12,062 matches
-
mai izolați, fiecare regiune fiind oarecum izolată de restul - cum, cel puțin teoretic, doar musulmanii puteau să călărească pe cai, negoțul era mult mai dificil. Cultura și învățământul elene au înregistrat un recul important, în condițiile în care, până la cucerirea otomană, grecii erau considerați cel mai cultivat popor european. Începând cu secolul al XVI-lea, au fost create o serie de cântece populare ("dimotika") despre viața poporului elen, despre briganzi și luptele cu ocupanții otomani. Baladele kleftice (Κλέφτικα τραγούδια) sunt un
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
în condițiile în care, până la cucerirea otomană, grecii erau considerați cel mai cultivat popor european. Începând cu secolul al XVI-lea, au fost create o serie de cântece populare ("dimotika") despre viața poporului elen, despre briganzi și luptele cu ocupanții otomani. Baladele kleftice (Κλέφτικα τραγούδια) sunt un subgen al muzicii populare grecești, care descria viața rebelilor eleni. Cele mai importante înfruntări dintre greci și otomani au fost imortalizate în povești și cântece populare, precum balada epică "To tragoudi tou Daskalogianni" din
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
înfruntări dintre greci și otomani au fost imortalizate în povești și cântece populare, precum balada epică "To tragoudi tou Daskalogianni" din 1786, în care sunt narate luptele de rezistență din timpul lui Daskalogiannis.. După eșecul în fața Vienei din 1683, Imperiul Otoman a intrat într-o lungă perioadă de declin - atât militară cât și economică, care a dus la creșterea corupției, acțiunilor represive și ineficienței birocratice. Nemulțumirile generate de abuzurile otomanilor au dus la izbucnirea unor rebeliuni. Pentru a putea face față
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
prăbușirea vieții economice și la accelerarea declinului populației. În această perioadă, fiefurile deținute direct de sultan și date de acesta în folosință nobililor otomani au devenit proprietăți ereditare, ("chiflik"), care puteau fi vândute sau lăsate moștenire. Noua clasă a moșierilor otomani au reușit să transforme țăranii eleni în iobagi. Iobăgirea populației din câmpii a dus la sărăcirea acestor zone și depopularea lor. Atena devenise doar un sat mai mare, în care țăranii greci erau extrem de săraci și izolați. Aceștia nu aveau
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
morminte, tăcere, dezastru, moarte și câțiva marinari greci adormiți fără grijă pe ruinele Greciei”. Numărul grecilor din câmpie a crescut după reîntoarcerea elenilor din regiunile muntoase în timpul secolului al XVII-lea. Pe de altă parte, pozițiile grecilor educați din Imperiul Otoman s-au îmbunătățit foarte mult în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Odată cu consolidarea puterii Imperiului Otoman, sultanii și-au dat seama de înapoierea statului în comparație cu puterile europene. Pentru recuperarea rămânerii în urmă, tot mai mulți greci au
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
crescut după reîntoarcerea elenilor din regiunile muntoase în timpul secolului al XVII-lea. Pe de altă parte, pozițiile grecilor educați din Imperiul Otoman s-au îmbunătățit foarte mult în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Odată cu consolidarea puterii Imperiului Otoman, sultanii și-au dat seama de înapoierea statului în comparație cu puterile europene. Pentru recuperarea rămânerii în urmă, tot mai mulți greci au fost recrutați datorită priceperilor lor în domeniile administrativ, tehnic și financiar, superioare celor ale otomanilor. Începând cu sfârșitul secolului
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
