10,420 matches
-
la Seletin / Numai Jalbe și suspin...” Chiar dacă în suplimentele literare ale Patriei semnează cuvinte alese Colivescu, C. Berariu, C. Morariu, Nicu Dracineschi, Nico Cărăuș, Leonida Bodnărescu, Delavamă, G. Coșbuc... * Iată câteva informații de la rubrica de „specialitate” a ziarului menite a mângâia sufletul și mintea cititorilor. Informații referitoare la „Focul din comuna Ștefănești din Județul Botoșani; despre „ofițerii români în armata austriacă spre a studia instituțiile armatei noastre”, dar și despre faptul că „de babele române se teme și moartea”: „la Telega
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
are ca început Predica de pe munte. Primul cuvînt este fericiți și se arată în continuare, cînd și pentru ce sînt fericiți: "Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor. Fericiți cei ce plîng, că aceia se vor mîngîia. Fericiți cei blînzi, că aceia vor moșteni pămîntul. Fericiți cei ce flămînzesc și însetoșează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
și abstract, cînd nu mai e decît clopot de vid în care persistă a viețui numai neliniștea, nesiguranța, închipuirea dezlănțuită. Concluzia practică? Una cunosc: să-și umple tot omul memoria cu fapte bune ca să aibă cu ce se obloji și mîngîia. Ele, singure, pot îndulci scurgerea lentă și rece a timpului pur" (N.S.). O variantă opusă torturii prin timp este tortura conviețuirii cu o sută de oameni într-o încăpere de 20 m.p. tortura prin balamuc. Denunță exigenții, cei care vigilenți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
pe când tu dacă o noapte, râde. — Bildule, nu la sex mă gândesc eu când o privesc... La câteva mese distanță, frumoasa domnișoară fără nume părea să se distreze copios în compania străinului blond, care nu se mai oprea să-i mângâie palmele și degetele. — Sex, nesex, zice Mamutu’, cu ceva bani poți să te gândești la ce vrei tu cu ea. Între timp, Sachi se chinuia din răsputeri să-l convingă pe Iosif Răcaru să accepte ca un amator să-și
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
o limbă necunoscută și numai prin semne sau câteva noțiuni de bază se putea înțelege cu băștinașii. „Ce îți spune inima, Cristian ?“, auzi în minte deodată vocea caldă a mamei. Și deja o vedea stând la marginea patului său și mângâindu-l pe frunte, ca atunci când își începea adolescența și avea câte o depresie în dragoste de la te miri ce fetișcană frumoasă cu care se gândea că o să se-nsoare, iar apoi o uita în câteva zile. Însă inima lui era
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
așa, ca ars ? — Și ce e așa tragic în viața mea ? Ia spune- mi. Că nu sunt legat cu o verighetă ? Asta e problema ? — Că te pierzi, iubitul meu, printre atâtea, asta e problema, se apropie ea calmă și-l mângâie. Că arunci cu banii ca un disperat și nu păstrezi nimic, crezi că nu știu ? Câștigi într-o lună cât n-am câștigat eu și taică-tu o viață, dragul meu Cristi. Și știi cum vremurile se pot schimba, când
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
dacă le-ai spune că mă doare burta, mare nenorocire ar fi. Nici nu-s om pentru ei, pentru ele. Se apropie de mine ca de un zeu, nu ca de un bărbat. Care ar vrea și el să fie mângâiat, dojenit, ascultat, nu, mamă ? — Dar nu tu ai vrut asta, Cristian ? Nu tu ai vrut succes ? Credeai că succesul vine numai cu o tolbă de lucruri bune ? Ăsta va fi blestemul tău, iubitul meu, de-acum întotdeauna. Când o să cauți
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
gol, firav. Era com- plet goală, fără lenjerie sau vreo bijuterie. O adevărată frumusețe a naturii, în toată splendoarea ei, gata să fie dezlănțuită. Cristi s-a apropiat și i-a zâmbit. A măsurat-o din cap până în picioare, aproape mângâind-o cu privirea. — Atinge-mă, i-a șoptit ea. Dar Cristi nu voia s-o atingă. Stătea în picioare, la distanță și o privea doar, în liniște. Atâta încât aproape îi auzea respirația și plămânii umflând ușor sânii când se
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
-și păstreze răcorimea anotimpului de afară. Să se așeze puțin, înainte să fie gustat. Să-i pătrunzi culoarea și să-i înțelegi melancolia și toată istoria. Să vezi câmpurile întinse de viță-de-vie, toamna, la amiază, când soarele roși- atic te mângâie, nu te arde. Să vezi mâinile zgâriate și bătătorite de femei și bărbați care culeg ciorchinii și îi pun în coșuri, să simți mirosul lor proaspăt, dulceag, și să simți păianjeni mici și musculițe cum încep să- ți meargă pe
