313 matches
-
desfătăm, numai că noi nu vrem să ne dăm seama de asta, căci dacă am vrea, chiar mâine tot pământul ar fi un rai.” Vorbele lui sunau atât de ciudat și cu atâta hotărâre, încât toată lumea se minuna și lăcrima înduioșată. Adeseori veneau prietenii să ne vadă. “Dragii mei, îi întâmpina el, zău, nu știu prin ce m-am făcut vrednic de dragostea voastră... Cum am putut să n-o văd până acum și să n-o prețuiesc cum se cuvine
CEL MAI PROFUND FRAGMENT DIN ISTORIA LITERATURII EPICE UNIVERSALE de FLORIN T. ROMAN în ediţia nr. 2107 din 07 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350249_a_351578]
-
era singur. Se însera, cerul era senin, și soarele, în asfințit, poleia încăperea, prefirându-și razele pieziș. M-a chemat lângă el, și, când m-am apropiat, m-a cuprins de umeri și m-a privit în ochi drăgăstos și înduioșat; nu mi-a spus nimic, s-a uitat doar așa, la mine, o clipă. “Du-te, mi-a zis apoi, du-te de te joacă, trăiește în locul meu!” Am zbughit-o afară și mi-am văzut de joacă. Mereu însă
CEL MAI PROFUND FRAGMENT DIN ISTORIA LITERATURII EPICE UNIVERSALE de FLORIN T. ROMAN în ediţia nr. 2107 din 07 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350249_a_351578]
-
dă apă să bea pe săturate din jgheabul de la fântână, cât poftește, fără să-l mai suduie. Cu o falsă mânie însă, de fapt, o rămășiță de tandrețe pentru animalul care-l slujise toată viața. S-ar zice că țăranul, înduioșat, se va întoarce din drum și-și va mâna gloaba în grajd, fără să-l mai condamne la moarte năprasnică. Dar aceasta este o iluzie. Purtat de un gând încă de dimineață, el își duce la împlinire planul. Preda surprinde
UN DRUM AL MEMORIEI. REFLECŢII ASUPRA PROZELOR LUI MARIN PREDA (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 1293 din 16 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349317_a_350646]
-
e drag, orice-ai face. Așa că nici celelalte nu-mi trebuiesc. Du-te, mi se-ntunecă ziua când te văd...” Și el se îndepărta gârbovit, cu ochii înlăcrimați. — Săracu’ de el! murmură Octavia. — Să-ți spun drept, continuă broscuța, zâmbind înduioșată de replica Octaviei, și mie îmi părea rău de el. Dar ce puteam face? Nu-mi plăcea și gata. Îmi ieșea înainte, îmi aținea calea, mă oprea, îmi vorbea, vedeam că se chinuiește, dar nu-mi păsa, îl părăseam și
EUGEN DORCESCU, PORTIŢA VISELOR de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1387 din 18 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349392_a_350721]
-
duce-n tăcerea care vine Sub atâția ochi divini. Sunt poetul esențelor tari Și beau măduva cuvintelor din mers, Dacă prin vreme anii îmi sunt mai rari Cineva muntele de păcat m-i l-a șters. Mai trăiesc vremea inimii înduioșate Și-a timpului dragostei dintâi, Mai sorb esențe cu păcate Când te roagă Poetul să rămâi... Sunt Visătorul esențelor tari, Un ins grăbit spre ce-o să fie, Las clipele mele de armăsari Să mă tragă-n veșnicie... Sunt poetul esențelor
POEZII DE AL.FLORIN ŢENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1404 din 04 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349760_a_351089]
-
observat că unul dintre cei doi likinanți scrisese o epistolă întinsă, într-o caligrafie de toată lauda, familiei sale din îndepărtata patrie rusească. A scos apoi din portofel o fotografie cu soția și copiii, arătându-mi-o cu o înfățișare înduioșată. Pregătindu-și o țigără din tabacioc, scos cu vârful a trei degete din acealși tip de săculecior, a închis scrisoarea fără plic, făcând din aceasta un fel de triunghi, cu colțurile bine prinse în interior, iar pe fața rămasa liberă
AMINTIRI DESPRE STAŢIONAREA TEMPORALĂ ATRUPELOR RUSEŞTI, ÎN COMUNA COSTEŞTI-VÂLCEA, ÎN TIMPUL ÎNAINTĂRII LOR SPRE APUS, DUPĂ 23 AUGUST 1944 de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 259 din 16 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348142_a_349471]
-
