KorAP: Find »[drukola/base=intim & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...397 398 399 ...427 >

10,667 matches

Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218

Că În una din variante autorul e conștient de șubrezenia demersului său, ori că În alta ignoră triumfalist primejdiile la care se supune, nu contează prea mult. Toate cele trei ipostaze se Întâlnesc, de altfel, În derularea temporală a jurnalului intim. Chestiunea cu adevărat tulburătoare - o chestiune „tehnică”, În fond - privește adâncimea pe care autorul o poate sonda. Destui dintre scriitori sunt conștienți că nu vor fi capabili să treacă dincolo de barajul iluziei și al unei previzibile subiectivități. Însă - o știm

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
tehnică”, În fond - privește adâncimea pe care autorul o poate sonda. Destui dintre scriitori sunt conștienți că nu vor fi capabili să treacă dincolo de barajul iluziei și al unei previzibile subiectivități. Însă - o știm din numeroasele analize psihologice ale jurnalului intim - pactul sincerității nu constituie un impediment pentru scriitorul care Încearcă să se autoportretizeze. Mai mult, autoportretul este Întotdeauna un amestec de voință auto-descriptivă și expresivitate involuntară. Ceea ce autorul spune În mod voit și conștient e la fel de relevant - dacă nu chiar

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
autoportretul este Întotdeauna un amestec de voință auto-descriptivă și expresivitate involuntară. Ceea ce autorul spune În mod voit și conștient e la fel de relevant - dacă nu chiar mai relevant! - ca și ceea ce ascunde sau falsifică. Capcane mentale Oricum ar sta lucrurile, jurnalul intim acționează ca un agent de stimulare a creativității auctoriale. Chiar dacă În acest caz special personajul, naratorul și autorul (cele trei instanțe ale actului narativ) alcătuiesc o unitate, tensiunea dintre ele creează un câmp al iluziilor În care imboldurile inițiale și

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
Din perspectivă analitică, obstacolele sunt mai numeroase decât impulsurile creatoare. Teatrul intimității, jucat de către autor pe tot parcursul scrierii jurnalului, râvnește, totuși, la obiectivitate și la o cât mai puternică impersonalizare a subiectivității. Din nefericire, toate aceste atuuri ale jurnalului intim se transformă În contrarul lor. Capcane mentale, ele Îl Înarmează pe autor cu credința că nu poate greși. Prin urmare, orgoliul de primă instanță devine o sursă a impreciziei, a inexactității și chiar a falsului - malefice În planul practicii textuale

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
succesive: de preluarea unor clișee, În primă instanță și de imprecizia terminologică și psihologică a autoportretului-ca-entitate-literară); pe de altă parte, scriitorul este supus presiunii scrisului ca atare, precum și instinctivei tendințe a acestuia de a se obiectiva. Autoportretul scriitorului de jurnale intime va fi, așadar, marcat Întotdeauna de Îndoita realitate a unui prea-plin și a unui prea-gol. Obstacolele psihologice Nu trebuie dedus din cele spuse că autoportretul pare din ce În ce mai imposibil, cu cât știm mai multe lucruri despre el. Faptul că meditația implicită

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
subiectivitatea amenința să le dea un contur cu totul lipsit de claritate. Numai că acest autoportret prin ricoșeu este suma imperceptibilă a unui șir de imagini reflectate ale eului. Autoportretul direct și primitiv, propus de aproape toți autorii de jurnale intime, nu are nici un fel de relevanță morală și estetică. Ori o are, În măsura În care el este abia o trăsătură, o „mișcare” dintr-un portret mult mai amplu, compus abia la capătul scrierii, când jurnalul a fost Încheiat. Nici componenta estetică nu

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
În viziune augustiniană, conflictul dintre instantaneitate și eternitate se rezolvă În stabilirea unui punct de vedere ce aparține divinității. Nu e singura similitudine prin care autoportretul se revendică unei realități metafizice. Vorbeam În altă parte de caracterul funerar al jurnalului intim În Întregul său. E cazul să spunem că autoportretul Însuși e un component al acestei strategii fatale. Dacă ar fi să-i găsim un echivalent perfect, el nu e de aflat nici În existența de zi cu zi, nici În

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
acestei strategii fatale. Dacă ar fi să-i găsim un echivalent perfect, el nu e de aflat nici În existența de zi cu zi, nici În paginile de jurnal. Singurul corespondent desăvârșit al autoportretului compus de scriitor În jurnalul său intim este masca mortuară. Și totuși, În ciuda acestor opoziții ce par cu desăvârșire insurmontabile, jurnalul intim rămâne locul privilegiat al autoportretului. Dacă acesta nu e posibil În jurnalul intim, el nu e posibil nicăieri! Combinația de discontinuitate temporală (dar și de

