10,865 matches
-
București, 1943, pp. 29-33.</ref> Iar acest fond comun este reprezentat de propensiunea către elogiul tradiției și îndrumarea ideologică spre pesimismul ce întrevede în epoca de după 1830 nu debutul renașterii naționale, ci începutul genezei răului social și moral care bântuie Principatele. Li se datorează lui Rosetti și Eminescu în mai mare măsură decât lui Maiorescu sau lui Carp, grație radicalismului lor tradiționalist, și portretizarea noii elite care pilotează proiectul înșelător de modernizare. Clasa suprapusă, acuzată de ambii, este efectul secundar natural
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
Privirea înapoi a lui Rosetti nu este animată de energia celui care acordă viitorului misiunea sa civi lizatoare. Dimpotrivă; discontinuitatea de menta litate ce rupe lanțul generațiilor și instituie domnia frazeologiei este resimțită ca o traumă. Schimbarea la față a Principatelor, odată cu sincronizarea occidentală, condamnă la uitare un vast patrimoniu al tradiției și accentuează linia de despărțire dintre elită și comunitatea pe care o guvernează, comunitate care este subiectul unui experiment social precipitat de încrederea oarbă în rațiune. Textele lui Rosetti
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
Iași. Cererea prin care solicita caimacamului N.Vogoride o bursă pentru a urma în străinătate studii de pedagogie este respinsă. Se căsătorește în 1859 cu profesorul G. Hrisoscoleu. A fost profesoară la Târgu Neamț și Vaslui. În anii premergători Unirii Principatelor a colaborat la cele mai însemnate gazete unioniste: „Tribuna”, „Reforma”, „Gazeta poporului”, „Zimbrul”, „Foiletonul Zimbrului”, „Românul”, „Dacia”, „Steaua Dunării”, precum și la „Gazeta de Moldavia” a lui Gh. Asachi. La treisprezece ani (1852), C. traduce romanul Palmira și Flaminia sau Secretul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286309_a_287638]
-
în deceniul următor revoluției de la 1848, au pregătit atmosfera favorabilă Unirii. Aria temelor dezbătute este cuprinzătoare și înglobează atât realitățile interne - situația nesatisfăcătoare a țăranului, locul femeii în societate, starea învățământului și culturii naționale ș.a. -, cât și relațiile externe ale Principatelor. Stilul are nerv, argumentele sunt folosite cu iscusință și ironia își face loc printre rânduri. Școala publicistică și polemică la care C. a deprins meșteșugul gazetăriei e aceea a lui M. Kogălniceanu. Poeziile rămase de la C., zece cu totul, păstrează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286309_a_287638]
-
născută Coce, București, 1862; Radu Rosetti, Despre cenzura în Moldova, IV, București, 1907, 6-7, 45; Emilgar [Emil Gârleanu], Sofia Hrisoscoleu, „Arhiva”, 1902, 1-2; Profira C. Groholschi, O ziaristă româncă, Piatra Neamț, 1919; I. A. Bassarabescu, O scriitoare necunoscută din epoca Unirii Principatelor, București, 1940; J. Byck, O pamfletară acum o sută de ani, GL, 1958, 10; Cornea, Alecsandrescu - Eminescu, 60, 67-68; Paraschiva Câncea, Sofia Cocea (1839-1861), București, 1975; Dicț. lit. 1900, 196-197; Traian Nicola, Valori spirituale vasluiene, I, Vaslui, 2001, 232-235. R.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286309_a_287638]
-
etruscă despre un Mântuitor care ar fi trebuit să vină în lume sub chipul unui Prunc și să inaugureze o epocă de aur, descoperea trăsăturile unei concepții ce-i conferea suveranului o origine divină. Alți împărați din primul secol al principatului au părăsit reținerea prudentă a lui Augustus pretinzând cu fermitate onorurile divine, din partea lumii lor romane, pe când mai erau încă în viață, deși conduita și faptele lor erau cu totul nepotrivite acestei recomandări; inițiativa a dus la o anumită răcire
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
