108,934 matches
-
Râmnicului și Mănăstirii Sărăcinești. Spre sfârșitul secolului al XVII-lea documentele vorbesc despre o altă familie de boieri și anume boierii Păușești, familie ce apare și în pisania bisericii Sărăcinești alături de boierii Sărăcinești, ctitori ai acestui lăcaș. Numele boierilor Păușești provine de la întemeietoarea acestei familii , boieroaica Păușa. Un document datat 15 ianuarie 1695 vorbește despre vânzarea unei livezi la Păușești-Măglași. Este prima dată când într-un document apar alături cele două nume de Păușești și Mâglași. Actualul sat Coasta a fost
Comuna Păușești-Măglași, Vâlcea () [Corola-website/Science/301203_a_302532]
-
Pechea este o comună în județul Galați, Moldova, România, formată din satele Lupele și Pechea (reședința). Conform recensămîntului din 2011, are o populație de de locuitori. Primar din 2012 este Mancila Mihăiță. Numele provine din limba turcă și înseamnă "apă bună". Comună Pechea este situată în partea de sud a județului Galați,la 34 km. nord-vest de municipiul Galați.Este înconjurată la est și vest de dealuri de înălțimi mici despărțite între ele de
Comuna Pechea, Galați () [Corola-website/Science/301220_a_302549]
-
la o adâncime de trei metri și este observabil în albia pârâului, prezentându-se sub forma unui strat de cenușă cu oase și fragmente de ceramic. Dintr-o groapă menajeră, situată la o adâncime de patru metri de la orizontul actual, provin fragmente ceramice de la vase de tip “borcan cu brâu continuu sub gură vasului”, precum și o ceașcă de forma globulara, care a avut toarta supraînălțată (acest nivel arheologic aparține culturii Coșlogeni, iar materialele în discuție au fost investigate de cercetătorul Sebastian
Comuna Cuca, Galați () [Corola-website/Science/301209_a_302538]
-
Întâia sa mențiune apare într-un hrisov al voievodului Mihnea al III-lea "Turcitul", la 20 martie 1580, când i se întărea vornicului Dragomir "Bucul cu tot hotarul". Satul a apărut în acest an ca un sat de coloniști liberi, proveniți din moșnenii eliberați din robia tătarilor și folosiți ca mâna de lucru pe moșia proaspăt desțelenită a lui Dragomir, fost Biv-vel vornic. Numele așezării și al moșiei era dat după un strămoș cu acest nume sau probabil provine de la cuvântul
Bucu, Ialomița () [Corola-website/Science/301233_a_302562]
-
coloniști liberi, proveniți din moșnenii eliberați din robia tătarilor și folosiți ca mâna de lucru pe moșia proaspăt desțelenită a lui Dragomir, fost Biv-vel vornic. Numele așezării și al moșiei era dat după un strămoș cu acest nume sau probabil provine de la cuvântul vechi ce definea pleava rămasă după vânturarea semințelor de cânepă. După alți istorici, adevărata atestare documentară este considerată un hrisov emis de domnitorul Petru Cercel în 1583, prin care dă un loc de "ohabă" gelepului Necula în satul
Bucu, Ialomița () [Corola-website/Science/301233_a_302562]
-
nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (96,56%). Pentru 3,38% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna nu exista, satul, recent apărut după împroprietărirea unor familii provenite din zona montană a județului Buzău (de unde și denumirea satului), făcând pe atunci parte din comuna Cocora (după ce inițial fusese arondat comunei Reviga). În sat funcționa o școală mixtă. În 1925, comuna Munteni-Buzău deja apăruse: ea era formată doar din
Munteni-Buzău, Ialomița () [Corola-website/Science/301246_a_302575]
-
