10,776 matches
-
că nu e, speră să nu fie, crede în scrisul lui, dar dacă se înșală ? Nici celebritatea nu e la urma urmei o garanție. Poate fi o eroare, o neînțelegere, o întâmplare, o involuntară impostură, ce se va destrăma spre rușinea lui, antumă sau postumă. E divizat între vocație și îndoială (aici ar fi poate o deosebire : grafomanul are numai vocație, nu și dubii). „J’aurais écrit de toute façon”, declară Eugène Ionesco, ajuns în culmea gloriei (cf. Antidotes, Gallimard, p.
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
actul întâi, când e prins ăla, Pala, cum îl cheamă, pe care îl găsesc boierii că era iscoadă și vin cu pumnalele strigând „Moarte ! Moarte !”. M-a îngrozit chestia asta, am plâns, am zbierat, am fost scos din sală spre rușinea familiei. Comentariul acasă a fost : „Bineînțeles, dacă duci copilul la asemenea piesă, la o dramă. Uite, mâine e Bărbierul din Sevilla. Îl trimitem acolo”. Și am fost dus a doua zi, la matineu, să văd Bărbierul din Sevilla. Din lojă
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
admitere de la Școala Normală. Unchiul i-a făcut teoria, că ar fi păcat să nu dau acest examen, că dacă am fost premiat la „Tinerimea Română” înseamnă că aș putea reuși. Ca argument decisiv, unchiul i-a atras atenția asupra rușinii care l-ar acoperi, de către cei care știu că am fost premiat, și că el, tata, a refuzat să mă ducă la învățământ mai departe. În această atmosferă ingrată, tata a mers cu mine la Buzău pentru examenul de admitere
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
părul ciufulit, cu îmbrăcămintea prăfuită, cu mâinile și gura pătate de strugurii negri, am răspuns țanțoș: „Vrau să fiu domn” (domn însemna învățător). Toți au făcut haz, dar eu am priceput abia acasă, după ce mămica mi-a explicat plângând, ce rușine i-am făcut. Tanti Florica a făcut mult haz de „potrivirea” dintre ținuta și afirmația mea: „vreau să fiu domn”. Clasa I-a am început-o cu domnul Tănăsescu, un învățător mai sever și nu așa de conștiincios ca domnul
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
trebuia să anunțe terminarea exercițiului. Cât a durat înaintarea grupei de atac pentru a ajunge în fața grupei din apărare, a trecut mult timp, poate mai mult de două ore, timp în care n-am putut să alung din mine gândul rușinii aruncate asupra țării prin trădarea armatei germane. Eram stăpânit de o stare de revoltă, întreținută de inutilitatea exercițiului care se desfășuta cu atâta meticulozitate, care, pentru mine, avea ca final rușinea, trădarea, lașitatea. Când se apropia punctul culminant al exercițiului
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
care n-am putut să alung din mine gândul rușinii aruncate asupra țării prin trădarea armatei germane. Eram stăpânit de o stare de revoltă, întreținută de inutilitatea exercițiului care se desfășuta cu atâta meticulozitate, care, pentru mine, avea ca final rușinea, trădarea, lașitatea. Când se apropia punctul culminant al exercițiului, saltul direct asupra grupei din apărare, gândurile mele, zădărnicia acestor exerciții, exasperarea, au depășit limitele suportabilului, am ridicat în sus pistolul cu rachete și am tras. Pocnetul cu totul neașteptat și
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
mă istovesc zadarnic. Dacă viața mea conjugală nu-i pe placul lui Dumnezeu? Dacă mulțimea păcatelor mele a stârnit pedeapsa lui Dumnezeu asupra mea ? Decât să plâng după o femeie de piatră care nu simte nici frică de Dumnezeu, nici rușine de oameni, care nici dragoste nu poate să aibă, nici instinctul de femeie și de mamă, care- sunt atât de evidente și la animale, - care nu simte nici durerile nici mila; nu-i mai normal să mă ridic deasupra situației
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
la București și că intrasem într-un restaurant care semăna ciudat cu Bucur, pe care-l cunoști desigur. Eram gol-goluț, însoțit de o persoană pe care, din păcate, n-am putut s-o identific. Nu aveam nici o jenă și nici o rușine să fiu gol printre oameni îmbrăcați, când persoana care mă însoțea mi-a spus brusc că trebuia cel puțin să-mi pun mâinile în fața sexului așteptând hainele pe care el (sau ea) îmi promitea să le caute. Numai punându-mi
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
