187 matches
-
Ion Andreiță, Povestiri rimate, SLAST, 1988, 41; Cândroveanu, Lit. rom., 298-300; Nastasia Maniu, Ironie și duioșie, RL, 1989, 7; Ioan Holban, File de album, CRC, 1989, 10; Tudor Cristea, Poezie pentru copii?, ARG, 1989, 6; Cleopatra Lorințiu, Între ironie și înduioșare, LCF, 1989, 28; Rodica Opreanu, Candoare și creativitate, O, 1989, 41; Alex. Ștefănescu, Ars longa, prosa brevis, RL, 1990, 7; Alex. Ștefănescu, Profesionalismul în poezie, RL, 1995, 38; Ulici, Lit. rom., I, 312-313; Ileana Ciocârlie, Interogativul lucidității, ALA, 1996, 305
STOICESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289955_a_291284]
-
materiei dramatice - subtitlul atribuit de autor, „roman dramatic în două părți (zece tablouri)” e elocvent în această privință, iar Mihail Sebastian opina că „autorul procedează ca un romancier, povestește, relatează”, semnalând virtuțile „realiste” ale textului, însă a blamat excesele lacrimogene, înduioșarea ieftină, finalul forțat etc. Oarecare ecou în epocă a avut Vis de secătură (o probabilă eboșă fiind reprezentată în 1941 sub titlul Secătura mahalalei). Ambianța - după cum relata într-o cronică Șerban Cioculescu - este cea a unui „colț pitoresc din Bucureștii
STEFANESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289908_a_291237]
-
cum opina N. Carandino -, atractivă prin excelența meșteșugului și strălucirea replicilor. Reprezentată la jumătatea anilor ’50, Patriotica română e o comedie satirică de omniprezentă virulență, cu recurs la grotesc, la sarcasm și, lucru rar în creația dramaturgului, fără accente de înduioșare și „cumsecădenie duioasă”. Sunt puse în scenă conflicte legate de corupția pe scară mare în mediile ministeriale și politicianiste interbelice. Oarecum comparabilă cu Ultima oră a lui M. Sebastian, piesa rămâne o satiră forțată, impecabil construită, net superioară, de pildă
STEFANESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289908_a_291237]
-
și indiscutabil. Ai brusc senzația că simți natura În toată plenitudinea ei și te surprinzi Îndată spunând: da, este adevărat. Zidind lumea, Dumnezeu la sfârșitul fiecărei zile de creație a zis: Da, e adevărat, e bine. Nu este... nu e Înduioșare, ci numai așa, bucurie. Nici să ierți ceva, pentru că nu mai ai ce ierta. Nici iubire nu este, o nu! - e ceva deasupra iubirii! E Înfricoșător mai ales că e atât de limpede și e atâta bucurie. Dacă ține mai
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
firește, ci în formula clorotică a poemului în proză, cu despletite înfiorări de melancolie și de extaz. „Trubadur visător și solitar”, suspinătorul își mărturisește, îndurerat, amorul sublim pentru o copilă cu înfățișare diafană, de palidă madonă. Tonul plângător, cu impudice înduioșări, suferă de o incurabilă monotonie. Vocația lui S. se manifestă în publicistică. Avea condei ușor și o hărnicie nemaipomenită. În felul lui, în periodicele vremii, e un recordman al asiduității. Curios din fire, e atent la ce se întâmplă pe
SATEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289507_a_290836]
-
este un copil dotat cu o sensibilitate de o ascuțime neobișnuită, ce vibrează ca o coardă la cea mai superficială atingere. Prozatorul relatează cu o durere reprimată, scrâșnind parcă din dinți, neîngăduindu-și sieși și cititorului nici o lacrimă, stârnind nu înduioșarea, ci o indignare crescândă, o explozie de ură împotriva celor vinovați de suferința „desculților”. Fraza e mai adesea scurtă, vâjâitoare ca plesnetul de bici, usturătoare, cu insistări și reveniri obsesive asupra unui element esențial al ideii exprimate: „Plouă. Acum plouă
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
clipe” de vrajă în plimbările sub „clar de lună”, dar tot ea îl supune la „tortura” îndoielilor și a geloziei, urmate de jalea „despărțirii”. Sunt trăiri ce induc, pe alocuri, o cadență de romanță („Iubita mea, îți mai aduci aminte?”). Înduioșări, tânjiri, efuziuni, toate exprimă o stare emoțională ce se sustrage rigorilor lirismului imperturbabil, izvorând din ceea ce poetul însuși numește „inima mea caldă”. Numai atunci când, aidoma parnasienilor, își vede iubita înveșnicită prin grația cuvântului sculptat cu scumpătate, P., cel care se
PAVELESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288737_a_290066]
-
riposta inamicului, dar și în iresponsabilitatea propriilor comandanți ori a celor din spatele frontului, sunt disecate atent cu bisturiul lucidității. Tot sinceritatea face însă ca aceste tablouri să nu acapareze toată pânza. Alternarea momentelor de tensiune extremă și a celor de înduioșare ori a celor detensionate (glumele soldaților în timpul celor mai crâncene lupte, scene de bivuac, precum deparazitarea ostașilor ori „cheful de la Piscul Raței”, ironizarea jandarmilor, prezența câtorva figuri comice) asigură maximă veridicitate textului. O alegere bună a făcut M. și prin
MISSIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288186_a_289515]
-
aflată în descendența „Contemporanului”, pe traiectoria ce duce spre poporanism în faza lui inițială, prozatorul pivotează convins, cu un patetism nedisimulat, în interiorul tematicii sociale. Obsesive sunt pentru el oprimarea țăranului și ruina vieții de la sate; atitudine în care intră deopotrivă înduioșare, revoltă, protest. Tendința cată să devină demonstrație tezistă, limitând valoarea acestor încercări literare, comparabile (uneori chiar surprinzător de asemănătoare) cu paginile Sofiei Nădejde despre „chinurile vieții” de la țară. Mi-a cântat cucu-n față, nuvela de debut, pe care s-
BUJOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285922_a_287251]
-
să pun capăt acelor întoarceri, văzând în ele un semn de slăbiciune sentimentală, jenantă pentru un viitor medic militar. Am încetat să mă mai rușinez, în momentul în care am înțeles că noaptea aceea n-avea nimic în comun cu înduioșarea pe care ne-o stoarce o copilărie fericită. Căci nu existase nici o copilărie fericită. Doar acea noapte în cursul căreia copilul, trecând hotarul lumii, se speriase și putuse, prin magia unei limbi necunoscute, să revină încă pentru câtva timp la
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
angajat la Teatrul de Stat din Reșița, de unde se și pensionează. B. a debutat ca poet în „Epoca” (1922), cu versuri de factură vag minulesciană. Cel dintâi volum, Florile roșii (1934), incluzând câteva poeme în proză, glosează despre soarta umiliților. Înduioșarea melodramatică tinde să dea suport unor structuri contrastante, apropiate adesea de pilda religioasă. B. folosește, frecvent retoric, o imagistică de sursă biblică pentru a sugera paragina spirituală a veacului, condamnată în numele unui creștinism indignat - substratul celei de a doua cărți
BARCAROIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285637_a_286966]
-
și indiscutabil. Ai brusc senzația că simți natura În toată plenitudinea ei și te surprinzi Îndată spunând: da, este adevărat. Zidind lumea, Dumnezeu la sfârșitul fiecărei zile de creație a zis: Da, e adevărat, e bine. Nu este... nu e Înduioșare, ci numai așa, bucurie. Nici să ierți ceva, pentru că nu mai ai ce ierta. Nici iubire nu este, o nu! - e ceva deasupra iubirii! E Înfricoșător mai ales că e atât de limpede și e atâta bucurie. Dacă ține mai
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
-și schimbe liniile. Volumul Rândunel (1906), reluat în 1930 într-o ediție întregită, reunește aproape tot ce a scris C. Poetul este un delicat, înrudit temperamental cu P. Cerna sau St. O. Iosif, cărora le premerge prin accentele umanitare, de înduioșare față de soarta celor umili. Sentimentalismul îi impregnează lirica, minoră în genere. Povestea rândunelului care, răpus de dor, își află odihna în moarte, dramele existenței umane pândite de amărăciune converg în imaginea unei lumi invadate de nefericire. C. nu fructifică implicațiile
CARP. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286122_a_287451]
-
Străbătător durerii! {EminescuOpI 186} CÎND AMINTIRILE... Când amintirile-n trecut Încearcă să mă cheme, Pe drumul lung și cunoscut Mai trec din vreme-n vreme. De-asupra casei tale ies Și azi aceleași stele, Ce-au luminat atât de des Înduioșării mele. Și peste arbori răsfirați Răsare blânda lună, Ce ne găsea îmbrățișați Șoptindu-ne-mpreună. A noastre inimi își jurau Credință pe toți vecii, Când pe cărări se scuturau De floare liliecii. Putut-au oare-atîta dor În noapte să se
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
mulțumind pentru dragostea cu care îi binecuvântase pe acești străini. Unii îngenuncheară, alții începură să plângă. În clipa aceea, clopotul răsună din nou cu putere. Ca ajutor al starețului, m-am simțit și eu în adâncul sufletului copleșit de o înduioșare nespusă. Chiar dacă acești treizeci și opt de negustori japonezi primiseră botezul doar de dragul câștigului și al negoțului, fără îndoială că taina botezului, de necuprins pentru mintea omului, avea să-i călăuzească. Unul câte unul, japonezii îngenuncheară în fața starețului, iar acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
știu. Ce mai rămâne prin țarc. Ăia pe care n-o să-i accepte veterinarii ziua. — Nu-mi place să țin locul cuiva. — Păi, poți să accepți sau nu, spuse Retana. Se aplecă peste niște hârtii. Nu mai era interesat. Vaga Înduioșare pe care o simțise când Îl văzuse pe Manuel și care-i amintise de zilele de altădată trecuse. I-ar fi plăcut să-l pună În locul lui Larita, pentru că așa putea scăpa mai ieftin cu el. Ar fi putut ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
