15,241 matches
-
căciulă ce-i acoperea părul, fruntea și urechile și de fularul gros de lână portocalie înfășurat de două ori în jurul gâtului, „Mă doare“, i-a zis, „Răspunde-mi“, „Mă doare, oprește-te. N-am ce să-ți răspund“, și el insistând: „Cum n-ai?“, „N-am ce să-ți răspund“, și el insistând mai departe: „Cum n-ai?“, „N-am ce să-ți răspund. Nu e nimic“. A mai văzut în ochii lui o sclipire despre care nu știa ce ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de lână portocalie înfășurat de două ori în jurul gâtului, „Mă doare“, i-a zis, „Răspunde-mi“, „Mă doare, oprește-te. N-am ce să-ți răspund“, și el insistând: „Cum n-ai?“, „N-am ce să-ți răspund“, și el insistând mai departe: „Cum n-ai?“, „N-am ce să-ți răspund. Nu e nimic“. A mai văzut în ochii lui o sclipire despre care nu știa ce ar putea însemna, a simțit cum îi eliberează umărul din menghină, își strângea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
el și vreau să păstrez numai în mine și... În fine, citește-mi mai departe. Atunci ar trebui să spun numai esența lucrurilor întâmplate, adică marea iubire, pasiunea de amândouă părțile, devoratoare și dătătoare de forțe, totodată. Nici asupra ei insistând, întrucât eu unul m-aș simți incapabil s-o povestesc, nu pentru că de atâtea ori s-au povestit în literaturile tuturor popoarelor istorii de iubire și n-ar mai fi rămas nimic de spus Îgândul ăsta, dacă l-aș crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
acele zile de după începutul de an, ar trebui spus, pe scurt și direct, că se trezise în el viermele orgoliului. Atât. Ce însemna aceasta o va ști el mai târziu și o știm noi acum. Dar atunci arăta altfel. A insistat să-l lase acasă, ca și cum ar fi avut treabă sau n-ar mai fi avut chef de nimic. După-amiaza scurtă trecea încet și cerul cenușiu încremenit într-o nemișcare rareori tulburată de vreo fulguire palidă se încăpățâna să nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să nu-mi spui. Dar astea erau în capul lui doar. Îi zicea: „E ceva în neregulă. Simt că e ceva și că s-a făcut ceva ce mă împiedică...“. A tăcut. Ioana Sandi a așteptat un timp. „Continuă“, a insistat ea. Apoi glasul lui înghețat, privind-o fix, cu o intensitate gravă: „Vreau să știu ce anume a făcut mama ta. Vreau să știu dacă n-a fost mai mult decât o întâmplare că stau acum în casa nouă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
chiuit scurt. „Ți-am zis din timp c-ai să pierzi“, îl auzeam pe Vlad Dumitrescu. „Asta-i pentru că mi-au stat ăia tot timpul pe cap cu gargara lor“, răspundea Aurora Mocanu. „Nu-i de aia. Ai început greșit“, insista Vlad Dumitrescu, ridicându-se. „Asta o spui tu. Slavă Domnului că am jucat de sute de ori cu tine și nu prea m-ai bătut.“ Vlad Dumitrescu s-a apropiat de sanviciurile pregătite cu atâta grijă, amenințate să se sleiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
capetele înfundate între umeri. Am ridicat privirea spre cer și mi s-a părut că văd câteva stele, pe urmă am înțeles că erau sclipiri ale nu știu cărora lumini și că nori întunecați continuau să apese asupra orașului. Sofronie insista să mergem cu el și ne-a tras către mașina pe care o lăsase într-o străduță dosnică, între nămeți. „Și crezi că ai să poți merge până acolo?“, se interesa Andrei Vlădescu. „Am venit până aici, se poate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
spre el. Stăteam strânși roată în jurul unei măsuțe joase, pe taburete sau pe perne, cu picioarele adunate sub noi, ca Ileana Roman, sau întinse înainte, sub masă, ca Andrei Vlădescu. „Știam și eu ce mi-ai spus. Dar trebuia totuși“, insista Ileana Roman strângându-și halatul călduros peste bluză. „Cu ce? Cum să faci asta?“, întreba Sofronie. „Dar nu vezi că până și acum nu-i e gândul decât la petreceri?“, spunea mai departe Ileana Roman. „Nu cred asta, suferă“, întrevenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
