11,439 matches
-
Dragostea este surprinsa desfășurându-se într-un moment de intimitate, în casa iubitei, la căldura focului; natura din exterior devine un pretext pentru sentimentul de dragoste. Aparent, eul liric este adăpostit de ostilitatea naturii, despărțit de „geamuri”, horn”, în casa iubitei unde: „cald e aicea la tine”. Cu toate acestea, sacralitatea și căldura oferite de sentimentul de iubire sunt parcă inutile pentru eul în stare de hipnoză, care nuși poate desprinde atenția de la natura hibernală etxerioară. Dragostea devine o stare paradoxală
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
parcă inutile pentru eul în stare de hipnoză, care nuși poate desprinde atenția de la natura hibernală etxerioară. Dragostea devine o stare paradoxală sau ca un automatism psihic care păstrează rămășițele iluziei de dragoste ca spațiu al refugiului. Tot ceea ce cere iubitei pare a se desprinde din automatisme: „spune s-aducă jăratec”, „mână fotoliul”, „spune s-aducă și ceaiul”, el aflându-se într-o stare de inerție, de rigiditate emoțională: „Nu râde... Citește nainte”. Acest refren care contribuie la muzicalitatea poeziei sugerează
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
se desprinde din automatisme: „spune s-aducă jăratec”, „mână fotoliul”, „spune s-aducă și ceaiul”, el aflându-se într-o stare de inerție, de rigiditate emoțională: „Nu râde... Citește nainte”. Acest refren care contribuie la muzicalitatea poeziei sugerează cenzura emoțiilor iubitei care ar încerca în zadar să destindă tensiunea sufletească. Nici casa iubitei, nici apropierea ei, nici „toate din casă” ce-s „sfinte”nu îl pot apăra de dezechilibrul sufletesc. Monotonia iritantă, marcă a gheții sufletești, a materializării se remarcă în
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
aducă și ceaiul”, el aflându-se într-o stare de inerție, de rigiditate emoțională: „Nu râde... Citește nainte”. Acest refren care contribuie la muzicalitatea poeziei sugerează cenzura emoțiilor iubitei care ar încerca în zadar să destindă tensiunea sufletească. Nici casa iubitei, nici apropierea ei, nici „toate din casă” ce-s „sfinte”nu îl pot apăra de dezechilibrul sufletesc. Monotonia iritantă, marcă a gheții sufletești, a materializării se remarcă în versurile: „La horn să ascult vijelia,/Sau zilele mele totuna -/Aș vrea
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
și nainte”). O stare de teamă și angoasă se accentuează în momentul în care natura înghețată dorește parcă să ajungă la el: „Și-a prins promoroacă și clanța”, stare care apare în ciuda unei chemări surde: „Și ningă... zăpada ne ngroape”. Iubita devine mai mult o iluzie, o aspirație, un spațiu securizant la care cu toate eforturile nu poate ajunge, căci el a adus cu sine vijelia naturii de afară. Realitatea pe care o trăiește este cea a naturii reci cu care
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
și contopirea sentimentelor alături de ființa iubită. Dragostea simbolistă este, deci, monotonă, rigidă, nu transcede ființa umană, ci rămâne suspendată într-un exterior intangibil. Realitatea vieții eului se află în sine, prin sondarea spiritului propriu, căci mai lesne aude vijelia decât iubita citind, mai lense vede și simte zăpada decât iubita apropiindu se. Pictura simbolistă arată acest tumult interior și decăderea spațiului securizant. Hugo Simberg înfățșișează cu duritatea îngerul rănit, căzut din ceruri și cărat de doi copii. Nici măcar îngerii nu mai
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
deci, monotonă, rigidă, nu transcede ființa umană, ci rămâne suspendată într-un exterior intangibil. Realitatea vieții eului se află în sine, prin sondarea spiritului propriu, căci mai lesne aude vijelia decât iubita citind, mai lense vede și simte zăpada decât iubita apropiindu se. Pictura simbolistă arată acest tumult interior și decăderea spațiului securizant. Hugo Simberg înfățșișează cu duritatea îngerul rănit, căzut din ceruri și cărat de doi copii. Nici măcar îngerii nu mai pot aduce pacea sufletului. Moartea groparului a lui Carlos
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
rănește, sentimentul de iubire aparținând parcă de altă lume. O ipostază diferită a dragostei apare la Blaga, în poezia Cântecul focului. Profund filosofic, discursul liric marchează potențarea misterului. Dragostea lui Blaga devine elan, trăire plenară, departe de Marele Orb. Metamorfoza iubitei amplifică misterul sentimentului și a atingerilor tainice: „tu crengi ai, iubito, nu brațe”, „înflorești mulțumită”. Iubitul este un Orfeu care transformă ființa iubită în vibrații, mișcare, tensiune. Ciclicitatea naturii căreia aparține iubita stă sub semnul inimii. Lexical este dominat de
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
