10,730 matches
-
În 1979 a fost invitat ca profesor itinerant la Facultatea de Teologie la Sibiu, dar după doi ani a fost obligat să plece din nou din România. A reușit să dovedească faptul că în timpul războiului nu s-a înscris ca voluntar în armata germană, după care, în martie 1982 a primit pașaport românesc și din 1983 s-a putut angaja ca profesor permanent la Facultatea de Teologie din Sibiu. În 1989 a fost membru fondator al Forumului Democrat al Germanilor din
Paul Philippi () [Corola-website/Science/315390_a_316719]
-
covârșitor din etnici ruși, care au luptat de partea Germaniei naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. a fost formată de fostul general al Armatei Roșii Andrei Vlasov, care a încercat să unească opozanții regimului comunist din URSS. Printre voluntarii Armatei lui Vlasov s-au aflat prizonieri de război sovietici și membri ai emigrației ruse „albe” (mulți dintre aceștia veterani ai Armatei Albe care a luptat împotriva forțelor bolșevice în timpul Războiului Civil Rus). La 14 noiembrie 1944 Armata Rusă de
Armata Rusă de Eliberare () [Corola-website/Science/317344_a_318673]
-
VS-KONR"). Voluntarii ruși care s-au înrolat în forțele terestre germane ("Wehrmacht Heer") au purtat însemnul ROA pe mâneca tunicii. Armata lui Vlasov nu a existat cu adevărat niciodată, dar a fost prezentată ca o realitate de către propaganda nazistă. Acești voluntari, cunoscuți drept "Hiwi" (un acronim al "Hilfswilliger" în traducere „dispuși să ajute”) nu s-au aflat niciodată sub comanda sau controlul vreunui comandat rus. Ei s-au aflat tot timpul sub comanda unor ofițeri germani, îndeplinind inițial sarcini auxiliare, nu
Armata Rusă de Eliberare () [Corola-website/Science/317344_a_318673]
-
au aflat niciodată sub comanda sau controlul vreunui comandat rus. Ei s-au aflat tot timpul sub comanda unor ofițeri germani, îndeplinind inițial sarcini auxiliare, nu de luptă. După o vreme, unii dintre comandanții germani au format din rândul acestor voluntari mici unități înarmate, folosite la început pentru combaterea partizanilor sovietici. Adolf Hitler a permis ca ideea existenței Armatei Ruse de Eliberare să fie folosită pentru propagandă, dar nu a permis să se formeze vreo unitate combatantă. Ca urmare, diferiți soldați
Armata Rusă de Eliberare () [Corola-website/Science/317344_a_318673]
-
Ca urmare, diferiți soldați sovietici au dezertat sau s-au predat germanilor în speranța că se vor alătura unor forțe ruse anticomuniste, care de fapt nu au existat niciodată. O mare parte a prizonierilor de război sovietici s-au oferit voluntari numai pentru a scăpa din lagărele naziste unde se murea de foame. După capturarea sa și trecerea fățișă de partea germanilor, generalul Vlasov s-a străduit să convingă Înaltul Comandament German de oportunitatea organizării unei forțe combatante antisovietice, aflate în
Armata Rusă de Eliberare () [Corola-website/Science/317344_a_318673]
-
aflate în totalitate sub control rus. Hitler și apropiații săi au refuzat chiar și să ia în discuție o astfel de posibilitate. În ciuda nesiguranței statutului lui Vranghel și a ROA, pe la mijlocul anului 1943 existau câteva sute de mii de foști voluntari exsovietici care luptau în cadrul forțelor germane, ca "Hiwis" sau ca "Osteinheiten" (Voluntari din răsărit). Cei din urmă au fost repartizați încă din 1942 în spatele frontului, unde asigurau securitatea căilor de comunicație și luptau împotriva partizanior. Totuși, germanii erau îngrijorați de
Armata Rusă de Eliberare () [Corola-website/Science/317344_a_318673]
-
