KorAP: Find »[drukola/base=picta & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...398 399 400 ...411 >

10,273 matches

Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442

fotogramă; dar nici măcar o fotografie modernă, deliberată, făcută cu viteză mică de obturare și expunere Îndelungată a filmului n-ar fi putut obține vreodată același efect. Timpul și hazardul pictau și ele, În felul lor. Faulques, prădător grafic fără complexe, pictase călărețul din frescă cu toate acestea În minte; de aici rezultau aerul de fotografie mișcată al personajului, feluritele contururi pe care parcă le lăsa În urmă ca pe niște urme fantomatice În spațiu. Lucrase pulverizând apă, ca să păstreze proaspete primele

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
cu aparatul de fotografiat lipit de față, căutând cadrajul adecvat), ruinele erau indestructibile. Nu crezi? Dăinuiau veac după veac, deși lumea folosea pietrele pentru case și marmura pentru palate. Apoi veneau Hubert Robert ori Magnasco cu șevaletul lui și le pictau. Acum nu mai e așa. Uită-te aici. Lumea noastră fabrică moloz În loc de ruine și, de cum poate, bagă un buldozer și face totul să dispară, dispusă să uite. Ruinele moderne incomodează. Și firește. Fără cărți din piatră ca să citești viitorul

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
a năzărit asta? Să faci așa ceva, aici? Faulques i-a povestit. O istorie veche. Intrase Într-o moară veche, În ruină, de lângă Valencia, pe ai cărei pereți un anonim din secolul XVII, fără Îndoială un soldat În trecere pe acolo, pictase În grisai scene de la asediul castelului Salses, din Franța. Asta Îi semănase În minte unele idei, care s-au copt mai târziu, Între o vizită În sala de lupte de la El Escorial și un anume tablou văzut Într-un muzeu

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
ale matale. Ce extraordinar! Niciodată nu mi-a dat prin minte ești un bărbat nemulțumit de munca lui. Poate că Îngrozit, mi-am spus. Dar nu nemulțumit. Deși aici, În pictură, numai Îngrozit nu pari. Poate fiindcă tablourile nu se pictează cu sentimente. Nu? Ori da. Poate că tocmai un tablou ca ăsta nu se face cu sentimente. - Fotografierea unui incendiu nu presupune să te simți pompier. Și, totuși, a gândit pictorul de război, deși n-a spus, Markovic avea dreptate

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
nu se face cu sentimente. - Fotografierea unui incendiu nu presupune să te simți pompier. Și, totuși, a gândit pictorul de război, deși n-a spus, Markovic avea dreptate. Ori măcar Într-un fel. Un tablou ca acela nu-l puteai picta cu sentimente, dar nici nu le puteai ignora. Întâi era necesar să le ai, apoi să scapi de ele. Ori să te eliberezi. Pe el Olvido Îl schimbase cu adevărat, de două ori În două direcții. Tot ea Îl Învățase

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Întâi era necesar să le ai, apoi să scapi de ele. Ori să te eliberezi. Pe el Olvido Îl schimbase cu adevărat, de două ori În două direcții. Tot ea Îl Învățase și să privească. Și, Într-un fel, să picteze. Avusese noroc. Când ea murise, lentila camerei foto se Încețoșase, și asta fusese salvarea. Picta cu privirea pe care ea i-o formase. - Spune-mi ceva, domnule Faulques. Simțul ororii declanșează aparatul? De astă dată, pictorul de război n-a

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Pe el Olvido Îl schimbase cu adevărat, de două ori În două direcții. Tot ea Îl Învățase și să privească. Și, Într-un fel, să picteze. Avusese noroc. Când ea murise, lentila camerei foto se Încețoșase, și asta fusese salvarea. Picta cu privirea pe care ea i-o formase. - Spune-mi ceva, domnule Faulques. Simțul ororii declanșează aparatul? De astă dată, pictorul de război n-a putut decât să râdă. Individul făcuse treabă bună În căutare și interpretare, chiar dacă nu total

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
fiindcă ochii nu te Înșală. Nu permiți niciodată așa ceva. Și asta dă o greutate tăcută bagajului tău. A intrat În turn, a căutat pe pipăite o cutie cu chibrituri și a aprins felinarul cu gaz. Ca efect al penumbrei, imaginile pictate pe perete păreau să-i dea ocol ca niște fantome. Ori poate că nu era penumbra, și-a spus, aruncând o privire Înceată și circulară peisajului pe care noaptea aceea, ca multe altele, Îl posta pe malul râului morților: un

