111 matches
-
fiind, după prima vizită la Muzeul Antipa, mi-am imaginat înainte de a adormi că m-aș afla în clipa aceea, singur, în sălile cu scheletele de mamuți, cu cimpanzei, cu anaconde, cu hiene, cu toate orătăniile lumii puse în formol, împăiate în vitrine sau înălțate pe socluri. Nu știam atunci că spaima care m-a cuprins era prima spaimă metafizică a vieții mele: pentru că în nici o situație reală un om nu se poate afla singur față în față cu toate fiarele
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Într-o veche clădire de la periferie, care trebuie că fusese o fabrică, având și o aripă pentru birouri. Apartamentele pe care le scoseseră din ele dădeau toate pe un coridor lung: locuiam Între o agenție imobiliară și laboratorul unuia care Împăia animale (A. Salon - Taxidermist). Ți se părea că te afli Într-un zgârie-nori american de prin anii ’30, mi-ar fi fost suficient să am o ușă cu geam și m-aș fi crezut Marlowe. Am pus o canapea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
luxos, toate de vârste venerabile, desigur. Ceea ce mă frapă, mai mult decât cărțile, fură niște vitrine mici pline cu obiecte greu de definit, niște pietre, ni se păru nouă, și niște animale mici, nu ne-am dat seama dacă erau Împăiate sau mumificate sau reproduse foarte fin. totul parcă Înecat Într-o lumină difuză și crepusculară. Ea părea să provină de la o fereastră mare cu două arcade, din fund, de la vitraliile ei despărțite În romburi prin bare de plumb, filtrând o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
sudorile. — Mda - zise Ximachi, obișnuit cu acest gen de flatări. Dincolo - le arătă el o ușă închisă - avem sala Trupurilor, dar încă nu e gata. Știți cum e: unele trupuri se mai rătăcesc, mai dispar... până le găsești, până le împăiezi... Metodiu încuviință mașinal din cap. Urmă o pauză în care Ximachi își încrucișa mâinile în poală și închise ochii, părând a se cufunda într-o adâncă meditație. Și ziceați că aveți treabă cu Vodă... - spuse el încet, aproape în șoaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ale Arhivarului. Ghinionul acestuia nu s-a oprit aici; întîmplător, fiindcă și eu eram convins că bufnița fusese prinsă în cătun, în noaptea următoare cântecul sinistru nu s-a mai auzit. Mulțumită, Moașa a dat ordin ca pasărea să fie împăiată, iar trofeul să fie dus în biroul ei. Avea un singur punct slab Moașa, pe care și-l ascundea cu grijă. Se temea să nu roșească în public. Eu i-am descoperit întîmplător secretul, răsfoind un volum de psihiatrie pe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
auzit un țipăt de bufniță. Am ridicat privirea și am rămas uimit. Bufnița țopăia pe valuri, lansîndu-și spre mine, în bătaie de joc, chemarea lugubră și ironică. Și era limbută, blestemata. M-am decis s-o prind și s-o împăiez. Am luat o barcă, plecând după ea. Bufnița mă aștepta. Parcă ațipise pe creasta unui val. Eram pe punctul s-o apuc de aripă când și-a luat zborul, așezîndu-se pe creasta altui val de unde a început să mă provoace
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
În acest univers etajat, cu nivelele lui cele mai de sus și cu spațiile lui subterane, unde își urmează cursul laolaltă atâtea destine umane și unde se aud neîncetat zgomote și voci, trăiesc două personaje-cheie: în pod, Bătrânul filozof care împăiază păsări, posesor al unui scrin plin de hârtii îngălbenite de vreme, despre care se spune că ar închide în el enigma vieții; la subsol, ciudatul Portar care comandă luminii, deși aparține lumii întunericului. Crescut într-o mină, sub pământ, omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
oficiase pe neașteptate. Pensionarii se găseau în mare fierbere în ziua când omul mărunțel își aduse bagajele compuse din treizeci și nouă de covoare persane, optsprezece perechi de cizme cu carâmbii moi, o ladă cazonă cu uniforme reformate, un vultur împăiat cu aripile întinse, un binoclu de câmp și două dropii enorme, de asemenea conservate, pe care le-a împușcat în Bărăganul României în timpul marelui război. Sunt sigur că și covoarele îi aparțineau din aceeași epocă de aur, de pe urma unei vânători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