spusese la trei ani, când încă nu putea să-l pronunțe pe "r", " vleau păpușa aia". "Nu ți-o iau, mai ai atâtea, ce faci cu ele?!" "Vleau să fac o glădiniță." Zisese asta cu atâta candoare, că mama râse înduioșată și i-o cumpără. Alma nu plânsese ca alți copii, pentru a căpăta jucăriile mult visate, ea avea scheme subtile pe care și le țesea în minte cu multă imaginație, pe care nu se dădea în lături să și-o
CAP. I de STAN VIRGIL în ediţia nr. 375 din 10 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361907_a_363236]
-
și de ruginită! A întins o mână spre albastrul cerului, vrând parcă să prindă o rază de soare în pumnul de frunze și iarbă, ce mai păstra ca o taină visul verde! Un gând, ca o umbră cenușie, îmi șoptea înduioșat că cerșește. M-am apropiat, călcând sfios frunzele, fluturi agonizând, să nu le trezesc somnul adânc și clipa de inerție - ceasul pustiu ... Caut ceva mărunțiș agonisit cu grijă, în zilele senine, când visele germinau. Se uită la mine mirată, cu
ÎNTÂLNIRE NEAŞTEPTATĂ de VALENTINA BECART în ediţia nr. 1010 din 06 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352369_a_353698]
-
fetița cu lacrimi în ochi. - Pedepsește-ne pe noi în locul său! - adăugă băiatul printre suspine. Stăpânul cu o figură gravă înainta cu pași apăsați și nu zicea nimic. - Poc! Poc! - se aude de peste deal. -Nero! Nero! - strigau copiii. - Nero! strigă înduioșat și stăpânul. Cu o ultimă sforțare Nero își ridică capul din care șiroia sângele iar râuri de lacrimi se prelingeau din cei doi ochișori încețoșați de apa morții și îi răspunse prin două gemete lungi, apoi se lăsă moale pe
NERO de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1244 din 28 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/350580_a_351909]
-
grijă față de viitorul odorului, tatăl său magistrat în cadrul tribunalului de la Ploiești, îl va angaja ca simplu copist, funcție pe care o va abandona, dedicându-se mai degrabă luptei de stradă. „Mi-adusei aminte, va consemna naratorul cu evlavia unui anarhist înduioșat, dominat dintr-o dată de sentimente umane, că am părinți, cari m-așteptau, și mă dusei degrab' acasă încins cu sabia mea peste jiletcă. Răposata mama era foarte bună, dar o femeie de modă veche, un spirit reacționar, departe de a
CARTEA CU PRIETENI XXVIII- ION IFRIM de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 341 din 07 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351485_a_352814]
-
cititorii să fim judecători, ocupați fotoliul procurorului,d-le Vlahuță! ședința a început! * Mai mult, într-o seară de iarnă - spunea dl. Vlahuță - Caragiale vine la mine. Sosea din străinătate. Afară ningea. Intră repede. Se oprește brusc, și, cu glasul înduioșat, cu privirile pierdute parcă în depărtările trecutului, începe să povestească, spre surprinderea celor ce eram de față pentru a-l întâmpina: - Parcă văd ... Seara. Frig. Ninge; viscolește. La Ploiești. Acum cincizeci și atâția ani ... O femeie săracă, într-o odaie
NONE de ION C. HIRU în ediţia nr. 411 din 15 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346561_a_347890]
-
de la Berlin de a nu povesti nimic despre el, relata unui grup de prieteni: „Mai demult, într-o seară de iarnă, spunea Vlahuță, Caragiale vine la mine. Sosea din străinătate. Afară ningea. Intră repede. Se oprește brusc și, cu glasul înduioșat, cu privirea pierdută în depărtările trecutului, începe să povestească, spre surprinderea celor cu care eram de față pentru a-l întâmpina: Parcă văd. Seară. Frig. Ninge. Viscolește. La Ploiești. Acum cincizeci și atâția de ani. O femeie săracă, într-o
NONE de ION C. HIRU în ediţia nr. 410 din 14 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/356302_a_357631]
-
aleargă să prindă un scaun de timp, să-și mărturisească taina-n sărut înflorind stâlpii porții. O bucurie dăltuită-n durere și apoi rugăciunea spusă de cumințenia pământului, înainte de a se ridica la cer domnișoarei Pogany. Pe urmele recunoștiinței, Dumnezeu înduioșat și-a cioplit piatra cerului său în care urcă coloana fără sfârșit. Referință Bibliografică: Coloana fără sfârșit / Llelu Nicolae Vălăreanu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 313, Anul I, 09 noiembrie 2011. Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Llelu Nicolae Vălăreanu