însoțea mi-a spus brusc că trebuia cel puțin să-mi pun mâinile în fața sexului așteptând hainele pe care el (sau ea) îmi promitea să le caute. Numai punându-mi amândouă mâinile peste sex, abia atunci am resimțit o mare rușine. Unei chelnerițe i s-a făcut milă de mine și mi-a dat un șervet pentru a-mi elibera mâinile, căci trebuia să mănânc, și pentru a mă apăra de privirile celorlalți. Abia am avut timp să mă acopăr cu
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
Deodată, în mâinile mele „calorice” (de „șaman”, cum mi-a spus Mircea Eliade când va veni la noi, în Suedia), cuțitul s-a rupt în două părți, depărtând lama de mânerul plin de incrustații fine. Am împietrit de durere și rușine. Doamnele m-au consolat pline de amabilitate, și eu am promis că le voi aduce în schimb setul meu de lingurițe de argint... pentru că îmi lipsea un cuțit de argint acasă. M-a tulburat mult, pentru că fusese ca un „semn
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
fiu „nereușit” i s-a dat numele de Hikari, adică lumină, fulger. Azi, acel copil a devenit un om matur, un muzician apreciat care a compus valsuri și nocturne mai ales pentru flaut. Tatăl său a luptat cu sentimentul de rușine ani de-a rândul, ajutându-l mereu până când, printr-o mișcare neașteptată a vieții, copilul a devenit un compozitor apreciat, exprimând sentimentele sale luminoase pentru o lume dură, plină de prejudecăți, printr-o formă de expresie plină de potențial magic
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
când, eventual, cineva va materializa ideea enunțată și acest spațiu va deveni acoperit, ca la Mamaia măcar, cu o scenă utilată modern și poate chiar cu un hotel anexă pentru cazarea artiștilor oaspeți, sperăm și de prestigiu. Pentru că e o rușine cum arată acum Teatrulă Într-un asemenea mediu, cei care vin să prezinte un act artistic elevat trebuie să suporte (din partea spectatorilor) provocările unui comportament suburban. Păcată Aspect din amfiteatrul grădinii (Flacăra Iașului, 13 septembrie 2003) APRECIABIL DEMERS CULTURAL În
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
nenea Ivan. Când veneam acasă, soția lui nenea Ivan îmi spunea, cu înțeles, în limba rusă: Uite iar a venit poșta la fereastră. Fenea era nepoata lui moș Evtuh Carà, moldovean desnaționalizat și în același timp ucrainizat. Nu-i era rușine să spună că de fel e moldovean, iar asta o făcea, desigur, în ucrainiană. După ce m-am prezentat la director, primul lucru pe care trebuia să-l am era un caiet pentru planuri. și asta însemna, mai întâi, cumpărătură. În fața
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
pe datorie) s-a îmbolnăvit grav și a murit. Era din Oltenia. și o învățătoare din Fântâna Zânelor care, nemaiputând suporta foamea, în timpul unei recreații a luat o felie de pâine din ghiozdanul unui copil. A fost văzută și, de rușinea lumii, s-a spânzurat. și era în primul an de învățământ. Multe învățătoare se măritau cu cine se întâmpla doar ca să poată trăi, pentru a nu mai fi o povară pentru părinții secătuiți de datoriile făcute pentru a le ține
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
Ii plăcea să se ție de șotii, să facă farse. Uneori de extrem pericol. Aproape toate satele din vecinătatea Necrasovcăi aveau școli noi. Doar a lui Petrică era o amărâtă de chichineață, cu ziduri de lut și pălărie de stuf. Rușine mare. Obișnuiam să mă duc de multe ori, seara, la un restaurant-grădină de vară a unui evreu, grădină intrată în obișnuința lumii "La Abrumcic". Alături de cei câțiva copaci vii mai erau și câțiva de natură statică pictați pe copertine. Abrumcic
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
ăsta-i învățătorul care mi-a pus creionul în mână! D-aia sunt și mai deștept ca voi!" Cu plutonierul începusem s-o cam apropiem. Ajunsese uneori, mai ales către inspecții, să se roage frumos ca să nu-l dăm de rușine în execuții. și cum să nu execuți când aveam și melodii pe textele plutonierului: De-ar fi arma de lemn verde și-o companie de fete Mândro, mândrulița mea Iar eu plutonier majur Să-i comand stânga-nprejur Mândrulița mea Să
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
de elită. Două săptămâni a durat lupta cu ei. S-au înecat în lac dar n-au vrut să se lase prinși. Tot de pe crucișătoare mai fusesem bombardați când eram în valea Cernaia-Arghirățcaia. Băteau tunurile la metru. Nu mi-e rușine să spun că mi-a fost frică de moarte. Cine spune că nu-i este frică de moarte, minte. Aveam soție, doi copii care îmi erau dragi ca lumina ochilor și voiam să fiu cu ei. Reușisem în viață cu