tot mai mulți greci au fost recrutați datorită priceperilor lor în domeniile administrativ, tehnic și financiar, superioare celor ale otomanilor. Începând cu sfârșitul secolului al XVII-lea, grecii au început să ocupe unele dintre cele mai importante funcții din statul otoman. Fanarioții, clasa grecilor bogați locuitori ai cartierul Fanar al Constantinopolului, au devenit din ce în ce mai puternici. Călătoriile întreprinse de aceștia în țările Europei Occidentale în interes de afaceri sau în cadrul misiunilor diplomatice otomane i-au pus în contact cu ideile cele mai
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
ocupe unele dintre cele mai importante funcții din statul otoman. Fanarioții, clasa grecilor bogați locuitori ai cartierul Fanar al Constantinopolului, au devenit din ce în ce mai puternici. Călătoriile întreprinse de aceștia în țările Europei Occidentale în interes de afaceri sau în cadrul misiunilor diplomatice otomane i-au pus în contact cu ideile cele mai avansate ale vremii - liberalismul și naționalismul. Ideea naționalistă modernă elenă a prins contur inițial în rândurile fanarioților. Numeroși negustori și călători greci au fost influențați de ideile Revoluției Franceze, iar la
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
fost influențați de ideile Revoluției Franceze, iar la începutul secolului al XVII-lea a prins contur așa-numitul Iluminism Elen. Naționalismul elen a fost stimulat și de agenții împărătesei Imperiului Rus Ecaterina cea Mare, care spera să poată cuceri teritorii otomane ale unui imperiu aflat în declin, cel mai important fiind Constantinopolul însuși, prin incitarea la revoltă a popoarelor creștine supuse. În ciuda eforturilor țariste, grecii nu s-au ridicat la luptă împotriva otomanilor în timpul războiului ruso-otoman declanșat în 1768. Atitudinea grecilor
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
nu s-au ridicat la luptă împotriva otomanilor în timpul războiului ruso-otoman declanșat în 1768. Atitudinea grecilor i-a dezamăgit profund pe sponsorii lor ruși. Tratatul de la Kuchuk-Kainarji (1774) a dat dreptul rușilor să-i „reprezinte” pe supușii ortodocși din Imperiul Otoman în fața sultanului. Abuzând de acest drept, rușii au început să se amestece cu regularitate în afacerile interne ale Imperiului Otoman. Sprijinul rus, combinat cu ideile Revoluției Franceze, le-a permis grecilor să se reconecteze la lumea exterioară, ceea ce a condus
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
pe sponsorii lor ruși. Tratatul de la Kuchuk-Kainarji (1774) a dat dreptul rușilor să-i „reprezinte” pe supușii ortodocși din Imperiul Otoman în fața sultanului. Abuzând de acest drept, rușii au început să se amestece cu regularitate în afacerile interne ale Imperiului Otoman. Sprijinul rus, combinat cu ideile Revoluției Franceze, le-a permis grecilor să se reconecteze la lumea exterioară, ceea ce a condus la dezvoltarea unui naționalism activ, o mișcare care se număra printre cele mai progresiste ale vremurilor acelea. Grecia a fost
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
elene. „Filoelenismul a jucat un rol important în mobilizarea sprijinitorilor luptei pentru independența Greciei. Grecii din diferite regiuni ale Greciei s-au răsculat în diferite ocazii împotriva stăpânirii străine, profitând de obicei de conflictele militare în care era implicat Imperiul Otoman. Amploarea și urmările acestor rebeliuni au variat foarte mult. În timpul războiului otomano-venețian din 1463 - 1479, frații Krokodeilos și Epifani Kladas au condus unități de stratioti în lupta împotriva turcilor din sudul Peloponezului. Venețienii au cucerit Vardousia și regiunea înconjurătoare. Epifani
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
de la Lepanto, efectivele creștine au fost completate cu peste zece echipaje elene. Pictorul El Greco a plătit sume importante pentru recrutarea unui echipaj grec. Victoria creștinilor în această bătălie navală i-a încurajat pe grecii din diferite regiuni aflate sub dominația otomană (Focida, Peloponez) să se răscoale. Toate aceste revolte au fost în cele din urmă înăbușite. În timpul celui de-la cincilea război otomano-vențian din Creta (1645 - 1669), grecii l-au sprijinit pe venețienii lui Francesco Morosini în luptele din Peloponez.. O