COLOANA FĂRĂ SFÂRŞIT de LLELU NICOLAE VĂLĂREANU în ediţia nr. 313 din 09 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356401_a_357730]
-
duce-n tăcerea care vine Sub atâția ochi divini. Sunt poetul esențelor tari Și beau măduva cuvintelor din mers, Dacă prin vreme anii îmi sunt mai rari Cineva muntele de păcat m-i l-a șters. Mai trăiesc vremea inimii înduioșate Și-a timpului dragostei dintâi, Mai sorb esențe cu păcate Când te roagă Poetul să rămâi... Sunt Visătorul esențelor tari, Un ins grăbit spre ce-o să fie, Las clipele mele de armăsari Să mă tragă-n veșnicie... Sunt poetul esențelor
SUNT POETUL ESENŢELOR TARI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 286 din 13 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356424_a_357753]
-
o pasăre. Între penitent și înaripată se poate stabili astfel o legătură care îl face pe cel dintâi să depășescă mai ușor situația în care se află. Poemul poate fi citit și invers: pasărea e-nchisă în colivie și omul, înduioșat sau aflat sub imperiul milei, deși nici el nu are decât un coltuc de pâine, o împarte totuși cu pasărea. Șotron in curte - doamna invatatoare din nou copila (Gabriela Beldie) Haiku-ul atrage prin naturalețe, eleganță. Bătrâna doamna învățătoare, lucrând
HAIKU, COMENTARII de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 303 din 30 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356545_a_357874]
-
strada Morii din Odense, așa cum își adduce aminte Creangă de căsuța din Humulești, în care a copilărit. Locurile și împrejurările pot fi deosebite, deosebite sunt și firile celor doi scriitori, totuși și la unul și la celălalt găsim aceeași contemplare înduioșată și transfiguratoare a unei copilării petrecute în condiții grele de viață săracă( e drept la Creangă poate mai puțin grele decât la Andersen) “( p. 96). Philippide considera că în procesul de creație lucrează doi factori:”talentul, care este dat, și
PERSONALITĂŢI UITATE, DE CE? AL. A. PHILIPPIDE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 275 din 02 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355648_a_356977]
-
visând la stele în culori. Atras de-aroma primăverii, scăldat în vis de frenezie, Răsfăța corzile viorii fiind secondat de-o păpădie. Cu ochi zglobii că două perle și zâmbet de polen fardat, Sărut-aripa buburuzei și-oftează scurt și vinovat. Înduioșata mămăruța, respira clipă de tandrețe, Sub pleoape-i joacă bobi de roua, emoționată-i da binețe, Aripi deschide-n evantai și grațios se-nalță-n zbor, Rămân doar stele-n cuib de suflet și-un cântec îndoliat de dor. Referință
GREIERELE ÎNDRĂGOSTIT de INES VANDA POPA în ediţia nr. 1596 din 15 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/370399_a_371728]
-
Acasă > Manuscris > Umoristic > DOREL SCHOR - SCHIȚE UMORISTICE (36) - LUNGUL NASULUI Autor: Dorel Schor Publicat în: Ediția nr. 1596 din 15 mai 2015 Toate Articolele Autorului - Ce fetiță bună, îmi spune madam Brodiciche înduioșata, ce familie onorabilă, ce educație cum nu mai găsești astăzi în multe case... Și așa o partidă i se propune lui Simon Șeinerovici, care-i trecut prin ciur și prin dârmon, ca a umblat, numai eu știu, cu un milion
SCHIŢE UMORISTICE (36) – LUNGUL NASULUI de DOREL SCHOR în ediţia nr. 1596 din 15 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/370398_a_371727]
-
cadână oarecare... - O, nu! Vei fi sultana mea, te rog! Iuliana nu răspunse la provocare. I se părea că este o propunere directă, așteptată de altfel, dar o cuprinsese un fel de teamă ori, poate, nesiguranță. Îl privea surprinsă și înduioșată. Nu-i venea să creadă. „Oare am mers prea departe? Ce impresie își va face despre mine? Oare așa trebuie să procedez? La prima propunere merge o femeie...? Dar el nu a menționat ce ar însemna să se întâmple în
