1,108 matches
-
mă accidentasem. Optasem de asemenea chiar și pentru aceeași marcă de oglinzi laterale și apărătoare de noroi. Ea și secretara ei mă priveau cu ochi critici din curtea birourilor de trafic comercial aerian. Karen stătea în spatele soției mele, cotul ei îndoit aproape atingându-i omoplatul, ca o cucoană tânără și ambițioasă care-și ține protector sub supraveghere cea mai recentă descoperire. - De ce ne-ai chemat aici? întrebă Catherine. Cred că niciuna dintre noi nu vrea să mai vadă o mașină vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
alene pe lângă mașina mea ca și când nu le-ar fi convenit prea mult că o atingeam. După ce plecară, am deblocat portiera șoferului și, cu efort, am deschis-o. M-am strecurat pe scaunul prăfuit de vinilin, înclinat pe spate din pricina podelei îndoite. Coloana de direcție înaintase cu cincisprezece centimetri spre pieptul meu. Mi-am ridicat picioarele tremurânde în mașină și le-am așezat pe manșoanele cauciucate ale pedalelor, care fuseseră împinse afară din compartimentul motorului, așa încât genunchii îmi stăteau lipiți de piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
fără sticlă, stând la volanul deformat între petele uscate de sânge aparținând soțului său. Ochii ei ageri abia dacă-și schimbară centrul de atenție, însă își duse o mână involuntar la obraz. Măsură daunele mașinii, atenția trecându-i de la grilajul îndoit al radiatorului la volanul înălțat pe care-l țineam în mâini. Apoi începu o scurtă cercetare atentă a mea, inspectându-mă cu un ochi tolerant ca un doctor pus în fața unui pacient dificil, suferind de-o serie de simptome în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
că ne-am văzut la spital. Mi s-a părut imposibil să-i spun ceva, conștient de felul aproape obsesiv în care își pieptăna părul peste obraz. Corpul ei vânjos, cu sexualitatea lui nervoasă, forma o puternică joncțiune cu mașina îndoită și înnoroiată. - Nu-mi trebuie mașina, zise ea. De fapt, m-am îngrozit când am aflat că trebuie să plătesc o mică taxă pentru a o duce la fiare vechi. Rămase lângă mașină, privindu-mă cu un amestec de ostilitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
propriu-mi corp de metal, era oficiată de mașinile ce treceau în goană pe lângă noi. Complexul unui act incomensurabil de pervers plana deasupra ei ca o încoronare. Aproape hipnotizat de această reverie, am devenit brusc conștient de bara de protecție îndoită a Lincolnului lui Vaughan numai când acesta se află la câțiva metri în spatele mașinii sport a lui Catherine. Vaughan trecu glonț pe lângă mine, făcându-și drum pe carosabil ca și când ar fi așteptat ca ea să facă o greșeală. Speriată, Catherine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
încleștând și descleștând mușchii feței, închizându-i și strângându-i ca niște cătușe. Se aplecă și se uită cu ochii mijiți în interiorul mașinii, oprindu-se la fiecare manechin în parte. Așteptam să le spună ceva, plimbându-mi ochii de la curburile îndoite ale capotei și aripilor la despicătura feselor lui Vaughan. Distrugerea acelui automobil și a ocupanților lui părea, la rândul ei, să pedepsească penetrarea sexuală a corpului lui Vaughan; amândouă erau acte conceptualizate private de orice sentiment, purtătoarele oricăror idei sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
din partea inferioară a tabloului de bord era rezervată pentru organele genitale ale lui Camus; cadranele, acoperite de linii încrucișate, erau prevăzute în partea stângă cu o cheie: „glandă“, „sept scrotal“, „canal uretral“, „testicul drept“. Parbrizul spart se deschidea spre capota îndoită a mașinii, o arcadă de metal rupt dând la iveală motorul și radiatorul, acoperite amândouă de-o bandă lungă în formă de V, cu puncte albe, intitulată „Spermă“. În încheierea chestionarului, apărea ultima dintre victimele lui Vaughan. Elizabeth Taylor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
aparat foto, care-i atârna acum la gât. Privirea i se muta cu repeziciune de la un vehicul accidentat la altul, ca și când ar fi fotografiat fiecare amănunt cu propria-i musculatură, pe retinele albe ale cicatricelor din jurul gurii, memorând fiecare bară îndoită și fiecare os rupt într-un repertoriu de grimase rapide și expresii caraghioase. Pentru aproape prima oară de când îl întâlnisem, era absolut calm. Cu sirena pornită, o a treia ambulanță veni pe banda de coborâre. Un motociclist al poliției ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
