1,069 matches
-
lumea zadarnic se minte, că nu se poate minți la fel mereu cu lucrurile sfinte și pentru totdeauna lăsate spre pedeapsă doar celor care se bucură stând în sfințenie ca felinele mici cu gheare tocite la sânge-n trunchiul crucii încolăcit de ape amare. Dumnezeu la sfârșit va lua și apele, pe toate, ca și când n-ar fi fost. Și se va vedea în vedenie pustia ca nisipul și ca scheletul dintr-un nevoit și, ca prin pielea ca pergamentul, sufletul nevoitului
Poezie by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/9785_a_11110]
-
făceam eu. Îmi dăduseși de înțeles că relațiile tale cu tata scârțâiau serios. Susțineam că trebuie să divorțezi. Te văzusem plângând într-o zi, înainte de mutarea noastră la Nea Filadelfia, când locuiam încă la Kalithea. Stăteai pe pământ, cu mâinile încolăcite în jurul genunchilor. Ne plăcea să comentăm operele marilor scriitori. Biblioteca de-acasă nu era prea bine înzestrată. Aveam câteva cărți de Stefan Zweig, de Pearl Buck, Daphné de Maurier, Dickens, Dostoievski, Cehov. Literatura greacă era reprezentată de Ilias Venezis, de
Vasilis Alexakis - Te voi uita în fiecare zi by Elena Lazăr () [Corola-journal/Journalistic/9804_a_11129]
-
față, dă o stranie senzație de reîntregire. Însă nu ajutorul cosmic e decisiv aici. Dragostea pierdută, evocată cu o neobișnuită intensitate, reface conturul uman. Splendid, poemul trebuie citat in extenso: "ascuns sub un șal, corpul/ tău astral, cu/ o coadă încolăcită în jurul capului, corp invizibil pentru/ orice alți ochi în afară de ai/ mei, oprit să/ mă învăluie, fierbinte, plăcut, senzual,/ lucitor, în pulberea/ iernii, gata să-mi înăbușe orice voință... De unde ai/ reapărut? "Din care strat spiritual/ sedimentat"?/ (...) Îți amintești, era cald
Fiți pe aproape by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7704_a_9029]
-
avea, în Blank, cea mai intransigentă formă de minimalism din poezia ultimilor ani. Iar aceasta fără a apela, comod, la deliciile confesiunii. Atunci, fiecare pagină ar suna astfel: Când citeam/ sau încercam să urmăresc/ o tulpină (ea iese și se încolăcește/ de gât)./ Pe covor/ și sub podele/ levita ba poate clipocea/ firava mea tristețe./ Uneori știu pe unde umblă mâinile ei.// Trec pe lângă oameni mai stupefiați decât mine,/ respir năuc,/ dacă supraviețuiesc o să mă intoxic cu fum./ Ocolesc craterele de pe
Vara patriarhilor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8179_a_9504]
-
zi când mergeam spre casa ei, cu capul în pământ, că ea s-ar putea să nu se gândească la mine. Cărțile fuseseră îngropate, așa că de data asta m-am ascuns în spatele unor copaci, îmi imaginam cum rădăcinile lor se încolăcesc în jurul cărților, hrănin-du-se din paginile lor, îmi imaginam inele de litere în trunchiurile lor, am așteptat ore-n șir, am zărit-o pe mama ta la o fereastră de la etajul al doilea, era o fetișcană, s-a uitat și ea
Jonathan Safran Foer - Extrem de tare și incredibil de aproape by Andra Matzal () [Corola-journal/Journalistic/9735_a_11060]
-
plan 3, separat de restul decorului, dar vizibil cu destulă claritate un pom bătrân, amărât, cu câteva frunze vestejite și cu 2-3 mere pipernicite și verzi pe o creangă. Împrejurul lui, un gard de sârmă cu ghimpi exagerat de mari. Încolăcit pe trunchi un șarpe lung și slab, cu un cap expresiv-nedumerit, pe care-l clatină, bleg, din când în când, cu limba bifurcată atârnând, uitată, într-o parte. Se aud, difuz, suprapuse, fragmente de melodii bisericești, susținute destul de anemic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
el de ce, era fericit. Poate și pentru simplul motiv că se afla atât de aproape de Grădină. Țopăia ca un măscărici, sărind de pe un picior pe altul, cu brațele agitate pe lângă corp. Se trezi apucat de după cap. Un râu fierbinte Îi Încolăci gâtul cu repeziciune. Mai văzu luna Înroșită, rostogolindu-se aiurea dintre crengile copacului. După aceea, totul se sparse În el și căzu În negrul desăvârșit al propriei ființe. Fu devorat cu sălbăticie. Se spune doar că, atunci când Îi crăpă inima
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
mai rupt desenul. M-am ridicat și m-am apropiat încet de Ea. O credeam vie, reînviată, dragostea mea insuflând viață în trupul Său. Dar, fiind lângă Ea, am simțit miros de cadavru, de cadavru în putrefacție. Viermi minusculi se încolăceau pe Ea și, în lumina lumânărilor, doi cărăbuși zburau în jurul corpului. Ea era moartă de-a binelea. Dar atunci cum I s-au deschis ochii? Nu știu. Visam sau totul era aievea? Nu mă întrebați asta, mai ales. Esențialul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