o auzeam spunând, repetând pronumele de câteva ori cu o gravitate care nu reușea să-i ascundă tristețea. „M-au uitat cu toții“, mai zicea și mi s-a părut că șarjează și ea, îi place să se lamenteze și să insiste asupra nenorocirilor ei și dintr-odată am simțit ceva ca o iluminare că forțează lucrurile numai să se apere, totul nu era decât o mască, și să nu apuce un altul s-o plângă, pentru că atunci într-adevăr i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
o altă sală de cinema, plecase la fel. A doua zi nu-și mai amintea nici măcar titlurile filmelor. Apoi s-a dus la Sultana Ștefănescu. Pe drum și-a dat seama că abia acum îl invita la ea, data trecută insistase el să treacă și ea acceptase într-o doară. Acum îl chema, cu un glas speriat, plin de dorinți, nemulțumit. Intrând, pricepu că nu reținuse nimic din acel spațiu prea mic pentru traiul unui om. Acum, când îl vedea prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
teamă, pur și simplu, să mă întorc acasă. Săptămâna trecută l-am găsit așteptându-mă, destul de beat, cu o sticlă în față, cu pălăria pe cap și fularul la gât. Paltonul și-l lăsase căzut pe undeva, prin bucătărie. A insistat să beau un pahar cu el, am acceptat sperând că pe urmă o să fie om de înțeles și o să plece la maică-sa. Dar avea alte gânduri. Voia să se culce cu mine. Până se termină procesul ești încă nevasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și bucurie și foița de pergament se așeza la loc și arăta superbă. Apoi a început lapovița, s-a scuturat scurt de frig, s-a ghemuit la pieptul lui o clipă, speriată, și a vrut să se întoarcă acasă. A insistat să-l țină de braț tot timpul, mergea lipită de el, privind semeț trecătorii cu capul sus, fulgii topiți pe obrazul ei și picăturile de ploaie alunecau în dâre amestecate cu fard, dar nu-i păsa. Andrei Vlădescu și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mai continua să fie... Și totuși oamenii - femeile mai ales - continuând să se zbată și să caute iubirea sau ce socotesc ei că e iubire și crezând că o găsesc, crezând asta chiar și când rămân cu mâinile goale și insistând s-o găsească, loviți, dar mergând mai departe, pentru că trebuie să ajungă până la urmă la ea, în acel ținut care este - nu se poate altfel - cum scrie în cărți și cum spun strămoșii sau cum gândesc ei că ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
sa, își ungea încheieturile mâinilor cu nămol, un pretext să scape de vizitele în care îl târa nevastă-sa, asculta muzica și citea, cu motanul Pisistrate la picioare. Nevastă-sa deschidea rareori o carte, primea și întorcea vizite în care insista s-o însoțească, nu se poate, dragă, să nu vii, ce va spune cutare, care știi ce funcție are?! Pentru ea părerea lumii conta enorm, lui îi era indiferentă. Toate treptele sociale pe care le-a urcat i s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
înainta era dezamăgit, traducerea era proastă, poate nu din vina ei, dar trebuie refăcută mult și nu știa cum să-i spună. Se enerva. Părea să fi uitat ce se petrecuse cu o zi înainte. Îl primise veselă și a insistat să rămână mai mult la ea. Dar el avea de lucru. „Dacă vrei cu tot dinadinsul să-ți spun în exact clipa asta ce-am să fac diseară, e okay, o să stau să lucrez“, i-a zis după mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
peste tot. N-aveau cum să ajungă și acasă, dar cred că pândeau pe undeva prin apropiere. De la cimitir am mers cu toții la parastas, în curtea casei bătrânești în care se întinsese o masă lungă sub un tei matusalemic. Au insistat să merg și eu. Atunci am aflat mai multe de cât aș fi crezut despre ce se întâmplase, de parcă moartea unuia dintre ei îi descătușase, puteau vorbi slobod, despre iubirea fiicei președintelui pentru Meme sau ce-o fi fost, escapadele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
o situație ca asta, ba și-au zis că poate e mai bine, se destinde și le spune mai mult decât știau ei deja, dar chiar de-a doua seară Meme le-a oferit sticla, l-au refuzat, el a insistat, l-au refuzat și el a insistat din nou, ce dracu ne știm de-atâta vreme, cui să vă spun eu? Asta chiar așa ea. Și o vreme asta făceau, seară de seară, și nimeni nu scotea o vorbă, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
