325 matches
-
puterea malefică a trecutului și despre imposibilitatea evadării din trecut: „îmblânzitorul de lupi” reușește să trăiască concomitent, dar cu o inumană seninătate, în prezent și în trecut. Finalul pare optimist: fiul se vindecă de surzenie prin sacrificiul tatălui, iar câinii-lupi, „îmblânziți”, sunt eliberați. O caracteristică a scriiturii de aici o constituie adoptarea unui punct de vedere feminin și a persoanei întâi narative, modalități pe care autorul le va relua într-un roman de o cu totul altă factură, Provocatorul (1997), text
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288399_a_289728]
-
autoritatea; ci, din contra, aceste reforme să fie o emanațiune a autorității statului turcesc și să reîntărească în fața supușilor demnitatea ei. În orice caz, comparate cu răspunsurile evazive de până acum ale Porții, aceste propuneri făcute în ton concesiv și îmblînzit ar forma desigur baza unei acțiuni diplomatice clare și temeinice - dacă toate puterile ar dori într-adevăr pacea precum o dorește bietul turc. Aceste propuneri mai au avantajul că sunt echitabile, căci ne-am înșela dacă am crede că populațiunea
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
încetineală a respirației ce atrăgea atenția asupra nărilor lui groase îți dădea un sentiment al greutăților prin care trecea, și a eforturilor pe care le depunea ca să fie răbdător. Am observat astfel, privind acest om lat în spate, firea maimuței îmblânzite și promovate să poarte pantaloni și să lucreze în birou. Aceasta vine în contradicție cu acea imagine desfigurată a unui Dumnezeu care datorită păcatului său se prăbușește din Rai; sau a aceleiași copii proaste entuziasmate și înfierbântate de promisiunea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
și îi lua răsuflarea. Când mergeam cu mașina, se întorcea tot timpul să se uite în spate la el, sau când mâncam, iar uneori chiar mă întrebam dacă și în celelalte momente tot la el se gândea. Sigur că trebuia îmblânzit, ca să nu avem pe capul nostru un animal puternic și sălbatic și să nu crească continuu antagonismul între captiv și stăpâni. Și de vreme ce n-aveam încotro, trebuia să mă înțeleg cu el. Nu îmi cerea să îl iubesc; nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
un cu totul alt spirit. O fi rănit, de a luat-o așa la goană? Păi nu l-ai bombardat cu pietre, i-am spus eu. Și din nou am simțit că eram implicat, căci pe brațul meu fusese el îmblânzit. Ei bine, era greu să primești o asemenea lovitură de la sălbatica natură, să descoperi că era îmbinată cu atâta umanitate; așa cum era în animalele care i-au îmbrățișat pe Odiseu și oamenii lui și au vărsat lacrimi pe ei în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
la Diane, să se afle în camera aceea familiară, să inhaleze mirosul ei de țigară și s-o țină de mâna, doar atât. Dar îi era teamă să se ducă la ea. Acum, nu avea voie să se simtă slab, îmblânzit, consolat. Știa că dacă s-ar fi dus la Diane, ar fi fost în stare să și plângă în camera ei, ținând-o de mână. Exista în George ceva care nu era el însuși, ceva plăpând, chiar patetic, un mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
hedoniste, pentru că el se referă la ceea ce rămâne de făcut pentru a elabora plăcerea. Aceasta teorie vizează o practică. Epicur nu gândește nimic care să nu fie realizabil în mod nemijlocit în perspectiva unei construiri pacificate de sine. Odată moartea îmblânzită, zeii îndepărtați și durerea stăpânită, mai rămân de dat câteva reguli simple ale bucuriei. în această etapă a analizei, putem aprecia în ce măsură converge tot sistemul epicurian spre acest punct focal: plăcerea, precum și modul în care doctrina Grădinii propune o arhitectonică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
doliul, însă cel care nu reușește să scape de comemorarea obsedantă a unui trecut dureros refuză trăirea prezentului. În acest caz, adevărul rămâne un fapt intranzitiv care nu duce dincolo de el însuși. Într-o a doua formă, durerea marginalizată, amintirea îmblânzită a faptului dureros din trecut devine un exemplu de viață de care individul, dar mai ales colectivitatea se pot servi. Operația este dublă și amintește, de asemenea, psihanaliza. Expunându-se această amintire analogiei și generalizării, se face din ea un
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
hedoniste, pentru că el se referă la ceea ce rămâne de făcut pentru a elabora plăcerea. Aceasta teorie vizează o practică. Epicur nu gândește nimic care să nu fie realizabil în mod nemijlocit în perspectiva unei construiri pacificate de sine. Odată moartea îmblânzită, zeii îndepărtați și durerea stăpânită, mai rămân de dat câteva reguli simple ale bucuriei. în această etapă a analizei, putem aprecia în ce măsură converge tot sistemul epicurian spre acest punct focal: plăcerea, precum și modul în care doctrina Grădinii propune o arhitectonică
