11,048 matches
-
puțină vreme, el, secutor-ul Valerius, avea să-și verse sângele. Se ghemui, așteptând finalul ceremoniei preliminare, al cărei fast i se părea grotesc. Își simțea nervii întinși din cauza așteptării, nu a fricii. Câteva ajutoare așezau buchete de trandafiri roșii pe gardul ce despărțea arena de treptele amfiteatrului, împodobit cu bucăți de pânză purpurie și ghirlande de laur, legate cu mătase roșie. Două orgi mari aveau să marcheze ritmul mortal al luptelor. Lângă ele, în fumul de tămâie ce se ridica spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
văzut chiar eu pe stradă soro ghioceii! ʹ - „Și la mine în livadă îmbobocesc teii!ʺ - „Dar chiar eu, madam Ciornei a ieșit în talie. Am văzut cu ochii mei că eram la balie.ʺ - „Mie-mi spuse Baraboi, peste gard aseară, că la el un pițigoi cântă: „Simții vară!ʺ Dar cumătra cu ziare vorba nu-și întoarnă și susține sus și tare cʹo să fie iarnă. Însă toate tac deodată prin minune mare. Din vecini, îmbrățișată, o pereche-apare. Gurăʹn
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
i aprinde cinev a o lumânare în ultimele clipe... plecase lângă fiica și soția lui, care-l așteptau de mult.” Încă o „fotografie” dăruită nouă, cititorilor, de Liviu Romoșan: „ Astăzi, casa profesorului pare pustie și tristă, cu obloanele ferestrelor ferecate. Gardul de fier, cu scândurile crăpate și strâmbe, par că se prăvălesc de la o zi la alta. Copacii bătrâni ce mai străjuiesc ograda adumbrită, p ar că se usucă, iar freamătul frunzelor, ce cad în zilele de toam nă târzie, îngână
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
am fost la Marea Înviere nu mai pot sta atâtea ore, așa cum ascultam odată toată slujba cea minunată, cea a înnoirii; de aceea acasă totul se vopsea, se spăla, se curăța, se uda strada și curtea plină cu flori, și gardul se văruia; ferestrele se luminau în strălucire argintie. O lumină vie ne învăluia urcând treptele suferinței. Săptămâna Luminată ne duce pașii, pentru a retrăi zi cu zi treaptă cu treaptă comemorarea. Adevărat a înviat! Îți răspunde fiecare creștin, după ce a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
căldura ce a fost altădată, prin colțuri împrăștiată și ea. Dă-mi, Doamne, nădejde în ultima clipă ce se-nfiripă. în lumina de ceară. * * * Pentru Cati Iordănescu Orice aș face, flacăra este rece! În jur, camerele au înghețat, ferestrele și gardul le-au încorsetat cu un brâu opac, cerul s-a ascuns dincolo de veac. Ce o să prind din acest frig oracular, oprit peste vreme, ceasul a înțepenit acele nu mai sar în turnul bisericii clopotul bate mai rar, fără muzică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
și curvele l-au crezut: și, măcar că ați văzut lucrul acesta, nu v-ați căit în urmă ca să-l credeți. 33. Ascultați o altă pildă. Era un om, un gospodar, care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea, și a zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri și a plecat în altă țară. 34. Cînd a venit vremea roadelor a trimis pe robii săi la vieri, ca să ia partea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
Scoase cu un gest total calculatorul din nădragi și recurse la teoria probabilităților. Probabil, își spuse în franceza pentru începători, probabilement e nevoie de un exercițiu yoghin de reconversie a câmpurilor. Și cum grajdul lângă care se afla nu avea garduri, posibil că era și câmp. Recurse la poziția stând în cap și începu numărătoarea sumei ideale a lui 9, adică 9999. Pe la 2009 meditația aritmetică îi fu întreruptă de un ușor clipocit. Din fericire nu era ceva personal. Se clipocea
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
maturitate fiind pe atunci trei puieți debili. Îi puteam desluși de la fereastră, Împodobiți cu ciori. Ori de cîte ori, mai Întîi rar apoi tot mai frecvent, trecea mortul, mă repezeam la fereastră privind cu ochi inocenți. La doisprezece ani săream gardul de beton ciobit, și mîncam cireșe mîngîind lemnul funerar, care nu făcea cireșe, apreciindu-i creșterea. Mi se părea că lumea ce-ncepea să se adune sub pămînt nici nu existase vreodată. Mi se părea că exist. În timp ce citeam Vicontele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Acum este prea tîrziu pentru așa ceva, prin urmare mă voi sili să mă conving că visez neîntrerupt la literatură. De fapt, am vrut numai să scap din anonimat. Pentru că am o spaimă viscerală, paralizantă, de neant, de cimitirul de-acum, gardul i s-a Înălțat ca să nu mai poți fura dude și să vezi ce se petrece cu sucombații de sub ramurile-n floare, iar anonimatul nu-i altceva decît o moarte prematură. Pentru a o evita, orice mijloc era bun, literatura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