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
ruso-turc din 1768 - 1774, izbucnită la îndemnul comandantului flotei ruse, contele Orlov. Grecii s-au revoltat atât în Grecia continentală cât și în insule. În 1778, Lambros Katsonis a format o flotă de 70 de corăbii care a atacat vasele otomane din Marea Egee. Turcii au fost obligați să lupte neîncetat împotriva forțelor navale elene rebele până în 1790 În 1814, grecii din exil au format o organizație naționalistă secretă „Societatea Prietenilor” (Filiki Eteria) la Odesa. Membrii Eteriei au plănuit o revoltă antiotomană
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
1821, mitropolitul Germanos al Patrasului a proclamat declanșarea luptelor pentru cucerirea independenței. A fost plănuită declanșarea simultană a unor revolte în întreaga Grecie continentală și în insulele Creta și Cipru. Grecii au beneficiat de avantajul surprizei și de implicarea forțelor otomane în luptele împotriva albanezilor lui Ali Pașa și au reușit să cucerească o serie de regiuni. Primele atacuri ale grecilor au fost date împotriva coloniștilor musulmani neînarmați. Aproximativ 40% dintre musulmanii albanezi și turci din Peloponez au fost uciși în timpul
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
britanic Byron la Messolongi (1824) au dus în cele din urmă la schimbarea poziției guvernelor Marilor Puteri. O flotă reunită britanico-franco-rusă deplasată în Golful Navarino la inițiativa guvernelor de la Londra, Paris și Sankt Petersburg a distrus în octombrie 1827 flota otomană în Bătălia de la Navarino. Acesta a fost un moment decisiv al Războiului de Independență. Un an mai târziu, trupele franceze au debarcat în Peloponez cu intenția declarată de oprire a atrocităților trupelor terestre otomane. Grecii, profitând de protecția forțelor expediționare
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
a distrus în octombrie 1827 flota otomană în Bătălia de la Navarino. Acesta a fost un moment decisiv al Războiului de Independență. Un an mai târziu, trupele franceze au debarcat în Peloponez cu intenția declarată de oprire a atrocităților trupelor terestre otomane. Grecii, profitând de protecția forțelor expediționare, au fost capabili să-și regrupeze forțele și să formeze un nou guvern. Forțele elene au încercat să ocupe cât mai multe teritorii, inclusiv Atena și Teba, mai înainte ca puterile occidentale să impună
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
Conferința de la Londra, ale cărei documente finale au fost semnate pe 7 mai 1832 de ambasadorii plenipotențiari ai Regatului Unit, Regatului Franței și Imperiului Rus, a stabilit condițiile pentru acordarea independenței Greciei, încetarea stării de conflict dintre Grecia și Imperiul Otoman și acceptarea pe tronul noului stat independent a principelui bavarez Otto von Wittelsbach. Prevederile acestei conferințe au fost consfințite în Tratatul de la Constantinopol, care a urmat semnării Convenției de la Akkerman, prin care sultanul acceptase importante modificări politice și teritoriale în
Conferința de la Londra (1832) () [Corola-website/Science/325877_a_327206]
-
tronul noului stat independent a principelui bavarez Otto von Wittelsbach. Prevederile acestei conferințe au fost consfințite în Tratatul de la Constantinopol, care a urmat semnării Convenției de la Akkerman, prin care sultanul acceptase importante modificări politice și teritoriale în Balcani, (retragerea armatelor otomane din Principatele Dunărene, cedarea controlului asupra orașelor Giurgiu, Brăila și Turnu și autonomia Serbiei). În anul 1821 a izbucnit Războiul de Independență al Greciei. După ce taberele implicate în conflict au înregistrat o serie de victorii și înfrângeri, războiul a consemnat
