12,206 matches
-
dorința de a mă amuza, el a Împrăștiat pe divanul pe care ședea o mână de bețe de chibrit, punând zece dintre ele cap la cap, pentru a alcătui o linie orizontală, și a spus: „Asta e marea pe vreme liniștită“. Apoi a atins ușor fiecare pereche pentru a transforma linia dreaptă Într-una frântă - era „marea pe furtună“. A adunat chibriturile și se pregătea să mai facă, - speram eu -, Încă o scamatorie, când am fost Întrerupți. A fost introdus aghiotantul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ținea În laba lui musculoasă În timp ce recita versurile: Era odată o tânără În Rusia Care (strânge) când o striveai. Și ea (strânge) și iar (strânge)... și În acel punct durerea devenea insuportabilă și n-ajungeam niciodată mai departe. 5 Gentlemanul liniștit și cu barbă, Încovoiat de spate, demodatul Mr. Cummings, care mi-a predat desenul În 1907 sau 1908, fusese și profesorul de desen al mamei. Venise din Rusia la Începutul anilor nouăzeci În calitate de corespondent străin și ilustrator al revistei londoneze
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
singura iarnă din copilăria mea pe care am petrecut-o la țară. A fost anul grevelor, al răscoalelor și al masacrelor declanșate de poliție și bănuiesc că tata a vrut să-și țină familia departe de oraș, În casa noastră liniștită de la țară, unde popularitatea lui printre țărani putea diminua -, după cum În mod corect a presupus -, riscurile unei răscoale. A fost totodată o iarnă deosebit de aspră, aducând nămeții de zăpadă pe care Mademoiselle se aștepta să-i găsească În bezna hiperboreală
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
zăpadă. Bântuiam muzeele. Acestea erau adormite și pustii În diminețile zilelor de lucru și foarte calde, În contrast cu ceața glacială și cu soarele ei roșu, care, stătea suspendat, ca o lună Îmbujorată, la ferestrele dinspre răsărit. Acolo, căutam sălile dosnice și liniștite, surogatele mitologice la care nimeni nu se uita, gravurile, medaliile, exponate paleografice, „Povestea Tiparului“ - sărmane exponate ca acestea. Cea mai grozavă descoperire a noastră a fost - cred - o mică Încăpere unde se țineau măturile și scările; dar o stivă de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
amuzat teribil când eu am sugerat destul de prostește asemănarea lor cu o mulțime de capete de mici Hitleri. În mod similar, pot identifica o grădină Înflorită din Paris drept locul unde am remarcat În 1938 sau În 1939, o fetiță liniștită de vreo zece ani, cu o față albă și imobilă, arătând, cu hăinuțele ei mohorâte, jerpelite și nepotrivite pentru anotimpul respectiv, de parcă ar fi fugit dintr-un orfelinat (presupunerea mi-a fost confirmată mai târziu când am zărit cum este
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pot cere n-ar fi drept să vă cer să mă urmați " Să beți paharul ce-l voi bea eu"... Eu nu împart viață, nici moarte nu împart... A sosit clipa în care fiecare liber e să aleagă, vorbește el liniștit, ferm, răspicat. Să hotărască pentru sine... A rămâne?... A pleca?... Alegeți! Cine vrea să mă urmeze, bine! Cine, nu, liber e să se ducă cu Dumnezeu! De vreți să vă lepădați de Ștefan Vodă, lepădați-vă! Acum! Și nu vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Negrilă se tăvălește în spasme, împroșcând cu spumă la gură: El!!!... El!!... Taie-i capul!!... Înțeapă-l! Numai el!!! Eu nu!... Eu nu!... Boier Alexa, ce ai de spus în apărarea "domniei tale"? Alexa, cu brațele încrucișate la piept, resemnat, liniștit, împăcat cu soarta, răspunde demn: Aștept dreapta osândă, spune el. Îl rog pe Măria ta să mă ierte... Și... și să-mi dea cupa aceea s-o beau în sănătatea Măriei sale Ștefan Vodă al Moldovei... Altă scârnă împuțită!! scuipă Isaia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
înșelător banale” (178). Înșelător banale fuseseră și cele de mai sus. Nu totdeauna fericirea are cauze evidente. Ele depind de o secretă chimie sufletească. Așa se face că o zi cenușie și umedă se acordă cu o bucurie imensă și liniștită. Dacă unele împrejurări dătătoare de satisfacții - cum ar fi audițiile muzicale ca formă de libertate într-o lume de constrângeri sau euforia de pe urma încetării durerii fizice - sunt firești, altele sunt inexplicabile, fără să aibă nevoie de explicații. Scriitorul vede doi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