diferită a dragostei apare la Blaga, în poezia Cântecul focului. Profund filosofic, discursul liric marchează potențarea misterului. Dragostea lui Blaga devine elan, trăire plenară, departe de Marele Orb. Metamorfoza iubitei amplifică misterul sentimentului și a atingerilor tainice: „tu crengi ai, iubito, nu brațe”, „înflorești mulțumită”. Iubitul este un Orfeu care transformă ființa iubită în vibrații, mișcare, tensiune. Ciclicitatea naturii căreia aparține iubita stă sub semnul inimii. Lexical este dominat de cuvinte ca: „aprinde”, „rug”, „aură”, „ardoare”, „văpăi”, „cenușă”, „scânteie”, „foc”. Cuplul
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
elan, trăire plenară, departe de Marele Orb. Metamorfoza iubitei amplifică misterul sentimentului și a atingerilor tainice: „tu crengi ai, iubito, nu brațe”, „înflorești mulțumită”. Iubitul este un Orfeu care transformă ființa iubită în vibrații, mișcare, tensiune. Ciclicitatea naturii căreia aparține iubita stă sub semnul inimii. Lexical este dominat de cuvinte ca: „aprinde”, „rug”, „aură”, „ardoare”, „văpăi”, „cenușă”, „scânteie”, „foc”. Cuplul devine un dumnezeu pe pământ, supus focului pasiunii, erosului, dar care devine creator la rândul său: „iubirea țâșnește din țărnă și
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
cap”. Flacăra iubirii devine măsura a trecerii timpului: „flacăra (...)/oricărei făpturi pământene,/și drumul i-aține, și ceasul.” Antiteza dintre iubirea pământească și cea divina este evidențiată în versurile: „Dumnezeu singur arde suav (...)/ fără de-a mistui” „altfel noi ardem, iubito (...) mistuindu-ne unul pe altul”; „el cruță” „noi nu ne iertăm/ ardem (...) cu cruzime în văpăi”. Blaga consideră că omul este un Dumnezeu pe pământ, dar Dumnezeu nu e om în cer. Singură, divinitatea poate controla focuri fără ca să se
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
În Jocurile Daniei, facem cunoștință cu fratele cel mai mare. (...) În ciuda ascendentului de vârstă și experiență, Sandu nu mai are cu adevărat nici o putere asupra sufletului Daniei: este întâiul dintre eroii lui Holban care nu mai crede că-și educă iubita.”<footnote Nicolae Manolescu, Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, Editura 100+1 Gramar, București, 2006, pp. 440-441 footntoe> Dacă toate cele trei romane sunt scrise concomitent sau imediat după câte o criză amoroasă din viața scriitorului, biografia nu lasă
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
la potențarea obsesiilor legate de iubire și moarte, printr- o dublă mișcare retrospectivă, evaluativă, interpretativă a unor evenimente trecute ce capătă noi dimensiuni în vis și una prospectivă, prin valoarea premonitorie ce anticipă evenimente. Visul lui Sandu este unul complex, iubita sa apare mai întâi ca mireasă a altuia, apoi ca fiind moartă. Autorul visului mărturisește că „la un moment dat” le-a văzut pe amândouă simultan: ”Una roșie dizgrațioasă, cealaltă neagră, înțepenită.” Visurile reflectă gândurile și sentimentele din subconștientul personajului
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
întreaga lor bogăție de nuanțe: “interpretările diverse, atmosfera melancolică, dureroasă că totul a fost iluzie”. Vocea naratorială își impune chiar reguli de construcție ale numelui pentru a surprinde “spațiul perfect gol”, spațiul de incomunicare care se întinde între el și iubita sa: “să întrebuințez cuvinte impalpabile” și să “las deoparte dialogurile lungi”, ce rezultă tocmai din teama unei posibile falsificări. Pe Sandu femeia cu un singur atribut, feminitatea, nu-l interesează. Dacă Viky se prezintă tot timpul ca fiind draguță, Ioana
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
și o atitudine meschină și diprețuitoare. De aici rezultă o admirație totală și o Ioana construită din frânturi, din contraste, din schițe succesive, din tușe suprapuse, iar adevărata Ioana rezultă în urma intervenției cititorilor. Cu toate că Sandu dă tot timpul asigurări că iubita lui îi este egală, că aceasta l-a ajutat să-și desăvârșească educația, însuși faptul de a fi femeie, micile cochetării sau reacțiile neprevăzute o transformă într-o ființă subalternă prin modalitatea prezentării acestei condiții umane în roman. În comparație cu Irina
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
cu opiniile despre profesori. Sunt mulți imbecili printre profesorii tăi?, întreabă el făcând pe grozavul. Nu... cum ar putea să fie? Se uimește fata. În nuvelele Icoane la mormântul Irinei și Conversații cu o moartă autorul este obsedat de moartea iubitei. „Metoda e mai proustiană decât oriunde (cel puțin în latura strict tehnică) și constă în cultivarea unei memorii capricioase, dacă nu chiar arbitrare, în trecerea de la una la alta după simple asociații de moment. Aflând din ziare de moartea Irinei
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