Conferința de la Londra (1832) () [Corola-website/Science/325877_a_327206]
-
care a obligat forța expediționară egipteană condusă de Ibrahim Pașa, vasalul și aliatul sultanului, să se retragă din Grecia. În timpul intervenției forței expediționare, trupele terestre franceze, sprijinite de flota anglo-franceză, au cucerit fortărețele care mai erau încă sub controlul garnizoanelor otomane. Insurgenții eleni au reușit în acest condiții să elibereze Grecia centrală și Atena. Aceste succese au fost posibile și datorită faptului că efortul militar otoman era concentrat aproape exclusiv pentru respingerea invaziei trupelor Imperiului Rus din Bulgaria. Între timp, reprezentanții guvernelor
Conferința de la Londra (1832) () [Corola-website/Science/325877_a_327206]
-
terestre franceze, sprijinite de flota anglo-franceză, au cucerit fortărețele care mai erau încă sub controlul garnizoanelor otomane. Insurgenții eleni au reușit în acest condiții să elibereze Grecia centrală și Atena. Aceste succese au fost posibile și datorită faptului că efortul militar otoman era concentrat aproape exclusiv pentru respingerea invaziei trupelor Imperiului Rus din Bulgaria. Între timp, reprezentanții guvernelor europene britanic (Canning), francez (Guilleminot) și rus (Ribeaupierre) au semnat un raport comun prin care susțineau necesitatea creării unui stat grec, care să fie
Conferința de la Londra (1832) () [Corola-website/Science/325877_a_327206]
-
respingerea invaziei trupelor Imperiului Rus din Bulgaria. Între timp, reprezentanții guvernelor europene britanic (Canning), francez (Guilleminot) și rus (Ribeaupierre) au semnat un raport comun prin care susțineau necesitatea creării unui stat grec, care să fie obligat să plătească tribut Imperiului Otoman, în frunte cu un principe ereditar, numit însă formal de sultan. Înalta Poartă a refuzat însă să participe la discuții și nu a trimis niciun delegat oficial. Raportul celor trei a fost baza pe care cele trei mari puteri au
Conferința de la Londra (1832) () [Corola-website/Science/325877_a_327206]
-
să fie organizată asemănător cu Principatele Dunărene, având în frunte un principe ortodox, devenind un teritoriu autonom, dar nu independent. Situația politică din Grecia era mai complicată decât o doreau marile puteri: teritoriul semi-independent al principatului fusese curățat de trupele otomane. În luna mai 1827, grecii adoptaseră o constituție republicană, iar Ioannis Kapodistrias, fostul ministru de externe al împăratului Alexandru I al Rusiei până în 1822, fusese ales ca președinte. În 1830, candidatul pe care cele trei puteri europene în numiseră pentru
Conferința de la Londra (1832) () [Corola-website/Science/325877_a_327206]
-
ul (din limba turcă "yatağan" ) este o sabie scurtă folosită între mijlocul secolului al XVI-lea și secolul al XIX-lea de Armata otomană în zona sa de influență cum ar fi Balcanii. ul are o lamă cu un singur tăiș, curbat înainte și un mâner format din două plăci de prindere atașate la sfârșitul mânerului fiind două urechi ornamentate de mari dimensiuni. Spațiul
Iatagan () [Corola-website/Science/325894_a_327223]
-
otomani. Peninsula a fost cucerită pentru Republica Veneția de către Francesco Morosini în timpul războiului din 1684 - 1699. Stăpânirea venețiană s-a dovedit a fi una nepopulară, iar otomanii au recucerit Moreea după o campanie-fulger în 1714. În timpul noii perioade de stăpânire otomane, regiunea s-a bucurat de o creștere a prosperității. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, gradul de nemulțumire a cetățenilor din Moreea a reînceput să crească. Au apărut bande înarmate de klefți, care au încercat să facă față represiunilor otomane
Moreea () [Corola-website/Science/325925_a_327254]