copilărie atît de Îndepărtată Încît pare să nu fie a mea, momentul cînd aveam doi ani și ceva și deși știu că amintirile dinainte de vîrsta de trei ani nu sînt demne de Încredere, tata mă ținea În brațe lîngă un gard și prin noaptea aflată undeva pe sus trecea o cometă. Ori o stea căzătoare, tatăl meu nu era tare la astronomie, era medic, și ne găseam În satul unde vindeca competent diverși oameni cu cojoc. Pe atunci am interpretat imaginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
interpretat imaginea ca pe-un semn al destinului. Acum, În ciuda faptului că nu mai văd stele căzătoare, nu mai sînt, au căzut toate iar tata a plecat probabil ca să-mi aducă una și să mi-o arate lîngă cine știe ce alt gard dărăpănat, continui să interpretez alte semne ținîndu-mi copilul În brațe În noaptea aflată tot pe undeva pe sus, dar mai la dreapta. Einstein a propus astrofizicienilor două modele de univers, unul care se dilată și altul care se comprimă, datorită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
griji, deschis spectatorilor din lumea-ntreagă. Pe deasupra căreia zburau gîze. Îmi Îndreptam atenția spre fetele care mă abordau Într-un mod atît de feeric palpitant pe stradă. Într-o marți, pe la prînz, m-am postat c-un zîmbet cald lîngă gardul Facultății de Filologie și nu m-a abordat nimeni feeric. Un puști apărut de nicăieri m-a privit iscoditor cîteva secunde, proțăpit În fața mea. Mesteca gumă. Fără nici o explicație a făcut un balonaș grețos și l-a spart, speriindu-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
să orăcăie. V. Armeanu etichetează preotul la modul general În următorii termeni: „HÎrciog care bate beleaua la momițe, vierme păros, batracian rîios, lindină biblică cu multe dioptrii, moluscă nevertebrată din epoca bronzului, mușcată de bărbăție printr-o gaură practicată În gard de Căcădaie, cînd erau copii”. Totuși, iubirea. Mă intrigă Însă cum de-a reușit Căcădaie să muște de fudulie o moluscă prin gard, deoarece molusca ori lindina În special nu se poartă În gard, ci În păr. Ca să nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
biblică cu multe dioptrii, moluscă nevertebrată din epoca bronzului, mușcată de bărbăție printr-o gaură practicată În gard de Căcădaie, cînd erau copii”. Totuși, iubirea. Mă intrigă Însă cum de-a reușit Căcădaie să muște de fudulie o moluscă prin gard, deoarece molusca ori lindina În special nu se poartă În gard, ci În păr. Ca să nu mai pomenesc de faptul că, indiferent ce ar fi fost În realitate, chiar și vierme, dacă deja ajunsese-n epoca bronzului, vietatea l-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
bărbăție printr-o gaură practicată În gard de Căcădaie, cînd erau copii”. Totuși, iubirea. Mă intrigă Însă cum de-a reușit Căcădaie să muște de fudulie o moluscă prin gard, deoarece molusca ori lindina În special nu se poartă În gard, ci În păr. Ca să nu mai pomenesc de faptul că, indiferent ce ar fi fost În realitate, chiar și vierme, dacă deja ajunsese-n epoca bronzului, vietatea l-ar fi lăsat pe Căcădaie știrb și cu momița neconsumată. Ca-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
minunat și pot face efort, spune Lucinda Floarea părăsită, cu mîndrie și pușca-n mînă gata să-l omoare pe nenorocit. Nu ca-n Întoarcerea acasă unde intriga e mai simplă: Jon Voight rămîne tot În troliu, se leagă de gard cu lanțuri și se-apucă să țină stupide conferințe antirăzboinice cînd războiul e singurul subiect din manualele școlare de istorie alternativă. Evident că Being There are o aură metafizică cu efect chiar și asupra spectatorului român căruia-i place, deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
mic, bidimensional, despre care s-a zvonit la un moment dat prin oraș c-a scăpat ca prin urechile acului (nicicînd o zicală nu s-a potrivit mai prost) de furia mulțimii din decembrie ’89, lipindu-se cu pap de gardul ambasadei americane pe care-o Înjură acum că nu ne dă Basarabia. Tema dezbaterii de acum era „Oboseala de Eminescu”, și stăteau strînși unu-ntr-altul tot felul de oameni cumsecade care ziceau că nu, este o absurditate, o bătaie de joc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