zis că poate e mai bine, se destinde și le spune mai mult decât știau ei deja, dar chiar de-a doua seară Meme le-a oferit sticla, l-au refuzat, el a insistat, l-au refuzat și el a insistat din nou, ce dracu ne știm de-atâta vreme, cui să vă spun eu? Asta chiar așa ea. Și o vreme asta făceau, seară de seară, și nimeni nu scotea o vorbă, ca într-un film mut: beau și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
A căutat-o miercuri, dar nu era acasă. Joi, la fel. Seara târziu l-a sunat, el a refuzat-o s-o mai viziteze. „Am făcut deja o pauză, am început să învăț iar.“ „Te rog“, i-a zis. „Nu insista“, a răspuns el. „Duminică plec cu un grup la un congres în Polonia.“ „Nu insista, o să ne vedem mâine.“ Vineri n-a fost de găsit. Iar l-a sunat târziu, când nu s-ar mai fi putut întâlni. I-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
sunat, el a refuzat-o s-o mai viziteze. „Am făcut deja o pauză, am început să învăț iar.“ „Te rog“, i-a zis. „Nu insista“, a răspuns el. „Duminică plec cu un grup la un congres în Polonia.“ „Nu insista, o să ne vedem mâine.“ Vineri n-a fost de găsit. Iar l-a sunat târziu, când nu s-ar mai fi putut întâlni. I-a spus că vrea s-o vadă, că îi e dor de ea. „Și mie.“ Răspunsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
subiecte, dezvolta teorii pe care altădată le-ar fi explicat cu timiditate și neîncredere, cu convingere, ferm, metodic, argumentând logic orice ar fi spus, nu se lăsa întrerupt, își contrazicea energic profesorii, îmi permit să remarc o inadvertență sau să insist asupra altei opinii care e sprijinită de cutare și despre care cutare adaugă lucrul următor... Când ieșea din sală, nu mai știa nimic din ce înșiruise în fața profesorului, și n-avea nici o însemnare care să-i amintească ceva. A fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Dacă te înșeli?“ „Nu se poate.“ Pe chip îi reapăruse apa aceea de mulțumire, și-a stins țigara cu un gest nervos, s-a așezat pe scaunul din fața oglinzii cu înflorituri, începând să-și perie capul. „Și dacă te înșeli?“, insista Andrei Vlădescu. „Atunci...“ S-a oprit o clipă, s-a întors pe jumătate spre el, gândindu-se, înainte să-și continue gesturile suspendate. „Atunci am să mă arunc în fața tramvaiului, asta am să fac. Dar n-o să mă arunc, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Poate îi era teamă să rămână singur cu gândurile lui. Evita să rămână singur. Dar, vorbind, cel puțin un timp gândurile i se diversificau și tensiunea concentrată într-un singur punct, gata să explodeze, diminua. Cu o parte din prieteni insista să vorbească despre Ioana Sandi și despre ce se petrecea cu el în acele momente. Reluând o dată și încă o dată totul de la capăt, de parcă ar fi vrut să afle unde greșise sau de parcă s-ar fi pedepsit în urma unui păcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
culorile în care se îmbrăcase careva, gesturile. Dar atunci i se părea că niciodată memoria lui nu fusese mai ascuțită și se blestema pentru asta. Îi făcea rău, dar răul ăsta era ca și cum l-ar fi dorit, îl căuta și insista asupra lui, își scormonea mintea după tot ce se petrecuse cu el în ultimii ani. Nu numai cu Ioana Sandi, ci cu toată lumea pe care o știa. Se trezea notând câte o vorbă, o idee, un gest, uneori descria scene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
o ducea la petreceri, o ținea închisă în casă, n-a venit o dată măcar cu părinții lui, să i-i prezinte. Că ar fi trebuit să fie un gentleman și să-și recunoască vina și să se retragă fără să insiste s-o mai recucerească. Nu se mai uita la ochii ei mici și apoși, își coborâse privirile spre buzunarul halatului alb deasupra căruia erau țesute cu sânge literele numelui ei. I se părea că alunecă peste ceva spongios, moale, simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]