KorAP: Find »[drukola/base=picta & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...397 398 399 ...411 >

10,273 matches

Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442

l-au luat, casa ori lotul de pământ pe care le râvnesc. Ca de obicei: invidia, netrebnicia. Lucruri previzibile Între oameni. Soarele scăpăta, intrând orizontal printr-o fereastră Îngustă a turnului, Îl aureola pe croat cu un roșu aidoma incendiilor pictate pe zid: orașul arzând pe colină, vulcanul din depărtare, care lumina pietre și ramuri golașe, focul licărind metalic pe arme și armuri, ce părea să se prelungească dincolo de zid, cuprinzând incinta, obiectele, contururile bărbatului așezat pe scaun, volutele din fumul

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
autorul frescei era clasic. Mărturisise mai Înainte că nu se pricepea la pictură, dar cunoștea tablouri celebre, ca toată lumea. Cel de pe perete avea, după părerea lui, prea multe colțuri. Prea multe muchii și linii drepte pe fețele și mâinile celor pictați pe zid. Cum numeau așa ceva, cubism? - Nu chiar. Ceva-ceva, dar nu chiar de tot. - Mi s-a părut mie, fii atent. Cărțile astea pe care le ții grămadă peste tot. Îți iei ideile din ele? - „Mi-e egal dacă se

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
aminte de spatula de pe masă și de flinta de la catul de sus. Dar vizitatorul vorbea iar, și tonul lui părea relaxat, străin de bănuielile pictorului de război. - Oricât de bune ți-ar fi uneltele, aspectul tehnic trebuie să fie complicat. Pictai și Înainte, domnule Faulques? - Oarecum. Când eram tânăr. - Pe atunci erai artist? - Am vrut să fiu. - Am citit undeva că ai studiat arhitectura. - Foarte puțină vreme. Preferam să pictez. Jăraticul țigării a licărit o clipă. - Și de ce te-ai lăsat

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
bune ți-ar fi uneltele, aspectul tehnic trebuie să fie complicat. Pictai și Înainte, domnule Faulques? - Oarecum. Când eram tânăr. - Pe atunci erai artist? - Am vrut să fiu. - Am citit undeva că ai studiat arhitectura. - Foarte puțină vreme. Preferam să pictez. Jăraticul țigării a licărit o clipă. - Și de ce te-ai lăsat? Vorbesc de pictură. - I-am pus capăt curând. Când am Înțeles că fiece tablou pe care Îl Începeam Îl făcuseră deja alții. - De aceea te-ai făcut fotograf? - Poate

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
vreme, o ciudată afinitate plutea În aer. - Ce ciudat, a continuat Markovic. Triumful Morții e singurul tablou din albumul dumitale care nu vorbește despre o bătălie. Ci despre Judecata de Apoi, mi se pare. - Da. Dar te Înșeli. Bruegel a pictat ultima bătălie. - Da, desigur. Nu-mi trecuse prin minte. Toate scheletele alea ca niște oști și incendiile din depărtare. Inclusiv execuțiile. Un fir de lună gălbuie licărea În fereastră. Dreptunghiul care se termina Într-o arcadă s-a luminat În

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
zâmbetul ori că ocrul nuanța o umbră, ci, mai ales, forma de a privi În adâncurile acestei teme. Structura. A luat felinărașul și l-a apropiat de zid, observând asemănările deliberate dintre orașul care ardea pe deal și vulcanul roșiatic pictat Într-un plan mai Îndepărtat, spre dreapta, la capătul unor ogoare sfârtecate, care sângerau ca și cum pământul ar fi fost Înjunghiat de o mână uriașă și puternică. O cunoscuse pe Olvido Ferrara În fața unui vulcan așijderea; ori, ca să fie mai riguros

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
acel moment Îi schimba sensul Întregii vieți. Suntem, avea să gândească mai târziu, rodul regulilor oculte ce guvernează Întâmplările: de la simetria Universului la clipa când traversezi o sală de muzeu. Faulques a apropiat felinărașul de zid, cam pe unde era pictat vulcanul. L-a cercetat o vreme, apoi a ieșit afară, a pus În funcțiune generatorul și reflectoarele cu halogen, a căutat pensule și vopsele și s-a pus pe pictat. Ecoul discuției cu Ivo Markovic conferea nuanțe noi peisajului circular

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Faulques a apropiat felinărașul de zid, cam pe unde era pictat vulcanul. L-a cercetat o vreme, apoi a ieșit afară, a pus În funcțiune generatorul și reflectoarele cu halogen, a căutat pensule și vopsele și s-a pus pe pictat. Ecoul discuției cu Ivo Markovic conferea nuanțe noi peisajului circular care Îl Înconjura. Pe Îndelete, cu cea mai mare grijă, pictorul de război a aplicat gri payne neamestecat pentru coloana de fum și cenușă, apoi, accentuând baza cerului cu albastru