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
1992, pp. 1-25, passim. 192 personajele sale feminine: a fost sau nu admiratorul lor? Este oarecum ciudată poziția pe care o adoptă naratorul chaucerian vis-à-vis de eroinele înfățișate: personajele puternice ori malefice, cum ar fi Cleopatra sau Medeea, sunt domesticite, îmblânzite, scuzabile oarecum în tot ceea ce întreprind, pe când cele recunoscute pentru puritatea, gingășia și bunătatea lor nu sunt privite ca niște modele autentice, ci, mai curând, asistăm la o devalorizare a virtuților lor. Încă o dată remarcăm o ironizare a tot ceea ce
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
În acest sens, se observă o modificare gradată a tonalității în Scrisoare, modestia inițială și moderația lasă loc treptat unei siguranțe a discursului ce evoluează înspre un oarecare orgoliu al deținerii unor adevăruri absolute. Este o variantă mai nuanțată, mai îmblânzită a statutului pe care și-l arogă toți teoreticienii clasici, căci întotdeauna "joaca de-a legislatorul" a fost o ispită mult prea mare pentru a fi respinsă. Dar asumarea posturii de autoritate absolută este rară la Fénelon critica sa rămâne
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
ordine de idei, ambivalența epocii poate fi mai bine înțeleasă, iar împletirea elementelor clasice cu cele romantice nu rămâne decât în aparență paradoxală, deoarece, în fapt nu s-au confruntat două ideologii radicale, ci un neoclasicism impur cu un "romantism îmblânzit" de tip Biedermeier. Aceasta nu înseamnă, totuși, că în epocă liniile conviețuirii clasic romantic au fost întru totul armonioase. Susținerea pătimașă a ideilor a ricoșat în câteva rânduri în aspecte polemice, cum este cazul lui Cezar Bolliac, care în Răspuns
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
accepta și a se reconstrui. În rescrierea pe care Gustave Flaubert o face Legendei Sfântului Iulian Primitorul, Alain Montandon vede o istorie legată de distanță și de atingere, fiindcă proximitatea și contactul înseamnă în actul de ospitalitate tocmai o stranietate îmblânzită, acceptată, transformată în familiaritate. Această poveste crudă și sadică vorbește despre himera ospitalității, despre o ospitalitate utopică, imposibilă, care o apropie de miracol. Traiectul de la scena socială care deschide povestirea la cea intimă care o închide pune în evidență violența
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
care darul mirosului corporal este semn de împărtășire și de identificare cu persoana, cu grupul. Ospitalitatea ca semn de ne- agresivitate și de acceptare înlătură distanța, abolește semnul diferenței, mizează pe recunoașterea celuilalt drept un element familiar, de o stranietate îmblânzită. Imagine a unei incorporări, a trecerii de la exterior la interior, de la partea izolată la întreg. Despre acest corp la corp al ospitalității, Gustave Flaubert ne dă un bun exemplu în rescrierea pe care o face legendei Sfântului Iulian a cărei
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
morții recompunerea prin imagine. Așadar imaginea vine în sens propriu de dincolo de mormânt, ca statueta fang așezată pe capacul sipetului-relicvariu în care odihnesc osemintele strămoșilor (imago și ossa, în latină, sunt adesea echivalente). Ea iese pentru ca strămoșul să rămână acolo, îmblânzit și ținut în loc; pentru a-l împiedica să revină ca să-i hărțuiască pe oameni, pentru a-i prinde sufletul zburător și hoț într-un obiect indubitabil. Nu te poți debarasa de dublu fără a-l materializa. Toate continentele împărtășesc această
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Strădaniile complicate ale veteranilor (totul se schimbă peste numai zece ani). Suntem cu toții, mai mult sau mai puțin, niște Fred și Ginger ai culturii textuale repetând un glorios număr de step care n-are deloc succes la televiziune. Nemulțumiți, dar îmblânziți, așteptăm cuminți în colțul nostru semnalul de intrare în scenă a Prezentatoarei. Ginger Rogers și Fred Astaire au fost uitați Marlon Brando și Gérard Philipe, Viva Zapata și Fanfan la Tulipe nu mai sunt nume de referință parodia însăși și-
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ca acrobații cretani, peste ceea ce altfel ne-ar viza în galop sub forma unor coarne aprige și distincte. Odată bestia emasculată și resemnată cu băltitul între limite, ni se blegește și nouă saltul. Sfârșim atunci molfăiți de botul ei nici îmblânzit, nici primitor, ci de o dușmănie ce-și amână trecerea finală la act pentru că tocmai amânarea asta se confundă cu supliciul suprem, rozându-ne pe dinăuntru. Vezi tu, compasiunea sporește resentimentul; nu cred să existe cineva ce-și dorește realmente
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
