682 matches
-
flacăra mocnită a unui zbucium. Înainte de a întinde mîna spre cutia cu vodcă, Mihai o învăluie pe Cristina în privirea sa, insistînd asupra celor două părți ale lanțului de la gîtul fetei. Ce noroc nebun au obiectele de aur! murmură el, încrețindu-și colțul gurii într-un surîs trist. Ca și unii bărbați, dealtfel adaugă, prinzînd sub braț cutia, luînd în cealaltă mînă revista de pe masă. Tulburată de-a binelea de vorbe și de surîsul trist, Cristina lasă privirea să-i cadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
fie calm, Mihai o privește lung, fix, cu o urmă de surîs condescendent pe buze. Maria nu-și mai continuă afirmația; se teme că, violent cum este, Mihai ar putea să deschidă ușa și s-o invite să iasă. Așa că, încrețindu-și colțul stîng al gurii într-un surîs îngăduitor, face un pas, ajunge în fața fotoliului, se așază dezinvolt, aruncînd piciorul stîng peste dreptul, dezgolind genunchiul ridicat, lăsîndu-l așa, absentă total la prezența lui Mihai. Își scoate o țigară, scoate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
a fost prea rău, drăguțo, dar văd că suferi. Apoi își luă mâna uriașă de pe brațul lui Carol și arătă spre zona în care se găsea propria-i inimă. Bărbia masivă i se umplu de gropițe și obrajii i se încrețiră când pe față i se întipări ceea ce se voia drept compasiune profundă, poate chiar empatie... da, empatie, dat fiind că, nestingherit de Carol, el continuă: — Mă pot regăsi în această durere a ta, Carol. Am trecut și eu prin asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
e de silă de așa ceva! Doamne! Îmi dădeam seama că greața cu care lupta era, de data aceasta, reală. — Așa că de ce nu rămâi să auzi și sfârșitul poveștii, dragule? Vrei, iubitule? Hai, te rog? Figura de bebeluș îmbătrânit i se încreți într-un rânjet dezgustător, apoi reveni la expresia țeapănă, de păpușă. — Ce mă bucur! Așadar, prinzând încă o dată tivul, mâna lui Carol ridicase cu totul rochia, răsucind-o în jurul taliei; rămase așezată pe băncuță. Ciorapii îi strângeau bluza și lenjeria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
totuși mult mai rău la noi? Prin ce suntem noi originali? Fostul președinte E. Constantinescu îmi furnizează, iată, un răspuns - Occidentul nu poate visa la performanțele românești în materie de nerușinare. Există câteva momente în viață a căror amintire îmi încrețește pielea de scârbă. De două ori m-am lăsat îmbrățișat de E. Constantinescu, în ciuda repulsiei psihofizice pe care am simțit-o din prima clipă față de acest personaj. Speram și eu, cu disperare, ca atâția alții, să apuc să trăiesc alături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
amuză să mi-o Închipui cercetînd cu privirea acest peisaj ciudat - să-mi imaginez chipul ei blînd și obosit, trupul Îngreunat, nu, trupul ei rotund ca o minge, ochii strălucitori, de ființă mereu la pîndă, și felul În care Își Încrețește nasul, atît de drăgălaș. Uneori, doar așa, de amuzament, Îi pun o băsmăluță pe cap și i-o Înnod sub bărbie, și cred că, dacă zic adorabil, am spus tot. Mama ! În partea cea mai de sus a unui perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
m-am Înclinat. Am făcut semnul adio fermoar, și am văzut că a priceput. A rîs, Însă rîsul ei nu semăna cu al tău. Era Încă frumoasă, deși vedeam limpede că timpul sau tristețea Îi Îngreunaseră ușor bărbia și-i Încrețiseră colțurile ochilor. Erau albaștri. M-am dus la fereastră. Afară era beznă. A venit lîngă mine și a rămas În spatele meu. O simțeam cum mă privește. Îi simțeam rochia neagră ca un nor În spatele meu. M-am simțit Înalt. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
În urmă. În buzunarul de la piept avea prinse un creion și un stilou. CÎnd Îl priveai mai atent, Îți dădeai seama că e un tip cu experiență: ochii mici, șireți și parcă speriați, buzele subțiri, cu o expresie prudentă, fruntea Încrețită de prea multă Încordare vădeau o mare experiență dobîndită pe nenumărate coridoare de hotel, unde stătuse la pîndă, mituind o sumedenie de cameriste și Înfruntînd sute de directori de hotel furibunzi. Experiența unor insulte ce nu trebuie să-ți trezească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