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
și s-a tras câțiva pași Înapoi, ca să-și cerceteze roadele muncii, Faulques și-a arcuit buzele Într-un surâs satisfăcut, apoi și le-a muiat Într-un alt pahar cu coniac. Bun sau rău, vulcanul era oarecum deosebit de cei pictați de doctorul Atl - și se chinuise și el cu câțiva - În decursul Întregii sale vieți. Aceia erau minuni ale naturii grandioase și eroice, o viziune extraordinară a transformării lumii, a forțelor telurice care o creează și o distrug. Ceva aproape

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
acelea perfect aliniate -, legume În loc de flori, după ce vânduse ultimul tablou propriu și străin și cheltuise fără remușcări ultimul sfanț, inclusiv scoaterea la licitație a unui vechi și superfaimos CitrØen (acum În muzeul Cortanze de la Nisa), pe ale cărui portiere Braque pictase o pasăre cenușie, iar Picasso un pescăruș alb. Olvido i-l prezentase pe Faulques bunicii (amantul meu, zisese impasibilă), la care Încă se mai putea observa eleganța atrăgătoare care, În fotografiile din vechile albume pe care li le-a arătat

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
epoca lui, având În rezolvarea problemelor o inteligență de inginer care Încă Îi mai impresiona pe specialiști. Umbra florentinului plana peste Întreaga frescă mare și circulară din turn, printre altele fiindcă primul gând de a abandona aparatele fotografice și a picta bătălia bătăliilor i se năzărise lui Faulques În fața tabloului din palatul Uffizi În ziua când Olvido Ferrara și el Înlemniseră În sala, din fericire goală timp de cinci minute, admirând compoziția extraordinară, perspectiva, racursiurile magnifice ale picturii pe lemn, una

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
multe fotografii, nu crezi? Lumea e saturată de blestematele astea de fotografii. După ce auzise toate acestea, Faulques se Întorsese spre profilul ei, pe fondul luminii care intra pe fereastra de pe latura dreaptă a sălii. Poate că Într-o zi o să pictez un tablou pe tema asta, se gândise să-i spună, dar n-o făcuse. Și Olvido murise ceva mai târziu, fără să știe că el avea s-o facă, printre altele, de dragul ei. Atunci se uita la Uccello, neclintită, cu

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
În pace muierile din sat. A intrat În ferometal și a comandat patru cutii de verde oxid de crom și tot atâta de siena natural, din care nu mai avea prea multe. Avea nevoie de aceste culori ca să termine pământul pictat pe frescă În straturi suprapuse, cu un penel gros, umed pe umed, profitând de neregularitățile găurilor din perete, chituite cu ciment și nisip, În jurul unei scene cu doi bărbați care luptau Îmbrățișați, unul căzut peste celălalt, Înjunghindu-se Îndârjiți, cu culorile

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
care se luptau Îngropați În pământ până la genunchi constituiau cel mai crud simbol al războiului civil pictat vreodată. Comparat cu el, Guernica picassiană era un exercițiu de stil - deși asemenea figuri, spusese Olvido, nu-s mare lucru; tabloul autentic este pictat pe latura dreaptă a pânzei, nu ți se pare? Bătrânul don Francisco e atât de modern, că-ți face rău. În orice caz, după cum Faulques știa prea bine, antecedentele cele mai directe ale scenei pe care el o pictase pe

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
este pictat pe latura dreaptă a pânzei, nu ți se pare? Bătrânul don Francisco e atât de modern, că-ți face rău. În orice caz, după cum Faulques știa prea bine, antecedentele cele mai directe ale scenei pe care el o pictase pe acea latură a frescei trebuiau căutate, indiferent de Goya, În Victoria de la Fleurus, de Vicente Carducho, și ea expusă la Muzeul Prado (soldatul spaniol străpuns de spada francezului În care Își băga pumnalul), și, mai ales, În fresca lui

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
acea latură a frescei trebuiau căutate, indiferent de Goya, În Victoria de la Fleurus, de Vicente Carducho, și ea expusă la Muzeul Prado (soldatul spaniol străpuns de spada francezului În care Își băga pumnalul), și, mai ales, În fresca lui Orozco, pictată pe tavanul azilului Cabañas din Guadalajara, Mexic: conchistadorul ascuns sub oțel - cu piulițele futuriste și poliedrice ale armurii - peste războinicul aztec Înjunghiat, sângeroasă fuziune de fier și carne, ca un preludiu al noii rase. În urmă cu ani, când nici măcar

