752 matches
-
în traducere, de-a v-ați ascunselea) până ne-a ieșit pe nas sau cel puțin până mi-a ieșit mie pe nas în clipa-n care am deschis ușa șifonierului din dormitorul soților Ștefănescu și i-am găsit înăuntru, îmbrățișați, pe ea și pe Cezărică; m-am comportat rezonabil, nu vă îngrijorați, am alergat și i-am scuipat pe peretele din stânga bucătăriei, pti-un-doi-trei Alexandra, pti-un-doi-trei Cezărică, doar nu era să fi rămas stană de piatră și să-i las să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
aerul supraîncălzit, bucăți de celuloză intactă sângerau în coroana de lumină care acoperea depozitul. Pintenii de metal deformat, triunghiurile de sticlă spartă, erau semne rămase necitite ani întregi în acea iarbă neîngrijită, cifruri traduse de mine și Vaughan în timp ce stăteam îmbrățișați în mijlocul furtunii electrice care ne traversa retinele. I-am mângâiat umărul, amintindu-mi de momentele de teroare în care mă agățasem de soția mea. Și totuși, Vaughan, cu toată duritatea lui, era un partener absolut binevoitor, ochiul acelei iluminări a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
o învețe să se țină pe tălpile de lemn. Luana prefera sania. Au făcut atâtea pârtii, pe tot felul de sănii improvizate, de-au crezut că nu vor mai ajunge acasă în bună stare. Noul an i-a găsit strâns îmbrățișați, dorindu-și, unul altuia, ca nimic, niciodată, să nu-i despartă. Luana purta pantalon negru de mătase transparentă. Pielea ei albă, copilaș năzdrăvan jucându-se de-a v-ați ascunselea pe sub materialul părtaș la joc, nu lăsă nici un bărbat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
măritată studioasă, se bucura de un bărbat ce venea vesel de la serviciu și-o scotea în oraș la o prăjitură. Cât de departe erau, oare, vremurile când mergeau la teatru și la concerte, sau la chefurile din "Tudor" unde dansau îmbrățișați, sărutându-se pătimaș, spre ciuda nebună a celorlalți? Cum să-și readucă aproape acel îndepărtat "Still loving you"? Într-o dimineață de aprilie, Luana deschise ochii plictisită de începerea unei alte zile, care avea să fie la fel de monotonă ca toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
iar nedumerirea și polemica stârnite în rândul oamenilor n-au făcut altceva decât să înfingă și mai mult numele produsului respectiv în mintea și preocupările lor. Panouri enorme au fost întinse de-a lungul străzilor, cu cele două mâini uriașe îmbrățișate și detergentul "Veber" lângă ele, ca făcând parte integrantă a acestei naturaleți. A fost un succes teribil care i-a adus producătorului o creștere spectaculoasă a bugetului. Au sărbătorit reușita într-un cadru larg, alături de familii și prieteni, cunoscuți, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ar face decât să strice minunata stare ce le zăcea încă în trupuri și în creier, ar fi fost păcat să se trezească prea repede din această beție care-i costa cât viața, se cuibăresc apoi în pat sub cearceafuri, îmbrățișați. Ea îi simte în liniștea nopții inima și pulsul, tot ce în organismul lui e mișcare, un huruit în stomac, învăluit de ecou, produs ca într-o cameră goală, un ușor spasm în intestine, care-l face să tresară. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
geamuri, în dimineața aceea de după petrecerea de la premieră, când m-am dus special să-l văd, pe ușa lui iubita își lipise adolescentin fotografii cu ea, un întreg arbore genealogic al relației lor, poze de la grădiniță și cu ei râzând, îmbrățișați și versuri din cântece pe care le știau ei, cumva, le ascultaseră împreună și însemnau, habar n-am, îl lăsasem dormind în patul lui de o persoană, spunându-mi, jucându-se cu degetele mele, vorbim la telefon... mă uimea! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
o trimisesem pe Prințesa Miau acasă, era depresivă, nici Xanaxul n-a mai potolit-o, stătea și plângea lipită de colțul peretelui cu toată pătura în jurul ei, cu unica pătură confiscată, noi eram de vină și ne pedepsea să dormim îmbrățișați și îmbrăcați ca să nu murim de frig. Îl țineam pe scăunel, așa cum îmi spunea tata, cu palma lipită de pieptul lui și el îmi ținea mâna, iar cealaltă mi-am retras-o din împletitura degetelor, e prea... mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