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
nu voi muri în viața asta până nu voi zbura. Ți-am spus ? Și-acum zi și tu, nu e superb ? se fălește încă o dată Fernic cu ICAR-ul său, lăsându-i-se pe aripa stângă și cu o mână mângâind-o. E perfect ! Îndrăznește doar să spui altceva... — Doamne, sper doar să-ți treacă după câteva zboruri, așa cum ți-au trecut toate nebuniile. — Să-mi treacă, ai luat-o razna ? Ăsta e abia începutul ! De când sunt mic visez să zbor
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
străzi îi amintea de anii războiului, de anii fără casă, care i-au răpit tatăl și totodată copilăria. Nesiguranța și frica renăscuseră în viața lui și se așezau în fiecare seară, ca niște amante cuminți, lângă perna lui și-l mângâiau cu gheare de fier. Avea din ce în ce mai des coșmaruri. Se întorcea de pe o parte pe alta în somn și se trezea brusc, transpirat, după ce tocmai îl văzuse pe taică-su împușcat sau pe Fernic făcându-se praf, odată cu prăbușirea avionului. El
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Azi vreau să mă dai în leagăn. Dar să mă dai tare, până aproape să se dea peste cap ! Și dup-aia știi ce ? Mergem la o cofetărie ! a chicotit ea și s-a așezat lângă el, începând să-i mângâie chipul. Dacă ești prea obosit, mă duc eu și iau două amandine. Și mergem mai încolo la leagăne, ce zici ? — Mi-e indiferent, cu tine nici nu simt oboseala, zâmbește Cristi. Nu va trece mult până când Francesca va divorța de
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
demult visa să le trăiască și el. — Desigur că a existat, cum poți să întrebi așa ceva ? Crezi că un astfel de cântec se poate naște fără o muză ? a spus Cristi, emoționat de starea deplorabilă a băiatului, și l-a mângâiat pe frunte ca un tată. — Și cum era Zaraza ? au sărit toți, curioși. Cum era, maestre ? a întrebat cu ultimele puteri și puștiul. Cristi a zâmbit. — Cum te cheamă pe dumneata ? — Grigore Ionescu, domnule. Prietenii îmi spun Grig. — Grig, amice
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
și soldați sănătoși veniseră să-l asculte, iar în dreptul intrării erau și doctorii și unul dintre bucătari. Dar am reîntâlnit-o peste câțiva ani, da... Era la fel de minunată, poate mai minunată. Și am cumpărat-o pentru o noapte... Cristi îl mângâie încă o dată pe Grig, care rămăsese cu ochii închiși și cu un zâmbet pe față, de parcă ar fi fost cel mai fericit copil din lume. Era însă puțin mai alb și rece. Se stinsese visând la degetele imperfecte ale Domnișoarei
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
vara unei mici accidentări suferite de Robby în timp ce încerca o cascadorie. Ne-am plimbat prin pădure. Am mers în excursii pe munte. Nici nu-mi vine să cred că am vizitat o fermă și o fabrică de ciocolată și am mângâiat o girafă (ucisă mai târziu de un trăsnet în timpul unei furtuni de vară iscată din senin) la grădina zoologică din localitate. M-am refamiliarizat cu Snuffleupagus. A fost o vară de umbre și culori și învățând să numărăm, cu Sarah
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
un ecou în mine, mă definea cumva, cel care eram acum, ceea ce devenisem, chiar dacă în același timp se transforma într-un simbol al perisabilității mele în această lume. După ce m-am terminat inspecția capilară, am ieșit din baie și am mângâiat cearșafurile Frette care îmbrățișau patul nostru masiv înainte de a stinge lumina. În timp ce coboram pe scara curbată, mi-a sunat telefonul mobil din buzunarul de la spate. După ce am aruncat o privire la ceasul Tank de la mână, am văzut că numărul celui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
-mă de ea. Văzându-mi manevra, i-a șoptit grăbită ceva prietenei - gest de fetișcană care-i trăda inocența - exact când am apărut în fața ei, roșu la față și strălucind în lumina violacee, îngânând cuvintele cântecului, legănându-mi șoldurile și mângâind corzile chitarei. Riscasem invitând-o aici, dar ea își asuma un risc și mai mare dând curs invitației. I-am făcut discret cu ochiul. După ce Aimee ne-a făcut cunoștință - “Ea e Melissa - o feministă înrăită“, și destul de focoasă -, mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
