118 matches
-
Îi sparse arcada și o aruncă pe jos. Zgomotul sec al capului izbind solul se estompă cînd alunecă ușor În leșin, nedîndu-și seama că benzina răspîndită tocmai se aprinsese și Înainta spre ea. Inexorabil. Furia lui Loïc se topi. Brusc. Înlemnit, hipnotizat, urmări din ochi limba de foc care o Încercuia deja pe sora lui, ajungîndu-i la marginea hainelor. - Fir-ar să fie! Nu sta ca de lemn! Du-te să cauți un extinctor! Lucas smulse o față de masă care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
funerar, murmură ea cu o voce lipsită de orice expresie. Bătrînii spun că dacă te atingi de morminte, declanșezi mînia morților... - Nu-mi spune că ți-e teamă de un morman de pietre... Dar ea se uita țintă la pietre, Înlemnită. Într-adevăr, fuseseră deplasate. Apăsarea deveni mai violentă. Angoasa, amplificîndu-se insuportabil, Încercă de-a dreptul cu disperare să se agațe de puțina rațiune care rezista În ființa ei. Nimeni din Lands’en nu s-ar fi atins de tumulus, nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
un cer senin e semnul mîniei celor răposați. Specialistul În crime ritualice Încerca să scormonească printre amintirile lui de geografie - Întîlnirea front rece-front cald -, În căutarea unei explicații plauzibile, cînd exclamația Înăbușită a lui Jeanne Îi reteză elanul. Mama Mariei, Înlemnită, fixa una dintre coroanele de flori așezate pe sicriul lui Loïc. Aceasta era Înconjurată cu o panglică. Textul era În dialect breton. Litere de aur pe fond roșu: Pentru Marie, Cel-de-Sus va judeca, Din miezul stîncii sîngele va picura Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
la fereastră, cu privirea pierdută În direcția vîrfului de la Ty Kern. - Noaptea era neagră, neagră ca smoala... Nu vedeam nimic, dar era și mai rău. Țipetele alea În beznă... E de ajuns să Închid ochii ca să le aud iarăși. Eram Înlemniți, incapabili să ne mișcăm, darămite să le mai sărim În ajutor... Iar țipetele au Încetat... Am vrut să coborîm În golf, dar valurile fluxului ne-au Împins Îndărăt. Am fugit toți, iar ce e mai rău... Întoarse spre Marie privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
discuți liniștit cu scumpul dumitale fiu? - Ba da, dar mai tîrziu, În altă parte, dragă Pierre-Marie, o să avem tot timpul... - Nu vorbeam de mine, ci de fiul dumitale mai mare, Erwan cel de neînlocuit, Îl persiflă PM. Arthus rămase atunci Înlemnit cînd văzu venind spre el scafandrul care-și scoase masca, Își smulse cagula și-l fixă cu privirea lui de un albastru palid. - De treizeci și cinci de ani aștept momentul ăsta. Bună ziua, tată. Ryan Îl privi pe Arthus drept În față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
vacă din aia precum Bodolona. Măcar Logon să iasă câștigat din toată călătoria asta, of, of. - Potolește-te, Îmi strecură Logon, privind rușinat Într-o parte și În alta. Noi te-am urmat pentru că ești toiagul Tatălui. I-am privit. Înlemniți, se uitau la mine cu ochii holbați, neîndrăznind nici să sufle. Nici măcar dinții nu și-i mai arătau. - Ia trimite la mine un vânător din ăsta mai cu minte, măi Logon, măi. Dacă sunt scoborâtor din Tatăl, o să-mi dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
este aproape îngenuncheat; apare în ușă GUFI; gras și gâfâitor; leneș; se joacă tot timpul cu o codiță de iepuraș.) GUFI; Apă! Apă! (Consternare generală, cu excepția lui ARTUR; ARTUR îi întinde lui GUFI o ceașcă plină cu apă; ceilalți rămân înlemniți, stingheriți.) GUFI (Bea, se șterge de sudoare, plescăie.): Apa... nimic nu se compară cu ea... Apa e principiul vieții! ARTUR (Îi întinde găleata.): Poftim. Luați cât vă trebuie. GUFI: Mulțumesc, mulțumesc... Știți, mie niciodată nu-mi ajunge apa. Când eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
la față, mai întâi roșu, p-ormă o umbră de verde și apoi dintr-o dată vânăt, de nici nu-l mai cunoșteai, țipete, urlete, ce salvare, ce poliție, ce lumânarea de pe urmă, toate nu mai făcea doi bani că stăteam înlemnită și nici nu mai aveam putere să mă gândesc să țip de disperare sau să-l prind în brațe sau nu știu ce să-i fac, nu mai simțeam nimic, decât ca un aer cald trecea pe lângă mine, se zvârcolea aerul ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pauză, surprins de această întrebare. - Mami a mea te-a opelat pe tine? Iustin s-a oprit atât de brusc, încât fata s-a clătinat puțin în brațele lui, iar Mariana s-a și repezit să o prindă. Iuliana rămăsese înlemnită. - Cum o cheamă pe mami a ta? întrebă Iustin cu voce pierdută, revenindu-și repede din această nouă surpriză. - Pe mami a mea... o cheamă Laula. Tu nu ai știut cum o cheamă? - ... Am știut, minți el destul de stângaci, dar
