100 matches
-
-i păsa că era tras pe sfoară, de vreme ce descoperise, datorită lui Scotty, un loc pe gustul său, în deșert. Sau poate că mina secretă a existat realmente. Ni se spune că misterul a rămas nedezlegat. Oricum, nerușinatul Scotty și milionarul înamorat de Valea Morții s-au înțeles, se pare, perfect. Rezultatul a fost că "domnul Johnson" s-a decis să construiască un veritabil castel în deșert, cu două camere pentru muzică, dotate cu o acustică specială, plus biblioteca, plus sala de
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
în culorile vii ale fricii. Agenții de filaj se plâng în rapoarte de monotonie și de instaurarea moralității. Publicațiile de gang scot pe nări foiletoanele lor din ce în ce mai fioroase: "Jack Spintecătorul" ridică în "Mîna care ucide" "Cuțitul înamorat" și le stinge damelor " Lumina întunecoasă". Se comercializează, pe bani grei, nesuferiți câini de pază. Se tocesc creioanele amploiatelor, cu care sânt transcrise denunțurile preluate telefonic. În serile de 14, 15 și 16 iunie, apar neîndoielnicele semne ale altor asasinate
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Da?! Foarte interesant! Povestiți-mi... - Ne iubim de mult. Ne cunoaștem de mici. Arămas, într-un fel, aceeași ființă sfioasă și delicată... Vreme de șase ani am făcut casă bună... Ea nici nu poate să-și dea seama cât de înamorat sânt de ea... I-am cumpărat televizor, frigider, cățeluș... La serviciu, când îmi pregătea pachețelul, nu-l mâncam, ore întregi stăteam și mă uitam doar la el. - Domnule, zic, te culcai cu ea? Omul a surâs suferind. Profitând de suferință
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
De ochi lucii, de ochi mulți. Icia unii stau a lene Și visează și gândesc, Colo alții chiuesc, Iar femei cu lunge gene Râd în taină și privesc. Una face că nu vede Și cu capul stă plecat, Pe când ochii, -namorat, A lor raze își repede La streinul întristat. La strein cu fruntea pală Și cu părul ca de corb - Buzele ei roșii sorb Când în brațe și pe poală Doarme dus amorul orb. {EminescuOpIV 478} l5. LA QUADRAT (cca 187O
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
napalm. Dar astea se Întâmplau departe, fie În rezervațiile pe care ONU le destinase conflictelor internaționale, fie În țările pentru care Societatea Imobiliară Globală nu garanta securitatea și confortul. Pe deasupra acestor furnicare mărunte, cărora armele cu sigla Stolzmeier - doi guguștiuci Înamorați - le dăruiau găinațul lor fierbinte, eu mă purtam ca o acvilă cu pene de aur, dirijând dintr-o bătaie de aripi marșul blindatelor spre aliniamente, funcționarea În staccato a mitralierelor și contrapunctul gurilor de foc. Războiul nu mi-a plăcut
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
iar În cap auzeam mereu un cor antic de voci cântând piesele lui Marilyn Manson. Cam așa stăteau lucrurile În după-amiaza aceea În care, sătul de tumultul și de lipsa de norme morale a lumii, după ce pistolul cu doi guguștiuci Înamorați al bătrânului a tușit sec În urechea-mi dreaptă, refuzând să-și cânte prohodul, am Încălecat pervazul ferestrei și, cu pasul Încă sprinten al alpinistului Încercat, am sărit În gol. Eram patru În sala legumelor. În dreapta ferestrei stătea Jimbo. De
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
cu ochii căscați în întuneric, m-am pomenit pradă unui fel de spaime. Mă visasem întruchipînd un paj care îl înfățișa pe Cupidon, plimbînd printre bețivii de la mese o tavă de argint plină cu rodii în care, simbol al inimilor înamorate, erau înfipte săgeți. Pe umeri aveam aripioare de ceară iar trupul îmi fusese poleit cu aur. Doar albul ochilor scăpase de pojghița strălucitoare. Cu glăscior subțire cîntam cuplete obscene, oferind perechilor singuratice o rodie străpunsă de săgeată. Deodată am început
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
pisălogul Nalbandu, colegul Nalbandu între schițele, calculele, devizele, justificările sale. Combinatul, Captarea - dedurizarea - denisiparea - decantarea primară, secundară, finală, adică soții Marilena micuța și arogantul Anton Albu și turturica Șefului, tovarășa Caropol Gina, lângă neastâmpărata Mariana Melnik, mamă nemăritată și mereu înamorată. Stațiile de pompe, ochelaristul filatelist numismat Robert Braun, mahmurul Mehmed, ofițerul-iscoadă Adrian Lupu, stagiarul Tudorel Tomski, Consuela cățelușa. Colectoarele și epurarea, adică manieratul Varlam și tovarășul Manole, lucidul Lucian Vornicu și amicul A.P. tuns bec bilă balon, alături de onor ostașul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