oftat și ea. - „De ce îți irosești vremea cu asta?“ - De ce mă urăște atât de mult îndrumătorul tău? - Am câteva teorii. - N-ai vrea să mi le împărtășești? Îmi plimbam vârful degetelor în sus și-n josul antebrațului ei. I-am mângâiat ușor încheietura mâinii. - Crede că ești o parte a problemei. - Iisuse, ce dobitoc. Am sărutat-o din nou, instinctual înnăscut al mâinilor mele conducându-le spre sânii ei. Mi-a împins mâinile la o parte. - Cum e casa - nu prea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pentru o parașută, o cursă de ștafetă, concurs de șuturi cu mingea de fotbal printr-un disc strălucitor, călduțele critici părintești, Sarah ronțăind o coadă de crevete („De necrevet!“ a nechezat ea; da, familia Wagner servea creveți fierți) - și am mângâiat cobaiul până când un ospătar mi l-a luat din mâini, observând că se sufoca. Și atunci m-a pocnit: dorința de a fugi din Elsinore Lane și districtul Midland. Mi-era o poftă atât de mare de cocaină, încât a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
e drumul spre mall. - Stai liniștită și apreciază talentele de șofer ale tatălui tău. - Dar tati, unde mergem? - Sunt un pic curios, iubito. Conducea. Râdea. Eram exact în spatele lor, iar ea râdea. După care a întins mâna și l-a mângâiat pe față. La primul semafor (am trecut de trei străzi și n-am auzit decât râsul ei și n-am văzut decât spatele unui BMW alb) l-a sărutat. A trebuit să mă abțin să nu claxonez. M-am hotărât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
iar cine știe unde. (Dacă Robby era un pic mai emoționat în acea zi de noiembrie, el nu a arătat-o față de Jayne.) De ce trăgea Jayne de timp când își lua la revedere de la Robby? Ce căuta în ochii lui? De ce îl mângâia pe obraz până când Robby s-a tras înapoi și s-a încruntat, degetele lui Sarah încă agățându-se de ale mamei? Îi strânse pe amândoi într-o îmbrățișare, frunțile lor atingându-se, fațada casei înălțându-se deasupra lor cu un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
spre mine doar cu câteva minute mai devreme, nu mai exista. Scâncea. Când m-a auzit apropiindu-mă și-a ridicat ochii triști, sticloși, continuând să tremure. - Victor? am șoptit. Câinele îmi linse mâna când m-am aplecat să-l mângâi. Sunetul limbii lui lingând pielea uscată a mâinii mele a fost brusc acoperit de zgomotele ude care proveneau din spatele câinelui. Victor vomită fără să-și ridice capul. M-am îndreptat încet de spate și m-am deplasat în spatele lui, de unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
iar trupul său se lungi cu vreo treizeci de centimetri. Câinele scoase alt sunet de durere și apoi începu să gâfâie sufocat. Preț de o clipă totul rămase nemișcat, iar eu, plângând, m-am întins, fără să gândesc, să-l mângâi pe câine, să-l facă să-și dea seama că eram prietenul lui și că n-avea de ce să mă atace din moment ce nu constituiam un pericol. Dar atunci buzele câinelui s-au belit în afară și a început să urle
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ți se pare că răsună vorbe românești. Sunt portughezi, în majoritatea lor de clasă socială mai modestă. Este frapant să constați, din nou, cât de mult evocă femeile lusitane înfățișarea țărăncilor noastre: aceleași mâini așezate în poală, aceleași priviri împăcate, mângâind lucrurile cu o anume blândețe. Vorbesc repede, o portugheză care se aseamănă, la auz, mult cu româna, deși este o limbă cu o sonoritate mai dură, mai puțin patinată. Bărbații povestesc întâmplări hazlii, probabil în batjocură prietenească față de cineva. Din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
mi-l pot suprima atunci când contemplu acest oraș splendid, anume că, dacă destinul ne-ar fi ferit de tăvălugul comunist, poporul meu ar fi avut astăzi o viață mai bună... La Lisabona, spun, am senzația că stresul vieții continentale e mângâiat de valurile Oceanului Atlantic, iar oamenii trăiesc natural, asemenea pescărușilor... După întâlnire, un scurt party în grădina institutului. Îl întâlnesc pe domnul Mara, pictor român stabilit cu traiul la Stockholm, care a venit pentru o lună în Portugalia, la niște prieteni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]