rezultate negative de când o rugase să sune și până acum. Telefoanele date la celelalte secții LASD, pentru verificarea spărgătorilor de case cu probleme dentare, totalizau un zero total - nu existau astfel de indivizi. Două telefoane de tatonare la atelierele de împăiat animale conduseseră la descoperirea că animalele împăiate aveau numai dinți de plastic. Dinții de animale nu apăreau în nici o proteză dentară, ci doar în gura creaturilor sălbatice vii. Danny o încurajă pe Karen să continue, își luă rămas-bun, acompaniindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
nerăbdător să se întoarcă la treabă. Atâta tot. — Atunci nu vă pot ajuta. Joredco e singurul laborator din Los Angeles care produce proteze din dinți de animale, dar n-am făcut niciodată una pentru wolverine. — De ce? — De ce? Pentru că taxidermiștii nu împăiază wolverine. Nu e o creatură pe care oamenii s-o vrea în casele sau cabanele lor. Lucrez aici de treisprezece ani și n-am primit niciodată vreo comandă pentru dinți de wolverină. Danny se gândi mai bine. — Ar putea cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
de mare valoare. Oroarea, un noroc. Da. Dar niciodată n-am râvnit la asemenea bogății. După ciorapi, pantofii lui de zece ani. Îi tot repingelea. Destul de buni pentru a merge prin Manhattan. Avea foarte mare grijă de lucrurile lui, Își Împăia costumul cel bun cu hârtie de mătase, punea calapoade În pantofi, deși pielea era strânsă de vârstă și purtat, vălurind de zbârcituri. Tot acei pantofi pe care domnul Sammler Îi purtase În Israel, În vara lui 1967. Nu numai În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
te face nițel dobitoc. Oamenii intră în tipare. Devin cazuri. Nu-i vorba, îi iubești dar, ca pe niște șobolani albi de 45 laborator. Le dai mîncare, le faci injecții și vorbești cu ei, să treacă vremea. Nu, nu. Te împăiez și te păstrez lîngă mine, mai discutăm si noi, ce dracu`...“ 6 În creierul meu e o căldură îndrăcită care arde plajele și gîndurile pîrjolesc printre albine lîncezind, ocolind lacrimile care sfîrîie și se vaporizează. Călătorii acestei minți au de
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Tissa, diverse capcane stranii pentru animale mici, archebuze, muschete, flinte și carabine cu două țevi, toate luceau discret, fără ca nimic să trădeze ceva din violența pentru care au fost făurite. Tigvele rânjite cu herburi uriașe, blănurile de pe podea, ciudatele animale împăiate de prin colțuri creau o atmosferă de panopticum. Singura lumină a camerei era dată de o lumânare groasă, pe a cărei carne de ceară erau însemnate orele zilei și ale nopții. Flacăra începea să consume cifra XII. Jordan îi atrase
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Împăratul: Bravo ție...Și ce vrei? Cotoșman: Sunt trimisul stăpânului meu, Voievodul Ionică de Dragodana. Împăratul: Și de ce te-a trimis? Cotoșman: Ca să-ți aduc în dar, din partea lui acest iepuraș alb. (Vrea să-l scoată din traistă) Împăratul: E împăiat? Cotoșman: Nu ,e viu... Împăratul: Și mușcă? Cotoșman: Nu mușcă, Luminăția Ta, că nu e leu, e iepuraș! Împăratul: Bine, bine!...În orice caz, cu animale de-astea e mai bine să fie omul prudent, mai ales când e împărat
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
afișelor teatrelor noastre. Noroc cu Caragiale, Mușatescu și Vișniec, că mai spală imaginea de ingratitudine a teatrelor din România față de autorii naționali! Și Mazilu rămîne un nedreptățit. Și, cel puțin, teatrul său scurt este de-o perfectă actualitate. Piesele Inundația, Împăiați-vă iubiții, Pălăria de pe noptieră, Frumos e În septembrie la Veneția ș.a. au umor, ironie, sarcasm, absurd, profunzime și, nu În ultimul rînd, oferă remarcabile partituri actoricești. Mă bucur că o doctorandă de-a mea din București, Mariana Lia, a
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
Cel mai fericit ești, spune Manfred, când articolele încă ți se zbenguie în minte. Dar scrisul le domesticește, ca să nu spun că le ucide. Ceea ce e scris, literele propriu-zise, sunt animale împăiate. în treacăt fie spus, tata avea o vidră împăiată pe masa de scris. Era destul de mică, probabil un pui. în ultima vreme am simțit adesea ceva ce amintește de senzațiile lui Manfred în fața scrisului. Cele mai bune idei sunt cele pe care nu le voi spune niciodată în dictafonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