doare. Când mi se pare că am ajuns la capătul răbdării, mă aplec spre tata și îi șoptesc că „nu mai pot”. El mă ceartă, tot în șoaptă, dar nu la modul „clasic”, îndemnându-mă, pur si simplu, să stau liniștit, ci dându-mi-l de exemplu pe Iisus, a cărui moarte pe cruce era tocmai comemorată în acea zi! El a putut să îndure tot ceea ce a îndurat, iar mie îmi este greu să rămân, un ceas-două, în genunchi!? Argumentul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cu copii și ea, dar mai mici, de al cărei nume nu-mi mai amintesc. Stăpâna casei, o femeie neglijentă, leneșă, gălăgioasă și chiar isterică, monologa adeseori de la fereastră, de sus, de la etaj. Soțul ei, în schimb, era un om liniștit, cumsecade, delicat. Nu-l voi putea uita niciodată pentru că tocmai el mi-a dat prilejul să comit o faptă urâtă. Era într-o seară de iarnă, și, nu știu de ce, mă aflam singur în casă. Unde putuseră să dispară ceilalți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
sentința: „Să lucreze mai întâi în mină și apoi vom vedea”. Două-trei minute să fi durat totul. Și pentru aceste două-trei minute, șase ore de așteptare! Am părăsit clădirea Centrului Universitar, am trecut printr-un părculeț - o noapte cu lună, liniștită, în jur nici țipenie de om: eram complet singur și la propriu. Exmatriculat din anul IV de facultate, cu tinicheaua unei excluderi din UTM pe deasupra, în perspectivă „mina”, de nu cumva armata făcută „la trupă”. Aveam 22 de ani și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în mod sigur să plec peste câteva ore încât multă vreme, chiar și astăzi încă, acea zi cenușie și umedă a rămas în sufletul meu inextricabil amestecată (ca boabele de mac cu firele de nisip din poveste) cu bucuria imensă, liniștită ce mă inunda și cu care eu însumi, la rândul meu, inundam totul în jur, casele, oamenii, străzile strălucind pe alocuri din cauza ploii. Cred că fiecare strop de apă devenise în acea clipă un atom de fericire risipitoare, cotropitoare. Starea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
am avut prilejul să-l văd. Mi s-a părut cam neserios, cam fanfaron, poate și pentru că de fiecare dată mirosea a băutură. Micuță, slăbuță, cu câțiva negi pe față, care nu produceau totuși repulsie, doamna Borcea era o femeie liniștită, decentă, discretă. Vorbea puțin și cu miez. De câtre ori venea la noi, mă întreba, cumva în treacăt, fără să insiste, dar nu formal, cu un fel de seriozitate care mă flata: „Ce mai faci, Valeriu?” A fost o prietenă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
între sat și oraș l-a reprezentat Corabia olteană și dunăreană a refugiului (1944), care m-a familiarizat cu atmosfera micului oraș. De aici, oare, o anumită fascinație a provinciei, tentația patriarhalului? Sau de unde? Căci îmi plac, într-adevăr, orașele liniștite, târgurile domoale... Ce seară minunată am petrecut împreună cu Doina, pe la începutul anilor ’70, la Beclean (pe Someș), plimbându-ne pe străzile din jurul gării, așteptându-ne „legătura” spre București (veneam, firește, de la Sângeorz). Treceam pe lângă case scunde, cu grădini, gospodării solide
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
despărțire a fost mai tristă decât prevăzusem, din cauza unui porumbel mort, sfârtecat. Îl călcase o mașină? Dar în acest caz cine și de ce îl azvârlise de pe carosabil în piața unde, ca de obicei, porumbeii se îngrămădeau cu zecile, cu sutele, liniștiți, nepăsători, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat? Și, într-adevăr, nu s-a întâmplat mai nimic, un mărunt accident, un infim de mic supliciu. Ca pentru a ni se dovedi că superbul complex Saint-Suplice își merită numele... * Peste o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
-mă - în timp ce cineva continuă să se lupte acolo, în holul acela întunecos, cu câinele neascultător - dacă nu cumva o confund cu aceea a ginerelui său, Nelu. * 26 decembrie 1993. La Glina. Ceață și soare. Au trecut 12 ani. Lumânările ard liniștite. Crucea s-a lăsat vizibil într-o parte. La primăvară, de vorbit cu pietrarii, s-o îndrepte. * Abia acum îi înțeleg pe bătrânii „reacționari” care, pe vremea tinereții mele, se încăpățânau să-i spună parcului, rebotezat Libertății, pe vechiul lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