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
trebuia să devină text ? Bernard nu avea răspunsuri nici la această întrebare și nici la altele. Chiar și cînd reușea, cu un efort gigantic, să nu-și ridice privirile de pe foaia albă și să nu privească pe fereastră, Bernard rămînea înlemnit și mut în fața foii amenințător de albă. era ca și cum acea primă frază s-ar fi solidificat brusc și ar fi refuzat să se lase continuată. Ca și cum primele fraze scrise de el ar fi fost un fel de embrioni care refuzau
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
vizitase Iubitul Conducător și, din vreo poezie omagială, cum izbutise să-și înghesuie el o parte din slava ce-l înconjura permanent, într-o hală de-a ei. Izbutea greu. IF-ul scotea ban din buzunar și citea, cu seriozitate înlemnită, pe orișicare poet omagist pe care-l găsea. Se înnebunea mai ales după cei care își azvârleau metaforele, precum cerculețele, către obiectivul omagiat, începînd cu material, de la nemurire în sus. Era tocmai perioada aia în care, în București, se lățise
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sînii: unul cu vin celălalt cu țuică. Și de atunci ne dă să bem în fiecare zi cîte-un păhărel în cinstea ta. Și noi creștem voinici și frumoși. 316 DANIEL BĂNULESCU - Cum nu-i muiere? protestă grăsanul, sucindu-le tuturor înlemniților țestele, cu 30 de grade spre dreapta. Nu vezi ce îmbîrligătură de cordoaică scapără de la curul ei?!... Nu ești muiere, madam? - Îl cheamă Fisente, telegrafie străinul preocupat. - Poate s-o cheme și Soldatul Necunoscut. - Câte pițipoance cu nume nătânge n-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mai degrabă confirmă și evidențiază evenimentele importante: proiectele din primii ani (teatrul, agenția literară, colaborarea cu Eugen Ionescu, traducerile), atentatul din '77. Concomitent cu arestarea mamei, după cum notează, "s-a întins umbra peste peisajul imaginar. Și a intervenit o tăcere înlemnită, fără Jurnale pe care azi să le citesc, comentez sau arunc la coș"171. Confesiunea melancolică și dimensiunea mărturiei directe sunt eficace în parcurgerea anamnezei. După plecarea din țară, Monica Lovinescu corespondează temeinic cu mama sa, până în 1958, când e
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
piatra(3); poet(3); portret(3); război(3); rigiditate(3); simbol(3); statuia Libertății(3); tare(3); artist(2); Avram Iancu(2); celebru(2); chip(2); comemorare(2); creație (2); eleganță (2); față(2); frică(2); importantă(2); încremenire(2); înlemnit(2); legendă(2); Lenin(2); măreț(2); măreție (2); merit(2); Mihai Viteazul(2); mîndrie(2); moarte(2); model(2); neclintire(2); neclintit(2); operă(2); ornament(2); pietre(2); porțelan(2); prostie(2); răceală(2); semn(2); solid(2
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
beșchie să nu se atingă de trupul plopului. Dar tot cei bătrâni povesteau că într-o oarecare vreme doi oameni din sat au încercat să-l taie cu beșchia, dar, cum s-au apucat de treabă, pe loc au rămas înlemniți și au căzut morți. Se spune că acel blestem era legat de o comoară ascunsă în scorbura sa, care avea o gaură secretă prin care se vedea aurul ascuns. Plopul falnic a purtat în spate o povară de patru veacuri
LOCURI, NUME ŞI LEGENDE TOPONIMICE by ŞTEFAN EPURE () [Corola-publishinghouse/Science/1668_a_2940]
-
după care m-a luat din pripă cam așa: <<Mă, Busuioc, ai cam întârziat dar asta n-ar fi o problemă. Problema-i alta; ia spune-mi ce sunt părinții tăi, ce avere au și unde sunt acuma?>> Am rămas înlemnit! Mâna lungă a securității dirijată viclean de partid ajunsese și aici. M-am decis să-i dezvălui adevărul, deoarece eram convins că-l știa, dar voia să-mi verifice sinceritatea așa că am început a-i spune că părinții mei sunt
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