stăteau nemișcate, de parcă nici n-ar fi fost acolo, și atunci l-am întrebat unde a învățat să coase atât de frumos. Csákány mi-a spus că pe vremuri, e mult de-atunci, ar fi vrut să se apuce de împăiat animale, și că se pregătise pentru asta, și atunci..., dar să dăm uitării toate astea, că ține de o altă viață, da, da, a scos un oftat adânc, s-a uitat la mine, și-a umezit buzele și m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
pas, gata rana. Poem care irită Ce-mi place Doamne Mirosul tău de condiment Pus în lacrima celui Ce se hrănește Doar cu ce dă pe afară Prezentul. Gustoasă mai e bunătatea ta În aceste vremuri grele Când ne-am împăiat Stomacul Ne-am scurtat intestinele Să poată fi hrănite Doar cu o mărgică. Poemul pe care-l scriu A și început să miroasă A realitate clocită Deși, vă jur, n-am deșertat Pe coala de scris Bărdăhanul unui animal Exotic
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
omoare, așa că n-am remușcări. L-ai văzut pe Balto în hol? Am dat din cap a încuviințare. Madeleine gemu. Ramona Sprague tresări și își înfipse furculița într-un cartof. Emmett continuă: — Vechiul meu prieten visător, Georgie Tilden, l-a împăiat. O grămadă de îndeletniciri ciudate avea Georgie, visătorul ăsta... În timpul războiului am fost în același regiment scoțian și i-am salvat viața când câțva din bravii tăi compatrioți ne-au atacat cu nerușinare la baionetă. Georgie era pasionat de filmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
ale Arhivarului. Ghinionul acestuia nu s-a oprit aici; întâmplător, fiindcă și eu eram convins că bufnița fusese prinsă în cătun, în noaptea următoare cântecul sinistru nu s-a mai auzit. Mulțumită, Moașa a dat ordin ca pasărea să fie împăiată, iar trofeul să fie dus în biroul ei. Avea un singur punct slab Moașa, pe care și-l ascundea cu grijă. Se temea să nu roșească în public. Eu i-am descoperit întâmplător secretul, răsfoind un volum de psihiatrie pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un țipăt de bufniță. Am ridicat privirea și am rămas uimit. Bufnița țopăia pe valuri, lansându-și spre mine, în bătaie de joc, chemarea lugubră și ironică. Și era limbută blestemata. M-am decis s-o prind și s-o împăiez. Am luat o barcă, plecând după ea. Bufnița mă aștepta. Parcă ațipise pe creasta unui val. Eram pe punctul s-o apuc de aripă când și-a luat zborul, așezându-se pe creasta altui val de unde a început să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nici nu căzu. În hăul șanțului de la baza clădirii, i se răsturnă numai clopul. Descoperindu-se, de sub calota clopului îi răsări (adulmecînd nemișcat din mijlocul plantației firelor îmbîcsite de păr și semănând cu o creastă pitică) un șoricel împăiat. Rozătorul împăiat din moțul capului era gri-vioriu. Afișa un aer stingher. Șobolanul ciudat îi stătea fixat pe creștet c-o bentiță, ce i se petrecea negriciosului peste fălci și i se înnoda sub bărbie. Spurcatul de negricios urca și-l bodogănea. - Cum
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și pasdar-ii orașului. Era singurul căruia nu i se umfla pântecul sub cămașă. Era printre puținii neîntinși pe divan, singurul care nu își aștepta supa tolănit ca un pașă. Auzise că îi spuneau „inginerul de frig care stă ca un împăiat la o masă“. Între ei, deprinsese plictisul bărbaților care își iroseau orele de siestă. Pufăia, în salonul cu narghilele, și apoi se simțea obosit. În jur, erau inși care nu trăiau decât lenea după-amiezelor aromate de ceai și de aburi
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
niciodată - acea față pe care am Încercat deseori s-o zugrăvesc În caietul meu de schițe, căci simetria ei simplă și senină reprezenta o tentație mult mai puternică pentru creionul meu desenând pe furiș, decât vaza cu flori sau rața Împăiată de pe masa din fața mea, pe care trebuia să le desenez. Dintr-odată, atenția mea hălăduia și mai departe și poate că abia atunci puritatea unică a glasului ei ritmic Își Împlinea adevărata menire. Priveam un copac și foșnetul frunzelor lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
găsit xilogravuri cu șerpi, fluturi și embrioni. Fetusul unui copil etiopian de sex feminin atârnat de gât Într-un borcan de sticlă Îmi producea un șoc neplăcut ori de câte ori nimeream peste el; nu prea mă dădeam În vânt nici după hidra Împăiată de pe planșa CII, cu cele șapte capete de broască țestoasă și dinți de leu așezate pe șapte gâturi spiralate și cu trunchiul ei ciudat, puhav, cu niște tuberculi cu nasturi pe părți și terminându-se Într-o coadă Înnodată. Alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]