armatei romane imperiale, fapt ce confirmă prezența acestora din aparatul birocratic al funcționăresc. Apartenența la armata imperială nu mai era apanajul exclusiv al italicilor, treptat fiind recrutați inclusiv provincialii, potrivit metodei de recrutare specifică provinciilor lor de apartenență. Din timpul principatului lui Marcus Aurelius (161-180) avem și prima informație cu privire la prezența creștinilor în armata romană și mai ales în Legio XII Fulminata Melitensis, recrutată din provincia Melitene, din Armenia meridională, prezentă de-a lungul râului Grand între anii 173-174, într-o
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
rezolve cu o anumită elasticitate, spre deosebire de mișcările eretice, precum novaționismul, care s-au menținut intransigenți față de toți dezertorii credinței creștine. Concomitent presiunii goților pe limesul dunărean, ciuma decima populația imperiului, iar de apariția acestor catastrofe erau inculpați creștinii care, sub principatul lui Trebonianus Gallus (251-253), au pătimit o persecuție ce urmărea să elimine în special călăuzele Bisericii. Prin aceasta s-a întrevăzut că în lupta împotriva creștinismului nu mai era suficientă vechea legislație, menită să lovească creștinii individual, ci s-a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
față de creștinism. O mare importanță o avea pe lângă politica imperială și cultul, întrucât forma o legătură religioasă cu scopul de a menține unite popoarele din teritoriile cucerite de către Roma. Încă din anul 12 a.Chr., Augustus inițiind bazele pentru sacralizarea principatului prin preluarea demnității de Pontifex Maximus își atribuia particularitatea îndrumării religiozității supușilor. În paralel, din Orientul elenistic provenea un curent religios care, propunând împăratul ca sacru și izbăvitor al tuturor supușilor, trebuia să dea viață cultului imperial, propagând ideologia unui
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și moartea, însă o moarte glorioasă, cu onorurile și recompensele împăratului. Viața lui este grea în timp de război, splendidă în timp de pace. Răsplata celui care și-a dedicat întreaga sa existență, să împlinească lucruri mărețe este: primirea unui principat, numirea de prieten al împăratului, de a obține o prefectură pe lângă cei supuși și de a mijloci, atunci când poate, pentru prietenii săi care sunt în afara acestor situații. 3.2.3. Ioan Crisostom, episcop de Constantinopol Sfântul episcop Ioan Crisostomul (354-407
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Severus (202-211), Maximin Tracul (235-251), Decius (249-251), Valerian (257-260), Dioclețian și Galerius între 303-311. După edictul de la Milano (313) au mai fost unele persecuții izolate din porunca lui Licinius între 320-324 și Iulian Apostatul (361-363). 1. Persecuțiile anticreștine din epoca Principatului O primă informație de referință, în acest sens, o întâlnim în Istoria bisericească a lui Eusebiu de Cezareea (265-339), completată de Actele martirilor din Palestina din timpul împăratului Maximinus Daia (305-313). Persecuțiile preconstantiniene fixate la un număr de zece de către
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
domnie, Decius (249-251), și-a propus să restaureze vechiul spirit religios roman. În anul 250 a publicat un edict prin care poruncea reîntoarcerea la religia păgână a statului roman. Cazurile de intoleranță din perioada republicană (509-27 a.Chr.) și a Principatului (27 a.Chr.-284 p.Chr.) erau foarte rare și legate totdeauna de subiecte de altă natură. În episodul celebru al senat-consultului De Bacchanalibus (186 a.Chr.) au fost lovite mai mult imoralitățile de cult, decât noile doctrine, astfel: 1