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
populau turnul: un bărbat În picioare lângă un râu negru, căutând de pe celălalt mal strigoii melancolici ai celor pe care Îi cunoștea de când erau Încă În viață. Olvido și el, și-a amintit, priviseră Îndelung de pe același mal un râu pictat Într-un tablou din palatul Uffizi: Tebaida, de Gherardo Starnina, pe care unii Îl atribuiau lui Paolo Uccello ori tânărului Fra Angelico. Cu tot aerul amabil cu care reflecta moravurile (scene din viața monahală cu câte o tușă picarescă, alegorică

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Și uită-te la râu, Faulques. Arareori am văzut unul mai ciudat ca ăsta. În chip atât de eronat liniștit și negru. Teribil tablou, nu-i așa? Nimic din ce-i pictat aici nu-i nevinovat. Oricine l-o fi pictat, Starnina, Uccello ori de cine știe cine (presupun că muzeului Îi convine să fie de Uccello, asta Îi crește valoarea), Începi să-l privești binedispus și, treptat, surâsul Îți Îngheață. Continuaseră să sporovăiască despre tablou Întreaga după-amiază, mai Întâi lângă râu, sub

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
la hotel, să mă iubești și să mă faci curvă. Capisci? Stau aici, cu tine, și mănânc spaghete exact la optzeci și cinci de kilometri de locul unde m-am născut. Și, grație lui Starnina, ori Uccello, ori cui a pictat cu adevărat acest tablou, am nevoie urgentă să mă Îmbrățișezi cu o violență rațională, dar contondentă, și să lași nemarcat kilometrajul din creierul meu. Ori să-l spargi. Îmi face plăcere să-ți comunic, Faulques, că ești tare chipeș. Și

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Și, În fiece fragment al imaginii incomplete, Olvido părea să se topească În propriu-i reflex, descompus În fiece clipă a fugii și fixat În timp, În emulsia rollfilmului, precum războinicul lui Paolo Uccello și cel pe care Faulques Îl picta pe fresca lui. 12. Plecase cu el, pur și simplu. Vreau să merg cu tine, spusese. Am nevoie de un Virgiliu tăcut, și tu ești bun la așa ceva. Vreau un ghid plăcut la vedere, tăcut și dur, ca În filmele

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
dragoste, murmura obscenități, ori Îl făcea pe el s-o trateze, uneori, aproape cu violență. Detest, spusese odată (atunci erau la National Gallery din Washington, În fața Portetului unei doamne de Van der Weyden), acest har ipocrit, cast, dificil al femeilor pictate de tipii ăștia din nord. Înțelegi, Faulques? Din contră, madonele italiene ori sfintele spaniole au, În caz că le scapă de pe buze o obscenitate, tot aerul că știu perfect ce spun. Ca mine. Începând de atunci, Olvido nu mai făcuse nici o fotografie

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Gris, Boccioni, Chagall, Léger... - A, desigur, Picasso. Markovic s-a apropiat ceva mai mult de pictură, aplecându-se să observe detaliile, cu țigara Într-o mână și ceașca cu cafea În cealaltă. — Mi se pare, a spus, că Picasso a pictat și el un tablou de război. Se cheamă Guernica. Deși, În realitate, nu s-ar zice că-i de război. Cel puțin, nu ca ăsta. Nu-i așa? - Picasso n-a văzut un război În viața lui. Croatul s-a

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
urmă, și-a pierdut respectul pentru toți oamenii și toate normele academice, nici cea mai crudă fotografie n-ar fi putut merge la fel de departe. - Atunci de ce faci acest tablou atât de mare? Markovic Încă mai privea copilul mort. De ce să pictezi ceva ce altul a făcut mai bine, Înainte? - Fiecare trebuie să picteze partea lui. Ceea ce a văzut. Ceea ce vede. - Înainte de a muri? - Desigur. Înainte de a muri. Nimeni n-ar trebui să se ducă fără să lase În spatele lui o Troie

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
nici cea mai crudă fotografie n-ar fi putut merge la fel de departe. - Atunci de ce faci acest tablou atât de mare? Markovic Încă mai privea copilul mort. De ce să pictezi ceva ce altul a făcut mai bine, Înainte? - Fiecare trebuie să picteze partea lui. Ceea ce a văzut. Ceea ce vede. - Înainte de a muri? - Desigur. Înainte de a muri. Nimeni n-ar trebui să se ducă fără să lase În spatele lui o Troie În flăcări. - O Troie, spui. Markovic, care se mișca acum agale În

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
croatul, trebuie să plantezi un copac, să scrii o carte și să ai un copil. Cândva am avut un copil, dar nu-l mai am. Au ars până și copacii pe care i-am plantat. Poate că ar trebui să pictez un tablou, domnule Faulques. Crezi că aș putea picta unul? - Nu văd de ce nu. Fiecare face ce poate. - Și să colaborez la acesta? - Poți s-o faci, dacă ai chef. Croatul și-a potrivit mai bine ochelarii, apropiindu-și fața