țineam cu mâna ca să nu fac pipi. Buf! A spus Filosoful în noaptea aceea, știi că se deschid cerurile, e o chestie, mi-a spus Prietena mea care e mai sus, ți-am adus sânziene. Pinochio era la mine, dormiserăm îmbrățișați și am râs, și eu i-am arătat cum făceam în spectacol cu apă în gură și l-am stropit mult peste pernă, peste față, și am râs ca și cum atunci nimic nu s-ar fi întâmplat. Am simțit nevoia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
zise ea. Când s-a încâlcit, eu, nu știu cum, m-am strecurat afară. — Nu știi cum te-ai strecurat afară, am repetat, uitându-mă neîncrezător la ea, clătinând din cap. Atunci ne-am sărutat. Ne-am sărutat lângă epava plutitoare, strâns îmbrățișați, ca și când ar fi fost sfârșitul și începutul lumii, ca și când altceva n-ar mai fi existat și n-avea să mai existe niciodată. — Nu-mi vine să cred că ești aici, am spus încet când ne-am depărtat unul de altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
o vizualizau pe ea dedublată, și cele două ființe ale ei stăteau una în brațele celeilalte pe scaun, față în față cu fostul coleg de școală; ele vorbeau, gesticulau, râdeau, în timp ce umbrela aluneca tot mai adânc sub scaun. Și ființa îmbrățișată se ridică și o pornește pe culoarul autobuzului, în timp ce cea de dedesubt lovește în treacăt, cu călcâiul, cotorul umbrelei, după care dispare încet. Atenția ei se concentrează din nou asupra versiunii ei nepăsătoare lăsând în urmă umbrela părăsită, singurul lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
înfășurându-se cu ele, culegând cu palmele mirosurile teilor de pe brațe, de pe pulpe, de pe gât și umeri, mângâindu-și cu ele fața și buzele, și ochii, și părul, ca să ne miroasă toată ziua frumusețea, ele neștiind că sunt frumoase, parfumate, îmbrățișate, sărutate și dorite. Așa și nu altfel, Stoian și Teodor făceau apologia frumuseții feminine care a trecut. A trecut și primăvara sau toamna acelui an fatidic dintr-o tinerețe la fel de fatidică, în care asociau culoarea roșie a tramvaielor și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și adulmecă primăvara păpădiilor coapte, primăvara melcilor însetați! Cămașa ascunde cât să descoase misterul. Privește! Văzul, comoditatea de a lua totul de-a gata, de a cuprinde cu privirea mereu alte margini, de a evada din spații, de a îmbrățișa îmbrățișatele, abandonatele, râvnitele, uitatele, destrămatele, desfăcutele, înmulțitele culori, contururi, forme. Vederea, cea mai infidelă simțire: Ia-mi, Doamne, lumina ce nu mi se cuvine și dă-o la o salcie sau la un crin frunza verde trebuie să fie, petala albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
un puzzle, particulă cu particulă niciodată nu a fost definitivă atâta timp cât în livadă a mai rămas fie și o singură frunză neclintită. Toamna este o stare intermediară între viață și moarte, așa cum bătrânețea este o trecere. Prin iarbă, frunzele mor îmbrățișate două cât două; dragostea frunzelor brumă se cheamă, sublimă dragoste. La început coboară domol, ca o adiere argintie printre ramuri, ca o mângâiere pe creștet. A doua zi, Dumnezeu își piaptănă barba peste livadă. Bătrânețea este ca o epidemie, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mai domolise suspinele și-și venea în fire încet-încet... "Gata, gata... uite... A trecut...." O legăna lin, așa cum faci cu un copil speriat în puterea nopții... "Așa. Hai, deschide ochii și spune-mi ce-ai visat..." Cele două surori stăteau îmbrățișate, cea mare căutând s-o liniștească pe cealaltă, care începuse deodată să plângă și să strige cuvinte de neînțeles în somn... un singur cuvânt se auzea clar: "moare... moare..." Căuta s-o trezească și s-o liniștească, dar era îngrozită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Copilul (oftând, după o pauză) Ei, bine, fie și așa. (în clipa aceea, în fața Femeii apare un copil de aceeași vârstă cu Copilul, dar îmbrăcat în alb strălucitor, cu păr blond Iisus copil; Copilul aleargă la el, Îl sărută , rămân îmbrățișați, lumina se stinge și reapare camera de la început: fereastra cu icoana, patul, masa, iar pe scaun, bătrâna) Bătrâna (își face cruce) Mare-i minunea ta, Doamne ! Uite, a deschis ochii ! (copilul se ridică din pat, se dă jos, la marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ei, cu ochii plecați și geană umedă, ședea... Despina. ― Cuuum? Tu, scumpa mamii? Tu ai avut atâta tărie? Nuuu... Nu știu ce să fac. Să râd? Să plâng? Să te Îmbrățișez? Să Îngenunchez În fața ta, Despi?... În clipa următoare, trei ființe ședeau Îmbrățișate, cu sufletele vibrând de fericire... Când s au desprins, În colțul ochiului fiecăruia o rază de lumină tremura În boaba de lacrimă a fericirii... În cele din urmă, Lia și-a revenit. ― Multe puteam să cred și să-mi Închipui
