664 matches
-
gheară, care Îl apuca de umăr și-l trăgea Înapoi și avu vreme să distingă chipul demoniac al unei arătări zămislite de iad, Înainte ca o macetă lungă și ascuțită să-i străpungă stomacul. Cu horcăitul agoniei, Diego Ojeda se Încovoie, În timp ce Niña Carmen deschidea ochii, suprinsă că ieșise din ea, pentru a-l descoperi Însîngerat și muribund și a zări, În același timp, chipul sinistru al asasinului. Vru să strige, dar nu reuși s-o facă, deoarece Își pierdu cunoștința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mică și de izolată, Încît nici măcar nu ajunsese să facă parte din planurile de exploatare ale lui Diego Ojeda. Închise ochii, Îndurerată, aducîndu-și aduse aminte de el, și o invadă expresia de surpriză și agonie cînd acesta Începuse să se Încovoaie, cu trupul tăiat de jur Împrejur. Încă o dată, destinul ei era să atragă nenorocirea ființelor pe care le iubea, iar acela era un blestem de care nu avea să scape niciodată, fiindcă se afla În ea Însăși și În propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
lui de Îngeri, Înarmați până‑n dinți cu săbii de foc și săgeți otrăvite, vă aține calea. Când smochinii dau În pârg, vă trimite o mană, când măslinii‑s taman buni de cules, vă trimite o vijelie care să le Încovoaie crengile și grindină care să chiftească măslinele În noroi; când stau să vă fete oile, dă peste ele ciuma, asmute lupii sau tigrii să vă pustiască turmele. Când vi se naște un prunc, Îl zvârcolește, doar s‑o prăpădi. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ochi brumării, ca pruna, Închiși pe jumătate, aproape stinși. Nici el, Dionisie, nu putea prinde privirea lui Kitmir, chiar când băiatul se oprise lângă el la intrarea În galeria Îngustă, ca să le dea Întâietate celor care‑l purtau, care se Încovoiaseră până la pământ, mergând aproape de‑a bușilea; iar el, Dionisie, parcă plutea pe deasupra stâncilor, stând În șezut, cu capul ușor Înclinat și proptit pe pieptul unuia din cei care purtau, abia auzindu‑i răsuflarea stăpânită. Nu mai era nici băiatul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
că nu fără părere de rău) și luă În mână un bici care se afla Într‑un colț cu Încă cinci‑șase identice, toate din bambus, de aceeași lungime și la același preț, Îl Înșfăcă zdravăn și Începu să‑l Încovoaie; bambusul uscat trosni, arătându‑și elasticitatea. Apoi se plesni de două‑trei ori peste carâmbul cizmelor, și, ca și cum nu era destul, ieși În fața prăvăliei, pe stradă, și‑l Învârti deasupra capului În aer, așa cum fac căruțașii nărăviți. Biciul șfichiui ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
chiuise la pronunțarea sentinței, căci mulțimea Îi ovaționează doar pe stăpânitori. Conștiința acelui gând Îl va copleși. Capul i se lăsă pe piept, umerii i se chirciră de parcă se aștepta la o lovitură (chiar fu aruncată o piatră) și se Încovoie și mai mult de spate. De‑ajuns ca gloata să simtă că l‑a părăsit curajul, că i s‑a frânt mândria. Scena provocă chiote de bucurie. (Căci gloatei Îi place să vadă cum se frâng cei mândri și curajoși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
jupuite de vii, decât să suporte torturile la care probabil că le supun. Se ridică în picioare, considerând reuniunea Consiliului încheiată. Aceasta este decizia mea, îmi asum întreaga responsabilitate și ordon să fie respectată. Porni către colibă lui, atât de încovoiat și cu un mers atât de obosit, încât ai fi crezut că a-mbătrânit cu douăzeci de ani într-o singură noapte. Atenția tuturor se mută asupra lui Hinói Tefaatáu, care stătea, tremurând, în ultimul rând al celor prezenți. —Taaroa să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de moarte, si apoi cădeau pe coroanele palmierilor, spulberându-i în bucăți sau prăbușindu-i peste valurile uriașe, ale căror crește străluceau cu o lumină verzuie, ce le conferea un aspect aproape supranatural. Insula, și oamenii ei odată cu ea, se încovoia sub forță vântului, a valurilor, a fulgerelor și a ploii torențiale, care, în scurt timp, transformară povârnișurile dealurilor într-un tobogan noroios pe care alunecau stânci și copaci în direcția lagunei, în timp ce colibele se dărâmau, acoperișul marelui Marae se năruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
