810 matches
-
de cărți. Versuri și poezii e deasupra. Când așez cartea pe comodă, se deschide singură la pagina 27. Trag o linie, cu un ac, de-a lungul marginii interioare a paginii, chiar lângă cusătură, iar pagina se desprinde. Cu pagina împăturită în buzunar, pun cartea la loc, desupra teancului. În sufragerie, cosmeticele sunt trântite grămadă pe jos. Helen a deschis fundul fals al trusei cosmetice. Înăuntru sunt așezate straturi de coliere, brățări, broșe mari și perechi de cercei prinși împreună, incrustate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
a ales decât cu o coafură umflată. Și, poate, și cu o eczemă. — Ia arată-ne cântecul, zice Stridie. Ca să vedem și noi la ce-am pornit în călătoria asta. Și-i zic: Să fii tu sănătos. Îmi îndes pagina împăturită în gură și mestec, și mestec. Mă doare piciorul; îmi scot pantoful. Mestec și nu mă opresc. Mona adoarme. Mestec și nu mă opresc. Stridie se uită pe geam la niște buruieni dintr-un șanț. Înghit pagina și adorm. Ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de piele și am senzația că ating pe cineva. Și, în timp ce trecem prin Colorado, Kansas si Missouri, zice: — Cealaltă mamă din parcul de rulote și-a scos într-o zi niște lucruri la vânzare în stradă. Toate lucrurile copilului erau împăturite și stivuite pe peluză, la douăzeci și cinci de cenți bucata. Era și cartea și am cumpărat-o, zice Helen. L-am întrebat pe bărbatul dinăuntru de ce vindea Cindy totul, și a ridicat din umeri. Potrivit scriptelor medicale, Cynthia Moore a băut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
detectivul Ben Danton. Iată cât de mult m-am îndepărtat de restul omenirii. Distrugere constructivă. Stridie își scutură bricheta de plastic, lovind-o de palmă. Apoi i-o dă lui Helen și se uită la ea cum scoate o pagină împăturită din poșetă. Dă foc paginii 27 și o ține deasupra rigolei. În timp ce Mona citește din broșură, Helen apropie pagina aprinsă de marginea ei. Pozele cu familii zâmbitoare și fericite izbucnesc în flăcări, iar Mona se scutură și le aruncă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
eu îi zic să facă cum îi zice Helen. — E o Carte a umbrelor, zice Mona, adevărata Carte a umbrelor. Trebuie să fie a unei vrăjitoare adevărate. Lăsați-mă s-o traduc. O să vă zic ce-am descoperit. Pe cuvânt. Împăturesc blestemul de la Helen și mi-l vâr în buzunarul de la spate. Fac un pas spre Mona. Mă uit la Helen, și dă din cap. Tot cu spatele la noi, Mona zice: — O să-l aduc înapoi pe Patrick. O să-i aduc înapoi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
smoc roz și de la Helen. Și Helen se smucește în față, peste ceaslov, zicând: — Mona! M-a durut! În familia mea, zic, cam orice ciondăneală puteam s-o rezolvăm, eu și părinții mei, cu un captivant joc de dame. Mona împăturește smocurile de păr roz și castaniu în pagina cu scrisul în spirală. Chiar nu vreau ca ea să facă aceleași greșeli pe care le-am făcut eu, îi zic Monei. De când eram de vârsta ei, îi zic, privind-o în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
eram de vârsta ei, îi zic, privind-o în oglindă, n-am mai vorbit cu ai mei. N-am mai vorbit cu ei de aproape douăzeci de ani. Și Mona înfige un ac de siguranță în pagina în care sunt împăturite smocurile noastre de păr. Telefonul lui Helen sună din nou, și de data asta e un bărbat. Un tânăr. E Stridie. Și, până să apuc să-i închid, zice: Auzi, tati, vezi să nu scapi ziarul de mâine. Ți-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pentagramă. — Ea mi l-a dat, zice Mona. Își deschide gentuța maro și-și bagă mâna înăuntru, zicând: — A zis că nu mai are nevoie de el. V-am spus că era supărată. Plângea. Trage cu unghiile roz o hârtie împăturită din poșetă. E o pagină din ceaslov, pagina cu numele meu, și mi-o întinde, zicând: — Ai grijă de tine. Am impresia că cineva, din cine știe ce guvern, ar vrea să te vadă mort, zice Mona. Am impresia că vraja de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cu dosul palmei pagina, închizînd revista, lăsînd-o pe brațe, să se poată ocupa de ziare. Vecina aruncă spre el un colț de privire dojenitoare, clintindu-și puțin capul în interiorul albului polar ce-i dă un aer de prințesă. Degetele actorului împăturesc febril ziarul, să-l poată ține mai comod, în timp ce se îndeasă cu umărul în fereastră, ferind