mergeau însă singure, și așa se trezi în ulicioara dosnică... Se simțea atât de sleit de puteri, că, din tot sufletul, nu mai râvnea decât un ceas de odihnă. Acasă, în ogradă, sergentul de la cancelarie îl primi cu o salutare înlemnită. Vru să-i zică ceva, dar oboseala îi risipi voința. În pragul casei văzu pe Ilona rezemată de ușcior, ca și cum ar fi așteptat pe cineva. ― Domnule ofițer, d-ta ești bolnav! zise fata, schimbîndu-se la față. Bologa, fără să-și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ajurat că se omoară dacă n-o las... Oameni suntem, domnule locotenent... Numai să luați seama, vă rog mult... De-ar afla domnul căpitan, pe cât e de înverșunat, ar fi vai și amar de mine... Bologa stătea în același loc, înlemnit, cu fața aprinsă de o bucurie copleșitoare. Nu se mai simțea singur, și sufletul îi era înflăcărat de speranță. Șopti într-un extaz de rugăciune: ― Dumnezeu... 5 A doua zi, dis-de-dimineață, veni Klapka, nervos, agitat. Plutonierul stătu afară, cu santinela
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aveam nevoie ca acel copil să se nască acolo și atunci Femeia deveni albă ca varul. Aproape că nu reușea să spună ce gândea, din pricina furiei: - Domnule Maynard, nu cred că mai doresc să rămân sub acoperișul dumneavoastră. Maynard rămase înlemnit. - Doamnă, dumneavoastră chiar credeți povestea pe care v-o spun? Ea clipi de câteva ori și spuse "Aha!" Apoi, se lăsă pe spătarul scaunului și încercă să râdă, cu oarecare stânjeneală. Mai multe persoane se amuzară pe seama ei, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
Robul care se uitase pe sub gene la tânărul preot încremeni, fără să-și mai plece privirea, iar ochii lui buni păreau că zâmbesc, deși nu zâmbeau. Văzând acești ochi, preotul se făcu vânăt de mânie și îl chemă pe soldatul înlemnit cu lancea în mână. Arătând cu nuiaua spre lucrătorii argintari, preotul spuse: - Ucide-i! Soldatul căscă gura și se uită la preot cu ochii holbați. Nu pricepea. Și mai mânios, preotul strigă: - Ucide-i și adă alții în locul lor! Altfel
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
oprește apoi, atârnată în văzduh. Vru să strige "Cădem!", dar nu apucă: în aceeași clipă, vâjâind ușor, partea din față a acoperișului lunecă undeva în lături și prin al doilea acoperiș, străveziu de tot, soarele umplu încăperea luntrii. Auta rămase înlemnit. Se uită prin fereastra din podea și, văzând că luntrea nu cade, se mai liniști, totuși încă înspăimîntat că luntrea poate sta în văzduh fără să cadă, fără să zboare și fără măcar să se rotească în cercuri ca vulturii. Străinii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Auta, apoi robul merse mai departe. Dar după câțiva pași trânti coșul jos și se întoarse în fugă spre ei. Cei trei inși se depărtaseră însă. Robul alergă să-i ajungă. Auzind pași îndărăt, tustrei întoarseră capul. Robul se opri, înlemnit. Se opriră și ei. Atunci robul mai înaintă câțiva pași. Privirea lui alerga de la unul la altul, dar se oprea mai mult la fața și la ochii lui Auta. Și deodată fața robului înflori într-un zâmbet. Și aruncîndu-se cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
seară Anton cobora valea Horincei, spre miazăzi de Mălușteni... Valea întunecată și cufundată într-o tăcere adâncă. Luna, care tocmai răsărise, în spatele lui, aruncă dinaintea-i umbre prelungi... Zăpezile sclipeau gălbui. Fără veste, la o cotitură, Anton rămase locului ca înlemnit. La marginea unei poteci, înălțată, ședea un animal mare, întunecat... El face o mișcare, și luna izbește drept în ochii lui, care scânteiază puternic străluciri verzui. „- Numai ochii lupului lucesc așa..!“ își zise Anton în gând. Animalul se uită țintă
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
matur, poate-i...galant, M ajută să-l uit pe...cel'alt! Trăsura, cu mătase împodobită Și peste tot ...aurită, Radia fericită ! Deși mult mai tânără ca el, Trăsura discret a clipit Știți dumneavoastră-n ce fel! Calul?! A rămas înlemnit! Îngânând singurel: Sunt trecut mult de soroc, Cum așa mare noroc Să dea peste mine, Să-ncerc, o fi bine Sau nu? În...fine! Înțelept -sau nua gîndit: Nu mai am mult de trăit! Puțin! Dar voi trăi fericit! Hotărât
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
mulțumit cu... —Nu te îngrijorezi că vei pierde ceva? Deloc, spuse Flor veselă. Să îl scoată. Sigur, nu e mare brânză. Nimic bun nu a ieșit de acolo, oricum. Deci, ce vrei să fac pentru tine azi? — A, spuse Clodagh, înlemnită. Să calci puțin, dacă te simți în stare. Și poate baia. Orice poți face, serios... În timp ce deschidea ușa centrului unde se afla agenția de plasare a forței de muncă, frica și nerăbdarea începură să devină vizibile pe mâinile tremurânde ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]