10,579 matches
-
clasa a patra. Mă întorceam de la o festivitate de făcut pionieri pe strada de la Palat, cu alte colege de clasă. Râdeam și chicoteam toate în costum, cu cravata roșie în vânt. Fusta Cristinei era așa de scurtă, încât i se zărea cusătura de la hamleții albi cu găurele, Lia avea niște pantofi roz de lac, cadou de la studenții greci de la medicină unde preda taică-său, Maria țopăia în sus și în jos fredonând un refren din Modern Talking. Un individ care venea
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
se strânge ca o larvă. Mă scutur, mă lepăd de ea. De trei ori mă lepăd și fug. Ajung acasă, o iau pe mama de mână, o sărut pe gura știrbă. Dau drumul la televizor. Printre puricii din ecran se zăresc Alpii. Mama mă invită într-o franceză impecabilă în apartamentul său din Chamonix. Un vecin taximetrist m-a zărit printre blocurile din apropierea căminelor de străini. Bate la poartă seara târziu să-i spună lui taică-meu. Acesta mă cheamă la
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
acasă, o iau pe mama de mână, o sărut pe gura știrbă. Dau drumul la televizor. Printre puricii din ecran se zăresc Alpii. Mama mă invită într-o franceză impecabilă în apartamentul său din Chamonix. Un vecin taximetrist m-a zărit printre blocurile din apropierea căminelor de străini. Bate la poartă seara târziu să-i spună lui taică-meu. Acesta mă cheamă la el și mă întreabă pe unde am umblat de la cinci până la șapte seara. Mă amenință că, dacă-l mint
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
cu grijă mare ca să-L depună pe Prea-Sfântul, jos pe vârful celui mai înalt munte ce-i ieșise în cale. Era vreme frumoasă, de vară. Dumnezeu începu a coborî plaiul în pas vioi către răsărit, acolo departe în vale, unde zărise deja primele așezări omenești. Era mulțumit Atoatefăcătorul de ceea ce crease, se bucura de razele soarelui ce-l întâmpinau în prima sa călătorie pe pământ după așa o treabă, încălzindu-I bătrânele Sale oase. Muntele pe care venea acuma la vale
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
îndreptîndu-se hotărît spre leagăne. La un mo ment dat, glasul bărbatului mai mare se auzi rostind aceeași întrebare pe care celălalt o mai auzise în nenumărate rînduri. Cu un gest sigur, primul întinse brațul, așa încît pe inelar se putea zări o extraordinară verighetă ; metalul galben străluci scurt, cu clinchet. Celălalt făcu un gest care însemna „se-nțelege !“. Apoi își continuară mersul în tăcere. Cînd o văzură de la distanță pe Aurora, tatăl îi aruncă peste umăr, fără să-l priveasă : „Vorbești
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
roșie nu se mai iro sea, iar marginile părții aceleia pînă de curînd darnică în picături se răsfrîn seseră puțin în spre exterior. Cîteva firicele tremurau repede în bătaia curen tului. De- acum, în oglinda convexă a cabinei se putea zări o stradă agi tată, cu un furnicar de oameni și de mașini care treceau în viteză. Din cauza aerului rece, marginile acelea răsfrînte își reveniseră și se încovoiau în direcție opusă. Astfel, nava devenea și mai aerodinamică. Oricum, viteza atin sese
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Mașinile intrau în mulțimea de oameni - cu toții se întîlneau într- un punct de fugă, care-i lipea pentru cîteva fracțiuni de secundă -, după care fiecare își continua drumul ca și cînd nu s-ar fi întîmplat nimic. Acum se puteau zări clar, în zona nealterată de scamă, fețele oamenilor - serioase, preocupate, impor tante. Strada se făcea din ce în ce mai mare, de parcă și-ar fi apropiat ochiul imens de celalalt ochi, mai mic și cu o scamă în el. Întreaga navă devenise minusculă, înghițită
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
scos autoturismul la plimbare și, în mai puțin de o oră de mers fără grabă, am ajuns la destinație. Din ulița acoperită cu un consistent așternut de macadam, unde mi-am parcat mașina, casa pe care o căutam abia se zărea prin păienjenișul de pomi, vița-de-vie ridicată pe șpalieri, flori agățătoare și vegetație spontană înaltă. Mi-a ieșit în întâmpinare finul Florin, profesor pensionar în vârstă de 67 de ani, îmbrăcat lejer cu maiou și șort pestriț, desculț, adresându-mi-se
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