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
iarăși aceeași nedumerire și același semn de Întrebare: „Prea seamănă cu zâmbetul Mariei!?” Doar când femeia a pornit cu pas grăbit și mâinile Întinse spre el și-a dat seama că este cu adevărat ea!... În clipa următoare, se găseau Îmbrățișați, sub privirile surorii șefe, care tocmai trecea pe acolo... A zâmbit cu Înțelegere.. Știa că Gruia a ieșit dintr-un examen foarte greu și că are nevoie de o recompensă... ― Bună ziua, domnule doctor - au răsunat vorbele surorii șefe. Vorbele erau
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
clisoasă. Din nou un liman abia conturat și din nou fantoma de culoare violetă alături de ea. Contactul fierbinte cu spiritul Minodorei pare fără sfârșit. Dacă am avea puterea să pătrundem în acest misterios univers, am percepe poate două forme strâns îmbrățișate : una de culoare violetă, iar cealaltă de un alburiu nedefinit. Într-un târziu, spiritul Dorei începe să se simtă adăpat cu o sevă binefăcătoare. Nedefinita fantomă alburie care era capătă contur și o culoare albastră-argintie. Începe să perceapă, ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Războiul ne-a despărțit și nu știu dacă ne vom mai întâlni vreo dată dar eu voi continua toată viața să îl iubesc și să mă gândesc la el..." I-am șters lacrimile care îi umeziseră obrajii și am adormit îmbrățișate. Dora rămâne pe gânduri un lung moment. Și pe obrajii ei curg lacrimi așa cum curgeau pe cei ai Teodorei acum aproape o jumătate de secol în urmă, când o pregătea pe Minodora să devină femeie, o femeie care să accepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
păcat. Eu eram, spuse Amélie. Venisei după un pahar cu apă. Stai cu noi, vrei? întrebă Angi. Nu, nu, mi-e somn. V-am lăsat. Și eu și Angi ne-am privit și-am râs. Pentru noi seara continuă. Dansasem îmbrățișați și ,de această dată, ne lăsasem mâinile să ne pipăie ușor, prin apăsare, spre a ne cunoaște mai bine trupurile. Și apoi mângâierile avură ca scop să ofere o plăcere. Plăcerea lui era importantă pentru mine și viceversa. Ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Nu! Nici să nu te gândești la asta, că mâine pornim la drum și căpșorul acesta frumos trebuie să fie limpede, îl mângâie pe cap. S-ar fi îmbătat stimulat de starea de euforie a Ceciliei care se lăsa mângâiată, îmbrățișată, sărutată, ca de rămas bun, fiind ultima lor seară, dar nu voia s-o dezamăgească și-apoi se gândea la drumul de a doua zi. Observând că Matei se întristează la gândul că iarășu o vreme nu vor mai fi
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
cu ciripitul lor, formând un adevărat concert din care nu lipsea participarea cintezei, turturelei, cucului, ciocârliei și înspre seară își făcea apariția privighetoarea cu încântătoarele ei triluri. Adierea vreunei boare cât și zborul păsărelelor scuturau floarea crengilor. Stând pe bancă îmbrățișați, prinși în discuție și uneori în tăcere jinduind după răgazul de a admira frumusețea din jur, lăsându-și doar inimile să-și vorbească, florile de tei au poposit și pe capetele lor. Ești și mai frumoasă cu florile de tei
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
cu o mână pe după mijloc și cu cealaltă așezând-o pe locul unde simțise mișcarea bebelușului. Când simțea o mișcare, o pupa pe Cecilia și tot așa până când fătul s-a liniștit iar ei s-au dus la culcare adormind îmbrățișați. A doua zi dimineața, când s-au trezit, Matei era cu mâna pe burtica ei așteptând mișcările bebelușului. Să ne grăbim că întârziem la serviciu. — Numai două minute. —Tu crezi că el se mișcă la comandă? — Înseamnă că ești în
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
trăind aceeași dragoste ce-i cucerește pe amândoi. Pentru că-mi ești dragă, continuă s-o mângâie și s-o sărute. Stârnindu-i și ei aceeași plăcere și aceleași gesturi de iubire care culminează în dăruirea totală, reciprocă, după care adorm îmbrățișați, plini de fericire, fără să le treacă prin gând că acest moment de dragoste adevărată s-ar putea să fie ultimul din viața lor. Dar se gândește omul la ce l ar putea aștepta? Că azi este și poate mâine
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]