811 matches
-
în cămăruță, să-l aducă pe Cotman la masă. Cum a trecut pragul, Cotman l-a întâmpinat: Uite aici cum flăcăul ista o făcut ochi, numai că nu spune nimic. Se uită fix la mine și din când în când îngaimă un singur cuvânt. Ce spune? Cere apă. Apă cere mereu. În rest, tace și se uită la mine, de parcă nu m-ar fi văzut niciodată. Bine că s-a trezit din leșin... Încolo o să-l pună Dumnezeu pe picioare. Nu
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
plin cu bunătăți. Fără să se uite la Hliboceanu, le-a așezat pe măsuța de lângă pat. Tăcută, s-a întors, gata să iasă, dar... s-a răzgândit. S-a întors cu fața spre Hliboceanu fără să-l privască și a îngăimat cu glas pierdut: Poftă bună!... Mulțămesc, Măriuță! Mulțămesc pentru bunătăți, iar tu nu mai fi supărată. Drept răspuns, Măriuța a plecat privirea în podea și - cu mers împleticit - s-a întors, a deschis ușa și a ieșit fără să se
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
La aceste vorbe, un murmur de surpriză străbătu partea europeană. Ca pălmuit, Napoleon se dădu Înapoi un pas, căutând nesigur un sprijin În spate, unde doi industriași germani Își dădeau coate, râzând În pumni. — Ce-ai spus? Ce-ai spus? Îngăimă Împăratul. — Fără noi, pe urmașii tăi i-ar fi chemat Willi și Karl, mititelule, Întări Elvis. — Ce zice? Ce zice? se auzi de undeva din spate Beethoven, care, În Încercarea de-a prinde insultele, Își pusese palmele pâlnie la ureche
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
ocupate. A așteptat răbdător să treacă pauza de masă, după care a aflat că-i trebuia dovadă scrisă că nu anexase Brazilia. „Bine, dar Brazilia n-am apucat s-o cuceresc, făcea parte din valul al patrulea de extindere...“, a Îngăimat Bonaparte, stors de puteri, aflând apoi că trebuia să vină cu o patalama care să certifice lipsa restanțelor la Întreținere pe Insula Elba. Având dosită pe sub tunică o sticlă de coniac cu chipul și numele sale pe etichetă, pentru o
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
pantofi cu toc. Era proaspătă asemenea unei......, mai tentantă ca o......, mai sexy decât...... . — Mă pregăteam să plec spre companie. — Nu mai e timp. Trebuie s-o ștergem. — Ce s-a-ntâmplat? Ai aflat cine vrea să mă omoare? a Îngăimat ea. — Stai jos, i-am spus, arătându-i canapeaua pentru care jumătate din zebrele din Etiopia Își donaseră pijamalele. Trebuie să-ți spun ceva. E-o poveste lungă, dar o să-ncerc s-o scurtez. S-a așezat, privindu-mă cu
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
a sprijinit de spătarul canapelei. — Vrei să spui că noi nu existăm? — Ba existăm, dar numai ca personaje literare, În lumea noastră. În cea a adevăratului Kuznețov, suntem doar niște semne scrise Într-un fișier. Nu poate fi adevărat, a Îngăimat Vera. — Din păcate, este. — Uite, de pildă, vreau să ridic brațul... a spus ea, ridicându-și brațul. — S-a Întâmplat pentru că El a vrut asta. — Nu te cred. — Am citit schițele lui Kuznețov pentru finalul cărții. Știi care e, de
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
pe terminate. Îți imaginezi starea noastră de spirit. Eram, abia acum ne dădeam seama, treisprezece pasageri, plus membrii echipajului, cei doi piloți și o stewardesă. În fotoliul ei, Christina se făcuse mică de emoție și tremura toată. Reuși doar să Îngaime: — Îngrozitor!... Încă nu, deocamdată. Îngrozitor a devenit abia după ce am terminat ultimele rezerve de hrană și apă. Ziua, temperaturile se ridicau la peste o sută de grade Farenheit. Degeaba ne ascundeam noi În carlingă, iar unii Își săpaseră gropi În
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
serios. — Cu un boșorog? — Dar nu e boșorog! protestă Christina, aproape țipînd. Arată foarte bine, are o sănătate perfectă, e un domn foarte stilat și, În definitiv, e tatăl meu! La auzul ultimelor cuvinte, Marychka rămase cu gura căscată. — Așa!..., Îngăimă. Ei, atunci vă rog să mă scuzați. Dacă e tatăl dumneavoastră, se schimbă problema. Unde este dînsul acum? — În Statele Unite. Marychka rămase cîteva momente pe gînduri. Începea oare să Înțeleagă? — Dacă-mi asigură cazare și masă, mă mut acolo, zise
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