pagina de privirea vecinei. Ei nu, au înnebunit! murmură, ridicîndu-și gulerul hainei de blană, să nu simtă răceala geamului. Altă lovitură! Fața relaxată a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în obrajii lor, făcîndu-i să semene cu coșarii, cînd termină de curățat un horn. Actorul și-a găsit o poziție comodă, cu fruntea pe brațe, în timp ce femeia de alături, istovită de-a binelea, și-a scos gulerul alb, l-a împăturit, făcîndu-l pernă, în care obrazul ei, îngropat, pare al unui copil mofturos, frînt de plîns aiurea. Mircea Emil, întins pe cele trei scaune, doarme dus, cu palmele sub cap, cu pălăriuța peste obraz. De teama lui, pe la miezul nopții, bătrîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ridice privirea. Docil, actorul se așază, privind-o lung, stăpînindu-și cu greu surîsul din colțul stîng al gurii. Mîinile nervoase ale femeii, tremurînd vizibil în ciuda efortului făcut de-a se stăpîni, desfac unul din ziarele de pe masă, arătînd gulerul alb, împăturit: Spuneai că prietena dumitale... Ți-l vînd. Actorul scoate din buzunarul de la piept portomoneul și trage din el o bancnotă de 50, așezînd-o pe masă, lîngă mîna femeii, care, surprinsă, ridică spre el doi ochi bulbucați, cu cearcăne imense. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
țigară, colțul bancnotei. Din adîncul cearcănelor, două luminițe rele, otrăvite, seceră privirea actorului: Fie! Nu, doamnă spune încet actorul. Atît ofer eu. Poate altcineva... Femeia îndoaie bancnota și-o bagă în poșetă, împingînd cu vîrful degetelor ziarul în care este împăturită blana. Actorul ia ziarul cu totul, fără să se uite în interior și-l bagă în servietă, pune servieta la loc pe scaun, apoi se îndreaptă spre bar să-și bea paharul lăsat acolo. Din drumul lui printre mese, Ovidiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
care au întins-o destui, că și tu, prostule, ai oarecare suflet și-o să măture nevasta cu tine prin casă...; atunci să te văd eu cum și unde mai scrii. Treci și ține-mi de cald! repetă cu ciudă Lazăr, împăturind hîrtia, îndesînd-o cu vîrful cuțitului în deschizătura dintre fereastră și ramă. Studenta se uită la lama cuțitului de bucătărie, îndesată cu ciudă și oftează nemulțumită: Credeam că,-ntr-adevăr, ți-i prieten. De el nu mai pot eu! Am fost tîmpit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
la visarea ei, continuînd să-și scalde amintirile în viscolul de afară. Și din surîsul femeii, înflorit înăuntrul fortăreței, construită cu cinci foi de viță, în care s-a retras, amintirea lui naște surîsul fetei, cel de atunci, cînd a împăturit actul de naștere, cu linie la "numele tatălui", a troznit încuietoarea poșetei și s-a pierdut în lumina soarelui de toamnă, dincolo de ușile încărcate cu fier forjat. "Bătrîna bănuie, ori, mai precis, știe totul. Altfel, la ce bun toată povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
am zis Hotelul. Fereastra a devenit La Fontaine Lumineuse, iar fotoliul de piele l-am botezat Stanley. Am dat nume lucrurilor și m-am uitat la Jerry. Ziua am urmărit absolut tot ce făcea, iar noaptea i-am ascultat respirația. Împăturise În așa fel prosopul Încît deasupra scria VELT și, cînd stăteam culcat, cu un ochi Închis și celălalt lipit de prosop și mă uitam peste movilele din material pufos, vedeam cum se Întinde În fața mea o savană uriașă, de la T
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
mă consider norocos că am avut șansa să trăiesc viața pe care am trăit-o, parcă nu mi-ar plăcea să am parte de norocul ăsta de două ori la rînd. Am rupt o foaie de la sfîrșitul cărții și am Împăturit-o de mai multe ori. S-a făcut cocoloș. Mi-am făcut un pic de loc În confetti și, ținînd cocoloșul În jos cu lăbuțele din față, am citit ce scria deasupra, iar cuvintele mi-au răsunat În urechi precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
se legene și nici n-au dispărut În ceață. Șobolanii nu au lacrimi. Lumea era uscată și rece, iar cuvintele frumoase. Cuvinte de adio și de la revedere, la revedere și rămas bun, de la cel mic și de la Cel Mare. Am Împăturit la loc pasajul și l-am mîncat. NOTA AUTORULUI Piața Scollay există În realitate, iar demolarea ei este un eveniment care chiar a avut loc. Firmin este Însă o operă de ficțiune. Uneori, am distorsionat - sau i-am permis lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