Statuia lui Ștefan cel Mare, într-un apus de soare", dovedește aceasta: ...Din soare, sângerând pe după dealuri, Ale Moldovei sfinte idealuri Coboară pe figura-i ca o slavă... ...Și razele coroanei domnitoare Iau tonuri de rubin, pe când, sub soare, S-aprinde-n zări o Roșie Dumbravă. Dar nu numai statuia, ci și palatul merită să ne reție locului câtva timp. Căci zidurile clădirei lui valorează nu numai prin liniile cuviincioase și atractive cu care se prezintă ochilor noștri dar și prin nobila lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
cu greu prin gropi și noroaie, ca niște biete bărci pe o mare agitată. Peste tot, locuințe sărace, oameni zdrențăroși și murdari, femei desculțe, copii anemici și palizi... Tiens, tiens! exclamă, la un moment dat, soția unui deputat francez, care zărise pe aproape un porc bălăcindu-se într-o băltoacă verzuie... Uite, uite... exclamă ea, adresându-se pe cât de uimită pe atât și de amuzată soțului său. N-ai crede că ne găsim la...? Și rosti numele, pe care nu mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
anticilor a fost mai profundă decît cea a modernilor Spun sfinxul, dar pot foarte bine să-mi aduc aminte o noapte de iarnă cînd, pe un drum izolat, la poalele munților, dincolo de un rîu pe care tocmai Îl trecusem, am zărit deodată, la vreo treizeci de pași În fața mea, doi ochi sticlind sulfuroși și răi. Era un lup. Nici nu știu cînd am trecut rîul Înapoi. Am auzit apoi alții urlînd undeva prin pădurile viscolite. Și stînd acolo, surescitat la maximum
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
am asumat riscul singurătății. Zilele și nopțile trec aici Însoțite de același vuiet monoton de apă anxioasă. Valurile se rostogolesc continuu din larg și se sparg de stîncile care dau golfului un aer de cetate medievală. Arborii desfrunziți prin care zăresc țărmul nu reușesc deocamdată să atenueze această impresie de peisaj alcătuit din apă și piatră. insă nu e tocmai ceea ce m-ar putea ajuta să-mi văd limpede gîndurile ? Nu tot ce atingem devine estetică. Dar tot ce atingem ar
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Înduplecat pe Hades să i-o dea s-o ducă cu sine În Olimp. Fiind fiul unei muritoare, Dionysos cunoaște și ceea ce este omenesc. El nu surîde, ci cîntă sau strigă de bucurie, suferă și dansează. În privirea lui se zăresc și muntele și cîmpia. El ne-a Învățat că eternitatea nu poate fi smulsă zeilor decît clipă cu clipă. Pierzînd aceste clipe, nu ne vom mai putea Îmbăta de veșnicie. Nu ne putem umple sufletul cu surîsul zeilor. Ne trebuie
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
momentul acela am devenit altul. Nimic nu mai poate fi la fel ca Înainte.... Acum munții Traciei sînt și mai goi fără amintirea pe care am sugrumat-o. Atît de goi, Încît văd limpede că mă Îndrept spre ceea ce am zărit acolo jos; femeile trace mă vor sfîșia În bucăți și mă vor arunca Împreună cu lira mea În apele rîului Hebrus...) Orfeu Înaintează Îmbătrînit brusc. Și-ar putea atinge nefericirea cu degetele. Pentru prima dată are dovada clară că prin trupul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
a petrecut Întîmplarea cu șerpii? Eu nu schimb acest destin și nici nu-l provoc. Și puțini sînt cei care au priceput că un orb vede uneori departe numai pentru că a fost nevoit să strîngă lumina În el. CÎnd am zărit șerpii Înlănțuiți la picioarele mele am Întins toiagul și nu m-am gîndit că e Împotriva firii să desparți viața de moarte...) Bătrînul Tiresias a aflat, poate, pe muntele Cyllene mai mult decît vroia să povestească. El nu e străin
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
se scurgea și ea Încet... Ca această ploaie de noapte descătușată acum, parcă din oboseala mea. Tragediile antice Îmi sugerează o idee aparent bizară: vorbind despre destin, grecii au evitat să se uite În abis. Destinul a fost, poate, țărmul zărit de omul disperat de hazard. Și, poate, prima piramidă cu care cei vechi au Încercat să umple prăpastia goală deasupra căreia și zeii căpătau amețeli. Din repulsia față de inform s-au născut limitele, iar din oroarea de hazard o voință
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
În care m-am gîndit la zeii antici. Olimpul trebuie să fie pustiu, Însă cadavrul sfinxului grec nu va fi găsit În prăpastia unde s-a aruncat. Zeul-Întrebare trăiește... VÎntul de toamnă răscolește o mare pe care n-o mai zăresc. O umbră s-a strecurat parcă printre oțetarii uzi de ploaie. Forma mea de speranță și de demnitate e să văd În Întuneric doi ochi lucind fosforescenți... Cuprinsul SFINXUL OEDIP LABIRINTUL TEZEU ARIADNA SISIF ULISE LOTOFAGII AHILE PASAREA PHOENIX OLIMPUL
