12,849 matches
-
singură: absolut singură. Amândoi eram singuri. Masa din camera mea de zi era încă aranjată pentru cina cu lumânări; am strâns totul și apoi am urmărit cum zorii primei zile a Anului Nou mijeau firav peste Battersea. Când s-a luminat bine, m-am gândit să fac un duș, dar am ales până la urmă două cești de cafea tare. Perspectiva de a aștepta încă trei ore mă înspăimânta. M-am gândit la mama și la felul în care se străduia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
alternând mereu turba neagră golașă, cu iarba-neagră încâlcită și cu grămezile de pietre cu forme ciudate; și nu în ultimul rând, după ce Michael mersese mai mult de zece minute, deveni conștient că drumul începuse să urmeze linia unui lac artificial, luminat la un capăt de șiruri paralele de lumini care aminteau de o pistă de aeroport. Putea chiar să distingă conturul unui mic hidroavion parcat la marginea apei. Curând după aceea, dădu peste un pâlc de pădure deasă, înconjurat de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
spune - când descoperise că personajul lui, profesorul Plum era criminalul și nu mai era posibil să-l considere un personaj detașat, dezinteresat.... Să te afli dintr-odată în miezul lucrurilor. Apoi își aminti ultimele cuvinte enigmatice ale Tabithei și se lumină. Credeam că eu trebuia să scriu povestea asta, spuse el, dar constat că n-o scriu. Cel puțin, n-o mai scriu. Fac parte din ea. Phoebe îl privi îngrozită. — Ce?! Michael sări în picioare, spunând: — Doamne, ce gândire lentră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
-și continuie explorările. Deocamdată, spritul lui de aventură domină. A doua ieșire ducea direct la o altă scară, mai abruptă și mai neregulată decât cea dinainte. Lăsând ușa spre cămăruță întredeschisă, Michael descoperi că avea atâta lumină cât să-i lumineze înaintarea și în scurt timp calculă că ajunsese la nivelul parterului, unde se terminau treptele. Stătea acum la intrarea unui pasaj îngust. Începu să-l învăluie întunericul, Găsi în peretele pasajului, după numai câțiva pași,o ușă de lemn. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de asta. Când i-am spus că, de fapt, mie tocmai poziția ei mi se părea cea mai atrăgătoare și că nu mă interesează și nu am nici o pregătire În domeniul modei, zâmbetul ei s-a lărgit și i-a luminat tot chipul. — Ei bine, În acest caz, Andrea, s-ar putea să fii exact ce ne trebuie. Cred că a sosit timpul să faci cunoștință cu Miranda. Și Îmi dai voie să-ți dau un sfat? Privește-o drept În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
comentariu cu privire la cine era important, pe cine să nu cumva să supăr și cu cine era util să mă Împrietenesc pentru că organiza cele mai strașnice petreceri. Când i-am descris-o pe Fata cu Manechiură, chipul lui Emily s-a luminat. — O! a suspinat ea, mai surescitată decât o văzusem cu privire la oricine altcineva până atunci. Nu-i așa că e absolut formidabilă? — Ăă, da, sigur, părea foarte drăguță. N-am prea avut ocazia să discutăm, n-a făcut altceva decât, mă-nțelegi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
târa la serviciu la o asemenea oră obscenă. Probabil era plătit cu o sută cincizeci de mii de dolari pe an ca să fie atât de nefericit, dar nu conta, măcar nu eram singura. Benji m-a salutat, iar țigara aprinsă lumina ireal acea semiobscuritate matinală de iarnă, și mi-a făcut semn să mă apropii. Eu eram cam neliniștită la gândul că o să Întârzii, dar Eduardo mi-a aruncat privirea lui „nici o grijă, n-a venit Încă, toate sunt bune și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
deprimante zile din cea mai deprimantă lună (februarieă, genul de zi În care chiar și cei optimiști preferă să se strecoare sub plapumă, iar pesimiștii nu au nici o șansă să reziste fără un pumn de antidepresive. Dar cafeneaua Starbucks era luminată și Încălzită și populată de un număr apreciabil de oameni, iar eu m‑am ghemuit Într‑unul dintre uriașele fotolii verzi și am Încercat să nu mă gândesc cine‑și frecase părul murdar de el Înaintea mea. În ultimele trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
apoi Își ridică aparatul și-și apropie ochiul de obiectiv. Numai că se prefăcu doar că deschide diafragma. Apăsă butonul pe jumătate și făcu un clic cu limba. Fetele Începură să se plîngă. — Dar becul nu s-a aprins! — A luminat, zise el. Este unul special, invizibil. E unul care radiografiază. Vede prin hainele voastre. Evident, asta o inventase pentru a le flata pe fetele alea șterse care-l băteau la cap să le pozeze, iar Duncan se simțea stînjenit pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