degrabă, m-am aruncat asupra lui, ca o fiară înfometată. O detestam din adâncul inimii. Dragostea și ura făceau corp comun. Trupul ei proaspăt și palid, corpul ăsta de femeie, se deschise și mă încarceră, ca un naja care se încolăcește de jur-împrejurul prăzii. Pieptul avea un miros îmbătător. Carnea brațelor înnodate în jurul gâtului meu răspândea o dulce căldură. Toată ura pe care o strânsesem se risipi și aș fi vrut să mor. Mă străduiam să-mi rețin lacrimile. Fără să știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
-n filmele lui Sergiu Nicolaescu. Chiar și cu lacrimi... Iozefina se înalță pe vârfurile picioarelor și mă sărută fugitiv. Nu așa. Ăsta e sărut de grădiniță, măi fraților. Parcă ați ședea fiecare, ca bebelușii, pe olița lui. Atunci Iozefina își încolăcește mâinile pe după capul meu cuibărindu-mi-se la piept. Ne sărutam cu adevărat pentru prima oară, din toate balamalele corpului. Pe moment, de emoție, nu conștientizam că, în sfârșit, sânii aceia la care râvnisem zi și noapte, mi se mulau
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
apă clocotită și sub braț o bucată de pânză albă. Când l-a văzut pe Hliboceanu - aproape despuiat - întins în crivat, i s-a tăiat răsuflarea. Întotdeauna l-a văzut numai îmbrăcat ca un haiduc: cămașă albă peste care se încolăcea chimirul lat plin de ținte strălucitoare, ciubote înalte și pălărie cu boruri largi. Pe umeri purta o jiletcă neagră de culoarea pantalonilor. Acum însă... După această clipă de descumpănire, Măriuța și-a revenit și s-a apucat să-l ajute
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
nimic nu mă poate ține În loc. Să nu te sperii dacă am să dispar Într-o bună zi. Și să nu mă cauți. Oricum n-ai să mă găsești. Am În mine un spiriduș care nu-mi dă pace, se Încolăcește ca un șarpe În trupul meu și mă poartă din loc În loc. Cu timpul am să ajung și În Africa. Am citit undeva că pământul și vegetația de-acolo miros altfel, au un parfum pe care nu-l Întâlnești nicăieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
mei lăsau pe trotuar urme umede lipicioase. Zgomotul traficului nu pătrundea până aici. Zona era cufundată în tăcerea bolnăvicioasă a ceții atotstăpânitoare. Noaptea londoneză uriașă se strângea în jurul meu ca o temniță rece în care umezeala se târa și se încolăcea, estompând zgomotul pașilor mei fără ecou. M-am apropiat grăbit de ușă și am intrat în holul cald, cu miros proaspăt. Stătusem mult la Georgie. Trecuse deja de ora zece. În hol și pe palierul din capul scărilor lumina era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
cealaltă mână. Îi auzeam respirația întretăiată de durere. Acum mă aflam în spatele ei și, cum continuam să sporesc presiunea, toată greutatea corpului ei să lăsa spre mine. Mă lovi din nou cu picioarele. Am slăbit puțin strânsoarea și mi-am încolăcit un picior în jurul picioarelor ei, împingând-o în același timp cu putere înainte. Căzu în genunchi, iar eu aproape că am căzut cu totul peste ea și i-am scăpat brațul imobilizat. Ne-am rostogolit unul peste altul pe podea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
cu mișcări ciudate, Încheindu-și nasturii de jos În sus, lăsând servieta jos și ieșind din compartiment cu spatele. Chiar Înainte ca lumina să se stingă și să se aprindă din nou, de data aceasta, Îndreptată spre două forme neclare, Încolăcite pe un pătuț Într-o cameră cu tavan Înclinat, băiatul pe care l-am văzut mai devreme o Îmbrățișa pe fată, stând lângă o poartă Într-o dimineața cenușie și rece. Karp se Întoarse spre mine. — Aceste trăsături regresive explică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
fi putut-o împiedica să traverseze parcul în fugă și să se arunce în East River? Crede-mă, doctore, poate foarte bine să facă una ca asta - de-aia mi-am ținut gura; pe urmă, însă, brațele ei mi-au încolăcit grumazul și, vai, s-a apucat să-mi îndruge vrute și nevrute. — Te iubesc, Alex! Te adulez și te ador! Te rog, nu mă umili! N-aș putea răbda una ca asta! Căci tu ești cel mai bun bărbat, femeie sau copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