lui diabolică, iar asta o face să nu se simtă în apele ei. — Există un cuvânt pentru astfel de persoane, îi explică ea. Am citit despre ele. Se numește psihopat, un om lipsit de morală. El o ascultă în tăcere, încrețind fruntea de neliniște. Apoi, când ea termină de vorbit, spuse: — Să nu te duci. Nu vreau ca viitoarea mea soție să înfrunte pericolul cu ochii închiși. Ea se uită la el. — Sunt fericită că soarta mea te-ngrijorează, spuse ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
deschiși. Drumul era foarte lung, iar faptul de a fi capturat doi amărîți de ostatici nu Însemna că soarta i se schimbase pentru totdeauna. Soarta Iguanei Oberlus Începu să se schimbe Într-o noapte de octombrie, cînd un vînt furios Încreți valurile, mugind fioros, și făcu să se izbească de țărmul Înalt și abrupt, aproape la picioarele intrării În peșteră, o sută de metri mai jos, fregata Madeleine, care se Întorcea la Marsilia pe ruta vestică, după o lungă ședere În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
nu avea nici un chef de conversație a înghițit momeala. "De ce nu e bine, puteți să-mi spuneți de ce nu e bine să te intereseze Cocoș și banda lui?" Ali Mehmet ridică sprîncenele groase atît de mult, încît fruntea i se încreți, vălurindu-se. "Pe mine să mă iertați că nu sînt decît un turc bătrîn care, deși e bătrîn, n-a văzut prea multe. În fundătura asta nu poți să vezi altceva decît praf și măgari. Măgarii stîrnesc praful și praful acoperă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu i-a arătat domnișoarei. S-a străduit și a zîmbit cu toate că știa că felul lui de a zîmbi nu-l avantajează deloc. "Și ceai, domnule Popianu, e ceai verde, știți, ceaiul verde..." A dat aprobator din cap, și-a încrețit fruntea și s-a străduit să se arate încîntat și mai ales cunoscător în secretele ceaiului verde. Avea gust de leșie și îi făcea gura ca de tablă. Dacă domnișoara K.F. continua tot așa o să o șteargă cît se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
năuciți pur și simplu că în sfîrșit au reușit. Nu ți se pare că durează cam mult, mult prea mult?" Leonard Bîlbîie a făcut ochii mari, într-o sinceră mirare, Cantacuzino își șterse transpirația de sub ochi, avea cearcăne și pungi încrețite sub ei, o exoftalmie reținută te făcea să-l privești mai tot timpul, îți atrăgeau atenția globii mari, de un alb de marmoră, ca ai unei statui, "Ei, e vorba de sărbătoare, ni s-a născut un flăcău nemaivăzut, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
prin el ca prin sticlă. N-a scos un sunet timp de cîteva zeci de secunde, părea mai cenușiu ca niciodată, își frecă încetișor umărul stîng, degetele îngălbenite de tutun, uscate, cu unghii mari, late, cuprindeau stofa costumului și o încrețeau metodic, după cît de încordate erau îți puteai da seama că făcea un efort deosebit. Apoi își reveni brusc și spuse: "Mîine. Îl cauți mîine, nu mai tîrziu. De treaba asta nu știm decît noi doi. O să ți-l dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cîteva prilejuri cînd s-au întâlnit nu l-au ajutat, erau tot sindrofii ori recepții, cum a fost și ultima, cînd cu vizita lui Baibo. Iar în asemenea împrejurări, chiar dacă nu saluți pe cineva, nici nu se observă. Zîmbi acru, încrețindu-și fruntea, puse din nou mîna pe telefon și amînă întrevederea cu inspectorul Stan pentru a doua zi dimineața. În schimb, ceru să i se facă legătura cu prințul Basarab Cantacuzino. Nu era un moft faptul că n-a sunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
asta trebuie să fie și poartă noastră de intrare. Restul zilei, cu o mare care părea o versiune infinită a lagunei din Bora Bora, căci nici cel mai mic val și nici cea mai slabă adiere de vânt nu-i încrețeau suprafață, se scurse într-un calm absolut și într-o tăcere aproape totală; s-ar fi putut crede că acel grup de femei și bărbați avea nevoie de această liniște pentru a se putea obișnui cu gândul că tocmai trecuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
-mi în urechi, rămân sub apă până când încep să-mi viermuiască steluțe luminoase prin fața ochilor. Stau cu picioarele întinse, pielea din dosul genunchilor frecându-se de beton. Degetele mari de la picioare încep să mi se-nvinețească, toate degetele au pielea încrețită de cât am stat sub apă. Și-apoi îi dau drumul. Încep să țâșnească cocoloașele mari și albe. Perlele. Atunci am nevoie de aer. Dar când să mă-mping din picioare de pe fund, nu pot. Nu-mi pot așeza picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