multe zile. — Ai omorît-o, ticălosule! Îi șuieră la ureche, ca și cum i-ar fi șoptit un mare secret. Și mai spuneai că ești protectorul ei! Nu, domnule, stai puțin, tocmai asta spuneam..., e vorba de două doamne diferite..., reuși Pablo să Îngăime. — O să-mi spui tot ce știi - și după ce voi verifica tot ce mi-ai spus, mă voi gîndi ce să fac cu tine. Dacă filosofii ar juca biliard, ar Înțelege mai bine lumea - și poate că și lumea i-ar
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
deștept iar tu tăntăloaică, cam așa se traducea faptul că-i recitasem acestei femei una din cele trei poezii pe care, întâmplător, le învățasem pe de rost în cei treizeci și trei de ani de viață ai mei. — Un poet irlandez, am îngăimat eu. — Mda? făcu ea. Și unde-ai învățat-o, mă rog frumos, la picioarele lui? N-am știut, bre, că ești irlandez. — La colegiu, scumpi. De la o fată pe care am cunoscut-o la colegiu. Tot ea m-a învățat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
viteze de la Hillman-Minx-ul ei. Și avea fața scăldată-n lacrimi. — Am făcut-o și pe asta, m-a anunțat ea. — Sally, vai, Sally, nu plânge. — Dar tot am făcut-o, Alex. — ...Vrei să zici că asta a fost tot? am îngăimat eu. — Adică, m-a întrebat ea cu răsuflarea tăiată, mai vrei? Păi, sincer să fiu, încă un pic... adică, la drept vorbind, nu cred că nu s-ar bucura de succes... — Dar se face tot mai mare. O să mă sufoc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
chiar trupul ei, acum odihnit și vindecat, dar cu liniștea-i profundă pierdută o dată cu durerea, nu era conștient de vreo diferență. Ea repetă „ Sigur că da“, pentru că Îi era rușine de lipsa ei de Încredere, pentru că nu avea sens să Îngaime ceva nedeslușit, pentru că, la urma urmelor, nu pierduse nimic, doar că Întârziase o zi la spectacol. Balta e plină de pești la fel de buni, Își spuse ea, dar se simți totuși legată Într-un fel ciudat de o amintire căreia Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Dar fiind violonistă, nu putuse să mă trezească sugându-mi pula, cum mi-aș fi dorit, ci chinuise piesa bietului moș, încercând să sune ca Hendrix. Nu reușise. Era cam șapte și un sfert dimineața. Eram furios. - Bine, mișto, am îngăimat, trăgându-mi pătura peste urechi. - Zău? - Da, da... - Am mai învățat ceva, zise ea, pocnind de veselie. - Bravo, Mona, dar e șapte... - Ascultă! Începu să zgârie corzile cu furie. Știam prea bine ce încerca să împletească din notele zbuciumate: Ashes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
trase un șut în burtă. - Ești șmecher, ha? întrebă călcându-mă în picioare. Futu-te-n morții mă-tii să te fut! Îmi cără un rând de pumni în cap. - Dar eu sunt un client! Am venit să cumpăr..., am îngăimat eu. - Daaaaa? Client? Domnul se crede Dumnezeu, te pomenești! continua grăsanul ștergând podeaua cu mine. - Omoară-l, Dane! Aruncă-l pe geam! interveni dna Pascu în defavoarea mea. Și imbecilul chiar mă aruncă pe geam. Iar eu la rându-mi am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
pe care i-am întins-o. Ceilalți frați se buluceau spre ieșire. - Stați o secundă, am urlat, și o parte dintre ei leșinară instantaneu. Ceilalți se adunară într-un colț, tremurând ca niște oi în fața lupului. - Ce e? Ce dorești? îngăimă unul mai curajos. - Nimic. Dacă întâmplarea îl va scoate în calea mea pe unul dintre voi, pe stradă, la film, la operă sau la meci, acela ar face bine să treacă pe trotuarul opus sau să se arunce în fața unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
experiențe cu femeile și a unui aplomb recunoscut care-i permisese odată să cîștige o adevărată avere la jocul de cărți, cavalerul de Arriaga fu nevoit să se așeze, buimac, și să scuture din cap de două ori Înainte de a Îngăima, neîncrezător: - Ce-ai spus? - Că mă duc la Sevilla cu contele de Rioseco. - Nu poți vorbi serios! - Ba vorbesc cît se poate de serios... Am pregătit bagajul și o să treacă să mă ia În zori... - Dar de ce? - Pentru că așa am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Iar acum, dintr-o dată, își dădea seama că domnișoara K.F. e o adevărată stăpînă, poate chiar stăpîna adevărată din Vila Katerina, de o inteligență ucigătoare, cu o minte instruită și o hotărîre în suflet care inspira respect și chiar teamă. Îngăimă "cum o să... mă măgulește" și după ce a lăsat cuvintele să zboare și-a dat seama că a făcut o prostie, recunoscuse așa nu doar că ea este un partener de discuții, ci este chiar partenerul care conduce. Adică tocmai ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