albi. —Uite că vine Hunter. Ai grijă la fetele Renée Zellweger! țipă Lauren În timp ce el se apropia. Când ajunse la noi, ea continuă să danseze și spuse: —Ai pierdut toată distracția. Cum a fost acolo fără mine? Hunter și-a Încolăcit un braț În jurul meu, iar pe celălalt l-a sprijinit de umerii În mișcare ai lui Lauren. Nu a fost prea grozav fără voi două, răspunse Hunter. Luăm ceva de băut? Mi-e o sete de mor. Câteva minute mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
În viața mea, am angajat un decorator. Mi-este foarte rușine pentru asta, am râs eu. —Ei, cred că a fost o idee genială. Avem un cămin adevărat, pe care Îl ador. Și te ador și pe tine, spuse el, Încolăcindu-se În jurul meu. Hai să dormim un pic. Nu era nimic În neregulă, Îmi puteam da seama de asta. Hunter era la fel de adorabil ca Întotdeauna și era foarte Însurat cu mine. —Scumpo, nu trebuia să faci asta, zău, spuse Hunter
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
sendviș și mai ia o înghițitură. Închide radioul și zice: — Nasol. Pe dosul mâinilor și pe degete șerpuiesc liniile unui desen ruginiu, cu henna; degetele ei, chiar și cel mare, sunt doldora de inele de argint. În jurul gâtului i se încolăcesc o puzderie de lănțișoare de argint, care dispar sub rochia portocalie. Pe piept, țesătura portocalie, creponată a rochiei formează o cocoașă peste grămada de pandantive de dedesubt. Părul îi este împletit în mii de șuvițe răsucite și de codițe ..................., roșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Stridie zice: — Fiecare generație ar vrea să fie cea din urmă. Zice în telefon: Mda, aș vrea să plasez un anunț de mică publicitate. Mda, aștept, zice. Mona își pune din nou perna pe față. Vițele și șerpii roșii se-ncolăcesc de-a lungul fiecărui deget. Anizanta, zice Stridie. Muștarul. Iedera japoneză. Crapul. Sturzul. Carne semănată. Uitându-se pe geamul mașinii, Stridie zice: — V-ați pus vreodată problema că Adam și Eva n-au fost decât niște căței pe care Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
-se și fumegând în bătaia vântului. Și, nu știu de ce, mă gândesc la Nash și la torța lui aprinsă. Helen zice: — Eu nu mă distrez! Cu mâna cealaltă zăngăne spre mine cheile mașinii. Apoi, cât ai clipi, Stridie și-a încolăcit brațul în jurul gâtului lui Helen, pe la spate. Dintr-o mișcare, o doboară la pământ și, în timp ce ea smucește mâinile ca să-și țină echilibrul, îi înhață poemul cuprins de flăcări. Descântecul de adormire. Helen cade în genunchi, scăpată din strânsoarea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de hârtie. Totul e plin de praf. Cineva o calcă pe Helen pe picior; se trage înapoi, zicând: — Am impresia că, oricâți aș omorî, tot nu e de-ajuns. Hai să nu discutăm despre slujbă, îi zic. Pe jos se încolăcesc o mulțime de cabluri groase, negre. În întunericul de dincolo de lumini sunt generatoarele pe motorină. Miroase a motorină, a prăjeală, a vomă și a zahăr pudră. Este ceea ce se numește distracție în zilele noastre. Pe deasupra noastră zboară un țipăt. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
a prins deja umerii între palme și o apropie, învăluindu-i gura într-un sărut brutal, chinuitor de lung, transformat apoi încet-încet într-o degustare, căreia femeia, răscolită deja de trupul înfierbîntat care îi apasă burta, simte nevoia să răspundă, încolăcindu-și brațele pe după gîtul tînărului cînd îi simte palmele strecurate cu dibăcie pe sub poalele capotului de mătase... "Doamne!" se cutremură bătrîna, pradă amintirilor. Ce s-a întîmplat? întreabă profesorul întorcînd capul. Poftim?! tresare bătrîna, deschizînd ochii. Aa, viscolul ăsta... adaugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de sărutul dulce și umed, cu care este devorat pe de-a întregul. Nu mai înțelege nimic din ceea ce i se întîmplă și nu-i mai pasă dacă va fi strangulat cu adevărat de picioarele care au zvîcnit în aer, încolăcindu-se pe după gîtul său ca un colan de flori, mult prea greu, că abia se mai sprijină în palmele îndesate în moliciunea canapelei. Își revine din toată zbaterea doar cînd are certitudinea că n-a mai rămas decît inima din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
poieniță cu iarbă sfrijită la marginea prăpastiei?). Oricum, nu cred că mai are sens să mă învârt prea mult în jurul acelui vis. Știu doar că m-am trezit buimac (asta v-am spus), cu pâlpâirile alea de neoane și draci încolăciți în minte, am luat o carte cu poze și text puțin, Albă ca Zăpada, și am intrat în bucătărie. Mama prăjea pâine pe plită, iar mirosul acela și becul aprins (era tare mohorât afară) făceau, nu știu cum să zic, ca bucătăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]