atunci Bășica Galbenă sau Movila Galbenă. Localitatea a luat ființă între anii 1879-1882 (când a și fost atestată documentar), prin împroprietărirea participanților la Războiul de Independență al României și a tinerilor căsătoriti. Au primit pământ atunci peste 300 de familii provenite din județele Buzău, Prahova și Ialomița. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Amara era un cătun cu 190 de familii al comunei Slobozia Veche. Din 1903 Amara a avut statut administrativ de comună, în componența sa intrând și satul Motalva
Amara () [Corola-website/Science/301228_a_302557]
-
sud-vest de porțiunea din DN28 ce leagă orașele Iași și Podu Iloaiei, pe coasta dealului și pe partea de șes expusă spre nord-est. În trecut, satul s-a numit "Cucuruzeni", deoarece în zonă se cultiva porumb, sau "Căzăreni"; numele actual provine de la titlul proprietarului satului, banul Popovici. Biserica veche a fost stricată de către locuitorii din Cucuteni, care au luat icoanele ce astăzi se află în muzeul de la Mănăstirea Golia. Biserica nouă este sfințită în anul 1935 de către mitropolitul Nicodim, ajuns apoi
Banu, Iași () [Corola-website/Science/301257_a_302586]
-
este bogat ornamentat. A fost reparată în anul 1946, după ce un obuz a retezat turla bisericii în timpul războiului, și din nou în 1958. Se mai păstrează și astăzi o Biblie, precum și mai multe cărți de cult cu urme de schije provenite de la acel obuz. Între anii 1984-2003, a fost restaurată catapeteasma, a fost consolidată clopotnița și au fost executate lucrări de întreținere ale bisericii, atât la exterior, cât și în interior. Incinta cimitirului a fost dublată ca suprafață. De asemenea, a
Banu, Iași () [Corola-website/Science/301257_a_302586]
-
de negustorii(comercianții, întreprinzătorii), care tranzitau cu mărfurile lor numeroase și variate. Satul Bădeni aparține comunei Scobinți, fiind așezat pe ambele maluri ale Bahluiului. Este un sat vechi, fiind atestat încă din secolul al XV - lea(1436), al cărui nume provine de la un întemeietor, Bade. După mărturia lui M. Costăchescu, denumirea așezării s-ar trage de un oarecare Badea: „numele satului Bădeni ar veni de la o legendă, care spune că pe șesul Bahluiului era o luncă, iar locuitorii din satul Zagavia
Bădeni, Iași () [Corola-website/Science/301258_a_302587]
-
sat în comuna Oțeleni din județul Iași, Moldova, România. Ea s-a format în secolul al XIX-lea, prin stabilirea pe aceste locuri a unor tăietori de pădure veniți din nordul Bucovinei. Faptul că strămoșii actualilor locuitori ai satului Hândrești provin din nordul Bucovinei si Ardeal este dovedit numeroasele documente din Arhivele Statului. Alături de documentele scrise, numele hândreștenilor dovedesc originile bucovinene ale acestora: Opăriuc, Crișmăruc, Manghiuc, Vasilencu. Satul este înconjurat de păduri de foioase și de pășuni. În prezent, principalele ocupații
Hândrești, Iași () [Corola-website/Science/301282_a_302611]
-
Luceni este un sat în comuna Victoria din județul Iași, Moldova, România. Satul Luceni, al cărui nume provine de la antroponimicul Luca, sau cel mai probabil de la luciul apei, datorat frecvențelor inundații, este așezat la 4 km sud-est de centrul comunei, pe un teren fragmentat de meandrele râului Jijia. Satul este atestat documentar din sec. XV (1436) și are
Luceni, Iași () [Corola-website/Science/301289_a_302618]
-
se întâlnesc peste tot pe marile înălțimi, având lățimi de 400 până la 110 m (pe culmea dealurilor Rotundă , Perju , Podișul , Calina , Lacu etc). Pe unele din aceste platouri sunt mici depresiuni lacustre, în care apă ploilor abundente și a celei provenite din topirea zăpezilor staționează câteva zile, iar vegetația are caracter hidrofil. Spre valea pârâului Dobrovăț și a principalilor săi afluenți, dealurile-platou se continuă prin dealuri mai scunde , cu înfățișare de dealuri-coline , predominanțe mai ales spre marginea de sud-est a teritoriului