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
de mătase, și acesta asortat cu baticul. În picioare purta pantofi comozi de culoare deschisă, fără tocuri, deși era scundă. Prin comparație, m-am simțit așa cum spunea secretara, despuiată, și mi-am acoperit obrajii aprinși de soare, dar și de rușine. Mă aflam la aproximativ 8 kilometri de satul unde era primăria. Acolo mai aveam câteva haine subțiri și tricouri cu mânecă lungă. La ora aceea era cald, eram flămândă, încălțămintea avea tocuri înalte, iar până la șosea, unde puteam găsi o
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
țăranilor în mijlocul cărora lucram. Eram neglijentă, purtam haine largi, comode și cizme de cauciuc, mă spălam superficial într un lighean. Când ajungeam în oraș și vedeam cunoștințe sau foști colegi de serviciu, nu știam cum să mă ascund. Îmi era rușine de felul cum arătam. Atitudinea mea era înțeleasă greșit de către aceștia. Eram considerată „ajunsă” și foarte îngâmfată. Nu mă mai simțeam bine în oraș, nu aveam mulți prieteni, iar foștii colegi erau distanți și invidioși din cauza atmosferei și condițiilor din ce în ce mai
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
vorbă cu alți doi săteni. Când m-au văzut, au tăcut cu toții. Tovarășul Mândrică, ieși, te rog, până la poartă, am strigat, în timp ce câinele răgușit și slab lătra isteric, așa cum aveam să țip și eu peste câteva momente. Să-ți fie rușine, mincinosule! am strigat din poartă, când l-am văzut ieșind. De ce ai mințit și nu mi-ai spus pentru ce ai nevoie de semnătura mea pe tabelul cu meseriașii? De ce pe unii i-ai trecut și pe alții nu? Uite
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
la ciment au făcut, am adăugat. 172 Nu voiam să merg la petrecerea familiei Sinosu. Nu-mi plăceau oamenii aceia. Sâmbătă seara în dreptul casei mele, din mașina arhitectului a coborât soția acestuia și, la insistențele celor doi, mai mult de rușine decât de plăcere, am onorat invitația. Am stat două ore la petrecerea familiei învățătorului, unde am cunoscut multe persoane interesante, fără a ști însă atunci cât de importante sunt. A doua zi contabila mi-a spus, cu oarecare invidie, cine
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
mai sus, la Berlin se adăuga și "Zidul", construcție diabolică de beton, sârmă ghimpată, curent de înaltă tensiune, mine..., păzită cu strășnicie zi și noapte de gărzi înarmate până în dinți și câini fioroși, din august 1961 simbol al urii și rușinii. La "liniștea" cetățenilor RDG vegheau Partidul, trupele sovietice și STASI, celebra securitate, un trio atât de bine pus la punct că nu putea să greșească. În acest context, probabil că mulți cetățeni RDG se gândeau cu nostalgie la vremurile "Deutschland
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
dacă ar fi fost posibil l-aș fi împușcat fără milă. Este unica situație din viața mea când aș fi dorit să fiu vânător. Nu puteam să spun nimănui despre această ură de care eram cuprins, mi-ar fi fost rușine și desigur n-aș fi fost înțeles. Dar am urât acest cocoș de-a lungul celor patru ani cât am învățat acolo. Nu era însă singura pricină pentru care nu-mi plăcea la școală. Erau și altele, mai ușor de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
de stat major, am aflat când, în stare de motan, mă strecor pe sub masă la Protocol, barul nostru central... Uite, iar mă încearcă senzația de comprimare osoasă, parcă nu mai sunt om, devin iarăși o jivină blestemată... Domnule, cu toată rușinea, ca intelectual distins, mă înțelegeți, am urgentă nevoie de niște votcă... altfel, iar mi se schimbă statutul, nenorocitul de mine..." L-am ajutat să-și păstreze statutul, am fost cu el la Protocol, ba și la o mică locantă, improvizată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
obsesiile lor desuete. Nu mai înțelegem sentimentalismul, care ni se pare siropos. "Situațiile" ni se par de operetă, ne temem de simțăminte prea tari, nu mai dispunem de vascularizație suficient de sprintenă pentru a ne înroși obrazul în situații "rușinoase"; "rușinea" este un cuvânt vid, lipsit de sens. Altă lume, alte obiceiuri, am lăsat tripleta de domni să se încălzească cu amintirile lor anacronice. Noi suntem "altfel": tari, duri, mai simpli; promovăm Filozofia Eficienței. Sentimentele excesive ne încurcă. Preferăm un comportament
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]