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
de aflat nici În existența de zi cu zi, nici În paginile de jurnal. Singurul corespondent desăvârșit al autoportretului compus de scriitor În jurnalul său intim este masca mortuară. Și totuși, În ciuda acestor opoziții ce par cu desăvârșire insurmontabile, jurnalul intim rămâne locul privilegiat al autoportretului. Dacă acesta nu e posibil În jurnalul intim, el nu e posibil nicăieri! Combinația de discontinuitate temporală (dar și de reflectare fragmentată a existenței) și de permanență a ființei mărturisitoare alcătuiește singurul cadru credibil În

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
jurnal. Singurul corespondent desăvârșit al autoportretului compus de scriitor În jurnalul său intim este masca mortuară. Și totuși, În ciuda acestor opoziții ce par cu desăvârșire insurmontabile, jurnalul intim rămâne locul privilegiat al autoportretului. Dacă acesta nu e posibil În jurnalul intim, el nu e posibil nicăieri! Combinația de discontinuitate temporală (dar și de reflectare fragmentată a existenței) și de permanență a ființei mărturisitoare alcătuiește singurul cadru credibil În care autoportretul poate deveni o realitate viabilă. În acest caz, accentul nu cade

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
capitolul anterior de ce), nu cade pe nevăzutul cronicii zilnice a ființei care scrie. Timpul, compasul cotidian al jurnalului, nu are alt rol decât de a segmenta și a delimita un spațiu ce amenință să se Întindă la nesfârșit. Avantajul jurnalului intim, spre deosebire de șevalet, constă În faptul că el nu acoperă nuanțele, trăsăturile ori formele abia schițate, pentru a le Înlocui cu altele mai ferme: În jurnalul intim, acumularea orizontală privilegiază instituirea senzației de materialitate și de mișcare paralelă la realitate. Ceea ce

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
și a delimita un spațiu ce amenință să se Întindă la nesfârșit. Avantajul jurnalului intim, spre deosebire de șevalet, constă În faptul că el nu acoperă nuanțele, trăsăturile ori formele abia schițate, pentru a le Înlocui cu altele mai ferme: În jurnalul intim, acumularea orizontală privilegiază instituirea senzației de materialitate și de mișcare paralelă la realitate. Ceea ce pictorul ascunde prin reveniri succesive asupra aceleiași părți din tablou, scriitorul se vede condamnat să lase expus privirii. Acest refuz al palimpsestului condamnă jurnalul intim la

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
jurnalul intim, acumularea orizontală privilegiază instituirea senzației de materialitate și de mișcare paralelă la realitate. Ceea ce pictorul ascunde prin reveniri succesive asupra aceleiași părți din tablou, scriitorul se vede condamnat să lase expus privirii. Acest refuz al palimpsestului condamnă jurnalul intim la acumularea și exhibarea unui număr practic infinit de detalii. Însă, printr-o ciudată logică a constituirii semnificațiilor, ele alcătuiesc singurul temei de a contrapune existenței propriu-zise o existență scrisă. Țesătura-capcană Firește, autoportretul rămâne o convenție. Doar lectura (sau relectura

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
alcătuiesc singurul temei de a contrapune existenței propriu-zise o existență scrisă. Țesătura-capcană Firește, autoportretul rămâne o convenție. Doar lectura (sau relectura) clar direcționată Îl poate trezi la viață. În același timp, În orice autoportret scris putem reconstitui fragmentele unui jurnal intim in nuce. Metaforic vorbind, autoportretul se relevă a fi o fatalitate a jurnalului intim, ținta inconștientă a celui care scrie. Rămas Între prejudecățile fondatoare, jurnalul intim este și astăzi istoria secretă a unui eu care se descrie pe sine. El

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
rămâne o convenție. Doar lectura (sau relectura) clar direcționată Îl poate trezi la viață. În același timp, În orice autoportret scris putem reconstitui fragmentele unui jurnal intim in nuce. Metaforic vorbind, autoportretul se relevă a fi o fatalitate a jurnalului intim, ținta inconștientă a celui care scrie. Rămas Între prejudecățile fondatoare, jurnalul intim este și astăzi istoria secretă a unui eu care se descrie pe sine. El exclude, așadar, teoretic și de circumstanță, prezența cititorului, chiar dacă acesta e mereu presimțit și

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
la viață. În același timp, În orice autoportret scris putem reconstitui fragmentele unui jurnal intim in nuce. Metaforic vorbind, autoportretul se relevă a fi o fatalitate a jurnalului intim, ținta inconștientă a celui care scrie. Rămas Între prejudecățile fondatoare, jurnalul intim este și astăzi istoria secretă a unui eu care se descrie pe sine. El exclude, așadar, teoretic și de circumstanță, prezența cititorului, chiar dacă acesta e mereu presimțit și se proiectează pe sine undeva Într-un viitor incert. Ideal vorbind, jurnalul

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
este și astăzi istoria secretă a unui eu care se descrie pe sine. El exclude, așadar, teoretic și de circumstanță, prezența cititorului, chiar dacă acesta e mereu presimțit și se proiectează pe sine undeva Într-un viitor incert. Ideal vorbind, jurnalul intim este și aventura solitară a lecturii efectuate, la intervale, de către autor. Prin urmare, autopotretul Însuși va fi istorisirea descoperirii de sine a autorului prin confruntarea cu propriile bovarisme. El este obligat să se recunoască dacă nu În ceea ce a spus