vorba de o ispită diavolească; în loc să-mi fie milă de tata, de cerșetori (îmi este milă și de tata, și de cerșetori!), sufăr din pricina pisicilor și a câinilor fără stăpân și adăpost. Alteori, mă bate, cu un soi de disperare liniștită, gândul că această caznă nu va avea leac și nu va putea lua sfârșit altfel decât iau sfârșit toate tortúrile insuportabile: prin sucombare, murind. Sau cel puțin, găsesc, de curând, o soluție mai bună: orbind. Să nu-i mai văd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
costat și mă costă și acum această sete de credință, care se aprinde cu atât mai puternic în sufletul meu, cu cât mai multe argumente am împotriva ei. Și totuși, Dumnezeu îmi trimite câteodată clipe în care sunt întru totul liniștit; în aceste clipe iubesc și mi se pare că sunt iubit de cei din jur și în asemenea clipe am închegat în mine simbolul credinței (s.n. V. Cr.) în care totul este pentru mine clar și sfânt. Acest simbol este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
zilei, norii de fum și, în timpul nopții, lumina flăcărilor indică orașele ce ard, cerul deasupra regiunilor din vecinătate este senin; dacă într-un loc se aud țipetele victimelor torturate, în altul bancherii își numără galbenii și țăranii ară cu boii liniștiți. Dezastrul dintr-o perioadă dată nu-i afectează pe toți oamenii, tot timpul (n.n. V.Cr.), și, deși efectul său este cumulativ, durează până ce regresul care-l aduce cu sine devine evident”. (O oglindă îndepărtată. Urgisitul secol XIV, Editura Politică, 1988
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Este locul unde L-au întins pe Cruce și I-au bătut piroane în palme. Această scenă, care s-a petrecut la acel moment, se află pe peretele din fața altarului. Cum îl pironesc pe Cruce. El, ca un Mielușel stă liniștit și privește călâii care lovesc cu ciocăne în piroane, străpungând Dumnezeieștile Mâini. Fără milă lovesc. Dacă I-ați vedea Chipul, Fata atât de senina, plină de durere și Sânge, ochii Lui blânzi și duioși și brațele Sale întinse, nu uiți
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
30 m de rău. Este o priveliște foarte frumoasă. Mult șes cu multă verdeața, copaci de multe feluri cu stoluri de păsări care se întrec în cantul lor. Sunt și câteva clădiri cu magazine. Iordanul este un râu frumos și liniștit care trece agale, mi se pare că spre răsărit. Pe malurile râului sunt multi copaci înalți, frumoși și umbroși. Parcă s-ar uni deasupra râului, că sunt pe ambele părți. Sunt atat de frumoși și plăcuți. Mai ales că se
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
JERUSALEM Doamne, ajută-le celor care vor și pot să trimită măcar un strop de milostenie! Ierihonul este așezat pe un șes între munți. Izvorul lui Elisei Tot prin Ierihon trece și izvorul lui Elisei. Ierihonul este foarte curat și liniștit. Este locuit de arabi. Este așezat la șes și înconjurat de munți. Izvorașul curge tot timpul. Este o apă minunată. Bună de băut. Parcă-i sifonata. Oricât ai bea te simți foarte bine și nu te balonează. Este ca un
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
foarte frumoase și colorate de rămâi... cu gura căscată. Șoseaua trece pe langă Marea Mediterana. Uimitor de frumos. Parcă ai opri autocarul să te saturi de privit, că prea repede merge. Cât vezi cu ochii, cât cuprind ei, numai apă liniștită. Culoarea e un albastru frumos, cum e cerul însorit. Iar marea cu mici valuri parcă se leagănă răspândind stropi că perlele. Doamne, ce frumos peisaj, ce plăcut e s-o privești! îți dă sănătate și te hrănește psihic. Așa zic
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
the poorest artists in Europe”. Cu toate acestea, are la Genova o locuință destul de mare ca să-i încapă imensa bibliotecă plină de ediții rare și de incunabule, în care a investit o avere. Călătorește destul de mult, căutând hoteluri ieftine dar liniștite și confortabile. Evident, e departe de a fi „artistul cel mai sărac din Europa”, dar, trăind după plac și cu desăvârșire liber, fără a fi un bogătaș, e, firește, dacă nu propriu-zis strâmtorat, în tot cazul constrâns la o rezonabilă
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
prin oricâte încercări ai trece și ți-ar împuțina-o până la minimum posibil, n-o pot eradica chiar cu totul, plus, evident, marea cinste de a vorbi la Universitatea din Cluj - am acceptat această propunere și apoi am fost perfect liniștit. N-am avut nici un fel de tulburare, nici un fel de angoasă, nici un fel de „vai, Doamne, cum o s-o scot la capăt !”. Nimic. Cu un fel de inconștiență extraordinară, am lăsat să treacă săptămânile, nu mi am pus nici o problemă
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]