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Guadalajara, Mexic: conchistadorul ascuns sub oțel - cu piulițele futuriste și poliedrice ale armurii - peste războinicul aztec Înjunghiat, sângeroasă fuziune de fier și carne, ca un preludiu al noii rase. În urmă cu ani, când nici măcar n-avea de gând să picteze ori credea că renunțase pe vecie să mai Încerce, Faulques admirase fresca aceea enormă aproape o jumătate de oră, trântit pe spate pe o bancă lângă Olvido, până Își Întipărise În memorie toate amănuntele. Și am văzut asta Înainte, a

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
local erau cinci agenți și un șef; uneori, făcându-și rondul pe țărm, urcau cu o mașină de teren negru cu alb până aproape de turn, iar pictorul de război Îi invita la o bere. În plus, soția șefului de la poliție picta În timpul liber; Faulques văzuse un ulei de-al ei În biroul soțului - un apus de soare infam, cu cerbi și un cer de culoarea cinabrului - când se dusese să facă un aranjament, iar celălalt i-l arătase mândru. Totul garanta

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Uneori. - Multe? - N-am ținut nicicând socoteala. Croatul zâmbea, răuvoitor. - Ei bine, cel puțin știu că o dată da, ai vrut s-o faci. Părea decepționat că Faulques nu făcea comentarii, pironind cu privirile pictura murală. Erau două figuri pe jumătate pictate În spatele ostașului din prim-plan, care, În racursiu, Îi supraveghea pe fugari: alt soldat, cu aer medieval și arme moderne, un spectru fără chip sub viziera chiverei, țintea cu pușca un bărbat ce nu avea terminați decât capul și umerii

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Îi dădea doi dolari comision la fiecare fotografie bună de care Îi făcea rost, vomitase tot micul dejun de la hotelul Commodore. - Un martor indiferent și ideal, a comentat Markovic. Despre asta-i vorba? Păi, nimeni n-ar zice, văzând ce pictezi aici. Nici nu mi-ai părut indiferent atunci când te-am văzut În genunchi În șanțul de scurgere al șoselei ce ducea spre Borovo Naselje. Cel puțin, până În clipa când ai pus mâna pe camera foto și ai pozat-o pe

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
deget și jumătate, pe care Îl studia curios. - E păr autentic? De veveriță, râs, ori un material oarecare? Sintetică, a răspuns Faulques. — Zidul strica serios pensulele. Nailonul era mai rezistent și mai ieftin. Apoi a privit un moment figura, ochii pictați În urmă cu o săptămână, ovalul feței, liniile violente și bine trasate ale părului ciufulit (de aproape, o simplă Încâlceală de culori suprapuse), și În cele din urmă a aplicat culoarea cărnii, galben de Neapole cu albastru, roșu și un

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
cele două amestecuri să se topească Împreună În contururi, Înainte de uscarea rapidă a vopselei acrilice. Apoi s-a depărtat de perete, ca să vadă ce ieșise. Acum, expresia bărbatului care urma să moară era potrivită: uimire, indignare. Ce naiba privești, vezi, fotografiezi, pictezi? Faulques știa că, În ultimă instanță, totul avea să depindă de mâna bună ori rea cu care va executa gura, chiar și ștearsă ori Încețoșată; dar de asta avea să se ocupe mai târziu, când restul se va fi uscat

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
dumitale. Spunând asta, Markovic a arătat spre propriu-i cap, lămurind la ce supraviețuire se referea. Apoi a arătat spre pictură. — Asta explică și munca dumitale aici, a continuat. Confirmă ceea ce am bănuit Întotdeauna În pozele dumitale. Nimic din ceea ce pictezi nu-i remușcare, nici căință. Mai curând o... În fine. Nu știu cum să zic. O formulă. Nu? O teoremă. - Un soi de concluzie științifică? Chipul croatului s-a luminat. — Asta-i, a răspuns. Tocmai aflu că nu te-a durut niciodată

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
cât ai văzut nu te-a făcut nici mai bun, nici mai solidar. Fapt e că pozele dumitale nu mai sunt de ajuns. Au pățit ca și unele vorbe: de-atâta folosire, și-au pierdut sensul. Poate că de aceea pictezi acum. Dar pictură, fotografie ori vorbe tot aia-s pentru dumneata. Cred că simți aceeași compasiune ca și cercetătorul care observă, la microscop, bătălia care se dă În infecția unei răni. Microbi cu amibe. - Leucocite, l-a corectat Faulques. Cu

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
reușită, dinamică, În stilul unei secvențe de film privite fotogramă cu fotogramă; dar nici măcar o fotografie modernă, deliberată, făcută cu viteză mică de obturare și expunere Îndelungată a filmului n-ar fi putut obține vreodată același efect. Timpul și hazardul pictau și ele, În felul lor. Faulques, prădător grafic fără complexe, pictase călărețul din frescă cu toate acestea În minte; de aici rezultau aerul de fotografie mișcată al personajului, feluritele contururi pe care parcă le lăsa În urmă ca pe niște

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]