nu știi ce bine-mi pare c-ai venit. Am înnebunit doi ani făcându-ți munca. E timpul să intri în pâine, gata cu leneveala și nu uita, îmi ești datoare vândută. Aceeași ființă deplorabilă, cu o altă pieptănătură. Își încrețise părul scurt și-l ridicase spre înalturi, nu mai înainte de a-l vopsi într-o culoare de catran. La scurt timp, cum vechea denumire a postului nu se mai justifica, veni adresă de la minister cu înștiințarea că funcția de dactilografă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
altă lume, de foarte, foarte departe, o lume ostilă ce-o înghițise pe Elena. Carmina o revăzu pe Elena, așa cum era îmbrăcată cu o zi înainte, cu rochița din barchet albastru cu bleu, cu guleraș alb, rotund din dantelă, puțin încrețită în talie, cu mânecă lungă, largă terminată cu o manșetă îngustă, strânsă pe încheietura mâinii cu nasture. Avea un aer atât de ingenuu, nimic din înfățișarea Elenei nu trădase zbuciumul, care, probabil, existase, o văzu cum pătrunde în lumea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o caldă lumină nici nu era greu să se simtă în al nouălea cer. Atunci Carmina și-a văzut pentru ultima oară sora, pe Elena cea adevărată, care fugise în noaptea Anului Nou, în rochița de barchet albastru cu bleu încrețită în talie. Pe urmă, metamorfoza s-a produs brusc, în gesturi, în cuvinte, în suflet, nici pistruii nu-i mai erau cei de odinioară, nu-i mai dădeau acel aer candid, înșelător. Ca o mică vietate adaptabilă ce era, Elena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
soare-n grădină. Dar Ovidiu? Întrebă Carmina și se temu că fără să vrea îi dădea ultima lovitură Sidoniei, se strânse în ea de încordare, simți cum speteaza scaunului îi intră în spate, avu impresia că tegumentele Sidoniei se vor încreți, vor crăpa ca bălțile secate de apă și, în cele din urmă, se vor prăbuși pe covorul oltenesc într-un nor de praf înecăcios, cenușiu, răspândind miros de șoarece. Dar, spre uimirea ei, ridurile arcuite de fruntea Sidoniei dispăruseră, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sub plapumă, se cuibărea acolo și o auzeai cum respiră ușor, ușurel și cum așteaptă cu ochii închiși somnul. Poate, intimidată de prezența lui Ovidiu, amintirea Elenei rămăsese pitită pe undeva, la pândă, după șifonier sau după ușă, spiona curioasă, încrețindu-și nasul pistruiat, de încordarea cu care-i urmărea pe cei doi intruși, gata, gata să izbucnească în râs în momentul când va fi descoperită în ascunzătoarea ei, să sară într-un picior și să bată din palme, să duduie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Nu mă întreba cum, nu mă întreba de ce. Sau mai bine zis, în momentul în care m-am hotărât să plec era goală. Nici măcar vânzătoarea, una grasă, brunetă, nu se mai afla la tejghea. Plecase în încăperea anexă. El își încreți pielea ochilor, o cercetă printre pleoape ca printre două pliuri. Rosti insinuant: Deci, mai fusese cineva în cofetărie. Probabil, mai fusese, n-am reținut. Nu mi se părea deloc important să observ cine este în cofetărie. Deci, cine fusese? Ritmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
catifea, cu o pajură brodată pe piept. Îi însoțea o mulțime de cunoștințe. Mama ei, tatăl, sora, cumnatul, formau un stol distinct, rezervat, erau înduioșător de emoționați cu toții. Pistruii Elenei parcă deveniseră mai purpurii de încântare, părul roșcat îi era încrețit acum și, Doamne, ce plete minunate avea atunci când se maimuțărea în fața oglinzii în cămașă de noapte lungă din finet, închisă bine până la gât, cum își mai ridica părul și-și imagina diverse coafuri fanteziste și se studia dintr-o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ca o pisică, vorbe care te fac să cumperi din supermarket, cu pungi, brânză de vaci, stafide, esență de lămâie, pentru clătite, 6 luni pentru o femeie singură și deja începusem să mă simt bătrână, și degetele începuseră să se încrețească, ca o casă nelocuită, ciudat, ca să te simți întreg, până și clătitele trebuie să le faci pentru cineva, cine să gătească singur pentru el? Miau doarme liniștită și Mami îi face clătite, câinele Ham a rupt tot ce a putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]