și le imagineze coborînd cu pași mărunți pe scară În rochiile lor stil empire și-n pantofii cu tălpi moi, Încălecînd și ducîndu-se să călărească În Rotten Row. CÎnd era vremea rea, stucatura decolorată arăta oribil. Astăzi, Însă, strada era luminată din abundență, iar frontoanele caselor păreau Înălbite, ca niște oase proiectate pe cerul albastru. Londra arăta bine, se gîndi Helen. Trotuarele erau prăfoase - ca blana de pisică, după ce a stat tolănită ore În șir la soare. Ușile erau deschise, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
era nebun. Manevră ambreiajul, transpirînd, Înjurînd, și Întoarse mașina razant. Viv Își ținea capul În jos, dar se mai uită o dată În spate. Kay se alăturase cozii din fața cinematografului: ridicase bricheta la țigară, iar flacăra, răsărind În lumina amurgului, Îi lumina degetele și fața. Taci, Vivien, și-o aminti Viv spunînd. Amintirea era la fel de clară, după tot acest timp - clară și cutremurătoare - mîna ei care o strîngea, gura care Îi spunea, Vivien, taci. — Slavă Domnului! spuse Reggie, cînd Începuseră să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
imagina decît așa cum Îl vedea În fiecare zi În celula friguroasă de la Wormwood Scrubs, cu pătura grosolană de pușcărie pe umeri, ștergînd urmele de cacao cu pîinea de la micul dejun sau stînd la fereastră cu fața lui slabă și albă, luminată de lumina lunii sau colorată de flăcările de pe cer. Privi În pahar, apoi Își dădu seama că Fraser tăcuse și Îl urmărea. — Știu ce crezi, zise Fraser, cînd Își ridică privirea. Își coborî vocea și păru ușor timid. Te Întrebi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
coridoare, pentru că oamenii se duceau la culcare. Observă o femeie cum ridică o perdea pentru a ajunge la ivărul ferestrei: era Înfășurată În perdea ca o mireasă În vălul ei. Într-o casă modernă, o fereastră glazurată de baie era luminată și arăta foarte limpede silueta unui bărbat În maiou: omul bău dintr-un pahar, Își dădu capul pe spate și Își clăti gura și gîtul, apoi se repezi Înainte și scuipă gargara. Duncan surprinse inelul lăsat de pahar În momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Domnul Leonard, bănui, sătea de unul singur În camera lui de tratamente, făcîndu-și garda de noapte și expediind rugăciuni. Era Îmbrăcat În cămașă, cu manșetele rulate. Aprinsese lampa indigo pe care o folosea la vindecările nocturne, iar lumina ei albastră lumina ciudat culoarul. Rămase În ușă, cu fața În umbră. — M-am gîndit la dumneavoastră În seara asta, domnișoară Langrish, zise el liniștit. Ce mai faceți? Îi spuse că se simte bine. — Ați ieșit În oraș În seara asta, Îmi Închipui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
un cinematograf. SÎnt locuri atît de curioase, cred. Atît de instructive... Data viitoare cînd vă veți duce la cinema, domnișoară Langrish, ar trebui să Încercați ceva. Întoarceți-vă capul și uitați-vă peste umăr. Ce o să aflați? Multe figuri, toate luminate de lumina neliniștită, schimbătoare a lucrurilor care pier. Ochi ficși, larg deschiși, Îngroziți, terorizați, pofticioși. Așa este, vedeți dumneavoastră, spiritul neevoluat, subjugat de simțurile materiale, de ficțiuni și visuri... Vorbea pe un ton scăzut, egal, captivant. CÎnd ea nu Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
pe Dumnezeu, am făcut tot ce mi-a stat În putință să-mi țin mîinile acasă; a fost un adevărat chin. Merseră În cameră, mînă În mînă. El Își frecă ochii și se uită În jur. Becul veozei de-abia lumina; chiar și așa, văzu suficient și se strîmbă. — Locul ăsta e o gaură mizerabilă, nu crezi? Morrison zicea că-i OK. Cred că arată mai rău decît Paddington. — E-n regulă, zise ea. — Nu-i În regulă. Mă doare inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
clipa În care coborî Împreună cu Mickey. Exploziv? Acesta Își puse cascheta pe cap și dădu aprobator din cap. — Cel puțin o sută de livre. Le ajută să scoată pături, bandaje și o targă din spatele dubiței, apoi le conduse prin moloz, luminînd cu lanterna În timp ce mergea. — Locul ăsta a fost lovit cu aproape toată Încărcătura, zise el. Trei apartamente. Credem că apartamentul de sus și de la mijloc erau goale. Dar oamenii din celălalt erau cu toții acasă - fuseseră În adăpost și abia ieșiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