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Bărbatul dintr-o familie domnitoare europeană purta, în Italia, titlul de „principe” (capodopera lui Machiavelli e Il Principe), în Franța - „prince”, în Germania „Fürst” și „Prinz”. în Moldova și Țara Romînească, omologul său se numea „beizadea”. După alegerea în fruntea Principatelor Unite, domnitorului Alexandru Ioan Cuza i se spune atît „principe”, cît și „prinț”. La fel, apoi, și lui Carol de Hohenzollern, pînă la declararea Regatului. Sub influența franceză și cea germană, „prinț” e folosit mult mai frecvent decît „principe”, nu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
găsești și printre zidari. La începutul anilor ’80, cîțiva dintre ei, puțini, se declară „muncitori” (vorbă prin care, atunci, adesea, se înțelegea „zilieri”), categorie bogat ilustrată de romîni. Romînii dețin exclusivitatea ca funcționari/amploiați (manie națională apărută încă înainte de Unirea Principatelor)3), agricultori, grădinari, fierari, dulgheri, tabacari, iuftari, muzicanți (între care și „gornistul de la garda civică”), „sergenți de vilu” (adică de oraș, mai tîrziu de stradă), lampiști. Tot ei (unii de religie catolică) și femeile sau fiicele lor se angajează ca
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
amețeală și vor cădea în prăpastia pe care a deschis-o Sfîntul Ludovic. Scena capătă acum un înțeles deplin. Bărbații purtînd măști, adunați sub bolțile subterane ale vechiului burg au venit din toate țările occidentale; toate statele, toate regatele, toate principatele sînt reprezentate. Scopul care i-a adunat este simplu, dar măreț: să grăbească distragerea vechii ordini monarhice și creștine, să pregătească domnia universală a Libertății și Egalității. Ceea ce le propune acel bărbat care acum a fost recunoscut drept maestru nu
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
neamul românesc din această țară transilvană” -, întocmește planul de întemeiere la Blaj a mai multor școli, plan înfăptuit, din 1752, de succesorul său, Petru Pavel Aaron, dezvoltat de următorii episcopi, care extind rețeaua școlilor în limba română pe tot cuprinsul principatului. Elevii eminenți aveau să își continue studiile la școli superioare, unii, precum Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu, Ion Piuariu-Molnar, Paul Iorgovici, Radu Tempea, Constantin Diaconovici-Loga, Vasile Popp, Damaschin T. Bojincă (nu toți greco-catolici), ajungând la universități din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289563_a_290892]
-
et Marzorati, Paris, Milano, 1964. 7. ÉTIENNE GILSON, Umanismul medieval și Renașterea, Paris, 1932. Apud ANDREI OȚETEA, Renașterea, Editura Științifică, București, 1964. 7 bis. TOMA D'AQUINO, De magistro, Editura Humanitas, București, 1994. 8. A. S. RUGIU, Storia sociale dell'educazione, Principate Editore, Milano, 1987. 9. LUDWIG GRÜNBERG, Critica filozofiei personaliste, Editura Științifică, București, 1962. 10. GH. VLĂDUȚESCU, Personalismul francez, Editura Științifică, București, 1971. 10 bis. EMMANUEL MOUNIER, Le Personnalisme, Paris, P.U.F., 1950. Apud GH. VLĂDUȚESCU, op. cit., p. 21. 11
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
se gîndește decît la revocarea edictului din Nantes (1685). Europa modernă se formează nu în războiul împotriva dușmanului din afară, ci în lupta cu ea însăși. Statul național este o realitate originală, mai vastă ca cetatea antică, ca republica sau principatul medieval, și mai puțin eterogenă ca imperiul. El apare în Europa pornind de la o monarhie care își creează progresiv un stat și o națiune proprii prin cucerirea de provincii și integrarea seculară a supușilor săi într-o identitate națională comună
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
Europa modernă se naște din punct de vedere politic într-un climat de ruptură și conflict, ea se naște din punct de vedere cultural în contextul izbucnirii antagonismelor dintre instanțele iudaică, creștină, greacă, latină. Renașterea, care apare în cetățile sau principatele din Italia și din Țările de Jos și care se va răspîndi în toată Europa, inaugurează o dialogică de acum înainte neîntreruptă și care implică schimburi și încorporări reciproce, fără însă ca opozițiile dintre contribuțiile culturale grecești, romane, iudaice, creștine
