88 matches
-
în provincie... Ca o scorpie, a dat buzna aseară peste săracul văduvoi. Și s-au încălărit și s-au încoțopenit și s-au blestemățit până azi dimineață, spre zece. - Daaa? Foarte interesant! spuse moale Doru, și simți cum i se împurpurează cartilagiile urechilor de rușine. 389 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Și, pentru a mai face uitată ceva din pipăreala complimentului, doamna cea ștearsă îi împinse până în stânga Diavolului, ceașca lui. - Deci Cartea lui Iov. Capitolul 38, versetul 16? întrebă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a început să se vadă cu altcineva. Jake părea nedumerit. —Nu-i adevărat. —Ba da, Jake. De fapt, mama ta încă se mai întâlnea cu bărbatul respectiv atunci când l-am cunoscut eu pe tatăl tău. — Cine era tipul? Băiatul se împurpurase. — Era tatăl singur al uneia dintre vechile tale colege din generală. Cum o chema...? Fiona a ridicat ochii în sus căutând să-și aducă aminte. —Tamara cred. Îți spune ceva numele ăsta? Jake s-a îngălbenit la față. Gura i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Horăiau de-a-n picioarele, doborâți și galbeni. Cum cădeau pe pernele de catifea, așa înlemneau, cu mâinile adunate pe piept, osteniți. Femeile strigau la birjari și trăsurile porneau în goană spre Grivița. Soarele sclipi în geamurile aburite. Florile vișinilor se împurpurau. Socrul ieși în prag și își chemă nevasta: - Adu o sticlă de rachiu, muiere, să ciocnesc cu băiatul! Cheam-o și pe Lina, să-și strângă ce mai are pe aici, că pleacă de la casa mea! Soacra le aduse țuica, o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lemn pe frânghii în deschizătura neagră a pământului. 108 Strigătele văduvei și ale fie-si nu putură să acopere zgomotul bulgărilor grei de pământ, rostogolindu-se și izbind înfundat în capacul poleit. Lopețile sclipeau în soare și tot cimitirul era împurpurat. Un fum alb de luminări plutea deasupra ierbii. Cerul avea o culoare curată și sub linia lui se zbăteau, vesele, vrăbiile. Tăcerea locului întrista. Au plecat împreună, fără să vorbească, și Stere s-a simțit pentru prima dată legat de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
niciodată la asta... Erau într-adevăr nedespărțiți. În mod curios nedespărțiți, pentru că el lipsea aproape toată ziua. Dar când îi vedeai împreună, simțeai că pentru fiecare celălalt e singura ființă care contează. Mai mult decât dragoste... Obrajii doamnei Lupu se împurpuraseră, părea extrem de tânără. ― Tocmai în acest context, sinuciderea lui Panaitescu rămâne fără explicație... ― Fără explicație? Melania Lupu îl privi cu ochi limpezi, de cristal. De ce? Maiorul se simți brusc obosit. Motanul se cățărase pe pervaz privind amiaza înaltă, străpunsă de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
nu e o frumusețe, se gândi el, și prezența unei Madone În roz cu alb dădea Întregii situații un aer de blasfemie conștientă. O făcu să se oprească, șoptind precipitat: — Ești sigură că nu e nimeni În apartament? Ea se Împurpură la față, de parcă el i-ar fi făcut un avans grosolan. — Nu, Anton, suntem numai noi. Creierul Începu să-i lucreze iarăși cu precizie. Relația personală era singura care-l Încurca. Când apărea un pericol sau trebuia să acționez, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de roiul celorlalte și, pe măsură ce umbra din privirea ei mă subjuga, mă scufundam în neant. Îmi stăpînii cu greu pornirea de a-i atinge părul înfoiat. Simțind fluidul, pleoapele tinerei începură să se zbată. Întoarse fața. Sfioasă, obrajii i se împurpurară iar în ochi îi clipiră scîntei. Mă privea uimită. Schimbul acesta părea un fapt ceresc și în afara timpului concret, ca o zare fără de sfîrșit. „Nesfîrșit e cerul care se începu, Nesfîrșită-i zarea unde ești și tu.” Poate, dacă i-aș
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
miezului de iunie și În casele unde locuiau oamenii, În văpaia trecătoare a ferestrelor acoperite cu hîrtie. Era prezent pe cîmp, În povîrnișuri și viroage, În văile verzi și domoale ale munților ce se pierdeau În Întuneric, În coamele dealurilor Împurpurate de lumina eternă ce cobora iute spre umbra răcoroasă și spre tăcerea liliachie. Era prezent În misterul uriaș al pămîntului care, după zbuciumul prăfuit al zilei, se putea cufunda cu un calm desăvîrșit În tăcerea, bucuria, tristețea nopții ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
În jurnalul său, care, În cea mai mare parte, oferă o lectură destul de seacă. Aici Însă spaniolul este cuprins de o emoție ciudată, care se simte În scrisul său, dînd culoare și vibrație Însemnărilor sale cenușii. Lumina soarelui de dimineață Împurpurează discret apa; imens și auriu, el se Înalță din mare, din spatele șirului de dune marine și deodată spaniolul aude ropotul iute al rațelor sălbatice trecînd peste vasul său În Înaltul cerului, În zbor rapid și drept, ca niște proiectile. Pescăruși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Boiangiu murmură cu un glas răgușit de spaimă: ― Mi se pare, măi creștini, c-a sosit revoluția! Capitolul IX FOCUL 1 Joi dimineața, soarele răsărea în Amara prevestit de zori mai roșii ca totdeauna. Orizontul vopsit de flăcările pământești se împurpura tot mai mânios, până ce se ridică greoi globul soarelui, un cap scăldat în sânge proaspăt. Atunci lumina vîlvătaiei începu să pălească înăbușită de lumina zilei, scufundîndu-se parcă în zidul de foc ce tivea marginile cerului. Apoi, cu cât văzduhul se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
din urmă își aplecă, în semn de omagiu, greabănul. — Eu sunt prologul, intonă. Comedia poate să înceapă. Îl luă pe Chisăliță în spinare, apoi se săltă pe picioarele dindărăt. Cavalerul ridică sabia, statuia ecvestră era perfectă, lui Chisăliță i se împurpurară obrajii, îi venea să plângă. Nimeni nu-l ridicase vreodată atât de sus, nu se simțise niciodată atât de important și de aceea și căzătura, când armăsarul îl scutură din șa, fu pe măsură. Veni, apoi, Bunelu. Își dădu ochii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
În spațiul inocenței: albul se rumenește, fata dalbă se roșește „plăcut, ușor” (N-aude, n-avede, n-a Greul Pămîntului). Rumenirea nu trebuie, așadar, să fie prea puternică. Ca să rămînă În nota inocenței, trebuie să fie ușoară, plăcută, rareori fața se Împurpură („la aceste vorbe, pe frumoasa-i față / purpura-n ivoriu noată, se răsfață / rîură senin”): numai În momente de mare emoție, cum este aceea descrisă În Hial (Florile Bosforului). Cum se Împacă, totuși, figura inocentei, cu răsfățul, dorința aceea grăbită
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
depinde de starea sufletească în care te afli: dacă ești într-o dispoziție dantescă, vei vedea diavoli; dacă ești în starea sufletească a unui Isaia, vei vedea arhangheli. Cocoțat în vîrful catargului corabiei mele, în zorii unei zile, cînd răsăritul împurpura cerul și oceanul, am zărit deodată la orizont un cîrd mare de balene, îndreptîndu-se buluc spre soare și vibrînd o clipă la unison, cu aripile cozilor lor. Mi s-a părut atunci că o asemenea scenă de adorație a zeilor
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]