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
ceea ce citește (și felul În care citește) aventurile conștiinței dornice să se mărturisească. Instantaneității și solidității autoportretului din artele plastice, jurnalul le opune consistența moale, suavă, a unei țesături dintr-un material vaporos. O țesătură-capcană, În care autorul de jurnale intime se proiectează ca vânător, dar În care sfârșește ca vânat. Aceasta e probabil contradicția majoră a unui procedeu, dar, În același timp, punctul de maximă altitudine și ambiguitate creatoare a jurnalului. Abia În clipa În care creează personaje valabile, jurnalul

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
se proiectează ca vânător, dar În care sfârșește ca vânat. Aceasta e probabil contradicția majoră a unui procedeu, dar, În același timp, punctul de maximă altitudine și ambiguitate creatoare a jurnalului. Abia În clipa În care creează personaje valabile, jurnalul intim poate emite pretenția de a fi ceva mai mult decât un repertoar, o cronică exterioară a Întâmplărilor și viselor autorului. Dată fiind natura lor concurențială, autoportretul și narațiunea confesivă intră foarte repede Într-un conflict ireductibil. Tipologic vorbind, jurnalul intim

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
intim poate emite pretenția de a fi ceva mai mult decât un repertoar, o cronică exterioară a Întâmplărilor și viselor autorului. Dată fiind natura lor concurențială, autoportretul și narațiunea confesivă intră foarte repede Într-un conflict ireductibil. Tipologic vorbind, jurnalul intim este un gen confesiv al cărui traseu poate fi descris ca linear, discontinuu și acut subiectiv. În ciuda presupusei lipse de obiectivitate, autoportretul se dovedește, la lectură (singura modalitate prin care poate fi descifrat) o construcție fundamental obiectivă. Aduse la lumină

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
sursele, motivațiile și contextul sunt diferite. Portretul literar (indiferent dacă e Înglobat sau nu unei structuri romanești, istorice, gazetărești ori biografice) e doar partea vizibilă a unei strategii infinit mai ample. Autoportretul e Însăși ținta finală a unei scrieri (jurnalul intim) dedicată aproape exclusiv cunoașterii sinelui. Autoportret și enciclopedie Michel Beaujour constată că autoportretul epuizează de la bun Început „limitele euristice ale metaforei picturale”18 și proclamă unicitatea formulei autobiografice. El vorbește chiar de „izolarea autoportretului În economia discursivă a culturii noastre

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
fantasmatică, ireală corabie a argonauților: adăugind mereu câte o piesă nouă, el schimbă În Întregime vechiul vas, dar fără să fie obligat să-i schimbe și numele. Această permanentă, obstinată substituire a nuanțelor e tocmai ceea ce conferă autoportretului din jurnalul intim șansa existenței de sine stătătoare, Înlocuind, Încetul cu Încetul (Înlocuindu-le prin uitare!) părțile subiective ale discursului cu o relatare obiectivă, În care subiectivitățile autorului devin părți componente ale unei structuri mai ample, jurnalul intim Însuși se transformă Într-un

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
și din neastâmpărata obsesia de a se proiecta În pagină, scriitorul Își modelează o nouă Înfățișare, extrem de personală și de vie - cu atât mai mult cu cât elementele care o compun pretind să fie Înconjurate de aura impersonalității. Dacă jurnalul intim are vreo șansă de a fi anexat spațiului mai general al literaturii, atunci, fără Îndoială, autoportretul e locul privilegiat prin care masa informă a digresiunilor și a fragmentelor confesive se coagulează Într-o structură retorică de tip tradițional, În filigranul

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
a fragmentelor confesive se coagulează Într-o structură retorică de tip tradițional, În filigranul căreia descifrăm imaginea scriitorului reflectându-se În oglinda de cuvinte pe care o generează și de care e generat. Note (1) Béatrice Didier, „Autoportrait et journal intime”, in Corps écrit, 5, P.U.F, Paris, 1983, p. 168. (2) Philippe Lacoute-Labarthe, Portrait de l’artiste en général, Bourgois, Paris, 1979. (3) Béatrice Didier, loc. cit., p. 171. (4) Petru Comarnescu, Jurnal (1931-1937), Institutul European, Iași, 1994, p.

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
qui va en parler - il y a de la réalité et il y a encore le symbolique”. (21) Michel Beaujour, op. cit., p. 341. Retorica ficțiunii și a realitățiitc "Retorica ficțiunii și a realitĂȚii" Contururi și forme La o analiză superficială, jurnalul intim se relevă drept un gen subaltern. El pare o simplă, directă transcriere a realității de care se lasă modelat și dirijat. Metamorfozându-se, În actul scrierii, Într-o realitate de gen secund, el nu numai că dobândește un contur, o

[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]