momente inflexiuni grave, părând gâtuită și podidită de tuse. Și nu atât din pricina alcoolului, deși, cinstit vorbind, Bandura era de pe atunci o ruină, părăsit de ai săi, aducând cu o ditamai epava care eșuase la apă mică. „Fii fără grijă“, Îngăima Bandura, „nici o altă curvă din lume n‑o să fie mai duios jelită ca tine... Și nici o alta n‑o să aibă o Înmormântare mai cu pompă ca tine...“ Pentru Înmormântarea Marietei au fost pustiite nu știu câte sere de flori și devastate grădinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
și lumina credinței. Oare era vis sau coșmarul unui vis, cohorta aceea de ologi care cerșea și implora, nefericiții aceia care se loveau cu toiagele și scociorau cu unghiile cerând Îndurare, tămăduirea trupului, oare era vis? Neputința lui de a Îngăima ceva, de a face ceva pentru acei sărmani, pentru acei ologi, pe care tinerii vânjoși Îi alungau din calea cortegiului, Îi Îmbrânceau pe acei orbi neputincioși, schilozi, oare fusese tot vis? Era neputința lui de a se dezmetici din deznădejde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de televiziune al lui Samuel Sharp, Întunericul, este prezentată în reclamă BBC ca fiind o «nimfomanăă. L-am întrebat pe autor dacă a avut de-a face vreodată cu o nimfomana. «Da... nu... păi, depinde ce-nțelegeți prin nimfomanăă, a îngăimat el. «Am cunoscut femei care mi-au dat clar de-nțeles că ar fi dispuse, stiti, daca le-aș încuraja câtuși de puțin, însă e greu de zis dacă era vorba de nimfomanie...A Cred că îmi sugera discret faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
după care exclama: — Stai puțin! Se însenina. — Stai puțin! Ce-ar fi să-i dai un interviu pe bune, dar să te folosești de prilejul asta ca să-i faci tu ei un portret caricatural pentru un alt ziar? — Ce face? îngaimă Adrian. — Ții minte scheciurile alea satirice pe care le scriai pentru revista pe vremuri? „Capelanul dăruit cu sculament“. „Prorectorul negru în cerul gurii“. Ai putea încerca ceva în genul ăsta. — „Reporterița invidioasa“? — Asta-i ideea. Atâta timp cât e limpede că lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
M-ați înregistrat, nu-i așa? — Da, răspunse Fanny, deschizându-și geantă diplomat subțire. — Nu mi-ați cerut permisiunea. — Are vreo importanță? — N-aveați dreptul. — Nu m-ați prevenit că tot ceea ce discutăm trebuie să rămână între noi. — Știu, dar... îngaimă Eleanor cu glas pierit. — Dar ce? De ce-a trebuit să-mi povestiți toate chestiile astea? — Am fost supărată. — Erați șucărita pe soțul dumneavoastră, așa că mi l-ați vândut, conchise Fanny, băgând reportofonul în geantă și închizând-o. — Dați-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
alături de mine, că dacă nici unul din voi nu stie care-i tatăl, o să salvăm trioul nostru. Știi cum e - ca-n povestea cu glonțul orb din plutonul de execuție. Sau dimpotrivă, adaugă ea după o clipă de gandire. — Eu... eu... îngaimă pierit Șam. Eram o tânără la ananghie, cuprinsă de panică. Nu voiam decât să nu fiu însărcinată. Ulterior însă am trecut printr-o depresie foarte serioasă. Într-o zi - asta se-ntâmplă când erai plecat la bursă în America - i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
-i lui Șam să mai stea. — Mai stai, zise Adrian, fără să-și dezlipească privirea de pe ecranul televizorului. — Sunt rupt de oboseală, cu schimbarea asta de fus orar... O să adorm. — Avem un pat în camera de oaspeți. — Credeam că-l... îngaimă Șam, părând să regrete acest început de frază ...Folosește Adrian, bâigui el. Adrian întoarse capul spre el. — Stai jos, Șam, zise el. Vreau să mai stai. — Bine, fie. Șam se așeza. Eleanor îi strânse mâna. Se uitară la televizor. Reportajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
priviri. Îmi aruncă un zâmbet strâmb, apoi vârî mâna în buzunarul meu și luă lanterna. — O fii în siguranță aici. Mă întorc cât pot de repede. Pe când se întorcea și o pornea printre hârtii cu pas grăbit, am reușit să îngaim un bine repezit. Cât ai clipi, Scout dispăru. Am simțit o smucitură înlăuntrul meu, ca atunci când un tren schimbă macazul la o intersecție. — Vino. Fidorous pornise deja spre scara în spirală. — Trebuie să ajungem la centrul de control. Apoi, întorcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]