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
măgăruși, cum era obiceiul, se îndreptară spre Ierusalim. Cu două leghe înainte de sosire, un spaniol, nobil se pare, numit Diego Manes, le spuse cu o mare evlavie tuturor pelerinilor că în curând aveau să ajungă la locul de unde se putea zări Orașul Sfânt și că ar fi bine să se pregătească sufletește și să meargă în tăcere. 45. Tuturor le păru un lucru bun și fiecare începu să se adune. Puțin înainte de a ajunge la locul de unde se zărea Orașul, văzându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
se putea zări Orașul Sfânt și că ar fi bine să se pregătească sufletește și să meargă în tăcere. 45. Tuturor le păru un lucru bun și fiecare începu să se adune. Puțin înainte de a ajunge la locul de unde se zărea Orașul, văzându-i pe călugării care-i așteptau cu crucea, descălecară. Când zări Orașul, Pelerinul simți o mare consolare. După cum au mărturisit ceilalți, aceasta i-a cuprins pe toți, cu o bucurie ce nu părea firească. El însă avea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
sufletește și să meargă în tăcere. 45. Tuturor le păru un lucru bun și fiecare începu să se adune. Puțin înainte de a ajunge la locul de unde se zărea Orașul, văzându-i pe călugării care-i așteptau cu crucea, descălecară. Când zări Orașul, Pelerinul simți o mare consolare. După cum au mărturisit ceilalți, aceasta i-a cuprins pe toți, cu o bucurie ce nu părea firească. El însă avea să simtă mereu aceeași evlavie de-a lungul vizitelor la locurile sfinte. Hotărârea sa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
și dați-l afară”. Abia ieșit din palat, întâlni un spaniol care locuia în apropiere; acesta îl luă la el și-i dădu de mâncare și cele detrebuință pentru noapte. Plecând a doua zi dimineață, merse până seara, când fu zărit de doi soldați dintr-un turn; ei coborâră și-l prinseră. Îl duseră la căpitan, care era francez. Acesta îl întrebă, printre altele, de unde era, și aflând că era din Guipuzcoa, îi spuse: „Și eu sunt de prin acele părți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
de pe masă. Fiecare băuse câte puțin din pahare. El observă o mică șovăială la ea. - Ce-i cu tine? Ți-e frig ? Tremuri. Nu ți-a plăcut? Ea tăcu și se uită la el cu acea privire care spune totul. Zări în ochii lui o strălucire ce străpungea orice întuneric. - Trebuie să recunoști că uneori ești prea posesiv. Nu am aer să mai respir. - De ce spui asta? Și în momentul acela o sărută ca și cum ar fi simțit că moare dacă nu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de putere și dominare. Acest lucru o făcuse pe Carlina să își dezgroape unele amintiri din copilărie, pe care le strângea la piept și erau ca un felinar. Copilăria și adolescența ei fuseseră ca un tunel la al cărui capăt zărea o luminiță, la care râvnise să ajungă. Obrajii îi ardeau, iar ochii fierbinți erau înlăcrimați. Întorsese capul către o oglindă unde strălucirea puternică a razelor de soare îi oferi o scuză pentru faptul că își ștergea ochii. Nu putea să
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
poliție în apropierea gării din Solnok. Aproape că uitase cine și cum o salvase de un avertisment. Era ora șapte dimineața. Privea ceața ușoară care plutea prin fereastra casei în care locuia și cu ochii pe jumătate închiși de uimire, zări din nou privirea acelor ochi albaștri și triști pironiți spre ea. Își aduse mâna la frunte vrând parcă să se asigure că nu o luase razna, apoi deschise larg ușa, ieșind afară să vadă realitatea. Leon, cu același surâs blând
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
cu tot sufletul să-l salveze, dar se părea că nu avea pe cine. Luate separat, trăsăturile lui nu erau frumoase. Buzele îi erau prea subțiri, bărbia prea voluntară, ochii albaștri erau prea tulburi, iar sprâncenele blonde abia i se zăreau. Numai obrazul îi era fin. Hainele le purta cu neglijență. Virilitatea lui era de-a dreptul o dezamăgire și o primejdie din fața căreia orice femeie ar fi fugit. Fapta soției sale era justificată. După masă, cei doi au mai discutat
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]