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
carte și să ai un copil. Cândva am avut un copil, dar nu-l mai am. Au ars până și copacii pe care i-am plantat. Poate că ar trebui să pictez un tablou, domnule Faulques. Crezi că aș putea picta unul? - Nu văd de ce nu. Fiecare face ce poate. - Și să colaborez la acesta? - Poți s-o faci, dacă ai chef. Croatul și-a potrivit mai bine ochelarii, apropiindu-și fața de pictură. Studia armurile, detaliile chiverelor și ganteletelor. La

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
a putut. După un timp s-a ridicat și i-a Înapoiat penelul lui Faulques. - Cum a fost? a Întrebat. - Nu-i rău. Dacă stai aici, ai să vezi că acum tăișul pare mai periculos. - Ai dreptate. - Vrei să mai pictezi ceva? - Nu, mulțumesc. E suficient. Faulques a spălat pensula și a pus-o la uscat. Croatul continua să privească peretele. - Soldații dumitale par niște mașini, nu crezi? Cu atâtea șuruburi și atâta fier pe ei... S-a Întors către pictorul

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
la război, și e atât de beat că nu deosebește votca de ceai. Capela Îi zboară de pe cap, căci e uimit văzând că pe masă joacă o țărancă pe care o cunoaște. Și ea dansează, poate, cu bărbatul care a pictat tabloul. Nelămurit, Markovic și-a scărpinat iar tâmpla. - Oricum, povestea e ciudată. - Fiecare istorisește În felul lui. În plus, am mai spus că soldatul e ca un sac fără fund. Uită-te acum și la acest tablou. Cum ți se

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
e ca un sac fără fund. Uită-te acum și la acest tablou. Cum ți se pare? Markovic a redevenit atent. Pare binedispus, s-a gândit Faulques. Un școlar interesat și prudent. - Păi, e și mai ciudat. Seamănă cu cele pictate pe pereți În unele cartiere. In Italian, spune jos. De cine este? - De Jean-Michel Basquiat, un negru hispano-haitian. L-a pictat În anii ’80. - Nu pare să aibă vreo legătură cu războiul. - Dar are. Nu cu șarjele de cavalerie, nici

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Pare binedispus, s-a gândit Faulques. Un școlar interesat și prudent. - Păi, e și mai ciudat. Seamănă cu cele pictate pe pereți În unele cartiere. In Italian, spune jos. De cine este? - De Jean-Michel Basquiat, un negru hispano-haitian. L-a pictat În anii ’80. - Nu pare să aibă vreo legătură cu războiul. - Dar are. Nu cu șarjele de cavalerie, nici cu soldații beți, firește. Vorbește despre alt război, diferit de cel la care ne gândim dumneata și cu mine auzind acest

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
că nu-i chiar atât de diferit, În realitate. Vezi inscripțiile și cerul din stânga? Bani, blood, sânge, In God we Trust. Libertatea ca marcă Înregistrată. Acest tablou vorbește și el despre război, În felul lui. Sclavii revoltați Împotriva Romei. Barbari pictând cu sprayuri pereții Capitoliului. - Asta n-o Înțeleg prea bine. - Tot aia-i. N-are importanță. Amintirea venise, dureroasă și fugară. Ultima lucrare a lui Olvido, Înainte de a merge cu el la război, fusese o fotografie a lui Basquiat pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
vag. Un zâmbet delicat și trist. - Și ce-o să se aleagă de tablou? Cine are să-l termine? Markovic și-a dezgolit locul gol dintre dinți. Zâmbetul lui, aproape timid, părea o scuză. - Mă tem că are să rămână neterminat. Dar am pictat deja ce era mai important. Restul Îl vom termina Împreună, dumneata și cu mine. Altfel. 15. A doua zi, Faulques s-a dus În sat. A parcat motocicleta pe o stradă Îngustă, fără umbră, mijind ochii În fața fațadelor orbitor de

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
În sat. S-o cunoști pe femeia de pe șalupă. Nu mai ai multă vreme. S-o cunoască pe femeia de pe șalupă. Aproape fără să-și dea seama, Faulques și-a crispat gura Într-un zâmbet. Nu mai rămăseseră femei de pictat pe marea frescă circulară din turn. Toate erau acolo: femeia violată, cu coapsele pline de sânge, cele strânse una Într-alta, ca o turmă speriată de puștile călăilor, cea cu trăsături africane, care se uita, muribundă, la privitor, cea care

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]