chiar și să ia în discuție o astfel de posibilitate. În ciuda nesiguranței statutului lui Vranghel și a ROA, pe la mijlocul anului 1943 existau câteva sute de mii de foști voluntari exsovietici care luptau în cadrul forțelor germane, ca "Hiwis" sau ca "Osteinheiten" (Voluntari din răsărit). Cei din urmă au fost repartizați încă din 1942 în spatele frontului, unde asigurau securitatea căilor de comunicație și luptau împotriva partizanior. Totuși, germanii erau îngrijorați de credința acestor voluntari, iar după eșecurile din vara anului 1943 situația tuturor
Armata Rusă de Eliberare () [Corola-website/Science/317344_a_318673]
-
luptau în cadrul forțelor germane, ca "Hiwis" sau ca "Osteinheiten" (Voluntari din răsărit). Cei din urmă au fost repartizați încă din 1942 în spatele frontului, unde asigurau securitatea căilor de comunicație și luptau împotriva partizanior. Totuși, germanii erau îngrijorați de credința acestor voluntari, iar după eșecurile din vara anului 1943 situația tuturor forțelor antisovietice a devenit complicată. La 12 septembrie, Armata a 2-a germană a retras trupe de pe front pentru a face față rebeliunilor și dezertărilor din cadrul unităților de "Hiwis". După e
Armata Rusă de Eliberare () [Corola-website/Science/317344_a_318673]
-
civil. Șkuro a pretins în memoriile sale că a salvat de la execuție un batalion de evrei voluntari din Armata Roșie, care erau prizonieri ai albgardiștilor. Mai mult chiar, el a afirmat că a prevenit pogromurile antievreiești. Cu toate acestea, atunci când voluntarii lui Denikin au cucerit Kievul, ei s-au dedat la pogromuri pe scară largă împotriva populației evreiești. Peste 20.000 de oameni au murit în timpul a două zile de violențe. După aceste evenimente, în timpul unei convorbiri cu Supresskin, un lider
Andrei Șkuro () [Corola-website/Science/317390_a_318719]
-
interzice utilizatorii (vandalii), este dată responsabilitatea combaterii actelor de vandalism pe hartă. Rolurile speciale de menținere pe forumul site-ului, categoriile, și Documentația Wikimapia (Documente) sunt, de asemenea, oferite de echipa Wikimapia pentru unii utilizatori. Datele din Wikimapia provin de la voluntari care vizitează locuri și adaugă informațiile pe site-ul web. Descrierea textuală atașată la fiecare obiect loc este în format liber, neavând nici o restricție cu privire la stil, cu excepția de a avea un punct de vedere neutru (PVN) „neutru” este explicat pentru
Wikimapia () [Corola-website/Science/317374_a_318703]
-
secretă”. Operațiunea de repatriere organizată de britanici la Lienz, Austria, este cea mai cunoscută și mai bine studiată, deoarece cazacii s-au răsculat împotriva britanicilor. În timpul războiului civil (1917 - 1923), mai multe mii de ruși s-au înrolat în Armata Voluntarilor și în Mișcarea Albă și au luptat împotriva Armatei Roșii bolșevice. Armatele căzăcești, (în număr de 11 la începutul primului război mondial), au format grosul efectivelor Mișcării Albe. Astfel, cazacii au devenit cea mai puternică forță antirevoluționară angajată în luptă
Trădarea cazacilor () [Corola-website/Science/317416_a_318745]
-
Acordul franco-armean din 1916, a fost o unitate militară străină din cadrul armatei franceze. Legiunea Armeană a fost fondată pentru sprijinirea Mișcării de eliberare națională a armenilor. În afară de Legiunea Armeană au mai existat și alte unități militare ale armenilor precum Unitățile voluntarilor armeni și Miliția armeană, care au participat la luptele Primului Război Mondial împotriva Imperiului Otoman. Numele sub care a fost cunoscută inițial această unitate a fost ""La Légion d'Orient"" (Legiunea Orientului) . În 1919, ea a fost redenumită ""La Légion Arménienne"" (Legiunea