pe picior de plecare într-o expediție în Antarctica. Nu mă recunoscu la început. Ochii ei hotărâți trecură peste mine spre figura elegantă a lui Catherine, ca și când poziția acesteia cu picioarele încrucișate în cabina descoperită a mașinii sport cu tabla îndoită i-ar fi trezit o anume bănuială. - Pleci? am întrebat, arătând spre valizele de pe bancheta din spate a mașinii. Încerc să dau de Vaughan. Vera își termină seria de întrebări adresată fetei de la benzinărie, încheind un aranjament pentru custodia băiețelului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
din spate - și pentru a se pierde la sensul giratoriu al șoselei de centură dinspre nord. Observându-l în timp ce mă luptam s-o prind din urmă pe Catherine, am surprins o ultimă scânteiere a unei bare de protecție din față îndoite și a unor faruri crăpate scăpărând spre un camionagiu mătăhălos. O jumătate de oră mai târziu, în garajul subteran al imobilului meu, am pipăit cu mâna amprenta mașinii lui Vaughan pe panourile caroseriei mașinii sport a lui Catherine, semnele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
în romanele unei epoci în care timpul nu părea stabil, dar nici nu exploda încă, o epocă care a durat aproximativ o sută de ani, și cu asta basta. Sucești cartea în mână, parcurgi frazele de pe spatele ei, de pe partea îndoită a supracopertei, fraze generice, care nu spun prea mult. Mai bine așa, nu e un text care pretinde să se suprapună în chip indiscret textului pe care cartea va trebui să-l comunice direct, a ceea ce va trebui să storci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
dau de fund, punând capăt stării mele fluctuante, menținerii mele la suprafață. Dar această interpretare putea da naștere unor dubii: putea fi și o invitație să ridic ancora, să mă avânt în larg. Ceva în forma grapinei, cei patru dinți îndoiți, cele patru brațe de fier, uzate prin frecarea de stâncile din adâncuri, mă preveneau că orice decizie va implica sfâșieri și suferințe. Spre ușurarea mea, rămânea faptul că nu era vorba de o ancoră grea, de ocean, ci de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
mânuiești, să le ai în preajmă. Spre deosebire de proviziile din bucătărie, asta e partea vie, de consum imediat, care spune mai multe despre tine. Niște volume sunt risipite împrejur, altele lăsate deschise. Altele cu semne de carte improvizate sau colțurile paginilor îndoite. Se vede că ai obiceiul să citești mai multe cărți în același timp. Că alegi lecturi diferite pentru diferite ore ale zilei, pentru diferitele colțuri ale micii tale locuințe: se află aici cărți destinate măsuței de noapte, cele ce-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
vedeai pe-un drum de pământ lângă un zid spart format din vagoane de marfă scoase de pe șine. Vagoanele acoperite erau sparte. Vagoanele-platformă erau răsturnate și încărcătura lor de bușteni și lemne de foc era împrăștiată peste tot. Vagoanele cisternă îndoite și scăpând lichid. Vagoanele pline de cărbune și așchii de lemn erau prăvălite și strânse în mormane negre sau aurii. Mirosul crâncen de amoniac. Mirosul plăcut de cedru. Soarele era puțin mai jos de linia orizontului și lumina ajungea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
mult, Radul Popianu era un om de onoare și într-un fel ținea la caraghiosul de Bîlbîie. A luat cana pe jumătate plină și cu o mînă l-a prins de falcă, cu cealaltă i-a vîrît printre dinți marginea îndoită a cănii turnîndu-i cu o mișcare scurtă vinul de-a dreptul în gîtlej. Lui Bîlbîie i-au dat lacrimile, ochii i s-au înroșit, nu mai putea spune nimic, poate se înecase și nici de tușit nu putea, palma grea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să se bucure de puterea și de bărbăția lui. Ștefan își încleștă mâinile de brațele fotoliului. Ce diavol intrase în mintea ei ca să-l distrugă, să-i dea viața peste cap? Răcni: Vorbește! Femeia căzu moale pe covor, cu genunchii îndoiți. Vreau să divorțez. El râse, un hohot răgușit, de pe altă lume. Să divorțezi... Ești nebună! Nu știu ce să fac altceva dar știu că asta e ultima noastră zi împreună. Bărbatul se repezi spre ea, o smulse de jos și-o izbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
asemenea cri de cœur. — știam eu că nu poți. Vino imediat ce poți! Margaret a pus telefonul În furcă și s-a dus În sufragerie, unde Adam dormea În continuare Întins pe canapea, cu un braț care atârna moale, cu degetele Îndoite aproape atingând dușumeaua. Cu celălalt braț strângea o pernuță pusă pe față, să se ferească de lumina dimineții târzii care se strecura prin perdelele prea subțiri. Margaret a remarcat cu neplăcere că nailonul lor ieftin Începuse să-și piardă culorile