nu puteam să plec, o iubeam pe Mașa, am dat o țară imensă, electrificată, pentru o medicinistă, am renunțat la libertatea atît de Îndelung și cu Înverșunare dorită pentru o brunetă născută la Leningrad. Și am continuat să blestem granițele, gardurile, ghiuleaua de la picior, gloata, galeria de personaje grotești din jur, grohăitul, guițatul, galaxia de gunoaie cu față umană, bestială, coșmarescă, de Bosch la cub, greutatea de fier a socialismului, uriașa lui forță de gravitație, grepfrutul care tocmai de aceea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
anii următori am murit conform legendei, transformat Într-o umbră Încîntată că Gorki s-a sinucis și enervat că Gorbaciov a venit prea tîrziu sau prea devreme, dînd drumul din casele de toleranță oligofrenilor securistici fortificați rapid În vile cu garduri de oțel cu vizor, ca să apucăm acum vremea gorilelor pe planeta dobitocilor și a turbării În așteptarea nu știu cui, Într-o nouă eră cînd oamenii mor mai frenetic, mai zguduit, mai uimiți ca niciodată, iluziile s-au făcut terci, nu asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
linii, unghiuri, cornișe, umbre, inserții, continuîndu-le cuantificat, astfel Încît ceea ce pare la Început extravaganța nucilor În pereți se dovedește a fi păstrare discretă a echilibrului, proporțiilor. Cu o mirare În plus, am mai constatat că belgienii Încă n-au inventat gardul. Am colindat toată Flandra Orientală și n-am zărit nicăieri asemenea Împrejmuiri, nici măcar o ulucă, nici măcar formală. Și azi mă mai Întreb uneori cum izbutesc să evite kitsch-ul, pentru că la oamenii cei mai obișnuiți te izbește eleganța interioarelor, bunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
îndată ce rămâneau singuri. Explică-mi!... Uneori îmi pare rău că nu-mi amintesc nimic din toate câte știa Rupini... Într-o dimineață, întorcîndu-se din grădină, îl întrebă pe neașteptate: - Nu ți s-a părut curios că ne așteptau acolo, lângă gard? Parcă ne-ar fi spionat... - N-am observat nimic, răspunse. Unde erau? Șovăi câteva clipe, evitîndu-i privirile. - Erau acolo, lângă poartă, parcă ne-ar fi spionat. Doi bărbați, îmbrăcați curios. Dar poate mă înșel, adăugă, ducîndu-și mâna la frunte. Poate
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Nu fi tîmpit, Wemedge. — Bine, Untură. — Bine. Numai nu fii tîmpit. Untură deschise poarta și o luă peste pajiște spre cabană. Nick stinse lumina și ieși, Închizînd poarta În urma sa. Împăturise mîncarea Într-un ziar. Trecu prin iarba udă, sări gardul și, mergînd pe sub ulmii mari, o luă pe strada care ducea În oraș. Trecu de cutiile poștale R.F.D. de la intersecție și dădu În șoseaua care ducea spre Charlevoix. După ce trecu pîrÎul o tăie peste un cîmp, Înconjură o livadă, ținîndu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
care ducea În oraș. Trecu de cutiile poștale R.F.D. de la intersecție și dădu În șoseaua care ducea spre Charlevoix. După ce trecu pîrÎul o tăie peste un cîmp, Înconjură o livadă, ținîndu-și drumul pe marginea unui luminiș și apoi, după ce sări gardul de lîngă calea ferată, intră În pădure. În mijlocul pădurii erau patru buciniși care crescuseră foarte aproape unul de celălalt. Acele de pin acoperiseră pămÎntul uscat ca un covor moale. Copacii din pădure nu fuseseră tăiați niciodată și pămÎntul de sub ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
și pe celălalt cum stătea la masă, pînĂ ce-și puse capul pe coate. Apoi Îl auziră sforăind. — SĂ-l mai lăsĂm puțin, ca să fim siguri că doarme adînc. După aia luăm lucrurile, spuse Nick. — Tu așteaptă-mă afară, lîngă gard, Îi zise soră-sa. Dacă mă Învîrt eu pe-aici nu-i nimic. Da’ mi-e să nu se trezească și să te vadă. — Bine. Iau eu ce-i de luat de-aici. Cele mai multe lucruri sînt aici. Poți să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
care se Întindeau pînĂ la far. Cred că putem să-i spunem adio liniștiți, spuse Nick. Adio, lacule, spuse Piticot. Și eu te iubesc. Apoi coborîrĂ dealul, trecură peste un cîmp lung, după care o luară prin livadă; după ce săriră gardul de la calea ferată, intrară Într-un cîmp În care nu mai rămĂseseră cotoarele grînelor. Mergînd printre ele, se uitară-n dreapta și văzură abatorul, hambarul mare și, pe celălat deal care dădea spre lac, vechea fermă construită din bușteni. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]