Legiunea franco-armeană () [Corola-website/Science/321823_a_323152]
-
Acordul prevedea următoarele: Decizia oficială pentru formarea Legiunii Armene a fost luată de autoritățile franceze la Paris, pe 15 noiembrie 1916, fiind semnată de ministrul de război, generalul Pierre Roques, și de ministrul marinei, generalul Marie-Jean-Lucien Lacaze. În conformitate cu decizia inițială, Voluntarii au format 6 batalioane a câte 800 de oameni, și armenii aveau planuri pentru formarea a încă 6 batalioane. Comunitățile armenilor au organizat recrutarea voluntarilor din Franța și Statele Unite. Legiunea a fost compusă în proporție de 95% din armeni. În
Legiunea franco-armeană () [Corola-website/Science/321823_a_323152]
-
de război, generalul Pierre Roques, și de ministrul marinei, generalul Marie-Jean-Lucien Lacaze. În conformitate cu decizia inițială, Voluntarii au format 6 batalioane a câte 800 de oameni, și armenii aveau planuri pentru formarea a încă 6 batalioane. Comunitățile armenilor au organizat recrutarea voluntarilor din Franța și Statele Unite. Legiunea a fost compusă în proporție de 95% din armeni. În rândurile ei se aflau refugiați armeni otomani, foști prizonieri de război, armeni din Egipt, America sau Europa. Majoritatea voluntarilor proveneau din SUA și din lagărele
Legiunea franco-armeană () [Corola-website/Science/321823_a_323152]
-
batalioane. Comunitățile armenilor au organizat recrutarea voluntarilor din Franța și Statele Unite. Legiunea a fost compusă în proporție de 95% din armeni. În rândurile ei se aflau refugiați armeni otomani, foști prizonieri de război, armeni din Egipt, America sau Europa. Majoritatea voluntarilor proveneau din SUA și din lagărele de refugiați din Port Said, Egipt. După o perioadă inițială de pregătire în Cipru, militarii Legiunii Armene au fost mutați în Palestina unde trebuiau să ajute forțele franceze și britanice să lupte împotriva celor
Legiunea franco-armeană () [Corola-website/Science/321823_a_323152]
-
agent britanic a făcut parte din "Secret Intelligence Service". După terminarea războiului s-a reîntors în Occident, unde în 1949 a publicat o carte despre activitatea să că agent dublu. Foote era din Yorkshire. A participat în anii 1930 ca voluntar în Războiul Civil Spaniol. A intrat în contact cu agenta sovietică "Sonja" în Elveția. Ea avea grad de colonel și a folosit mai multe nume, de exemplu: "Ruth Werner", "Ursula Beurton", "Ursula Hamburger" sau "Ursula Maria Kuczynski". După această întâlnire
Alexander Foote () [Corola-website/Science/321916_a_323245]
-
simțise pericolul și a început și ea în martie pregătiri de război, dar nu mai primise comanda unei forțe substanțiale de la atacul eșuat împotriva Parisului în luna septembrie a anului anterior. Până în aprilie, ea adunase un grup de 300-400 de voluntari. Ea a plecat spre Compiègne, probabil fără știrea regelui, și a sosit acolo la 14 mai. În zilele care au urmat au avut loc câteva acțiuni minore. După două zile, căpitanul Louis de Flavy a fugit de focul de artilerie
Asediul Compiègne-ului () [Corola-website/Science/321970_a_323299]
-
Cămășile roșii (în ) este numele dat voluntarilor lui Giuseppe Garibaldi din Italia de sud din timpul Expediției celor O Mie, dar uneori este folosit și la alte campanii ale acestuia. Numele provine de la culoarea cămășilor purtate de voluntari. În anii de exil, Garibaldi a fost implicat într-
Cămășile Roșii () [Corola-website/Science/322000_a_323329]
-