Dobrovăț, Iași () [Corola-website/Science/301273_a_302602]
-
locuitori ai satului au venit din satul vecin Răchiteni. Aceștia au fugit din calea deselor inundații generate de Siret din imediata apropiere. Populația satului se ridică la peste 1000 de locuitori, în totalitate romano-catolici. Sursa principala de venit a satului provine, în principal, din agricultură; zona din care face parte satul Izvoarele alături de Răchiteni . Însă tot în această zonă se obțin producții mediu spre bune de varză, morcov, cartofi, pătrunjel, țelina. După 1990 satul a fost marcat de plecările masive ale
Izvoarele, Iași () [Corola-website/Science/301287_a_302616]
-
de Domnie împotriva dușmanilor. Referitor la originea sa, se știe că el era fiul lui Roman I (1391-1394) și al primei soții a acestuia, o principesă de origine lituaniană, al cărei nume nu s-a păstrat de-alungul secolelor, dar care provenea din neamul Koriatovicilor, cârmuitorii Podoliei. O dovadă că mama lui se înrudea cu aceștia este faptul că a fost botezat Iuga (Iurga, Iurg, Iurie), nume lituanian rutenizat (echivalent cu cel de Gheorghe), după un membru marcant al familiei domnitoare podoliene
Sticlăria, Iași () [Corola-website/Science/301308_a_302637]
-
mai scăzută și sînt afectate de vînturi puternice. Din punct de vedere hidrografic, teritoriul comunei Strunga aparține bazinului superior al Bahluiețului (partea de nord-est) și bazinul mijlociu al Siretului (partea de sud-est). Alimentarea apelor curgătoare se face atît din apa provenită din scurgerea de pe suprafața teritoriului în timpul ploilor și topirii zăpezilor, cît și din pînzele freatice, cînd acestea ajung la suprafață sub formă de izvoare. Dintre apele de suprafață, râul Rediu (ca majoritatea apelor curgătoare din zonă) se caracterizează printr-o
Comuna Strunga, Iași () [Corola-website/Science/301309_a_302638]
-
Nou de la Suceava. Cartierele doi și trei au fundal de argint și conțin o frunză verde de gorun, care fac referire la satul Goruni, parte a comunei. Modul dublat de așezare al elementelor pe stemă face referire la numele comunei, provenit de la întemeietorul acesteia, Toma (în limba greacă însemnând "geamăn"). De asemenea, scutul este timbrat de o coroană murală de argint, cu un singur turn.
Comuna Tomești, Iași () [Corola-website/Science/301313_a_302642]
-
Ungheni (în trecut, Bosia) este o comună în județul Iași, Moldova, România, formată din satele Bosia (reședința), Coada Stâncii, Mânzătești și Ungheni. Comună poartă numele localității Ungheni datorită faptului că acest sat reprezintă un punct feroviar important. Numele de "Ungheni" provine de la "unghi", referire la faptul ca localitatea Ungheni este situată în dreptul unei cotituri a râului Prut. Comună se află la marginea de est a județului, pe malul drept al Prutului, la granița cu raionul Ungheni din Republică Moldova. Este străbătuta
Comuna Ungheni, Iași () [Corola-website/Science/301318_a_302647]
-
ce acopereau, până spre sfârșitul secolului XVIII, mii de hectare. Acest lucru a facilitat construcțiile din lemn, care să găsea din abundență. Biserica din lemn este monument istoric. Între 1830 - 1840, la Căpăt au fost colonizate câteva familii de slovaci provenind din regiunea Trencsen, care, cu timpul, s-au maghiarizat. Totodată, la 1850 s-au mai așezat germani și unguri. În ciuda eforturilor de colonizare și de maghiarizare, satul a continuat să fie majoritar românesc. Românii erau specializați în creșterea porcinelor. La