șrapnel care căzuse. Atinsese acoperișul și capota dubiței, producînd o serie de zăngănituri, de parcă bombardierele aduseseră niște sertare cu tacîmuri și acum le goleau. Apoi se auzi o izbitură și mai mare, apoi alta, iar drumul din fața lor fu brusc luminat de o lumină albă, Înspăimîntătoare. Avionul lansa bombe incendiare și una explodase. — Minunat, zise Mickey. Ce ne facem? Kay Încetinise automat, și piciorul i se plimba pe deasupra frînei. Trebuia să meargă Înainte, fără să conteze pe unde treceau. Dacă te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
răsuflarea. Sub ușa celulei lui era o dungă de lumină de un albastru bolnăvicios, iar, pe verticală, În centrul ușii, la un metru și jumătate de la podea, un vizor acoperit. În timp ce urmărea, dunga de lumină fu Întreruptă iar vizorul se lumină o clipă, apoi se Întunecă. Domnul Mundy stătea uitîndu-se Înăuntru. Pentru că, așa cum știa să meargă delicat, știa și cînd unul dintre oamenii lui avea probleme și nu putea dormi... Stătu acolo, nemișcat, preț de un minut. — În regulă? Întrebă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
streașină la ochi, ca Înainte; acum, că era mai strălucitor ca oricînd, nu mai vorbea - Închisese ochii o clipă și-și dăduse capul pe spate. Ce frumoasă e! se gîndi Helen dintr-odată, șocată de povestea despre bătrînă; pentru că soarele lumina fața Juliei ca un reflector, iar albastrul salopetei și hainei scoteau În evidență fața bronzată, genele negre și sprîncenele drepte, și pentru că părul Îi era strîns sub turban, vedeai mai clar liniile dulci ale maxilarului și gîtului. Își ținea gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Da, mi-ar plăcea. Își terminară senvișurile și ceaiul, și Julia făcu ordine, Îndepărtînd sticla și hîrtia, apoi clăti ceștile. Se Întoarseră la etaj, trecînd de ușile salonului și cele ale camerei de dincolo de el, și urcară pe scara slab luminată la etajele următoare. Mergeau ușor, șoptindu-și cîte ceva despre un anume detaliu sau un lucru distrus, dar, În general, umblau În tăcere. Camerele de la etajele superioare erau și mai deprimante decît cele de la parter. Dormitoarele aveau Încă paturi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
se opriră. În loc să o ia la goană, inima lui Helen părea că tremură. — Ce-i asta? șopti ea, apuncînd nervos balustrada. Julia se Încruntă. — Nu știu. Apoi un bărbat strigă vesel spre scări. — Julia? Ești acolo? Și fața i se lumină. — E tata, zise ea, apoi răspunse cu voioșie aplecîndu-se peste balustradă. SÎnt aici, tati! Sus! Vino să-ți fac cunoștință cu el, spuse ea Întorcîndu-se; o luă pe Helen de mînă și-i strînse degetele. O porni repede pe scări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Își Îndrepta spatele, cînd primii deținuți mărșăluiră pe lîngă ușa lui Duncan. Crawley, Waterman, Giggs, Quigley... Apoi apăru Fraser. Era cu mîinile În buzunare și lovea cu bocancii În dreapta și-n stînga. Totuși, cînd Îl văzu pe domnul Mundy, se lumină la față. — Bună ziua, zise el. E o onoare, domnule, hotărît lucru! Oare miros eu bine? E tutun de-adevăratelea? Salut, Pearce. Cum ți-a mers la vizită? După cum se vede, te-ai distrat la fel ca mine. Ăsta a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Își dădu seama că Julia se gîndise că ea venise cu vești proaste. — Nu, Îi spuse ea repede, pe nerăsuflate. Nu, doar că... am vrut să te văd, Julia. Am vrut să te văd, atît. Julia nu răspunse. Lanterna Îi lumină fața, așa cum probabil c-o luminase pe-a lui Helen, făcînd-o să arate ca o mască. Era imposibil să-i citești expresia. Dar peste o clipă, deschise ușa mai mult și se retrase. Intră, zise ea. O conduse pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
gîndise că ea venise cu vești proaste. — Nu, Îi spuse ea repede, pe nerăsuflate. Nu, doar că... am vrut să te văd, Julia. Am vrut să te văd, atît. Julia nu răspunse. Lanterna Îi lumină fața, așa cum probabil c-o luminase pe-a lui Helen, făcînd-o să arate ca o mască. Era imposibil să-i citești expresia. Dar peste o clipă, deschise ușa mai mult și se retrase. Intră, zise ea. O conduse pe o scară Întunecată la al doilea etaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]