timp păstrând onoarea instanței". Evidență tribunalului din Scarperia, care supraviețuiește, arată ca Lolo a fost judecat împreună cu alți trei complici, la 21 noiembrie 1452, la șase săptămâni de la data scrisorii lui Giovanni 82. Ei s-au înfățișat pentru acuzația probabil îmblânzita de furt al unor boabe de struguri pentru stafide (uvas ad siccandas) din proprietatea unui moșier florentin, Angelo Spini. Potrivit sentinței lui Manetti, Lolo a fost amendat cu 25 de lire, în timp ce prietenii lui au fost amendați cu 10 de
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
insă formularea este incompletă. Pe scurt, Orc incarnează, într-adevăr, ideea blakeană de "revoluție" în universul fizic, iar caracterul agresiv și incontrolabil al personajului izvoraște chiar din această convingere poetica 183. Fiul lui Los nu poate fi nici persuadat, nici îmblânzit, fiind spontan, violent și rezistent la autoritate, aceste trăsături fiind și cele care definesc orice formă de revoltă socială. Că agent al rebeliunii, Orc este, mai mult decât orice personaj blakean, expresia Zeitgeist-ului eului creator, care compune într-o epocă
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
introd. Andi Bălu, București, 2000. Antologii: A Sheaf of Poetical Scraps (Unknown Congreve), București, 1923. Traduceri: Shakespeare, Hamlet, București, 1938, Coriolan, București, 1940, Furtuna, București, 1940, Henric V, București, 1940, Poveste de iarnă, București, 1942, Regele Lear, București, 1942, Scorpia îmblânzită, București, 1943, Tragedia lui Othello, maurul din Veneția, București, 1943, Doi domni din Verona, București, 1944, Noaptea regilor (A douăsprezecea noapte), București, 1945, Nevestele vesele din Windsor, București, f.a.; Teatru englez (Bernard Shaw, Eugene O’Neill, John M. Synge), I
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289047_a_290376]
-
iasă măcar tot atât de bine ca lucrările de până acum. S-a întâmplat ca unele să iasă, însă frica rămâne. Poate tocmai de aceea nu aștept prea mult. Gândesc muncind, abordez subiectele și materialele cu vivacitate și până la urmă se lasă îmblânzite. Mulți vă consideră un urmaș al lui Brâncuși, iar într un interviu chiar dumneavoastră afirmați că acesta vă dă o mare neliniște. E adevărat că îi sunteți tributar? Brâncuși este tributar artei românești, pentru că aceasta este abstractă, pentru că a fost
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_991]
-
aferente, exaltând principiul ascetic al voinței capabile să înfrângă instinctul înrobitor, criticul nu putea decât să disprețuiască gagurile și celelalte forme ușoare ale comicului, taxate, invariabil, drept superficiale. Nu avea organ pentru râs, pe care-l accepta doar în maniera îmblânzită a surâsului melancolic sau a zâmbetului amar. Era, cum se zice, un agelast, înclinat să vadă în veselie o formă de tristețe mascată și să aprecieze în comedie numai substratul tragic, la fel ca ilustrul său predecesor și model, Titu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
hedoniste, pentru că el se referă la ceea ce rămâne de făcut pentru a elabora plăcerea. Această teorie vizează o practică. Epicur nu gândește nimic care să nu fie realizabil în mod nemijlocit în perspectiva unei edificări pacifiste a sinelui. Odată moartea îmblânzită, zeii îndepărtați și durerea stăpânită, mai rămân de dat câteva reguli simple ale bucuriei. În această etapă a analizei, putem aprecia în ce măsură tot sistemul epicurian converge spre acest punct focal: plăcerea, precum și modul în care doctrina Grădinii propune o arhitectonică
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
arestații preventiv, va crește numărul persoanelor condamnate pentru infracțiuni sexuale și economice, al bolnavilor cu probleme psihice, dar va scădea numărul hoților mărunți în defavoarea infracțiunii gulerelor albe. Pedepsele vor avea durate mai mici, iar regimul de detenție va fi mult îmblînzit. Controalele externe vor contribui la profesionalizarea personalului și la deschiderea lui către societatea civilă și către breslele profesionale. Gradul de libertate tot mai mare de care vor beneficia atît angajații cît și arestații va spori complexitatea fenomenelor interne (agresiuni, sinucideri
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
Într-adevăr, la mai bine de treizeci de ani de la sfârșitul lui violent se vorbește în continuare despre el ca despre un protagonist al timpului său și se discută despre ideile și provocările sale cu o pasiune câtuși de puțin îmblânzită. Moartea lui este o rană necicatrizată, o pierdere pe care, din fericire, societatea italiană contemporană nu a reușit încă s-o metabolizeze. Nu putem ști din ce fel de durere mortală sau din care nostalgie îndepărtată s-a născut o
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]