Căpăt, Timiș () [Corola-website/Science/301348_a_302677]
-
secolele IV - V o așezare relativ mare. Satul a fost locuit de români, dar aceștia s-au retras cu timpul în satele învecinate și în pădurea Chevereșului. Satul a fost practic întemeiat în 1783, când a început colonizarea cu șvabi proveniți din diferite zone ale Germaniei. Pe locul unde s-au așezat exista o pădure care a fost defrișată pentru a face loc caselor coloniștilor. Ei făceau casele din cărămizi de pământ cu paie. Din locul de unde s-a luat pământul
Bacova, Timiș () [Corola-website/Science/301336_a_302665]
-
fost identificată la circa 100 km de satul actual. Satul a fost reînființat la 1769 prin colonizare cu germani, după planul comandantului Timișoarei Neumann. Primii coloniști germani (șvabi) au început să se instaleze în Bulgăruș pe la începutul lui 1769 și proveneau din Lotaringia, Luxemburg, Austria Superioară, Hessa. Fiecare a primit un lot ce casă, 34 jugăre de pământ, materiale de construcții și li s-au acordat diverse privilegii și scutiri de impozite. Epidemia de ciumă din 1831-1836 a ucis un număr
Bulgăruș, Timiș () [Corola-website/Science/301346_a_302675]
-
fost construite cu un an înainte de sosirea coloniștilor, de către meșteri din Darova. În total s-au construit numai 55 de case din 81, întrucât doar atâtea familii au optat pentru stabilirea în colonie. În 1906 au venit coloniștii maghiari. Ei proveneau în mare parte din Ungaria de Nord și din Sudul Slovaciei de azi, dar și câțiva din comitatele Ungariei de Mijloc și de Sud. Contrar principiilor discriminatorii ale politicii de maghiarizare, românii și maghiari din Babșa au conviețuit în bune
Babșa, Timiș () [Corola-website/Science/301335_a_302664]
-
comună, localitatea Știuca. Drumul de acces a fost asfaltat în anul 2008. Satul Dragomirești este amintit pentru prima dată în anul 1439 cu numele de "Dragomerfalva". Localitatea a fost locuită de români. Populația actuală este majoritar de origine etnică ucraineană, provenind din Maramureș. Aceștia au început să se așeze în Dragomirești începând cu anii 1964 - 1966. În anul anul 1969, din totalul de 511 locuitori, 107 erau români si 407 ucraineni. În prezent, majoritatea covârșitoare a populației este de origine etnică
Dragomirești, Timiș () [Corola-website/Science/301357_a_302686]
-
elementelor periculoase sau care puteau deveni periculoase pentru regimul comunist nu a cuprins și Jebelul, deoarece se afla la o distanță mai mare de 25 km față de frontiera cu Iugoslavia. Totuși, nici jebelenii nu au scapat de persecuții. Câțiva tineri proveniți din familii instărite au fost duși să muncească în minele de cărbuni de la Anina și Lupeni pe perioada satisfacerii stagiului militar, și anume:Ioan Bociu, Ion Codobei, Ion Ionescu, Octavian Loichiță, Petru Malinovski, Aurel Oală, Ionel Pascu și Traian Vatriș
Comuna Jebel, Timiș () [Corola-website/Science/301372_a_302701]
-
mai recente sate bănățene, înființat în anul 1895 de către coloniști germani. În acea perioadă, marile valuri de colonizări cu germani erau deja terminate. Spre deosebire de alte sate colonizate cu germani, la Rovinița Mică s-au așezat germani de a doua generație, proveniți din zona Becicherecu Mare. Au fost în total 80 de familii. Terenul le-a fost pus la dispoziție de către erariu, care deținea aici o moșie. Pentru că administația Banatului era atunci maghiară, numele ales a fost tot unul maghiar: "Kis Omor
Rovinița Mică, Timiș () [Corola-website/Science/301391_a_302720]