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII (10) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1588 din 07 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/369568_a_370897]
-
de trăiri,anume În respirații repezi,sacadat Omniprezente lieduri de amoruri Din note de fior reverberat Desăvârșesc vitale protocoluri Oftatul îndelung,în împlinire Dintr-un ocean de doruri renăscute Înalță ode către nemurire Comensurând retoric astre mute Două steluțe,brusc înduioșate Spontan,ochii iubitei luminează Privind spre ea,fără de glas-la rându-mi Albastre simfonii mă integrează. DAN MITRACHE Referință Bibliografică: ASCULT TĂCEREA / Dan Mitrache : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1185, Anul IV, 30 martie 2014. Drepturi de Autor: Copyright © 2014
ASCULT TĂCEREA de DAN MITRACHE în ediţia nr. 1185 din 30 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353721_a_355050]
-
un disimulat protest, la ascensiunea nonvalorii în literatura contemporană. Iată ce spune criticul literar Al. Cistelecan:. „Problema lui Liviu Ofileanu rămîne cam aceeași și în această a patra carte: cum să etaleze o sensibilitate imediat vibratilă (și îndurerată, nu doar înduioșată, de toate) într-un orizont de așteptare care a declasat sensibilitatea printre anacronismele iremediabile. Ar fi putut-o rezolva printr-o soluție retorică, făcînd trafic ilegal într-o formulă de aparențe cinice. E un lucru care se mai întîmplă în
CINDERELLA & ALTE MARŞURI FUNEBRE (POEME) de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 320 din 16 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357067_a_358396]
-
brațe, bunicul l-a așezat cu grijă pe bancă și a mers s-o cheme pe mama lui, să-l ducă în pat. Acolo, mama l-a învelit și l-a sărutat ușor pe frunte, privindu-l plină de dragoste, înduioșată. Când se ridica, Tudorel a șoptit: - Mamă, ești aici? Ce dor îmi era de tine, mama mea dragă...! Deschise ochii încet s-o privească. Era singur. Clipi nedumerit de mai multe ori, privi în jur și înțelese. Visul se terminase
BĂTRÂNA (2) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357129_a_358458]
-
domniței Clara regularizată, un pod solid în locul celui de lemn peste care treceau caleștile domnești spre sau de la Câmpulung, la cealaltă cetate de scaun, Curtea de la Argeș. Trecute vieți de doamne și domnițe! Deodată, privitorii panoramei tresar la auzul vorbelor înduioșate ale domnului Delavrancea: „De-a stânga Râului Doamnei, rasna de satul Domnești, se vede o casă albă ca laptele, cu ferestrele încondeiate cu roșu și albastru. Pervazurile ușei, curate ca un pahar; prispa din față, lipită cu pământ galben; pe
POVESTIRE de ION C. HIRU în ediţia nr. 339 din 05 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357987_a_359316]
-
chiar acum casa înapoi, când Sigi avea deja familie? Unde să se ducă? Fiindcă fabrica mai mergea cum mergea, dar se zvonise că, înglodată în datorii fiind, o vor închide curând!... Femeia începuse să plângă cu și mai multă jale, înduioșată parcă de propriile cuvinte. Nu se gândea că Sigi ar fi putut să fie copilul lui?... Anneliese hohotea de-a binelea, când îi surprinsese Berni. Arăta rău, pământiu la față, fie din pricina mâniei ce i se citea în ochi, fie
POTECA FĂRĂ ÎNTOARCERE de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 578 din 31 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358735_a_360064]
-
roua, cu o găleată de lapte. În urma ei, șchiopata o oaie mușcată de șarpe. - Mânce-te brușu pe tinie, ce soarte-ai mai avut!... Vorbea, înlăcrimata, cu oaia. - Acu, de la ahasta, nu te mai pot scăpa... - Neața bună! am salutat-o, înduioșat. - Neața! Amaru iei, c-o fatat-o mumă-sa-n sterpe și hasta noapte, pe mumă-sa, o și loat-o ursu! Am țânut-o toată saptamâna-n straița, și-i dăm să sugă apă cu zahăr și cu dulceața dint-on colț de
Povestea ca viață () [Corola-blog/BlogPost/338394_a_339723]