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
te simți înger într-un rai pământesc. Anca Romila, clasa a VII-a C O călătorie imaginară pe Dunăre E vară. Stau pe mal îngândurată și privesc valurile înspumate ale Dunării. Apele șușotesc, lovindu-se de mal, atingând uneori vârfurile îndoite ale sălciilor plângătoare. În depărtare, se vede o barcă din care doi bătrâni pescari aruncă sistematic undițele. Pe un nufăr galben, orăcăie o broască. În apă, berzele și pelicanii ciugulesc grăbite peștișori. Soarele se înalță ca un disc de aur
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
trebuie să-l arunci. — Dar. Dacă vreau să-mi păstrez bumerangul și nu să-l... pierd într-o gaură mare și întunecată? — Aruncarea și întoarcerea este bumerangul, căposule. Fără partea asta, nu faci decât să târâi după tine un băț îndoit. Am zâmbit. — Ei, cine te-a făcut așa deșteaptă? — Mmm... Gândindu-se la asta, Scout ridică din umeri copilărește. — Poate Dumnezeu? M-am uitat la ea. — Ce? — Uau. — Ce? — Doar uau. — Termină. 19 Istoria se scufundă în adâncuri În lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
în sens invers, puse cap la cap mii de fărâme - încet, mai repede, tot mai repede, gata -, recompunându-le în persoana mea. Am clipit. M-am șters la ochi. Am întins mâna fără să-mi dau seama. Am luat cutia îndoită și, încet, distrat, am scos-o din punga distrusă. Cele trei obiecte dreptunghiulare dinăuntru fuseseră cu grijă, cu mare grijă, înfășurate într-o pânză albă, moale. M-am uitat la ele câteva secunde. Am dus cutia și-am așezat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
sau în jurul listelor de taverne și pensiuni și baruri și orașe și trasee și plaje. — O, Doamne. Nici o forță în spatele cuvintelor, doar ele ieșind, scurgându-se afară din mine odată cu respirația. Degetele mele atinseră adânciturile, urmele lăsate de pix, colțurile îndoite ale paginilor. Clio. Ghidul lui Clio. Adevăratul scris de mână al lui Clio Aames chiar în fața mea. Cuvintele și urmele de pix se întrepătrunseră și se rostogoliră laolaltă pentru o secundă. Ceva lovi pagina cu un pleoscăit zgomotos. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Pătruț o acoperă cu o coală proaspătă-proaspătă, o mîndrețe de coală, pe care o transform, după ce dau "bunul de culoare", într-un tablou nonfigurativ: înmoi o sfoară groasă în cerneluri negre-albastre, mixez cu galben strălucitor. Sfoara o petrec prin coala îndoită anume, trag de ea și iese ceva à la Hartung. Din tentația mai-binelui, exersez cu sfoara. Așa-zișii Picabia, Kandinsky, Arp, Mondrian, colajați cu bilete de autobuz, cu timbre, cu pliculețe de ceai, cu capace de Ness, umplu pereții redacției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
de mine. Așadar, Iubitamuzica tot pe locul întîi era, dar mă iluzionam să-i fiu eu apa tămăduitoare. Atunci am reușit. Nu era decît o mică repetiție a bolii care l-a omorît: tușise cu sînge. Îl priveam cum dormea îndoit ca un semn de întrebare. Prețiozități, așa e, nu-i nevoie să mi-o șuiere vocea cealaltă, dar l-am auzit, luat de somn: " Fără tine n-aș fi decît sicriu". Jaluzelele tăiau geamul în felii înguste, așa cum tai eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
lor. O lumină albă, de zori, dislocă întunericul și mă umple pe dinăuntru. Copilul meu doarme... dorm și eu. Bunica mea țestoasa Mă trezesc brusc în poziția în care m-am culcat: pe o parte, poziție fetală, cu genunchii ușor îndoiți. Simt pe spate o carapace uriașă de gheață, ca o transpirație rece. Dormeam adesea sub dună, cu trupul bunicii în spatele meu, făcându-mi "scăunel". Așa spunea ea, pe întuneric, în apropierea somnului, singurele momente tandre. Mă închidea ca într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
o transpirație rece. Dormeam adesea sub dună, cu trupul bunicii în spatele meu, făcându-mi "scăunel". Așa spunea ea, pe întuneric, în apropierea somnului, singurele momente tandre. Mă închidea ca într-o carapace protectoare, cu genunchii cuibăriți în golul picioarelor mele îndoite. Cum îmi făcea "scăunelul", adormeam instantaneu ca printr-o vrajă; poate și din cauza căldurii pe care o degaja în combinație cu duna sau pentru că Hypnos îi venea în ajutor, înduioșat de dragostea bunicii. Afară, o lumină albă și difuză. Copilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]