evreului în cultura și mentalitatea românească, este tradus în mai multe limbi, ba încă aud că intelectualii evrei vor să fie ales la conducerea Federației Comunităților Evreiești din România! Dincolo de acestea toate, l-am văzut cu plăcere (și, desigur, auto... înduioșare) palpitând ca acum treizeci de ani la un concert Phoenix cu țăndărică și trupa lui de dubași, după cum n-am uitat că tot Andrei Oișteanu autorul Arhivarului de aici! era cel care semna în 1980 în România literară un tulburător
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
evreului în cultura și mentalitatea românească, este tradus în mai multe limbi, ba încă aud că intelectualii evrei vor să fie ales la conducerea Federației Comunităților Evreiești din România! Dincolo de acestea toate, l-am văzut cu plăcere (și, desigur, auto... înduioșare) palpitând ca acum treizeci de ani la un concert Phoenix cu țăndărică și trupa lui de dubași, după cum n-am uitat că tot Andrei Oișteanu autorul Arhivarului de aici! era cel care semna în 1980 în România literară un tulburător
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
-se la ochi. Nu!” „Unde-ai văzut trupe la o conferință de pace?” se mira de vorbele care-i ieșeau din gură, niciodată nu rostise asemenea înălțimi. Nu înțelegea de unde-i veneau cuvintele. Era dezorientat, dar își privea tatăl cu înduioșare și compătimire, îi era milă. - „Tată, adăugă, e rece, plouă.” - „Da, se auzi răspunsul, e adevărat... dar noi... fără noi nu se poate”. - „Ce nu se poate, tată?” Casca îi atârna de gât. - „Tu nu știi ce-a fost atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Niță Lepădatu și-a ascultat tovarășii vorbind în jurul focului, și din când în când îi venea rândul să ieie în mână ulcica cu băutură de flacără. Și cu cât bea, cu atât o moleșeală mai mare îl cucerea, ș-o înduioșare mai adâncă îl pătrundea. Iar de la o vreme glasurile parcă se depărtară și slăbiră - de s-auzeau tot așa de ușoare ca și șopotul vântului de toamnă care se strecura prin pămătufurile stufului din perdea. De a doua zi, duminică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
al unei specii ca tragedia descătușarea sufletească prin plăcerea produsă de destinul imaginar al eroului reprezintă o cale de acces către exemplaritatea acțiunii și suferințelor umane. Contemplatorul poate adopta o gamă întreagă de reacții, mergând de la uimire, admirație, zguduire, milă, înduioșare, râs, plâns, până la distanțare și reflexie. Cu alte cuvinte, conceptul antic al katharsisului estetic presupune din partea contemplatorului o distanțare, echivalentă cu o eliberare exterioară și interioară. Astfel, pe de o parte, identificarea emoțională cu eroul tragediei îl eliberează pe spectator
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
obiceiul fumatului și nu admite replică la părerile sale. Cărțile îi năpădesc camera în care locuiește. În bucătărie au ajuns chiar și pe masă, căci are obiceiul să citească în vreme ce mănîncă. De la un timp ține două pisici. Se uită cu înduioșare și la cele de pe stradă. Cam de două ori pe an îi pică în vizită mama, o doamnă venerabilă care rămîne la el cîte o lună. Gătește, deretică odaia și-l bate la cap să se însoare. Asemenea perioade corespund
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
și-i săriră doapele din urechi. Deși avea privirea Încețoșată, veselia nu i se ștersese de pe chip. Își dezmorți toate oasele și-și Întinse Încheieturile. Îl zări pe drac, prăvălit În șanț, sub tălpile lui goale. Îl cuprinseră mila și Înduioșarea. Se puse lângă țeasta diavolului, Îi luă căpățâna pe genunchi și porni să-i mângâie cu blândețe coarnele, părul Îmbâcsit, genele urduroase, barba Încâlcită și plină de turiță. De multă vreme gura lui nea Mitu nu mai rostise cu glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
a ei privire, întâia dimineață. Din jertfa ei trupească purtăm în noi o parte Cum poartă grâu, într‐însa, o mână de plămadă, și‐ o ducem fără știre, prin veacuri mai departe, Cum duce și caisul o nemurire‐n roadă. Înduioșarea mamei din clipa când o simți Mișcând cu ea deodată, în viața ei, un om, Noi o purtăm în suflet adânc, fără‐a o ști, Cum poartă bucuria‐nfloririi lui un pom. În ea ni‐i începutul și patria ființii
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
curând cu acel pictor... A, da, Dante Negro! Ledoulx respiră ușurat. Nu suporta scenele și era fericit că scăpase, da, scăpase doar cu un portret care - știa el bine de ce - nu-l va costa nimic. Simți chiar un fel de înduioșare față de soția lui. Se dovedise neașteptat de tolerantă. Oare mirosea într-adevăr a pâine caldă sau fusese doar o figură de stil? Oricum, va trebui să fie mai atent pe viitor. Nici Toinette nu se simțea mai puțin mulțumită. Împăturise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]