întrupa nepăsătoarea lege a firei stăpânitoare, care sfida cu nudul ei ritualul, amorul fermecător și plăpând al sufletului, a cărui întrupare era ea, Manuela, și iubirea ei nesăvârșită. Tot ce înfiora și lupta de la începutul lumii în inima fiecarei femei înamorate, tot ce era neânțeles și ostil în legea aceea pentru fiecare amantă care nu plătise, ea însăși, omului tributul cărnii, era cuprinsă privirea palpitândă, neliniștită, dornică, chinuită, rușinoasă și enigmatică care pironea ochii Manuelei în ochii lâncezi, triști, impasibili ai
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
Ascultă numai cum îl zugrăvește pe un „Viețist”: „Octav Botez, cu înfățișare de mușchetar burghezit după douăzeci de ani (dulci), cu lavalieră moale, cu galoși în loc de pinteni și cortel (permanent) în loc de spadă, trăia într-un fel de extaz, ca adolescenții înamorați. Intra grăbit, saluta, se despacheta (din palton, fularuri, cortele, șoșoni) și rămânea în picioare, între ceilalți, dar pe marginea lor. Se silea să asculte și să participe, - dar nu izbutea decât intermitent și superficial. Cred că redacția era mai cu
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
neașteptate, tulburând o idilă în plină desfășurare. Pentru a evita conflictul, trebuie imaginată o ieșire strategică din câmpul vizual al intrusului. Amantul indezirabil - un alt bărbat! - se refugiază într-un dulap. Acolo, în spatele ușilor acestui adăpost derizoriu, se ascunde protagonistul înamorat, spre încântarea publicului pe care dezinformarea personajelor de pe scenă îl delectează tot atât cât îl distrează și poziția umilitoare a amantului silit să se pitească în acest fel. Spectatorul beneficiază de o superioritate extremă, sursă de comic în măsura în care sala - și
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
el "o stea iubită", "un înger", un "înger de pază", nu din dezmierd, ci dintr-o credință care-l stăpînea. La capitolul întocmit de Perpessicius, cu titlul Exerciții & Moloz, găsim, printre altele, urmă toarea însemnare: "Sufletele sunt ființe de îngeri, înamorate, în corpuri de oameni"152.Explicațiile, mai pe larg, pentru acest aforism, le găsim într-un basm rămas neterminat și fără titlu. G. Călinescu i-a pus titlul Povestea magului călător în stele. Titlul acesta, păstrat de Perpessicius 153, a
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
găsească lesnire să mă robească. Dar și eu fără sfială le didei făgăduială rob să le fiu În vecie cu mare statornicie... ........................................... Că rob credincios Îi sînt pîn’voi intra În mormînt”... Aici, În robie, cu lațul dulce de gît, Înamoratul poetic trece prin chinurile cele mai plăcute și jură că nu poate trăi astfel: „Altfel că nu poci trăi, fără de-a mă chinui.” Există la Alecu Văcărescu, mai mult decît la alți poeți de Început, o perversitate a durerii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
intre În profunzimea lucrurilor și să descopere relația dintre ele, cum și mărturisește În limba lui Împleticită și savuroasă: „Căci intrăm În adîncime Și dă tîlmăciri mulțime.” Primul element al acestei tîlmăciri este el (care de fapt este un eu), Înamoratul reflexiv, atent la opiniile tuturor („Foarte multă văz plăcere/La a tuturor părere”), fire „delicată și subțire”, hotărît să lege capetele firelor și să dea o judecată bună despre natura intimă a lucrurilor; nu Înainte Însă de a cerceta bine
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
avea scăpare De Împizmuită umbra mea, a te urma oriunde: O vei vedea prigonind inima-ți fără de lege...”, pentru ca, În partea a doua, să Îndulcească reproșul și poezia să devină o seacă speculație despre simbolul sufletului. Încheierea este mai profană: Înamoratul somează pe Îngerul crud să-i fixeze neîntîrziat o Întîlnire: „Curînd spune-mi locu, vremea.” Criza de gelozie de la urmă („Te tem d-orice umbră mică...”) este În spiritul unei galanterii obosite. Iancu Văcărescu este mai inspirat În cîteva imitații
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un farmec virginal” (Rabie), zorii sînt tineri („tinerile zori”), tînără este și mustrarea („cu tînără mustrare”), ochiul se desfată pe „vergine sînuri”, visele se nasc „dulci și tinerele”, legiverul (azurul) este fraged. Dumbrava, de asemenea, e fragedă și umbroasă, inima Înamorată este legănată de „tinere plăceri”. În singurătate, poetul melancoliei voluptuoase vede pretutindeni o tânără părere”, frumusețea este la el „jună”, Îndrăgostitul din O noapte de amor mărturisește că a plutit toată viața „prin imagini virginale”. Fericit este acela care răpește
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Armistițiul dintre prieteșug și amor fusese, dar, scurt, pacea, desfătarea n-au putut dura. Maica lume nu primește pe roțile ei statornicia: „că pe-a roțîi tale scări/ nu primești statornicie, ci pre-. faceri și schimbări”. Nu-i trebuie mult Înamoratului poet să Împrumute glasul Ecleziastului!... O formă incipientă a pasiunii conachiene este simbatiea. Invocată intr-un frumos poem În stil popular (Toată lumea est-o școală): „Lumea este Învățătura, Lumea-i dragostea și ura. Oare dragostea ce este, Adevăru-i sau poveste