organismul și acum spunea oricui voia să-1 asculte că de atunci se pricopsise cu ulcerul gastro-duodenal ce-1 însoțise ceas de ceas, primăvară de primăvară, mereu. Uneori, atunci cînd ducerile deveneau de nedescris și limba îi încleșta în gură, se încovoia peste birou și așa, cocoșat, cu fața galben-pămîntie, cu ochii plecați, își urmărea durerea interioară, evoluînd gradat, treaptă cu treaptă către un punct ce însemna apogeul, cînd i se oprea respirația și porii i se invadau de umezeală, ca apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cunoșteau numai cei doi soți. Privirile lui grave, clar-albastre, secerau cu migală odaia. Dintre degetele îngălbenite, nemișcate, șuvița de fum mlădia spre tavan. Scrumul adunat la capătul țigării creștea în timp ce aceasta se consuma singură puțin câte puțin. Apoi scrumul se încovoie ușor și, în sfârșit, brațul bărbatului se întinse, la timp, către scrumiera plină. Mică, pitulată într-un colț, ciufulită, soția profesorului își curăța pielița de la unghii cu o jumătate de lamă, sugându-și degetul ori de câte ori se tăia și operația îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și în trup toate acele gânduri, desigur, iertând-o pe Elena se credea cumva părtașă, participa înfrigurată, o însoțea în minte pas cu pas, seara se simțea de-a dreptul excitată, ceva ca un tăvălug fierbinte îi cutreiera carnea, se încovoia peste pânza de olandină, dar fața toată îi radia de zâmbet. Tatăl abia de-și mai făcea simțită prezența în casă, vorbea puțin, parcă se târa neauzit prin odăi, citea ziarul, se trântea de-a lungul patului, își turna picăturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
organismul și acum spunea oricui voia să-l asculte că de atunci se pricopsise cu ulcerul gastro-duodenal ce-l însoțise ceas de ceas, primăvară de primăvară, mereu. Uneori, atunci când durerile deveneau de nedescris și limba îi încleșta în gură, se încovoia peste birou și așa, cocoșat, cu fața galben-pământie, cu ochii plecați își urmărea durerea interioară, evoluând gradat, treaptă cu treaptă către un punct ce însemna apogeul, când i se oprea respirația și porii i se invadau de umezeală, ca apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vocea lui, vocea ei. Carmina se îndrepta către pat ca robotul. Privea anatomia abandonată pe masă ca pe un obiect întâlnit cândva mai de mult nu se mai știe unde. Ceasul ticăia pe noptieră. De la un timp butucii parcă se încovoaie și trupurile la fel. Diminețile devin grele, se lasă umede peste pleoape. Ierburile se încolăcesc reci pe picioare. Respirația ustură, mâinile se învinețesc. Parcă și masa de prânz e tăcută și searbădă. Fetele se întorc la parcelele lor, fără gânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
livezile. M. Sadoveanu Primăvara Vine primăvara Zăpezile s-au înmuiat în câteva ceasuri. Văzduhul s-a umplut de aburi. Treceau nori de scamă. De sub acei nori scăpărau, deodată, convoiuri de păsări călătoare. Unele dispăreau spre asfințit 282 miazănoapte. Altele se încovoiau spre zăvoa-iele Siretului. Cel dintâi amurg de primăvară a fost ca o înflorire de trandafiri. (M. Sadoveanu - Vine primăvara) Primăvara Bălțile și lacurile își primesc cele dintâi oaspeții lor. Sunt rațele sălbatice. Acum rațele sunt slabe și istovite, dar lacul
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
B Toamna Încep să se scuture cele dintâi frunze galbene. Vântul le alungă pe poteci cu un foșnet uscat. Sus pe cer se văd trecând păsări mari care pleacă spre alte țări, depărtate și calde. În livezi, crengile pomilor se încovoaie de atâta rod. În vii a început culesul strugurilor. Pe câmp se văd arăturile de toamnă. Stoluri de cocori trec grăbite spre asfințit, lăsându-ne mai triști, mai îngândurați. Oliver-Arthur Petrișor, clasa a II-a B Toamna Cu hlamida plină
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
-i problema? Mulineta doctorului prinse viață cu un păcănit rapid, eliberând repede firul brusc întins, care brăzdă apa ca un fir de tăiat brânza. — Ua! Fidorous se sprijini cu picioarele de marginea navei și trase tare în spate, undița rezistentă încovoindu-se datorită presiunii ca un arc de jucărie. — Ludovicianul? am zis și m-am trezit făcând un pas în spate. Ai prins ludovicianul cu undița de pescuit? Doctorul se luptă cu ceea ce trăgea de sub valuri, smucind și aducând mai aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
lui George Harrison îmi stăruie încă în minte ca o deșartă speranță. "I look at you all see the love there that's sleeping." Golul nu este altceva decât alternativa sau urmarea unui preaplin. Când nu mai poți ține preaplinul, încovoiat sub greutatea lui, îl schimbi pe gol și golul începe să te conțină. E mult prea târziu când realizezi ce eroare ai făcut, tu crezi că te-ai eliberat, dar nu există încărcătură mai grea decât golul. Golul este o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