Cămășile roșii (în ) este numele dat voluntarilor lui Giuseppe Garibaldi din Italia de sud din timpul Expediției celor O Mie, dar uneori este folosit și la alte campanii ale acestuia. Numele provine de la culoarea cămășilor purtate de voluntari. În anii de exil, Garibaldi a fost implicat într-o acțiune militară în Uruguay și a trăit o vreme la New York City. Mai târziu s-a spus despre ambele locuri că ar fi locul de naștere al cămășii roșii garibaldiene
Cămășile Roșii () [Corola-website/Science/322000_a_323329]
-
exil, Garibaldi a fost implicat într-o acțiune militară în Uruguay și a trăit o vreme la New York City. Mai târziu s-a spus despre ambele locuri că ar fi locul de naștere al cămășii roșii garibaldiene. Formarea forței de voluntari din Uruguay, stăpânirea tehnicilor de război de gherilă, opoziția față de ambițiile teritoriale ale Braziliei și Argentinei (percepute de liberali ca fiind țări imperialiste) și victoriile din bătăliile de la Cerro și Sant'Antonio din 1846 care au asigurat independența Uruguayului au
Cămășile Roșii () [Corola-website/Science/322000_a_323329]
-
(în ) a fost o campanie militară condusă de generalul revoluționar Giuseppe Garibaldi în 1860. O forță de voluntari a învins Regatul celor Două Sicilii, ceea ce a dus la dizolvarea acestuia și la anexarea sa de către Regatul Sardiniei, un pas important pe calea creării unui nou regat italian unit. Evenimentele expediției au avut loc în cadrul procesului de unificare a
Expediția celor O Mie () [Corola-website/Science/322001_a_323330]
-
ridicat pânzele în seara de 5 mai 1860 de pe o stâncă din Quarto, un district al Genovei, pe vapoarele "Il Piemonte" și "Il Lombardo", obținute de la G.B. Fauché, coleg mason al lui Garibaldi. Corpul expediționar cuprindea circa o mie de voluntari, practic toți italieni din nord, printre care se afla și Rosalia Crispi, soția lui Francesco Crispi. După o scurtă oprire (7 mai) la Talamone, și o alta la Porto Santo Stefano (9 mai), în sudul Toscanei, pentru apă, arme și
Expediția celor O Mie () [Corola-website/Science/322001_a_323330]
-
descuraja vasele Bourbonilor. "Lombardo" a fost atacat și scufundat abia după ce debarcarea se terminase, în vreme ce "Piemonte" a fost capturat. Debarcarea fusese precedată de sosirea lui Francesco Crispi și a altora, care aveau misiunea de a obține susținere din partea localnicilor pentru voluntari. La 14 mai, la Salemi, Garibaldi a anunțat că preia puteri dictatoriale asupra Siciliei în numele regelui al Sardiniei. Cei o mie au dat o primă bătălie la Calatafimi în fața a circa 2.000 de soldați napolitani, la 15 mai. Bătălia
Expediția celor O Mie () [Corola-website/Science/322001_a_323330]
-
la creșterea moralului „celor o mie” și, în același timp, la căderea moralului napolitanilor care, prost conduși de ofițerii lor, au început să se simtă abandonați. Între timp, numărul „celor o mie” a crescut la 1.200 prin înrolarea unor voluntari localnici. Ajutați de o insurecție populară, la 27 mai ei au asediat orașul Palermo, capitala insulei. Orașul era apărat de circa 16.000 de oameni, dar ei erau sub conducerea confuză și ezitantă a generalului Ferdinando Lanza, în vârstă de
Expediția celor O Mie () [Corola-website/Science/322001_a_323330]
-
și legislativele statelor și și-a asumat controlul dictatorial asupra întregii țări. După capturarea unor mici avanposturi și după înfrângerea tuturor garnizoanelor mexicane din regiune, texanii au format un guvern provizoriu și au întocmit o declarație de independență. Sute de voluntari din Statele Unite ale Americii s-au îndreptat spre Republica Texas pentru a o ajuta să-și cucerească independența. Două regimente de voluntari au fost organizate pentru a completa armata regulată texană. Alți voluntari localnici s-au organizat în companii pentru
Bătălia de la San Jacinto () [Corola-website/Science/321352_a_322681]