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
ca o realitate vie, complexă, indefinibilă până la capăt, una în care nimic nu dispare cu totul, ci se metamorfozează numai. Mișcarea în durată e continuă. Evenimente și figuri din epoca regenerării devin pretexte pentru analogii cu noul timp resurecțional. Unirea Principatelor inspiră și ea reflecții menite a contribui la limpezirea clipei prezente. Personaje harismatice din secolul XIX sugerează actualității postmoderne însușirile necesare pentru a izbuti în noile proiecte. Ele privesc nu doar timpul lor, ci și "între-timpul" scurs până la noi. Desigur
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
și persuasiune. Un atare dialog necesită deopotrivă analiza situației prezente și apel la datele istoriei. Istoria spune clar că actualul teritoriu al Republicii, împreună cu Bucovina de Nord și județele din Sud, incluse abuziv în Ucraina, au fost smulse din trupul principatului est-carpatic de către Rusia țaristă și supuse unui lung proces de deznaționalizare. Totuși, moldovenii de peste Prut și-au păstrat limba lor românească, tradițiile și cutumele proprii, fapt în virtutea căruia s-a decis, în 1918, revenirea la patria-mamă. Un pact odios, inițiat
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
opțiunile. O strategie a regenerării s-a impus treptat, pe seama unor experiențe și avataruri politice de durată. Pentru orice spirit lucid, era limpede că programul trebuie să înceapă cu asigurarea unui stat viabil și autonom, ceea ce voia să însemne Unirea Principatelor, căci libertatea presupune putere, iar puterea se întemeiază pe unitate. Este meritul generației pașoptiste (cei mai de seamă comilitoni se născuseră pe la 1820) de ar fi știut să pună la lucru un program care să întrunească destule adeziuni pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
știut să pună la lucru un program care să întrunească destule adeziuni pentru a fi realizat. Decisiv a fost, desigur, întâiul pas, făcut la 24 Ianuarie 1859, când Alexandru Ioan Cuza, unul dintre fruntașii partidei naționale, a devenit domn al principatelor Unite și prin aceasta mandatar al principiilor de modernizare adoptate în Adunările ad-hoc. Mai întâi la Iași, apoi la București, el a devenit simbol al resurecției colective și garant al stabilității noului stat. Un entuziasm indescriptibil s-a produs în
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
la creație curajoasă și demnă. Opinia, 28 (24 ianuarie 1990), p. 1 MESAJUL UNIRII Ce ne spune azi, în plină revoluție, marea împlinire națională de la 24 ianuarie 1859? Orice reflecție pe marginea acestei întrebări conduce la remarca inevitabilă că Unirea Principatelor, așa cum o știm din documente și din studiile întreprinse, este opera unei generații ajunsă "nel mezzo del camin", capabilă încă de entuziasm, dispusă la sacrificii, lucidă în acțiunile ei și destul de perseverentă pentru a duce la bun sfârșit un mare
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
februarie 1990 O STRATEGIE CULTURALĂ Capitol mereu deschis, fiindcă deschisă rămâne dilema pe care o rezumă pilduitor, Maiorescu cere să fie abordat mai ales global, ca acțiune socio-culturală într-o etapă cu multiple întemeieri. Această acțiune, începută oadată cu Unirea Principatelor, are ca termen ultim, la capătul primei conflagrații mondiale, ajunul realizării României Mari. În cadrul ei, se poate spune, nu filosoful precumpănește, oricum nu profesionistul acestui domeniu, ci tentativa de a înțelege, lămuri și îndruma epoca, ceea ce presupune vocații, disponibilități multiple
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]