calde, fie istorice, fie într-o limbă străină. Apucă să tușeze puțin din carapacea cu care își blindau caracterul, un crâmpei din împietrirea rictusului sau o picătură din lumina subsolurilor minții, dar o mână uriașă cădea pe planșe, degetele se încovoiau, strângând sub cupa palmei coala de desen, dispărând într-o clipă în buzunarul tăiat elegant al profesorului, unde se vedea pulsând o inimă scâncind ca un câine părăsit, întunericul dinăuntru mirosea a frică, a rugă, a plânset de profesor. Capitol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
părerea? își simte Roja tîmplele zvîcnind și pulsul bătîndu-i tot mai rapid în nodul care îi crescuse în burtă. N-am pomenit o nebunie mai mare, se citește în ochii Părințelului, la o parte! zbiară Roja din nou, luîndu-și elan, încovoindu-se pe spate, izbind din toate puterile în mijlocul geamului, făcîndu-l cioburi. La o parte, la o parte! se aude și țipătul Curistului, care se îngrozește văzînd că Roja nu se mulțumește doar cu atît, că își continuă opera de distrugere
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
fi sorbit-o ceața cenușie, alteori intra în pământ, dar pământul părea tot însetat, ca și cum ploaia ar fi urcat înapoi, în nourii care coborau mereu mai aproape și intrau în arbori, în case, în oameni. Prin vălătucii cenușii, oamenii se încovoiau pe zi ce trecea, ca și cum erau ei înșiși făcuți din ceața cenușie. Timpul curgea odată cu norii, cu ceața, cu ploaia care nu era ploaie. Oamenii îmbătrâneau și dispăreau în ceață, alții apăreau, așa, deodată, din ceață, tot încovoiați, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
prezentă pe camaradul său, constatând că socrul surorii sale, pe care nu-l mai văzuse de câțiva ani, nu se schimbase aproape deloc. Bărbat cu părul albit complet, ajuns la vârsta de șaizeci de ani, Titi Vlădăreanu nu se lăsase încovoiat de grelele încercări la care îl supusese soarta. Mai întâi de la alții, apoi chiar din gura lui, Fănel Trifu aflase cum refuzase el, în lagărul de la Oranski, să se înroleze în divizia "Tudor Vladimirescu" de tristă amintire, apoi cum fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
el nici măcar nu știa dacă își dorește asta cu adevărat sau nu, după toate cele pățite. „La urma urmelor, oare am spart oglinda înspre binele meu? Dacă aș fi putut face altfel și n-am făcut?”, erau întrebările ce-l încovoiau greu, clipă de clipă. 20 Rareș Tiron Și, de atunci, pe măsură ce timpul trecea - timp ce, pentru fiecare om în parte, are o altă iuțeală -, în sufletul tânărului se cuibărea tot mai dușmănos un sentiment de singurătate, ce lua proporții din ce în ce mai
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
Și așa meditase, plin de ură, de durere și de ambiții proprii, Șerban. Iar aceste gânduri ale sale reuniseră în el toate bolile, insomniile și viciile, de care încă nu se vindecase și care, de mult timp încoace, îl tot încovoiau sub greutatea lor copleșitoare. El se hotărâse în sinea sa, aproape solemn, că își va găsi sau construi calea către ceea ce-și dorea el cu ardoare, adică fericirea, iar asta singur singurel - fără martori, fără ajutoare. Nu dorea alte
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
cu studii arheologice la Herculane, de documentare la Peștera Muierii, antropologice pe lângă țărăncile cu broboadă, vânzând porumb fiert, zmeură și faguri la marginea drumului, atunci când se face vad, pe înserat, și lumea iese la plimbare, hai-hui, hai-hui... Pe bancheta autobuzului, încovoiată de dureri de spate, simțind că-mi dau duhul la gândul că, mâine, va suna ceasul la patru, pentru deplasarea la Nara (o oră distanță cu trenul de Kyoto), reușesc să articulez: "Dar cum vă relaxați voi, japonezii? Este inuman
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
sunt deja înăuntru. Japonezele zâmbesc, peste chipurile lor se așază o copilărie tăcută, adâncită în ea însăși ca o scoică. Imam, pakistanezul, povestindu-mi cu inocența orientalului, pe care noi nu am avut-o niciodată, despre corpul lui negru, hirsut, încovoiat de rușine în bazinul în care trupurile argintiu-lucitoare, ca de femeie, ale japonezilor, îl învățau că un bărbat poate fi și altfel. Oh, Imam, atunci ai aflat tu că pielea îți este tăbăcită și smeadă, că firul tău de păr
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]