propriile reacții în cazul morții femeii iubite, făcând variațiuni pe aceeași temă. În experimentarea unei atitudini probabile față de moarte constă gidismul lui Anton Holban. În Icoane la mormântul Irinei este experimentată altă atitudine. Eroul nu îndrăznește să mergă la înmormântarea iubitei și se gândește numai că intră în biserică în chip de geniu negru romantic, cu sabie și coif, și visează că se află la cimitir pe o noapte cu lună. Viziuni asemănătoare sunt în Halucinații, nuvelă în care eroul își
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
i-am sugerat să moară, chiar dacă logic n-am avut nici o răspundere.” Vestea că Irina a murit îi dezlănțuie imaginația eroului care într-o viziune de un romantism macabru, își închipuie că merge la miezul nopții să o vadă pe iubita moartă: „Ce intrare impresionantă voi face! Ce baladă nemțească! Ce suflu va trece prin cei doi sau trei care veghează! Singur, desfăcându-mă din din noapte, după ce am fost atâta vreme nevăzut, întunecat, apropiindu-mă șovăielnic de căpătâiul Irinei. Fiecare
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
și indeciziei sale. Moartea Irinei e un eveniment printre atâtea altele, mai ales că pentru acest fapt personajul masculin găsește și o explicație: „... pentru mine Irina a murit în clipa când m-a înșelat.” Paradoxal este faptul că nu moartea iubitei îl preocupă pe erou, ci toate detaliile care îi întrețin lui tensiunea interioară: „Căci putrezirea Irinei, la care nu asist decât de la distanță, nu poate să-mi furnizeze decât noi detalii pe decorul reveriilor mele. De altfel, moartea Irinei o să
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
geamănă în literatura franceză, pe bunica lui Marcel. Și între eroi există asemănări: Marcel doar înregistrează moartea bunicii sale, Meursault privește cu detașare corpul defunctei sale mame, iar Sandu nu este nici el capabil să verse o lacrimă lângă cadavrul iubitei. La Anton Holban aproape toate personajele se pregătesc pentru moarte, în special Sandu. Autorul este un practicant al doctrinei cadavrului viu, G. Călinescu obervând că Bombonel, unul din personajele secundare ale romanului O moarte care nu dovedește nimic, are un
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
Sandu simpla cartografiere a trupului real nu are valoare dacă nu este prelungită printr-un joc infinit al imaginației. Dacă jocurile Daniei sunt jocuri ale seducției și disimulării, jocurile lui Sandu sunt jocuri ale minții și simulării. El transformă trupul iubitei într-un simulacru, într-o imagine din spațiul virtualului, într-o proiecție a eului său posesiv și înglobant. În momentul în care a obținut holograma mentală, trupul propiu-zis, devenit un simplu obiect, poate fi îndepărtat. Deși Marcel și Sandu procedează
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
să continue (întrebare fără conținut, doar din plăcerea de a prelungi jocul): <<Și dacă aș pleca?>> <<Aș muri.>> Rețin după atâția ani: erau 27 de franjuri.” Sandu dă o motivație proustiană pentru acest fel ciudat de a participa la mărturisirile iubitei: “Insensibilitate? Nu. O simplă întâmplare, un capriciu al memoriei de a reține un lucru neînsemnat.” Romanul O moarte care nu dovedește nimic poate fi rezumat printr-o singură propoziție: “Romanul bărbatului care nu voia să ia pe eroină în căsătorie
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
Holban este primul scriitor român pentru care constructul livresc este mai important decât ființa concretă, cea din carne și oase. În O moarte care nu dovedește nimic notează cu sinceritate: „Și literatura e de vină că nu ne împăcăm cu iubitele noastre. Trăim în iluzii și apoi realitatea nu ne place. Irina nu seamănă cu cinstita Andromaca, pentru care nu există slăbiciuni și care rezistă fără greutate imprecațiilor lui Pyrus; cu Esther, ce-și riscă viața ca să-și salveze neamul; cu
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
irealitate: “A auzi o vorbă, declarația de dragoste care palpită la urechea ta, și a întinde mâna zadarnic, în aer. Ar trebui să închizi ochii ca să uiți că ești singur. A-ți atinge mâna ta, obrazul, ochii, ca să simți carnea iubitei.” Dania combină ingenuitatea cu perversitatea, iar efectele sunt uneori comice. Când își îmbie iubitul, pare a avea o voce cu adevărat erotică: “Te aștept iubite. Las ușa deschisă pentru tine. Toată lumea doarme, nu vom fi tulburați. Buzele mele sunt uscate
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
secretele!...M- am jucat mult cu cirapii Daniei, îi mângâiam, îi mototoleam, îi lăsam întinși în întregime, ca să construiască piciorul tot, iar mătasea curgea ca o apă printre degetele mele; îi auzeam susurul.” Construcția aceasta metonimică are dezavantajul că elimină iubita. În lipsa Daniei, care vorbește la telefon cu mama ei, Sandu se joacă cu pantoful ei: “M-am instalat pe covor și am început să mă joc cu pantoful. Să încerc să închipui piciorul Daniei, pasul ei, ezitările. Și sângele care
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]