gimnast dement. Una dintre primele mele îndatoriri fusese să strâng, din salonul acela, probele de urină ale unei bătrâne care fusese doborâtă la pământ de-un copil pe bicicletă. I se amputase piciorul drept și-și petrecea acum tot timpul împăturind o eșarfă de mătase în jurul micului ciot, legându-i întruna capetele ca și când ar fi împachetat la infinit un colet. În timpul zilei, această scumpete senilă era mândria infirmierelor, dar noaptea, când nu era prezent nici un vizitator, era umilită cu plosca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
zise ea. Mă gândesc. - Vine trenul, Domnișoară. În douăzeci de minute. - Da? Fata se ridică, dădu plapuma de o parte și își trecu o mână prin părul cam murdar. Apoi merse în toaleta gării să se spele. Șeful de gară împături plapuma și o duse în ghișeu. Fata se întoarse, proaspătă, dar nu frumoasă. Avea un corp drăguț și o față ștearsă, searbădă. Trăsăturile ei păreau să nu existe. Ochii nu spuneau nimic. - Vă mulțumesc mult pentru tot, zise fata în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
creadă în Dumnezeu, sau toate la un loc, dar, ca de obicei, nu făcură nimic din toate astea, ci se îndreptară în tăcere spre casele și gazdele lor. Aurel rămase singur, citind. După ce termină cartea, se ridică de pe prosop, îl împături și îl băgă în portbagaj. Își scoase slipul care fusese udat puțin de val, se îmbrăcă în hainele pe care le avea în geanta de plajă și se urcă la volan. Conduse încet pe drumul de pământ care dădea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
decât o eroare de tipografie: au repetat de două ori aceleași pagini. Eroarea a avut loc la legarea volumului: o carte e făcută din „șaisprezecimi“; fiecare din ele e o coală mare pe care se tipăresc 16 pagini; coala se împăturește în opt; când se leagă cartea, se poate întâmpla ca într-un exemplar să se nimerească două șaisprezecimi identice; e ceva ce se-ntâmplă din când în când. Răsfoiești îngrijorat paginile care urmează pentru a găsi pagina 33, dacă există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
pagină, și dai de două pagini tipărite cum trebuie. Continui să frunzărești cartea; două pagini albe alternează cu două pagini tipărite. Albe; tipărite; alde; tipărite; tot așa până la sfârșit. Filele au fost tipărite pe o singură parte; apoi, au fost împăturite și legate, de parcă ar fi fost complete. Iată că romanul acesta, atât de bogat în senzații, ți se prezintă dintr-o dată sfâșiat de văgăuni fără fund, de parcă dorința de a reda deplinătatea vitală ar revela golul de dedesubt, încerci să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
aduceam altora sau mie. Așteptam clipa în care lațul privirii Irinei avea să slăbească. Și iată că închide ochii, iată că eu alunec în umbră, în spatele pernelor, al divanului, al vasului cu jăratic, acolo unde Valeriano și-a lăsat hainele împăturite în perfectă ordine, după obiceiul lui, alunec în umbra genelor coborâte ale Irinei, scotocesc în buzunare, în portofelul lui Valeriano, mă ascund în întunericul pleoapelor ei strânse, în întunericul strigătului ce iese din gâtul ei, găsesc foaia împăturită în patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
lăsat hainele împăturite în perfectă ordine, după obiceiul lui, alunec în umbra genelor coborâte ale Irinei, scotocesc în buzunare, în portofelul lui Valeriano, mă ascund în întunericul pleoapelor ei strânse, în întunericul strigătului ce iese din gâtul ei, găsesc foaia împăturită în patru cu numele meu scris cu penița sub formula condamnărilor la moarte pentru trădare, semnată, contrasemnată și cu timbrele reglementare. În acest punct se deschide discuția. Întâmplări, personaje, ambianță, senzații sunt date la o parte pentru a face loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
se hotărî să se Îndrepte, foarte Încet, spre cufere, să-l deschidă pe cel mai mare dintre ele și să contemple rochia pe care o purta În seara În care trăsese la mal și pe care-și amintea că o Împăturise cu grijă, pe o stîncă, Înainte de a intra În apă. În tot acel timp rămăsese În pielea goală, iar partea de jos a rochiei, corsetul, juponul și lenjeria intimă o trimiseră la realitatea unei lumi din care Își dorise să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]