale ale conciliilor bisericești. Metoda preferată a scolasticilor consta în operarea cu vocabularul logic și filosofic al lui Aristotel, atât în predarea învățăturilor, cât și în argumentare și dialog. Discuțiile pe teme teologice se bazau pe Biblie și pe "Sententiarum Libri Quator" ale lui Petrus Lombardus, care reuneau cugetările și concepțiile vechilor părinți ai bisericii. Cu
Scolastică () [Corola-website/Science/301333_a_302662]
-
delimiteze aspectele "intelectuale" ale artelor de științele naturii "explicative" și consideră opera literară un ""monument al limbajului"" ("Sprachdenkmal"). În secolul al XX-lea, filosofii germani Edmund Husserl, Martin Heidegger și elevul acestuia, Hans-Georg Gadamer au dat o nouă orientare hermeneuticii filosofice în sensul unei arte deschise a interpretării. Heidegger deplasează problema centrală a hermeneuticii de la interpretarea textelor la înțelegerea existențială, pe care o consideră o prezență directă în lume, nemijlocită de alte simboluri și - prin aceasta - dotată de autenticitate, deci lipsită
Hermeneutică () [Corola-website/Science/300520_a_301849]
-
Adevăr și metodă", 1960). Pentru el, una din problemele fundamentale ale hermeneuticii este de a da o obiectivitate interpretării, independent de cel ce face analiza și de contestul istoric în care este ea efectuată. A considera hermeneutica drept o metodă filosofică este doar în parte corect, este posibil și un punct de vedere ontologic, relevând caracterul său universal în procesul de înțelegere, prezent în orice formă de cunoaștere, și, prin corelație - pentru a formula în termeni kantiani - examinând condițiile posibile, respectiv
Hermeneutică () [Corola-website/Science/300520_a_301849]
-
(din ) este un concept filosofic al lui Aristotel și ar însemna stare de împlinire sau desăvârșire, actualitate. Aristotel folosește "entelecheia" ca un corespondent pentru "energeia". Starea de funcționare ("energeia") "tinde spre" starea de împlinire ("en-telecheia"). Entelehia apare ca o inteligență supremă, ca un spirit universal
Entelehie () [Corola-website/Science/300840_a_302169]
-
North" fusese depășit de către membrii expediției italiene a . Ei ajunseseră la 86°34`N la 24 aprilie 1900, într-o tentativă de a ajunge la Polul Nord pornind din Insulele Franz Josef. Reacția lui Nansen la primirea vestei a fost una filosofică: „Ce valoare există în a avea scopuri de dragul scopurilor? Toate dispar ... este doar o problemă de timp.” Nansen era considerat un oracol de toți viitorii exploratori ai regiunilor polare de nord și de sud. Abruzzi îl consultase, la fel și
Fridtjof Nansen () [Corola-website/Science/300842_a_302171]
-
citită pe de o parte prin raportare la contextul epocii în care a fost scrisă (începutul anilor ’40), iar pe de altă parte cu o percepție mai largă decât cea strict ideologică, edificiul teoretic și analizele exemplificatoare având interesante deschideri filosofice și culturale în genere, precum și o angajare principial creștină (fără abuzul ortodoxist al altor autori contemporani). Ni se oferă, mai exact, o filosofie a culturii dintr-o perspectivă sui generis(...) Desigur, e greu să cazi de fiecare dată de acord
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
nopțile le petrecea asupra cărților. Între anii 1831-1835, studiază la Școala publică din Chieri. Ajuns la vârsta de 20 de ani, la data de 30 octombrie 1835, Ioan Bosco este admis ca student la Seminarul din Chieri. Aici urmează studii filosofice (1835-1837) și apoi studii teologice (1837-1841), fiind sfințit preot în orașul Torino la data de 5 iunie 1841, la vârsta de 26 de ani. În prima sa liturghie cere de la Dumnezeu "eficacitatea cuvântului" pentru a face bine sufletelor. Apoi, între
Giovanni Bosco () [Corola-website/Science/298565_a_299894]
-
remarcabil al Asociației Studenților Creștini din România (ASCR). În anul universitar 1923 - 1924 și-a satisfăcut stagiul militar, ca voluntar, la școala militară de geniu din București, unde a obținut gradul de sublocotenent. În timpul studenției a scris mai multe lucrări filosofice: "Cercetări asupra cunoștinței", "Introducere în fenomenologia teoriei cunoștinței", "Misticismul și teoria cunoștinței". A proiectat "Sistemul meu filosofic: existențialismul". A publicat mai mult articole în Buletinul ASCR și a fost influențat de profesorii săi Dimitrie Gusti și Nae Ionescu. În 1925
Mircea Vulcănescu () [Corola-website/Science/298600_a_299929]
-
militar, ca voluntar, la școala militară de geniu din București, unde a obținut gradul de sublocotenent. În timpul studenției a scris mai multe lucrări filosofice: "Cercetări asupra cunoștinței", "Introducere în fenomenologia teoriei cunoștinței", "Misticismul și teoria cunoștinței". A proiectat "Sistemul meu filosofic: existențialismul". A publicat mai mult articole în Buletinul ASCR și a fost influențat de profesorii săi Dimitrie Gusti și Nae Ionescu. În 1925, și-a luat licențele în Filosofie și în Drept. În primăvara aceluiași an a participat la campania
Mircea Vulcănescu () [Corola-website/Science/298600_a_299929]
-
pînă în 1935. S-a despărțit de soția sa, Anina Rădulescu-Pogoneanu. Pe 27 aprilie 1930 s-a căsătorit cu Margareta Ioana Niculescu, o altă fostă colegă de facultate, profesoară de liceu. Între timp, a publicat articole pe teme religioase, eseuri filosofice și texte de economie politică; a mers în campaniile monografice organizate de profesorul D. Gusti; a conferențiat cu diverse ocazii și a participat la emisiunea ”Universitatea Radio” de la Radiodifuziunea Română. Pe 13 octombrie 1931 a ieșit în public asociația culturală
Mircea Vulcănescu () [Corola-website/Science/298600_a_299929]