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Focul este elementul primordial În acest cadru torționar. Tot ceea ce se petrece se petrece În inima focului. Un foc ce se hrănește cu plîns și se „Întartă” cu suspine (Nume). Un foc, În fine, nestins, indiferent de starea, umoarea subiectului Înamorat. În petrecere sau În suferință (cel mai adesea: În petrecerea suferinței), el este ars de un foc interior puternic, intră sau iese dintr-un mare incendiu. A trăi În foc este o condiție elementară de existență. Unii poeți promit să
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
praf În vînt.” Un sindrom teribil este catalepsia, Înlemnirea trupului. Conachi trece și prin această Încercare: „Trupule, de acu-nlemnește”... după care cunoaște senzația insuportabilă de surpare a corpului, de Întrerupere a funcțiilor vitale. O paralizie progresivă cuprinde pe omul Înamorat: „Ochii ș-au perdut vederea, Gura s-o-nchis spre tăcerea, Obrajii În veștejire, MÎinile În neclintire, Pieptul Întru nemișcare, Sufletul În nesuflare, Spun că pentru despărțire Moare omul cu simțire.” N. Dimanchi, amicul lui Conachi, vede și el „semne
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
la această soluție limită, jeluitorul cere milă, milostivire. Poemele sînt, pur și simplu, terorizate de acest sentiment creștinesc transpus În spațiul eroticii. Robirea cere Îndurare, Înțelegere, În fine, milă, milostivire, și mila, milostivirea nu vin. CÎnd patima Îl „Înghie”, poetul Înamorat cere numaidecît milostivire: „Să caut fără clipire Și să cei milostivire”... Catinca, strigă el În altă parte, „fii milostivă”, Însă Catinca nu este. Îndrăgostitul oferă, ca jertfă, o „vecinică plecăciune”, iasă cruda femeie rămîne de piatră. Îi oferă, atunci, moartea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un poet al interiorului, cum greșit s-a zis. E mai degrabă un poet al universului dinafară. Prin prefăcătoria lui erotică, În poezia română intră, În orice caz, cîteva elemente noi. CÎnd nu mai poate jura pe el Însuși, poetul Înamorat jură pe copaci, stînci, pe astre... Să le luăm pe rînd. Întîi iatacul. „Sfînt loc”, zice Conachi. Loc de odihnă (știm noi ce fel de odihnă) și loc de suspin pentru că Îndrăgostitul este alungat repede din acest paradis. Iatacul este
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
năcazul meu cel mare, că te scîrbisăși pe mine N-am avut altă ce face decît să fug de la tine. Să nu-ți mai fiu la vedere eu, pricina de scîrbire, Surghiunindu-mă de voie pentru a la liniștire.” Șiretenia Înamoratului este limpede: se constituie de la Început ca victimă, acceptă sacrificiul surghiunului pentru „a ta liniștire”, pentru a curma pricina de scîrbire (supărare). În realitate, fuga vrea să fie corupătoare, surghiunul este un șantaj sentimental. Și pentru ca șantajul să fie loial
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu atît ora se deplasează spre o noapte complice și euforică. Conachi n-are propriu-zis preferință pentru un anotimp sau pentru o oră anumită. Lipsește dealtfel În poemele lui orice referință la rotirea anotimpurilor. Iubirea nu-i În funcție de schimbarea vremii. Înamoratul nu depinde de poziția astrelor. El iubește mereu, vara și iarna, cu statornicie și egală intensitate. Timpul erotic nu este, În această epocă, În legătură secretă cu timpul cosmic. Conachi, ca profesionist al amorului, iubește „zi și noapte”, fără răgaz
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
numește „erotica combustiunii”. Ele s-ar putea rezuma astfel: amorul este o pătimire În doi; despărțirea schimbă culoarea universului („lumea toate le negrește / amîndoi dacă nu sînt”); amorul are legi și legile pot fi Înțelese etc. Alte imagini: cînd pleacă, Înamoratul ezită să dea „veste scîrbită”, iar cînd, În fine, se hotărăște s-o comunice, somează pe Anica să-și țină parola dată... Trece, de regulă, prin chinurile cunoscute și promite să nu dea amorul său „În veac uitării”. Unele versuri
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mîhniri, urîciune, Depărtări ș-amărăciune, În loc a te mîngîia!” Motivul Dalilei apare Întîi În aceste Adaosuri. Decorul este acela al orașului balcanic: caleașcă, țigani care gonesc muștile, bărbați Îmbrobodiți, slugi umile și un rob prost care nu poate fi decît Înamoratul ce se jelește și contestă o aspilă otrăvită În niște versuri sprintene: „Ani carii Îi trăiai Împreună cu mine, Nu crez și acum să-i ai Tot cu același bine. Nu zic că ședeai pe bani Și umblai cu călească, Sau
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]